Legea 241/2005

Sentinţă penală 300 din 20.09.2011


Sentinta penala nr.300

Data :20.09.2011

Autor: Ivan Popa Daniela

Domeniu asociat: Legea 241/2005

Asupra cauzei penale de fata :

 Prin Rechizitoriul nr. 7626/P/2005  din 28 martie 2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatilor D.C. pentru  savarsirea infractiunilor prev. de: art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Cp. si art. 37 al. 1 lit. b din Cp.,  si art.215 alin.1,2, si 3  c.p. cu aplicarea art. 37 lit.b. c.p. si cu aplicarea finala  a disp.art. 33 lit.a c.p. si 34 c.p.si P.M.C. pentru infractiunea prev. de  art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 din Cp., art. 41 al. 2 din Cp.

In sarcina inculpatului D. C. s-a retinut ca ,  în calitate de administrator al SC P. O. SRL Ploiesti, în perioada iunie - august 2005, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor fiscale, nu a înregistrat operatiunile - achizitie si livrare - produse petroliere, ceea ce a dus la prejudicierea bugetului de stat consolidat cu suma totala de 478.064,94 lei (RON) - accize, TVA si impozit pe profit. Totodata , s-a retinut in sarcina aceluiasi inculpat  ca, în calitate de administrator al SC P. SRL Ploiesti, în 28.08.2004 a indus în eroare partea vatamata S.C. F. P. S.RL Bucuresti, cu prilejul executarii contractului, prin plata marfii cumparate cu fila CEC BA 300 01380406, pe care a emis-o, pentru suma de 2.799,98 lei, fara a avea autorizata semnatura în banca).

In sarcina inculpatului P.M.C. s-a retinut ca, în calitate de administrator al SC P. SRL Ploiesti, în perioada 28.05.2004 - 07.07.2004, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor fiscale, nu a înregistrat operatiunile economico -financiare de achizitie a produselor petroliere, ceea ce a dus la prejudicierea bugetului de stat consolidat cu suma totala de 5.840 lei reprezentând TVA si impozit pe profit.

Prin acelasi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmarirea penala a inculpatilor D. C. si P.M.C. cu datele de identificare de la pct. I, sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 2961 lit. e din Legea nr. 571/2003 si scoaterea de sub urmarirea penala a învinuitului D.C. cu datele de identificare de la pct. I, sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 288 al. 1 din Cp. si art. 291 din Cp.

De asemenea, s-a mai dispus neînceperea urmaririi penale fata de L.P., sub aspectul savârsirii infractiunilor prev. de art. 290, 297 din Cp. si art. 11 lit. b din legea nr. 87/1994.

Pentru stabilirea situatiei de fapt retinuta in sarcina inculpatilor , în faza de urmarire penala s-au administrat probatorii cu : sesizarea Garzii Financiare Prahova, sesizarea Garzii Financiare Ialomita, procesul - verbal de constatare nr. 09.06.2006 al Garzii Financiare Ialomita si  anexe, facturi fiscale emise de S.C. P.O.S.R.L. Ploiesti catre SC P.SRL S., procesul - verbal inspectie fiscala nr. 20/2007 întocmit de DGFP Prahova, declaratiile  martorilor M. I., M.N., G.I., T. I., U. C. - E., acte înfiintare si modificare act constitutiv S.C. P.O. S.R.L. P., adresa nr. 460/27.01.2006 a DGFP Sibiu, facturi fiscale emise de S.C. P. S.R.L. P. catre SC P. O. SRL Sibiu, ordine de plata emise de SC P. O. SRL Sibiu, beneficiar S.C. P.O. S.R.L. Ploiesti, adresa nr. 204269/30.09.2006 emisa de DGFP Prahova -Serviciul gestiune registru contribuabili si declaratii fiscale,  adresa nr. 1485/04.03.2011 emisa de D.G.F.P. Prahova, adresa nr. 3144/16.03.2011 emisa de DJ.A.O.V. P., plângerea partii vatamate SC F. P. SRL B., declaratiile reprezentantului legal al acestei societati,  declaratiile partii vatamate,  sesizarea BCR, adresa nr. 19617/17.11.2004 emisa de BCR si anexe,  declaratiile martorilor V. A., M.S. si P. S., factura fiscala nr. 6034152/2004 fila CEC BA 300 01380406,  adresa DGFP Prahova nr. 3049/2006, procesul verbal  de control nr. 6063/2006  si anexe  întocmit de DGFP Prahova, documentele de evidenta contabila privind relatiile comerciale SC T.S.R.L - S.C. P. S.RL, rapoartele inspectie fiscala nr. 2941/2008  si nr.662/2008 , actul aditionat autentificat sub nr. 7209/2004, declaratiile  inculpatilor .

Dupa inregistrarea dosarului , la momentul punerii în discutie a regularitatii actului de sesizare conform art. 300 alin.1. c.p.p.,  inculpatul P. M. C. , prin aparator ales,  a invocat nelegala sesizare a instantei si a solicitat restituirea cauzei la parchet, motivat de faptul ca nu i-a fost prezentat materialul de urmarire penala , iar organele de urmarire penala nu au tinut seama de cererea înaintata de aparatorul ales, prin care solicita acordarea unui alt termen pentru prezentarea în vederea îndeplinirii procedurii prevazute de art.250 si urmat. C.p.p.

Analizand actele si lucrarile dosarului , instanta retine urmatoarele :

Potrivit  dispozitiilor  art. 250 si urmatoarele c.p.p., prezentarea materialului  de  urmarire  penala  este actul procesual  ce consta în chemarea învinuitului sau a inculpatului  in fata organului de urmarire penala si informarea lui cu privire la probele administrate precum si la incadrarea juridica a faptei savarsite , asigurandu-i-se totodata posibilitatea efectiva de a lua cunostinta nemijlocit de acestea.

Prezentarea materialului de urmarire penala reprezinta o garantie a dreptului la aparare în faza de urmarire penala fiind necesara prezenta personala a învinuitului  sau inculpatului.

Procedura prezentarii materialului de urmarire penala  presupune, pe de o parte punerea in vederea invinuitului sau inculpatului si,  dupa caz, a aparatorului acestuia , ca are dreptul de a lua cunostinta de lucrarile de urmarire penala,  aratandu-i-se si incadrarea juridica a faptelor cercetate , iar pe de alta parte, asigurarea posibilitatii efective de a lua cunostinta nemijlocit de intreg materialul de urmarire penala. Invinuitul sau inculpatul , dupa ce a luat cunostinta de lucrarile din dosar, este intrebat daca are de formulat cereri noi sau daca doreste sa faca declaratii suplimentare.

Cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala invinuitul sau inculpatul poate solicita administrarea de probe noi sau poate face declaratii suplimentare , organul de urmarire penala pronuntandu-se asupra cererilor formulate de invinuit sau inculpat prin ordonanta, putand sa le respinga ca neintemeiate ori sa le admita si sa efectueze actele cerute sau sa administreze probele solicitate.

La momentul prezentarii materialului se intocmeste un proces verbal in care se consemneaza si declaratiile , cererile sau raspunsurile invinuitului sau inculpatului , acest act procesual semnandu-se de organul care a facut prezentarea , de invinuit/inculpat si de aparatorul acesteia daca a fost prezent.

Procurorul poate dispune trimiterea in judecata a inculpatului fara prezentarea materialului de urmarire penala  daca:

- inculpatul sau apratorul sau a lipsit in mod nejustificat la chemarea organului de urmarire penala ;

- inculpatul sau aparatorul sau refuza în mod nejustificat sa ia cunostinta de materialul de urmarire penala ;

- inculpatul este disparut. Daca  pana la inaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezinta, este prins ori adus, se procedeaza la prezentarea materialului de urmarire penala.

Practica judiciara  si doctrina au stabilit în mod constant ca, in cazul in care dupa prezentarea materialului de urmarire penala , organele de urmarire penala efectueaza alte acte de cercetare penala in cauza, trebuie sa se procedeze la o noua prezentare.

Nerespectarea obligatiei de prezentare a materialului de urmarire penala nu este prevazuta sub sanctiunea nulitatii absolute pentru ca nu este mentionata in art. 197 al.2. c.p.p., ci sub sanctiunea nulitatii  relative prev. de art. 197 alin.1 si 4 c.p.p, nulitate care nu poate fi invocata decat in cursul efectuarii actului cand partea este prezenta  sau la primul termen de judecata cu procedura completa, cand partea a lipsit la efectuarea actului  si daca  a adus acestuia o vatamare ce nu poate fi inlaturata  decat prin anularea actului de trimitere în judecata.

Referitor la prezenta cauza, din procesele verbale aflate la filele 320 si 321 din

volumul III de urmarire penala, rezulta ca  materialul de urmarire penala a fost prezentat inculpatului D. C. în prezenta aparatorului ales.

In ceea ce il priveste pe inculpatul P.M.C., din actele aflate la filele 299 si

urmatoarele din acelasi volum de urmarire penala, rezulta ca acesta a fost citat cu mandat de aducere pentru data de 28.03.2011, orele 15.00, pentru a fi ascultat in calitate de invinuit, din procesul verbal de îndeplinire a mandatului rezultând ca invinuitul nu a fost gasit la domiciliu, mama sa învederand împrejurarea  ca este plecat de la domiciliu din 25.03.2011.

În aceste conditii, în aceiasi data, organul de urmarire penala a luat legatura cu Inspectoratul General de Politie cara a invederat ca inculpatul P. M. nu figureaza detinut in vreunul din aresturile unitatilor de politie din tara, precum si cu A. G. a P. , care a comunicat acelasi lucru.

Ca atare, s-a apreciat ca inculpatul P. M. C. este disparut , astfel ca în aceiasi zi - 28 martie 2011, se intocmeste rechizitorul nr. 7626/P/2005 prin care se dispune punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in  judecata a inculpatilor D.C.si P.M. C..

Inculpatul P.M.C.  avea aparator ales  din luna februarie 2010, aparator care a solicitat prezenta la efectuarea oricarui act de urmarire penala ( fila 20 - vol.II urmarire penala ), solicitand totodata comunicarea oricarui act catre Cabinetul de Avocatura din Ploiesti,str. Tudor Vladimirescu nr. 52 A  jud,.Prahova, în vederea garantarii si asigurarii drepturilor aparatorului ales conform art. 172 c.p.p.

In faza de judecata, aparatorul inculpatului P.M. C. , a depus la dosar la filele 36,37,64 si 65,  acte din care rezulta ca in data de 28.martie 2011, s-a formulat o cerere inaintata prin fax catre Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti , prin care s-a specificat faptul ca inculpatul P.M.C. nu se poate prezenta la aceasta unitate de parchet decat in data de 30.03.2011, orele 12.00.

Desi Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesi sustine ca nu s-a primit o astfel de cerere, la dosar s-a atasat la fila 65 dovada primirii prin fax a cererii, aspect ce rezulta si din factura detaliata  inaintata de Romtelecom SA  si aflata la fila 64.

In raport de actele depuse la dosar si de dispozitiile legale incidente in cauza, tribunalul apreciaza ca inculpatului i-a fost incalcat dreptul  la aparare, neputandu-se considera ca acesta este disparut sau ca a lipsit in mod nejustificat la chemarea organului de urmarire penala ori ca a refuzat sa ia la cunostinta de materialul de urmarire penala , singurele cazuri in care trimiterea in judecata se poate face fara prezentarea materialului de urmarire penala.

Totodata, din actele de urmarire penala nu rezulta imprejurarea ca inculpatul a fost citat pentru prezentarea materialului de urmarire penala  si nici imprejurarea ca aparatorul a fost incunostiintat de data si ora efectuarii actului , încunostiintare care se face de regula prin notificare telefonica, fax , internat sau alte asemenea  mijloace, cu intocmirea unui proces verbal, incalcandu-se astfel si drepturile aparatorului , astfel cum acestea sunt  prevazute in art. 172  c.p.p.

Este adevarat ca incalcarea de catre organele de urmaire penala a dispozitiilor legale privind prezentarea materialului de urmarire penala , atrage sanctiunea nulitatii relative a actului de sesizare, însa tribunalul apreciaza ca inculpatului i-a fost adusa o vatamare, ce nu poate fi inalturata decat prin anularea actului de trimitere în judecata si refacerea urmaririi penale in sensul prezentarii materialului de urmarire penala, refacerea actului anulabil neputandu-se face in fata instantei care a constatat incalcarea dispozitiilor legale prin acordarea unui termen scurt pentru refacerea actului.

Pentru a retine acest aspect, al imposibilitatii refacerii actului anulabil, tribunalul are in vedere ca prezentarea materialului de urmarire penala implica nu numai o luare la cunostinta de catre inculpat a lucrarilor de urmarire penala si a incadrarii juridice a faptei cercetate, ci si asigurarea unei posibilitati efective de a lua cunostinta nemijlocit de urmarirea penala , de a formula cereri noi , de a solicita administrarea de probe noi si de a da declaratii suplimentare.

Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul urmeaza ca in baza art. 300 alin.2. c.p.p. combinat cu art. 332 alin.2 c.p.p. , sa dispuna restituirea cauzei privind pe inculpatii D.C.si P.M.C.  catre Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti, în vederea refacerii urmaririi penale , in sensul respectarii disp.art. 250 si urmat. c.pp, privind prezentarea materialului de urmarire penala inculpatului P.M.C., cu respectarea dreptului la aparare al acestuia.

Vazand si disp.art. 192 al.3 c.p.p..

1