Pretenţii

Sentinţă civilă 736 din 29.04.2011


Prin decizia civila nr. 726/29.04.2011 tribunalul respinge recursul declarat de recurenta-reclamanta Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura – Centrul Judetean Teleorman,  împotriva sentintei civile nr. 28 din 13 ianuarie 2011 a Judecatoriei Videle, în contradictoriu cu intimata-pârâta T I,  ca inadmisibil.

Irevocabila.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a retinut:

Prin cererea înregistrata la Judecatoria Videle sub nr. 1835/335 din 28 octombrie 2010, reclamanta Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura a chemat în judecata civila pe pârâta T. I., pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligata sa-i restituie suma de 500 lei, cu titlu de creanta (plata nedatorata), actualizata cu dobânda legala, de la data punerii în întârziere, pâna la plata efectiva, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca, prin cererea nr. 1686/14.09.2007, pârâta a solicitat sprijin financiar pentru înfiintarea culturii de toamna a anului 2007, pentru o suprafata de 1 ha cultura de grâu. În baza ordinului M.A.D.R. nr. 687/2007, i s-a acordat acest sprijin, pârâta primind bonuri valorice în suma de 500 lei si s-a obligat prin cererea de sprijin, ca în cazul în care nu realizeaza suprafetele pentru culturi specificate, sa restituie suma acordata. La data verificarii culturii pentru care s-a formulat cererea de sprijin, s-a constatat ca pârâta nu a înfiintat cultura de grâu, încheindu-se proces verbal de receptie si restituire nr. 1686/16.06.2008.

Desi s-au depus diligente pentru recuperarea acestei sume, care este certa, lichida si exigibila, pârâta nu a înteles sa o restituie, fiind notificata si pusa în întârziere potrivit art. 1079 si 1081 Cod civil.

Actiunea a fost întemeiata în drept pe disp. art. 1 Cod proc. civila, 1092 Cod civil, 1105 Cod civil, Ordinul M.A.D.R. 687/2007, OUG 123/2006 si Codul de procedura fiscala.

Potrivit dispozitiile art. 137 al. 1 Cod procedura civila, „instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.

În temeiul art. 19 raportat la art. 14 – 18 din OG nr.14/2010 aprobata cu modificari prin Legea nr.74/2010, instanta, prin sentinta civila nr. 28/13.01.2011 a respins actiunea ca fiind inadmisibila, pentru urmatoarele considerente :

Astfel, potrivit acestor dispozitii legale, constatarea ajutorului necuvenit constând în creante bugetare rezultate, între altele, si din derularea OUG 123/2006, aprobata cu modificari prin Legea nr.125/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, calculul si individualizarea acestuia se efectueaza de catre organele competente ale institutiei responsabile pentru implementarea ajutoarelor de stat, în speta reclamanta Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura - Centrul Judetean Teleorman.

 Actul/documentul de constatare, stabilire si individualizare a obligatiilor de plata privind creantele bugetare rezultate din ajutorul necuvenit (în acest caz, procesul verbal de receptie si restituire), trebuie sa cuprinda elementele actului administrativ fiscal prev. de OG nr. 92/2003 cu modificarile ulterioare, precum si elemente specifice, daca este cazul si reprezinta titlu de creanta.

 Acest titlu de creanta trebuie sa fie comunicat debitorului de catre institutia responsabila susmentionata, în conformitate cu dispozitiile OG nr.92/2003® cu modificarile ulterioare, devenind în acest fel titlu executoriu.

Drept urmare, actiunea reclamantei apare ca fiind inadmisibila de vreme ce exista o lege speciala, ce reglementeaza modul de recuperare a ajutoarelor de stat nejustificate, ale carei dispozitii legale trebuie sa fie respectate.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat recurs reclamanta APIA – Centrul Judetean Teleorman, criticând sentinta pentru aceea ca, în mod gresit prima instanta a respins actiunea ca fiind inadmisibila, în baza art. 19 rap. la art. 14 – 18 din OG nr. 14/2010, întrucât acest act normativ se refera la subventiile acordate începând cu anul 2010, nu si pentru cele acordate în toamna anului 2007.

Art. 1 din Codul civil prevede ca legea se aplica numai pentru viitor.

Desi la art. 19 se invoca si OUG nr. 123/2006, ordonanta nr. 14/2010 prevede ca se aplica în termen de 45 zile, prin ordin comuna al MADR si MFP, care se refera la procedura de compensare prevazuta de art. 17, deci pentru viitor si nu retroactiv.

Instanta de recurs, din oficiu, fata de dispozitiile art. 1 Cod proc. civila astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 si art. 299 Cod proc. civila, a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului, constatând ca este vorba despre un litigiu al carui obiect are o valoare mai mica de 2000 lei.

În consecinta, fata de considerentele expuse si având în vedere si dispozitiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civila, va respinge recursul declarat, ca inadmisibil

Domenii speta