Comercial. Aspecte procedurale. Înscrisuri autentice. Invocarea necunoaşterii limbii române nu este caz de error in negotium, constatările personale ale notarului neputând fi contestate decât prin procedura înscrierii în fals.

 Comercial. Aspecte procedurale. Înscrisuri autentice. Invocarea necunoaşterii limbii române nu este caz de error in negotium, constatările personale ale notarului neputând fi contestate decât prin procedura înscrierii în fals.

 Prin acţiunea formulată reclamanta V.G.M.  în contradictoriu cu pârâţii D.M.J., S.C. „A” S.R.L., S.C. „E” S.R.L. Braşov şi S.C. „D.I.” S.R.L. a solicitat constatarea nulităţii absolute a procurii speciale nr.3407/ 24.07.1998, a actului adiţional al contractul şi statutul S.C. „D” S.R.L. nr. 3313/7.11.1997 şi efectuarea cuvenitelor modificări la O.R.C.

 În motivarea acţiunii se arată că motivul nulităţii absolute este eroare asupra naturii juridice a contractului, care  viciază consimţământul. Reclamanta necunoscând limba română nu a ştiut care este conţinutul real al procurii, aflând ulterior divorţului, verificând situaţia societăţilor comerciale că  este asociat minoritar.

 Prin sentinţa civilă nr. 2444/28.05.2007 a Tribunalului Braşov  acţiunea reclamantei a fost respinsă, pentru următoarele considerente:

Constatările personale ale notarului public nu pot fi contestate decât prin înscrisuri în fals.

 Din cuprinsul procurii speciale rezultă că dispoziţia prev.de  art. 6001 din Legea nr. 36/1995 referitoare la obligaţia notarului de a întreba părţile dacă au înţeles conţinutul actului a fost îndeplinită.

 Necunoaşterea limbii române în momentul semnării procurii contrazice constatările personale ale notarului public şi nu poate fi probată decât prin procedura falsului.

 Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

 Apelul este nefondat.

 Pentru a fi valabil, consimţământul exprimat de o parte la încheierea actului juridic trebuie să fie pe deplin conştient şi liber, neviciat.

 Motivul de nulitate absolută invocat de reclamantă – error in negotio, respectiv când una din părţi crede că încheie un  anumit act juridic, iar cealaltă parte crede că încheie un alt act juridic, nu reprezintă un viciu de consimţământ, ci echivalează cu lipsa consimţământului ca urmare a unei erori asupra naturii actului, care are caracter de obstacol în calea realizării acordului de voinţă.

 Apelanta arată că instanţa de fond nu a recunoscut aplicabilitatea principiului voinţei reale a părţilor consacrat de art. 977 Cod civil, având în vedere că intenţia sa nu a fost de a înstrăina părţile sociale deţinute în cadrul societăţii „D”, ci de a contribui la administrarea acesteia.

 Reclamanta invocă lipsa consimţământului la încheierea actelor a căror nulitate se cere prin acţiune; afirmând că a crezut că şi-a dat consimţământul pentru încheierea unor acte de administrare şi nu de dispoziţie.

 Pe actele autentice a căror  nulitate se solicită a se constata apare menţiunea că reclamanta, după citirea actelor a consimţit la autentificarea acesteia, deci din înscrisurile autentice ce face obiectul acţiunii rezultă că reclamanta a consimţit la încheierea actului cu natura juridică menţionată în conţinutul său.

 Contestarea naturii juridice a actului înseamnă în realitate negarea de către parte a faptului că notarul public şi-a îndeplinit atribuţiile care-i sunt stabilite de lege în înfăptuirea  formalităţilor de autentificare a înscrisului, adică cele privind luarea consimţământului părţii după ce notarul i-a citit actul şi a primit răspunsul confirmativ la întrebarea dacă a înţeles conţinutul înscrisului şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa ei, ceea ce înseamnă  că partea neagă constatările personale ale notarului, or combaterea constatărilor personale ale notarilor nu se poate  însă admite decât prin procedura falsului, deci în mod corect instanţa de fond a respins proba cu martori.

 În speţă notarul public a constatat personal consimţământul reclamantei la încheierea procurii nr. 3407/1998, potrivit naturii juridice şi conţinutului înscris în aceasta, deci pentru cesionarea  de părţi sociale către pârâtul D.M.J. modificarea formei juridice, a sediului, obiectului de activitate sau majorării capitalului societăţii S.C. „G.M.” S.R.L., actuala S.C. „D” S.R.L.

 Din interpretarea coroborată a art. 45 din Legea nr. 36/1995 potrivit căreia notarul public are obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc  este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor juridice şi a art. 47 din  aceeaşi lege potrivit căruia persoanelor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română li se acordă posibilitatea de a lua cunoştinţă de cuprinsul actului printr-un interpret, rezultă că notarul în prealabil autentificării actelor atacate, a verificat o serie de aspecte, stabilind şi dacă părţile au înţeles car este natura juridică a  actelor pe care acestea vor să le încheie, precum şi care sunt consecinţele pe care acestea le pot produce.

 Dacă reclamanta nu ar fi cunoscut limba română, notarul public i-ar fi asigurat acesteia cunoaşterea cuprinsului actelor prin intermediul unui interpret, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat tocmai pentru că apelanta a avut perfectă cunoştinţă de natura şi cuprinsul actelor semnate, după citire  a consimţit la autentificare şi a semnat toate  exemplarele.

 Când reclamanta nu a dorit să cesioneze părţile sociale pe care le deţine într-o societate românească, s-a inclus în procura redactată în acest sens în limba română o clauză, de exemplu în procura nr. 3037/ 5.11.2004.

 De altfel şi din procura în limba engleză nr. 4403/28.05.2002 rezultă că reclamanta îl recunoaşte pe pârât ca fiind acţionar majoritar al S.C. „D” S.R.L.

 Şi din contractul de divorţ din data de 25.07.2005 rezultă că reclamanta nu mai are alte solicitări sau revendicări faţă de intimatul J.D.M.

 O serie de înscrisuri demonstrează că reclamanta a semnat în repetate rânduri la notarul public o serie de acte despre care se consemnează că le-a citit şi că este de acord cu  conţinutul lor (procura specială nr. 3479/1.11.1996, actul adiţional la statul S.C. „G.M.” S.R.L. 1631/11.06.1997, contractul de societate al S.C. „G.M.” S.R.L. nr.  1632/11.06.1997, contractul de împrumut nr. 6586/8.08.2002, contractul de societate al S.C. „H.I.” S.R.L.  nr. 8756/5.11.2004 în care se şi specifică expres că reclamanta  este cunoscătoare a limbii române.

 Faptul că reclamanta a declarat în răspunsul la interogatoriu că la semnarea actelor notariale din România nu a fost niciodată prezent nici un traducător, subliniază faptul că prezenţa unui traducător nu a fost necesară, întrucât cunoştea limba română, astfel  cum a atestat şi notarul public. În caz contrar,  dacă notarul ar fi constatat propriis sensibus că reclamanta  nu înţelege limba română şi deci nu poate înţelege personal  conţinutul actelor semnate, ar fi apelat la un traducător.

 Declaraţiile autentice ale martorilor I.I. şi M.D. reprezintă probe inadmisibile în condiţiile în care instanţa a respins proba testimonială, având în vedere că nu pot fi combătute decât prin procedura falsului constatările personale ale notarului,  care au legătură directă cu atribuţiile sale, privitoare la actul pe care-l instrumentează.

 Pentru aceste considerente, apelul a fost respins.

 Decizia nr.193/Ap din 1 noiembrie 2007 – red. L.F.

Domenii speta

Spete similare