Procedura insolvenţei prevăzute de Legea nr.85/2006. Competenţa absolută a tribunalului (art.6). Condiţiile cerute pentru aplicarea procedurii insolvenţei (art.3 pct.6 şi 12). Termenul legal de declarare a recursului împotriva hotărârilor pronunţate ...

Decizie 83/R din 22.02.2007


 6. Procedura insolvenţei prevăzute de Legea nr.85/2006. Competenţa absolută a tribunalului (art.6). Condiţiile cerute pentru aplicarea procedurii insolvenţei (art.3 pct.6 şi 12). Termenul legal de declarare a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic (art.8 alin.2).

 

 Prin sentinţa civilă nr.971/SIND din 16 noiembrie 2006, pronunţată în dosarul nr.1723/62/2006 al Tribunalului Braşov, a fost admisă cererea formulată de creditoarea S.C. „R.D.” S.A. şi s-a deschis procedura insolvenţei faţă de debitoarea S.C. „B” S.R.L.

 Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul-sindic a reţinut că, în baza art.3 pct.6 şi 12 din Legea nr.85/2006 cererea creditoarei privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare este întemeiată.

 Din considerentele sentinţei rezultă următoarele :

 Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.1266 încheiat între părţi la data de 7.09.2005, creditoarea s-a obligat să vândă debitoarei carburant în schimbul achitării de către aceasta a contravalorii acestuia, conform clauzelor contractuale.

 În executarea acestui contract, ca urmare a vânzării produselor către debitoare, creditoarea a emis facturile fiscale anexate la dosar, care au fost achitate de către debitoare.

 S-au constatat în sarcina debitoarei obligaţii exigibile, susceptibile de executare silită, dovedite de înscrisurile depuse la dosar, care îndeplinesc condiţiile impuse de art.46 Cod comercial.

 Debitoarea nu a contestat cuantumul creanţei invocate de către creditoare şi nici faptul că ar fi în incapacitate de plată.

 Împotriva sentinţei a declarat recurs debitoarea , care a invocat motivele prevăzute de art.304 pct.3 şi 5, precum şi dispoziţiile art.3041 din Codul de procedură civilă.

 În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esenţă, că intimata creditoare nu a făcut niciun demers pentru soluţionarea pe cale amiabilă a prezentului litigiu, iar potrivit clauzelor contractului de vânzare-cumpărare nr.1266/2005 competenţa aparţine Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (art.6.2 – 6.4 din contract).

 Instanţa de fond a încălcat prevederile art.33 alin.1 din Legea nr.85/2006 şi art.1141 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât nu i-a comunicat recurentei o copie de pe cererea creditoarei şi înscrisurile anexate. Recurenta a fost în imposibilitate de a-şi formula apărarea.

 S-a mai arătat că intimata creditoare nu era îndreptăţită să solicite deschiderea procedurii insolvenţei, întrucât creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă. Astfel, nu s-a depus un borderou de calcul al penalităţilor şi nici dovada de comunicare a facturilor. Facturile depuse nu au fost acceptate conform art.46 Cod comercial, nepurtând nici o semnătură de primire din partea reprezentantului legal al societăţii recurente.

 Recurenta a solicitat, în principal, admiterea excepţiei de necompetenţă a Tribunalului Braşov, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, iar în subsidiar casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

 Intimata creditoare, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepţia de tardivitate a declarării recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. S-a învederat că, instanţa competentă este Tribunalul Braşov şi că, în conformitate cu dispoziţiile art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, insolvenţa debitoarei este vădită. Notificarea trimisă recurentei a fost returnată din cauza lipsei sediului, motiv de deschidere a procedurii simplificate. Creanţa este certă, lichidă şi exigibilă. Facturile expediate prin poştă au fost acceptate de debitoare prin nereclamarea lor conform art.2.5 din contract. Scadenţa obligaţiei de plată este menţionată în facturile emise.

 Prin încheierea din 15 februarie 2007 a fost respinsă excepţia tardivităţii, cu motivarea că, în raport de data comunicării sentinţei – 28 decembrie 2006 – debitoarea a declarat recursul în termenul legal de 10 zile prevăzut de art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006.

 Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, instanţa a constatat că recursul este parţial întemeiat.

 Potrivit art.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art.8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul  asociaţiilor şi fundaţiilor, şi sunt exercitate de un judecător-sindic.

 Dispoziţiile legale mai sus invocate vizează competenţa absolută, iar sentinţa recurată a fost dată de instanţa competentă.

 Drept urmare, excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov urmează să fie respinsă.

 Motivul de recurs privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin. (2) Cod procedură civilă este nefondat, întrucât cererea de chemare în judecată şi înscrisurile anexate au fost comunicate recurentei debitoare la data de 21.09.2006, potrivit înscrisurilor aflate la filele 22 şi 24 din dosarul de fond.

 De altfel, la termenul din 28.09.2006 s-a prezentat reprezentantul legal al recurentei debitoare, care nu a contestat primirea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexate.

 În ce priveşte condiţiile cerute pentru aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, criticile recurentei debitoare sunt justificate.

 Conform dispoziţiilor art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea proceduri insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile.

 Intimata creditoare nu a dovedit că facturile emise au fost expediate prin poştă recurentei debitoare şi nici că aceasta le-a acceptat.

 Or, pentru a curge termenul de 15 zile prevăzut în art.2.3 din contract, era necesar ca recurenta debitoare să fie în posesia facturilor.

 Facturile depuse de intimata creditoare nefiind recunoscute de recurenta debitoare nu se impunea ca aceasta să dovedească că are lichidităţi.

 Intimata creditoare nu era îndreptăţită să solicite deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 împotriva intimatei debitoare, întrucât creanţa invocată nu este certă, lichidă şi exigibilă.

 În consecinţă, soluţia judecătorului-sindic de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de recurenta debitoare este netemeinică şi nelegală.

 Faţă de considerentele arătate, în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă, sentinţa recurată a fost modificată în tot, în sensul respingerii cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii reglementate de Legea nr.85/2006.

 În baza art.274 Cod procedură civilă, intimata creditoare a fost obligată să plătească recurentei debitoare cheltuieli de judecată în sumă de 519,65 lei, constând în : 19,50 lei taxă judiciară de timbru, 0,15 lei timbru judiciar şi 500 lei onorariu asistenţă juridică.

 Decizia nr.83/R din 22 februarie 2007