Plangere contraventionala

Decizie 19 din 14.01.2009


Dosar nr. 2578/327/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

DECIZIA CIVILĂ NR. 19

Şedinţa publică din 14 ianuarie 2009

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr.2578/327/3 iunie 2008, petentul (...) a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenţie seria JR nr.0083691 din 15 mai 2008 întocmit de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Tulcea.

În motivarea plângerii petentul a arătat că este administrator al complexului hotelier Casa Albastră, calitate în care, era prezent la hotel la data de 14 mai 2008, în jurul orei 21, pentru a organiza cazarea unui grup.

A mai arătat petentul că în jurul orei 23 o persoană cazată în hotel a solicitat intervenţia jandarmilor pentru aplanarea unui conflict, scop în care un echipaj de jandarmi s-a deplasat la faţa locului pentru investigarea cazului.

Tot petentul a arătat că a pus la dispoziţie jandarmilor biroul său pentru audierea celor implicaţi în scandal, dar întrucât procedura a durat exagerat de mult, iar părţile în conflict şi jandarmii produceau zgomote care deranjau sportivii, petentul le-a solicitat jandarmilor să se tempereze, moment în care unul din jandarmi i-a cerut buletinul şi şi-a notat datele petentului. S-a mai arătat că antrenorul (...) şi familia (...) au coborât şi şi-au prezentat nemulţumirea în sensul că nu pot dormi atât ei cât şi sportivii, că petentul le-a solicitat jandarmilor să se legitimeze însă aceştia au refuzat.

Mai susţine petentul că procesul-verbal nu a fost întocmit pe loc, ci a doua zi în birou şi de o altă persoană decât cele prezente la incident şi că a fost sancţionat pentru că jandarmii s-au simţit ofensaţi de faptul că le-a cerut să se legitimeze şi să aplaneze conflictul.

La data de 4 septembrie 2008 organul constatator a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii petentului ca nefondată motivat de faptul că petentul este cel care a acuzat jandarmii de incompetenţă şi a folosit un limbaj necivilizat şi obscen la adresa acestora şi că scenariul prezentat de petent în plângere este unul inventat.

Prin sentinţa civilă nr.2687 din 21.10.2008 Judecătoria Tulcea a respins plângerea contravenţionmală ca nefondată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, prima instanţă a reţinut că prin procesul-verbal seria JR nr. (...) mai 2008 petentul (...) a fost sancţionat cu amendă de 500 lei pentru comiterea contravenţiei prevăzută de art. 2, pct. 1 din legea nr. 61/1991, reţinându-se în fapt că la data de 14 mai 2008, la ora 23,45, aflându-se în incinta hotelului Casa Albastră din mun. Tulcea, petentul a adresat injurii şi cuvinte jignitoare echipajului de jandarmi care s-a prezentat la faţa locului pentru aplanarea unui conflict.

Situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal este confirmată de declaraţiile martorilor Chelariu Adrian Marius (audiat de agentul constatator la dat constatării faptei) şi Panait Alina Daniela audiată de instanţă, declaraţii din care rezultă că într-adevăr, petentul se afla în stare de ebrietate şi a adresat echipajului de jandarmi injurii şi cuvinte jignitoare, faptă ce constituie contravenţia prevăzută de art. 2, pct. 1 din legea nr. 61/1991.

Referitor la declaraţia martorului Chelariu, instanţa constată că aceasta este o probă concludentă în cauză şi nu o probă extrajudiciară, pe această declaraţie, coroborată cu propriile constatări ale agentului constatator bazându-se procesul-verbal întocmit petentului.

În ce priveşte declaraţiile martorilor propuşi de petent instanţa nu le-a reţinut considerându-le subiective şi care se contrazic chiar cu susţinerile petentului. Astfel, petentul susţine că familia (...) şi martorul (...) au coborât din camerele lor fiind nemulţumiţi de faptul că în hotel era gălăgie, iar din declaraţiile martorilor rezultă că de fapt petentul şi familia sa se aflau în restaurantul hotelului împreună cu familia (...) unde discutau şi consumau vin, iar martorul (...) a ieşit să vadă ce se întâmplă şi apoi s-a alăturat celor patru la restaurant unde au continuat discuţiile pe alte teme decât cea a incidentului respectiv, de unde rezultă că aceştia nu erau nicicum deranjaţi de zgomotul făcut de jandarmi.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs petentul (...) fără a-şi preciza motivele în scris, depunând concluzii scrise la data de 12 ianuarie 2009, cu privire la motivele de netemeinicie şi nelegalitate a hotărârii primei instanţe.

S-a susţinut de către recurent că, constatarea contravenţiei s-a realizat pe data de 14 mai 2008 de agentul (...) iar procesul verbal a fost întocmit de agentul (...) pe data de 15 mai 2008.

Prin urmare, se susţine de către recurent că, agentul constatator care a întocmit procesul verbal este altă persoană decât cel care a avut calitatea d4e agent constatator.

De asemenea, recurentul a susţinut că depoziţiile celor trei martori au fost interpretate în mod subiectiv şi au motivat numai considerente de natură să respingă plângerea sa, fiind ignorate depoziţiile martorilor (...) şi (...), cu privire la descrierea faptei.

Examinând recursul, în raport de motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate, tribunalul consideră că acesta este nefondat.

Astfel, din conţinutul procesului verbal de contravenţie seria JR nr.0083691 aflat la fila 4 în dosar se constată că acesta a fost întocmit la data de 15 mai 2008, fapta fiind constatată la data de 14.05.2008, agentul constatator întocmind actul în conformitate cu disp. art.16 al.1 din OG nr.2/2001.

În ceea ce priveşte persoana agentului constatator rezultă din conţinutul aceluiaşi proces verbal că este întocmit de agentul constatator (...), iar nota raport a fost întocmită la data de 14 mai 2008 în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către acelaşi ofiţer operativ din cadrul departamentului jandarmi – (...), care a relatat în mod amănunţit incidentul petrecut la acea dată la hotelul Casa Albastră.

În ceea ce priveşte ignorarea sau interpretarea subiectivă sa depoziţiilor martorilor se reţine din conţinutul declaraţiilor acestora că situaţia de fapt constatată prin procesul verbal de contravenţie corespunde realităţii, martorii audiaţi nu au prezentat o altă situaţie de fapt care să concorde cu susţinerile recurentului.

De asemenea, instanţa a evidenţiat aspectele relevate de către martorii propuşi de către recurent, în mod obiectiv ca fiind contradictorii situaţiei prezentate de către acesta.

Prin urmare, situaţia de fapt reţinută de către prima instanţă a rezultat din coroborarea întregului probator administrat în cauză, astfel încât hotărârea pronunţată este temeinică şi legală, urmând ca, în temeiul art.312 Cod proc.civilă să fie respins recursul formulat ca nefondat.

3

Domenii speta