Plangere impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei

Constată că, prin sentinţa civilă  a Judecătoriei Sibiu, a fost respinsă plângerea formulată de petentul T C M in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE , cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal  încheiat la data de 20.11.2009 de intimata IPJ s-a aplicat amenda de 500 lei pentru săvârşirea faptei prevăzuta de art.2 pct.30 si sancţionata potrivit art.3 alin.1 lit.b din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, la data de 20.11.2009, orele 1810 petentul , a alungat din locuinţa comună pe fiica acestuia T C, pe care o are în întreţinere. 

Împotriva procesului-verbal a formulat plângere  contravenientul, la data de 14.12.2009, solicitând anularea acestuia.

Instanţa a constatat că  martora  audiată a declarat ca a fost  împreună cu fiica petentului în casă şi a văzut tot incidentul. Aceeaşi martoră a dat declaraţie şi în faţa agentului constatator. Astfel, fetele se aflau în bucătăria casei şi la un moment dat a apărut petentul, care se afla în stare vădită de ebrietate şi a început să o înjure, şi a alungat-o din casă pe fiica sa vitregă. Între petent şi fiica sa există  o stare conflictuală mai veche, aceasta  fiind adâncită de divorţul petentului de soţia sa.

S-a arătat că cel de-al doilea martor nu a fost de faţă la incident, însă a arătat că de  când a divorţat petentul, de circa un an jumătate, între petent şi fiica sa există o stare conflictuală. 

Analizând lucrările dosarului, instanţa  a reţinut starea de fapt întocmai cum aceasta a fost reţinută în procesul verbal şi descrisă  de martorul ocular audiat in cauza.

In acord cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, in privinţa prezumţiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depăşească in folosirea lor, instanţa  a constatat că plângerea  petentului este nefondata, astfel ca a fost respinsa.

Instanţa a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul T C M, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În  expunerea motivelor de recurs, arată că, prin plângerea înregistrată la instanţa de fond a solicitat anularea sau diminuarea amenzii contravenţionale aplicate, având în vedere că acesta nu a fost acasă la data încheierii procesului contestat.

S-a mai solicitat de petentul-recurent, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa de fond, deoarece consideră că i s-au încălcat drepturile, potrivit jurisprudenţei Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE privind îmbunătăţirea accesului în litigiile transfrontaliere, prin stabilirea  de reguli minimale comune referitoare la asistenţa judiciară acordată în baza dispoziţiilor OUG nr. 51/2008.

Recurentul consideră că nu a avut parte de un proces echitabil şi nu a fost reprezentat corect în cauză, deoarece conform documentelor  depuse în recurs,acesta este în ajutor de şomaj, este bolnav , urmând a suporta o intervenţie chirurgicală pe creier.

Analizând sentinţa recurată în raport de critica formulată, precum şi faţă de dispoziţiile  art. 304 indice 1 Cod Procedură Civilă, Tribunalul a  constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal contravenţional , încheiat la data de 20.11.2009, de intimatul IPJ  , s-a aplicat petentului-recurent amenda de 500 lei pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 2 pct. 30 şi sancţionată potrivit art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, la data de 20.11.20009, orele 18,10, petentul aflându-se în incinta imobilului situat în Sibiu, a alungat din locuinţa comună, pe fiica acestuia TC, pe care o are în întreţinere.

În ceea ce priveşte aspectele formale de încheiere a  procesului verbal atacat, instanţa a constatat că nu sunt motive de anularea  procesului verbal, acesta conţinând toate menţiunile prevăzute de art. 16, 17 şi 19 din OG nr.2/2001.

Datorită jurisprudenţei CEDO, trebuie reţinut că, celui sancţionat contravenţional nu i se recunoaşte, ab initio şi în oricare situaţie, prezumţia de nevinovăţie acesta nefiind în situaţia, în care, de o eventuală situaţie îndoielnică să beneficie mereu şi în oricare situaţie.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa a constatat pentru motivele arătate anterior, că sancţiunea  aplicată nu implică conotaţii pe care individul le-ar suporta în aceiaşi măsură precum o pedeapsă penală.

În cauza de faţă, Tribunalul a considerat că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susţină menţiunile din cuprinsul procesului verbal atacat, iar prezumţia de temeinicie a acestuia nu a fost răsturnată de către petentul recurent.

Fapta reţinută în procesul verbal contravenţional a fost constatată personal de autoritatea ( agentul, în această situaţie) emitentă  .

S-a susţinut de recurent că amenda aplicată este mult prea grea, ţinând cont de împrejurarea că acesta nu ar fi fost acasă la data încheierii procesului verbal atacat. Această susţinere este nefondată, fiind contrazisă de probele de la dosar. Astfel, din raportul din 15.01.2010, întocmit de agentul din cadrul Poliţiei  rezultă că petentul se afla la domiciliu la sosirea organelor în drept, a manifestat violenţă verbală faţă de aceştia şi le-a închis poarta, deşi i s-a adus la cunoştinţă faptul că va fi sancţionat contravenţional, în cazul în care refuză să o primească în casă pe fiica sa .

În acelaşi raport se arată că recurentul era cunoscut de organele constatatoare, întrucât fiica acestuia şi soţia au apelat la ajutorul poliţiei în repetate rânduri pentru că au fost alungate din locuinţă sau agresate verbal.

Martorul asistent, P A, a confirmat la instanţa de fond săvârşirea faptri de către petent, arătând şi că acesta nu le-a permis agenţilor de poliţie să intre în casă, iar între petent şi fiica sa există o stare conflictuală mai veche. Chiar şi la data de 25.02.2010, data luării declaraţiei martorei, fiica petentului locuia la martoră, ca să evite certurile zilnice.

S-a arătat în plângere că martora asistenta P A era minoră, neavând dreptul să semneze un proces verbal contravenţional. În declaraţia dată de martoră în instanţă, în prezenţa mamei, s-a precizat faptul că aceasta are 17 ani. Şi în raportul agentului constatator  s-a reţinut că martora a fost de acord să semneze procesul verbal contravenţional, lucru pe care l-a făcut în prezenţa mamei sale S A

Potrivit dispoziţiilor art. 19 din OG nr. 2/2001 cu privire la regimul juridic al contravenţiilor, procesul verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiunea despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz, procesul verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia, ceea ce în speţă s-a îndeplinit întocmai.

Potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal, în acest mod.

Chiar şi în lipsa menţiunii privind martorul care să confirme starea de fapt, în cazul în care contravenientul nu semnează procesul verbal atrage nulitatea relativă a acestuia.

În această materie, pot avea  calitatea de martori numai persoanele care pot fi ascultate ca martori în procesul civil. În cazul în care martorul este vreuna dintre persoanele care, potrivit art. 189 Cod Procedură Civilă, nu poate fi ascultat ca martor, procesul verbal de constare şi sancţionare  a contravenţiei va fi lovit de nulitate, ceea ce nu este cazul în speţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. 10 Cod Procedură Civilă, chiar şi minorul care nu a împlinit 14 ani poate fi ascultat ca martorul în procesul civil, cu singura diferenţă că acesta nu depune jurământ.

În cauză, la instanţa de fond, a fost audiat, la propunerea petentului şi martorul F Vi, naşul de cununie al petentului . Petentul a propus acest martor, conform încheierii de şedinţă din data de 28.01.2010, pentru a dovedi că nu a fost  în localitate la data întocmirii procesului verbal în discuţie. Acest martor a confirmat că petentul a fost la el, în ziua incidentului, la amiază, iar seara a plecat acasă. Întrucât nu a precizat ora plecării petentului, este pe deplin plauzibil că acesta se afla acasă în jurul orelor 18,00, după cum se reţine în procesul verbal contravenţional.

Tot martorul a relatat că, de circa un an şi jumătate de când petentul a divorţat de soţia sa, între acesta şi fiica sa există o stare conflictuală.

S-a mai solicită de către recurent casarea cauzei cu trimitere la instanţa de fond, întrucât consideră că i s-au încălcat drepturile, potrivit jurisprudenţei Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE privind îmbunătăţirea accesului la justiţie în cazul litigiilor transfrontaliere, prin stabilirea  de reguli minimale comune referitoare la asistenţa judiciară acordată în baza dispoziţiilor OUG nr. 51/2008.

Consideră recurentul că nu a avut parte de un proces echitabil şi nu a fost reprezentant corect în această cauză, deşi raportat la dreptul intern, ajutorul judiciar poate fi în prezent acordat, în materie civilă numai la cerere, potrivit dispoziţiilor art. 11 şi următoarele din OUG nr. 51/21.04.2008, condiţie legală introdusă  printr-o normă imperativă, care apare menţionată şi în preambul ( pct. 15), cât şi în cuprinsul Directivei 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 ( art. 5 alin. 3 şi alin . 5), ori petentul nu a formulat o astfel de cerere la instanţa de fond, şi nici în recurs, în mod explicit.

La instanţa de fond, petentul a fost prezent la fiecare termen de judecată, nu a invocat motive de ordin medical şi a  făcut apărări efective în cauză, beneficiind de toate garanţiile unui proces echitabil, fiindu-i încuviinţate probe în apărare şi arătând că  nu mai are probe de administrat în cauză.

Chiar şi acordarea asistenţei judiciare depinde de situaţia specială şi circumstanţele fiecărei cauze, astfel că, în ipoteza în care reprezentarea de către un avocat  nu este obligatorie , potrivit legii interne, acordarea asistenţei ar putea fi impusă de mai mulţi factori, precum: complexitatea procesului şi a legii aplicabile, importanţa cauzei pentru reclamant, capacitatea reclamantului de a se apăra  singur, într-un mod efectiv, complexitatea procedurii aplicabile, necesitatea analizării unor chestiuni complicate de drept sau de fapt.

Ori, cum în cauză nu este vorba despre probleme juridice complexe, rezolvarea litigiului presupunând determinarea unei situaţii de fapt, Tribunalul a apreciat că petentul recurent a fost capabil să se reprezinte singur în proces, într-o manieră efectivă.

De altfel, din motivele de recurs formulate, s-a observat că recurentul nu critică sentinţa pe fond, ci faptul că amenda aplicată este prea mare.

Art. 34 din OG nr. 2/2001 prevede clar posibilitatea instanţei de a hotărî asupra sancţiunii contravenţionale aplicate, iar  această prerogativă  are în vedere atât alegerea  între categoriile de sancţiuni aplicabile cât şi tot ce presupune  legalitatea sancţiunii aplicate, care trebuie corelată totdeauna cu gradul de pericol social al faptei.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ  şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social  al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta , de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Ori, petentul în cauză nu s-a aflat la prima abatere de acest gen, nu a recunoscut  săvârşirea faptei, astfel că nu s-a impus reindividualizarea sancţiunii amenzii contravenţionale cu atât mai mult cu cât s-a aplicat contravenientului nivelul mediu al acesteia, iar potrivit dispoziţiilor art. 28 din OG nr. 2/2001, contravenientul putea achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, făcându-se această menţiune în procesul verbal atacat.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că sentinţa civilă recurată este legală şi temeinică, şi că, în cauză nu se poate reţine existenţa vreunui motiv de casare sau modificare din cele prevăzute de art. 204 Cod Procedură Civilă, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă, Tribunalul a respins  recursul ca nefondat

Domenii speta

Spete similare