Repunere în termen, invocarea propriei culpe.

DOMENIUL – Litigii cu profesionişti

Drept procesual civil - Repunere în termen, invocarea propriei culpe. Obligaţia de actualizare a datelor cu privire la sediul social

 Recurenta nu a administrat dovezi din care să rezulte imposibilitatea respectării termenului de declarare a recursului dintr-o cauză neimputabilă. Dimpotrivă, conform înscrisurilor existente în dosarul de fond, citarea şi comunicarea hotărârii către pârâta debitoare s-a făcut la sediul indicat de aceasta în evidenţele registrului comerţului, astfel că neanunţarea eventualei schimbări a sediului societăţii îi este imputabilă acesteia în totalitate. Mai mult decât atât, recurenta nu a indicat şi, cu atât mai puţin, nu a probat existenţa unui alt sediu la care şi-ar fi desfăşurat activitatea şi unde ar fi trebuit să i se comunice actele de procedură.

Conform prevederilor art.21 lit.a, coroborate cu art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, obligaţia de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societăţii şi condiţiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de către aceasta încă de la înfiinţare. Cu toate acestea societatea pârâtă a rămas în pasivitate, reprezentanţii acesteia neefectuând demersurile necesare la O R C. Obligativitatea actualizării datelor cu privire la sediul societăţii este o condiţie esenţială şi în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene în materie, respectiv art.2 alin.1 lit.g din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16.09.2009. Sediul social reprezintă un  criteriu de identificare a naţionalităţii persoanei juridice, acesta trebuie să fie serios, real, sub aspectul existenţei sale, în caz contrar acesta putând fi considerat un sediu fictiv.

Prin urmare, Curtea subliniază obligaţia recurentei de a indica O R C sediul real şi actual pentru a se reţine legala sa funcţionare. Or, aceasta nu a îndeplinit obligaţia legală menţionată şi invocă propria culpă pentru a obţine repunerea în termenul de declarare a recursului. Altfel spus, inacţiunea societăţii recurente de a lăsa să-i expire sediul social şi de a nu îndeplini demersurile necesare pentru declararea sediul real şi actual în evidenţele registrului comerţului nu se traduce într-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ci eventuala necunoaştere a hotărârii judecătoreşti de numire a lichidatorului este cauzată tocmai de pasivitatea sa culpabilă.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 14R din 15.01.2015)

Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială sub nr.8119/3/2010, petenta A F P S 3 a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. M I S.R.L., numirea unui lichidator pentru societatea intimată, conform dispoziţiilor art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990, stabilirea remuneraţiei şi modalitatea de achitare.

În motivarea cererii, petenta a arătat că societatea intimată este dizolvată în temeiul dispoziţiilor art.237 alin.1 din Legea nr.31/1990, hotărârea tribunalului nr.8417/17.10.2006 prin care s-a pronunţat dizolvarea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, nr.3969/13.12.2006.

În drept, sunt invocate prevederile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, conform art.17 din Legea nr.146/1997.

În susţinerea cererii, petenta a depus la dosarul cauzei fişă sintetică cu privire la debitele societăţii intimate.

Legal citată, intimata S.C. M I S.R.L. nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi exprima poziţia procesuală şi a solicita probe în apărare.

Prin sentinţa civilă nr.5226/23.04.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.8119/3/2010, a fost admisă cererea formulată de petenta A F P S 3, în contradictoriu cu  intimata S.C. M I S.R.L., fiind numit lichidator al intimatei CII P.C.M. şi fiind stabilită remuneraţia lichidatorului la suma de 1000 lei, aceasta urmând a fi achitată din averea societăţii dizolvate sau, în lipsa acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Totodată, s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii privind numirea lichidatorului, la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, care se comunică lichidatorului numit, se publică pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează la sediul oficiului registrului comerţului în care este înmatriculată societatea comercială dizolvată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.237 alin.7 şi următoarele din Legea nr.31/1990 republicată şi modificată.

Astfel, hotărârea de dizolvare a societăţii intimate este irevocabilă din data de 01.06.2009, iar în termenul de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii instanţei nu a fost numit lichidator pentru societatea intimată.

Petenta a dovedit îndeplinirea cerinţei prevăzută de art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 (fraza a doua), în sensul că este persoană interesată să solicite numirea unui lichidator pentru societate, deoarece aceasta figurează în evidenţele fiscale cu debite ce nu au fost recuperate de către petentă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta S.C. M I S.R.L., la data de 25.11.2014, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă la data de 22.12.2014 sub nr.8119/3/2010, prin care a solicitat repunerea în termenul de recurs, admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei recurate şi respingerea cererii de numire a lichidatorului, cu consecinţa radierii menţiunii de lichidare a societăţii din registrul comerţului.

Cu privire la cererea de repunere pe rol, recurenta a învederat că nu a fost legal citată şi nu i s-a comunicat hotărârea judecătorească, fiind încălcate dispoziţiile art.88-90 C.pr.civ., deoarece societatea nu mai are sediul la adresa din mun. Bucureşti, str. … nr…, bl…, sc…, parter, sector 3, fiind expirat din data de 01.09.2004, când a încetat contractul de închiriere.

Recurenta a subliniat că hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 12.11.2014, conform cererii de fotocopiere aflată la dosar, aflând de la Administraţia Financiară  despre starea de lichidare, cu prilejul unei plăţi a impozitului pe profit.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că, în dosarul nr.31126/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Comercială a fost pronunţată decizia nr.849/01.06.2009, prin care a fost admis recursul, a fost modificată în tot sentinţa recurată şi s-a respins cererea de dizolvare a S.C. M I S.R.L., dispunându-se totodată efectuarea menţiunilor privind respingerea cererii de dizolvare a societăţii în registrul comerţului. Ca urmare, la data de 06.10.2010, când s-a formulat cererea de numire a lichidatorului, societatea nu era în dizolvare, astfel că nu trebuiau aplicate dispoziţiile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990.

S-a mai precizat că O N R C prin O R C T B nu a operat menţiunile privind respingerea dizolvării, cu toate că decizia în discuţie a fost depusă personal de către reprezentantul recurentei. De asemenea, nu s-a început niciun fel de demersuri privind lichidarea, iar cea mai mare parte din creanţa pretinsă a fost achitată.

În drept, sunt invocate prevederile art.304 pct.5, pct.9, art.3041 şi art.312 C.pr.civ.

Cererea de repunere în termen şi cererea de recurs au fost legal timbrate cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei + 39 lei, potrivit art.3 lit.n şi art.11 alin.2, coroborat cu art.6 lit.a din Legea nr.146/1997, şi cu timbru judiciar în sumă de 0,15 lei + 0,15 lei, conform art.3 alin.1 din OG nr.32/1995.

În susţinerea recursului şi a cererii de repunere în termen, recurenta a depus la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, decizia comercială nr.849/01.06.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Comercială în dosarul nr.31126/3/2006, certificatul constatator nr.305384/04.08.2011, chitanţe de plată a impozitului, dovada depunerii deciziei menţionate la O R C T B.

Prin întâmpinarea depusă la data de 14.01.2015, intimatul O N R C prin O R C T B a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a arătat că lasă la aprecierea instanţei modul de soluţionare a recursului.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că îndeplineşte un serviciu de interes public, respectiv acela de a asigura opozabilitatea actelor şi faptelor profesioniştilor, contribuind în acest fel la stabilirea circuitului comercial, astfel că nu are un interes propriu în soluţionarea cererii de faţă, fiind doar un organ de executare a hotărârilor judecătoreşti.

Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că societatea recurentă se află în dizolvare judiciară, în baza art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, hotărârea judecătorească fiind înregistrată în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr.3969/13.12.2006, astfel că instanţa competentă a desemnat lichidator judiciar, la cererea creditoarei A F P S 3. Ulterior, pe baza cererii recurentei, s-a procedat la înregistrarea deciziei nr.849/01.06.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Comercială în dosarul nr.31126/3/2006, prin care s-a respins cererea de dizolvare.

În drept, sunt invocate prevederile art.205 şi urm. C.pr.civ., Legea nr.26/1990, Legea nr.31/1990, OUG nr.116/2009.

Intimatul nu a depus înscrisuri în apărare.

Legal citaţi, intimaţii S.C. M I S.R.L. prin lichidator CII P.C.M. şi A F P S 3 nu au formulat întâmpinare şi nici nu s-au prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a-şi exprima poziţia procesuală şi a solicita probe în apărare.

În şedinţa publică din data de 15.01.2015, după ce a supus-o dezbaterii contradictorii a părţilor, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimatul O N R C O R C T B, pentru considerentele arătate.

La acelaşi termen, instanţa de recurs a invocat din oficiu excepţia tardivităţii recursului, pe care o apreciază ca întemeiată şi urmează să o admită pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

Examinând înscrisurile de la dosar în raport de excepţia invocată din oficiu, Curtea apreciază ca fiind tardiv formulat recursul declarat de recurenta S.C. M I S.R.L., împotriva sentinţei civile nr.5226/23.04.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.8119/3/2010, pentru următoarele considerente:

Premergător soluţionării excepţiei tardivităţii, instanţa de recurs este chemată să se pronunţe asupra cererii de repunere în termenul de recurs, formulată de recurenta S.C. M I S.R.L., aceasta invocând faptul că abia la data de 12.11.2014 a luat cunoştinţă de sentinţa civilă nr.5226/23.04.2010 prin care i-a fost numit un lichidator.

În acest sens, Curtea constată că, la judecarea cererii în primă instanţă, pârâta S.C. M I S.R.L., în calitate de debitoare, a fost citată la sediul situat în mun. Bucureşti, str. … nr…., bl…., sc…., …, sector 3 şi prin afişare la uşa instanţei, conform dovezilor ataşate în dosarul de fond (filele 12 şi 13). De asemenea, comunicarea hotărârii judecătoreşti s-a făcut de aceeaşi manieră (filele18 şi 20).

Potrivit certificatului constatator nr.305384/04.08.2011, eliberat de O R C T B, societatea debitoare are declarat sediul social la adresa sus-menţionată, la care s-a făcut citarea şi comunicarea sentinţei, însă este expirat din data de 01.09.2004.

Din acelaşi înscris depus în faza procesuală a recursului rezultă că recurenta S.C. M I S.R.L. era menţionată în registrul comerţului la data de 04.08.2011 ca fiind în stare de lichidare.

În raport de cele arătate, trebuie avute în vedere prevederile art.103 alin.1 C.pr.civ., în conformitate cu care „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presupus de voinţa ei”.

Aşadar, pentru a putea fi repusă în termen partea trebuie să dovedească existenţa unei împrejurări independente de culpa sa, care a adus-o în situaţia de a nu putea exercita calea de atac în termenul legal imperativ.

În cauza de faţă, recurenta nu a administrat dovezi din care să rezulte imposibilitatea respectării termenului de declarare a recursului dintr-o cauză neimputabilă. Dimpotrivă, conform înscrisurilor existente în dosarul de fond, citarea şi comunicarea hotărârii către pârâta debitoare s-a făcut la sediul indicat de aceasta în evidenţele registrului comerţului, astfel că neanunţarea eventualei schimbări a sediului societăţii îi este imputabilă acesteia în totalitate. Mai mult decât atât, recurenta nu a indicat şi, cu atât mai puţin, nu a probat existenţa unui alt sediu la care şi-ar fi desfăşurat activitatea şi unde ar fi trebuit să i se comunice actele de procedură.

Conform prevederilor art.21 lit.a, coroborate cu art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, obligaţia de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societăţii şi condiţiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de către aceasta încă de la înfiinţare. Cu toate acestea societatea pârâtă a rămas în pasivitate, reprezentanţii acesteia neefectuând demersurile necesare la O R C. Obligativitatea actualizării datelor cu privire la sediul societăţii este o condiţie esenţială şi în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene în materie, respectiv art.2 alin.1 lit.g din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16.09.2009. Sediul social reprezintă un  criteriu de identificare a naţionalităţii persoanei juridice, acesta trebuie să fie serios, real, sub aspectul existenţei sale, în caz contrar acesta putând fi considerat un sediu fictiv.

Prin urmare, Curtea subliniază obligaţia recurentei de a indica O R C sediul real şi actual pentru a se reţine legala sa funcţionare. Or, aceasta nu a îndeplinit obligaţia legală menţionată şi invocă propria culpă pentru a obţine repunerea în termenul de declarare a recursului. Altfel spus, inacţiunea societăţii recurente de a lăsa să-i expire sediul social şi de a nu îndeplini demersurile necesare pentru declararea sediul real şi actual în evidenţele registrului comerţului nu se traduce într-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ci eventuala necunoaştere a hotărârii judecătoreşti de numire a lichidatorului este cauzată tocmai de pasivitatea sa culpabilă.

De asemenea, instanţa de recurs găseşte neconformă realităţii susţinerea că partea recurentă a aflat abia la data de 12.11.2014 despre starea de lichidare a societăţii, întrucât o menţiune în acest sens există în certificatul constatator nr.305384/04.08.2011, depus chiar de către aceasta şi eliberat cu mai mult de 3 ani înainte de promovarea prezentei căi de atac.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului nu poate fi primită, nefiind incidentă vreo împrejurare străină de culpa recurentei care să fi determinat depăşirea termenului legal, ci, dimpotrivă, situaţia de necunoaştere invocată îi este imputabilă exclusiv societăţii, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale pentru anunţarea sediului său actual. Aşa fiind, Curtea, în conformitate cu art.103 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termen, formulată de recurenta S.C. M I S.R.L.

Cât priveşte excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată din oficiu, instanţa are în vedere dispoziţiile art.301 C.pr.civ., în conformitate cu care termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Potrivit art.266 alin.3 C.pr.civ., hotărârea se comunică părţilor, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului. Totodată, comunicarea actelor de procedură se efectuează în mod legal la sediul părţii, conform art.87 pct.2 C.pr.civ.

În cauza de faţă, recurenta pârâtă a fost citată la adresa din mun.Bucureşti, str. … nr…., bl…., sc…., …, sector 3, conform dovezii ataşate la fila 12 din dosarul de fond, şi la aceeaşi adresă i s-a făcut şi comunicarea hotărârii recurate (fila 20). Această adresă era indicată în evidenţele registrului comerţului chiar de către societatea pârâtă ca fiind sediul său social.

Mai mult decât atât, întrucât menţiunea privind sediul conţine precizarea că este expirat din data de 01.09.2004, prima instanţă a dispus citarea şi comunicarea sentinţei către pârâtă şi prin afişare la uşa instanţei (filele 13 şi 18 din dosarul de fond), în acord cu art.95 C.pr.civ. Aşa fiind, comunicarea hotărârii atacate s-a făcut în mod legal la data de 07.05.2010, după cum rezultă din procesul-verbal ataşat la fila 18 din dosarul de fond.

Cu toate acestea cererea de recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, conţinând şi motivele de recurs, a fost depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă la data de 25.11.2014.

Faţă de cele arătate, rezultă că termenul de 15 zile pentru formularea recursului a început să curgă la data de 07.05.2010, împlinindu-se la data de 24.05.2010, cu luarea în considerare a prevederilor art.101 C.pr.civ., astfel că depunerea căii de atac la data de 25.11.2014 s-a făcut cu depăşirea acestui termen.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312 C.pr.civ., coroborat cu art.301 C.pr.civ., art.266 alin.3 C.pr.civ., art.87 pct.2 C.pr.civ. şi art.95 C.pr.civ., Curtea a admis excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a respins ca tardiv recursul formulat de recurenta S.C. M I S.R.L., împotriva sentinţei civile nr.5226/23.04.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.8119/3/2010, în contradictoriu cu intimaţii S.C. M I S.R.L. prin lichidator CII P.C.M., O N R C prin O R C T B şi A F P S 3.

Totodată, în temeiul art.274 C.pr.civ., instanţa a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare