Obligarea de a nu părăsi ţara. Admisibilitatea recursului împotriva încheierii de soluţionare a cererii de încuviinţare de părăsire temporară a ţării

Obligarea de a nu părăsi ţara. Admisibilitatea recursului împotriva încheierii de soluţionare a cererii de încuviinţare de părăsire temporară a ţării

Prin încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2006, pronunţată în dosarul penal nr. 148/119/2006, Tribunalul Covasna a respins cererea formulată de inculpatul T.I.A., de încuviinţare de a părăsi ţara în perioada 12 – 14 noiembrie 2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că solicitarea inculpatului, de a se prezenta la data de 13 noiembrie 2006 la Institutul Naţional de Oncologie Budapesta pentru examenul de rezonanţă magnetică, nu este fondată, întrucât actul medical din care rezulta necesitatea prezentării inculpatului la data de mai sus la acest institut a fost avut în vedere de instanţă când a menţinut măsura preventivă. De asemenea, s-a arătat că inculpatul nu a făcut nicio dovadă că analizele efectuate până în prezent la Budapesta nu se pot efectua şi la clinicile de specialitate din România şi, cum temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă, pentru a se asigura o mai bună administrare a probelor în faza de judecată, se impune respingerea cererii inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul solicitând casarea încheierii şi încuviinţarea de a părăsi ţara în perioada arătată. S-a motivat că, pentru boala gravă de care suferă, tumoare malignă a rinichiului şi tumoare malignă a osului cranian, este tratat cu un medicament aflat în fază experimentală care nu poate fi administrat decât de Institutul Oncologic din Budapesta, fiind planificat pentru examinare medicală la data de 13 noiembrie 2006.

Faţă de lipsa unei prevederi exprese privind dreptul la recurs împotriva unei astfel de încheieri, curtea a pus în discuţie admisibilitatea recursului declarat.

Inculpatul a apreciat că recursul este admisibil, întrucât o astfel de măsură trebuie să aibă cale de atac, în timp ce procurorul a considerat că, faţă de prevederile art.141 Cod procedură penală, recursul este inadmisibil.

Potrivit art.141 alin.1 Cod procedură penală, a cărui denumire marginală este „calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive”, încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive poate fi atacată separat cu recurs. În aceleaşi alineat, se prevede expres că încheierea prin care instanţa respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Cum este lesne de observat, inculpatul nu a solicitat revocarea sau înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, ci numai încuviinţarea de părăsire a ţării pe o durată de câteva zile pentru tratament medical, astfel că încheierea de respingere a acestei cereri nu poate fi asimilată încheierii de respingere a cererii de înlocuire a măsurii preventive.

Având în vedere dispoziţiile art. 53 alin.2 din Constituţie, potrivit cărora restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii şi ţinând seama că atât respingerea încuviinţării, cât şi o încuviinţare greşită pot avea consecinţe grave şi ireparabile, în lipsa unei reglementări exprese, curtea apreciază că se impune un control judiciar al încheierii de soluţionare a cererii de încuviinţare de părăsire a localităţii sau ţării.

Verificând încheierea atacată, se constată că inculpatul a făcut dovada că, încă din luna februarie 2006, se află într-un tratament medical experimental la Institutul Naţional de Oncologie Budapesta, acesta fiind diagnosticat cu tumoră malignă a rinichiului şi tumoră malignă secundară a osului cranian. Potrivit procedurii stabilite, acesta trebuie să se prezinte periodic la acest institut din Ungaria, următoarea dată fiind pentru 13 noiembrie 2006.

Împrejurarea că, la data când s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, instanţa avea cunoştinţă de această procedură nu este de natură a duce la respingerea cererii, astfel cum greşit a considerat prima instanţă, atât timp cât acest tratament este singura speranţă de viaţă a inculpatului. De asemenea, în condiţiile în care este de notorietate că această boală gravă nu are încă un tratament clasic, nu i se poate pretinde inculpatului să se trateze la clinicile de specialitate din România, în exercitarea dreptului la viaţă inculpatul având libertatea să decidă cum consideră că este mai bine pentru el.

Încuviinţarea de a părăsi ţara, pe o durată de câteva zile, cu atenţionarea inculpatului asupra consecinţelor nerevenirii în ţară, nu  contravine scopului pentru care s-a instituit măsura preventivă.

(Decizia penală nr.573 din 3 noiembrie 2006)

Domenii speta

Spete similare