Prin cererea adresata Tribunalului Suceava – Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal la data de 2 februarie 2010 si înregistrata sub nr. 786/86/2010, debitoarea SC …. SRL a solicitat deschiderea procedurii prevazuta de Legea privind procedura insolventei, motivat de faptul ca se afla în stare de insolventa, înregistrând datorii catre terti.
Prin încheierea de sedinta nr. 23/16.02.2010, judecatorul sindic a admis cererea, cu consecinta deschiderii procedurii de insolventa fata de debitor si a desemnarii, în calitate de administrator judiciar, a practicianului în insolventa -----.
Prin sentinta comerciala nr. 399/15 iunie 2010, judecatorul sindic a admis planul de reorganizare a activitatii debitoarei, propus de aceasta, dar creditorii cu prilejul, adunarii creditorilor din data de 31 august 2010 nu au confirmat planul.
Motivat de faptul ca debitorul nu a reusit sa achite creantele înscrise în tabelul creantelor, ca planul de reorganizare propus de debitor nu a fost confirmat de adunarea creditorilor si nici o alta persoana îndreptatita nu a propus un alt plan, judecatorul sindic, constatând ca sunt îndeplinite conditiile deschiderii procedurii falimentului, potrivit art. 107 alin. 1 A-c si B din Legea nr.85/2006, ca unica solutie pentru satisfacerea creantelor creditorilor, va admite cererea administratorului judiciar si va dispune intrarea în faliment a debitoarei, cu consecinta efectuarii notificarilor prevazute de lege.
În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolventei, va fi desemnat lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolventa -----, care va îndeplini atributiile prevazute de art. 25 din Legea nr. 85/2006, punându-i-se în vedere ca la prima adunare generala a creditorilor sa supuna spre aprobare confirmarea sa si comisionul de lichidare.
În temeiul aceluiasi text de lege, judecatorul sindic va dispune dizolvarea societatii debitoare si ridicarea dreptului de administrare al debitorului, urmând a fixa termenul maxim de predare a gestiunii catre lichidator, împreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii.
Tribunalul Bacău
Faliment
Curtea de Apel Oradea
Procedura insolvenţei. Contestaţie măsură administrator judiciar, exercitată împotriva refuzului de a răspunde cererii de plată creanţă curentă
Curtea de Apel Constanța
Obiectiuni formulate de creditor la raportul întocmit de lichidator privind cauzele si împrejurarile care au dus la aparitia insolventei debitoarei si prin care se solicita închiderea procedurii insolventei, urmare a inexistentei bunurilor ce ar pute...
Tribunalul Botoșani
Cerere plata Legea 85/2006 art.64 al. 1
Judecătoria Pitești
Pentru a consulta jurisprudenţa instanţei, accesaţi site-ul http://www.justitie-ag.ro/jud%5Fpit/practica_instanta.asp