1.Evacuarea unui fost soţ din locuinţa proprietate comună în devălmăşie.
În cazul în care unul dintre foştii soţi exercită abuziv drepturile conferite de lege asupra locuinţei ce constituie bun comun, pentru a pune capăt acestui abuz, se poate solicita ieşirea din indiviziune printr-o acţiune de partaj bunuri comune.
Această soluţie se impune în considerarea calităţii de bun comun a apartamentului din care se solicită evacuarea.
Fiind o proprietate comună în devălmăşie, cei doi soţi sunt împreună proprietari asupra bunului, fără ca dreptul de proprietate să fie divizat pe cote părţi.
Soţii exercită împreună atributele dreptului de proprietate asupra apartamentului, astfel că nici dreptul de folosinţă nu poate fi divizat între aceştia.
În conformitate cu principiul egalităţii dintre soţi, aceştia administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele, potrivit art. 35 al.1 Cod. fam.
Decizia civilă nr.157/A/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1658/2008 a Judecătoriei Vaslui a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta D. L. în contradictoriu cu D. G.
Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria Vaslui a reţinut următoarele:
Părţile au fost căsătorite, iar prin sentinţa civilă nr. 2790/10.09.2007 s-a dispus desfacerea căsătoriei, din culpa comună a părţilor. Apartamentul situat în Vaslui, este proprietatea comună a părţilor, după cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 176/14l.02.2005. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că reclamanta nu a locuit în mod permanent în acest apartament. Dimpotrivă, până în luna februarie 2008 în acest apartament a desfăşurat o activitate comercială. Acest lucru s-a constatat şi din fotografiile depuse la dosarul cauzei. Nu s-a făcut dovada în cauză că pârâtul este o fire extrem de violentă, că pune în primejdie viaţa reclamantei şi a copilului, că îi interzice reclamantei să se folosească de bunul comun.
Dreptul de proprietate este ocrotit în mod egal de lege. Deposedarea, prin evacuare, se poate dispune doar în situaţii extreme când viaţa, sănătatea, exercitarea atributelor dreptului de proprietate sunt grav atinse. În apartamentul situat în Vaslui, nu locuieşte niciuna din părţi, astfel încât solicitarea reclamantei de evacuare a pârâtului, este neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 30 Codul familiei şi ale art. 480 Cod civil, instanţa de fond a respins acţiunea civilă formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţa a declarat apel D.L., considerând-o netemeinică.
Astfel, apelanta arată că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că nu a locuit în apartamentul proprietate comună din Vaslui, precum şi faptul că viaţa ei şi a copilului nu sunt puse în pericol din cauza violenţelor pârâtului.
Instanţa de fond a reţinut şi interpretat în mod greşit probele administrate, rezumându-se doar la o examinare a fotografiilor făcute în sufragerie, unde pârâtul a ridicat un zid despărţitor.
Intimatul a depus la dosar o întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Nu s-a dovedit că intimatul este o fire violentă, iar apelanta a avut întotdeauna posibilitatea de a folosi oricare dintre apartamente, iar în prezent doreşte să folosească în mod exclusiv unul din apartamente pentru a-şi desfăşura activitatea profesională.
În ceea ce priveşte siguranţa copilului, intimatul arată că până în luna martie, acesta a locuit împreună cu el, neexistând nici un pericol pentru creşterea şi educarea lui.
Tribunalul a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Soluţia de respingere a acţiunii civile formulată de reclamanta D. L. în contradictoriu cu pârâtul D. G. este legală şi temeinică, însă motivarea sentinţei este necorespunzătoare pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din probele administrate rezultă, cu certitudine, faptul că apartamentul situat în Vaslui, este proprietatea comună a părţilor, precum şi faptul că căsătoria celor doi soţi a fost desfăcută prin divorţ.
Folosinţa în mod exclusiv a locuinţei ce constituie bun comun al soţilor poate fi luată de instanţă doar în condiţiile art. 6132 Cod pr.civ., deci numai în timpul procesului de divorţ, pe cale de ordonanţă preşedinţială. Aceasta constituie o măsură vremelnică cu privire la folosirea locuinţei, asemenea dispoziţii imperative neputându-se extinde la alte împrejurări sau situaţii.
Din conţinutul cererii de chemare în judecată nu rezultă că cererea de evacuare a fost formulată pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, cu toate că s-a indicat la motivarea în drept a cererii art. 6132 Cod pr. civ.
Cu atât mai mult, după despărţirea soţilor prin divorţ, în urma unei hotărâri definitive şi irevocabile evacuarea unuia dintre soţi nu poate avea loc pe calea unei acţiuni de drept comun, în evacuare, cum este cazul cererii formulate de reclamantă.
Se poate dispune evacuarea pe motiv de convieţuire imposibilă doar între colocatari nu şi între coproprietari.
În cazul în care unul dintre foştii soţi exercită abuziv drepturile conferite de lege asupra locuinţei ce constituie bun comun, pentru a pune capăt acestui abuz, se poate solicita ieşirea din indiviziune printr-o acţiune de partaj bunuri comune.
De altfel, o astfel de acţiune există pe rolul Judecătoriei Vaslui.
Această soluţie se impune în considerarea calităţii de bun comun a apartamentului din care se solicită evacuarea.
Fiind o proprietate comună în devălmăşie, cei doi soţi sunt împreună proprietari asupra bunului, fără ca dreptul de proprietate să fie divizat pe cote părţi.
Soţii exercită împreună atributele dreptului de proprietate asupra apartamentului, astfel că nici dreptul de folosinţă nu poate fi divizat între aceştia.
În conformitate cu principiul egalităţii dintre soţi, aceştia administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele, potrivit art. 35 al.1 Cod. fam.
Acestea sunt motivele pentru care tribunalul a constatat că acţiunea formulată de reclamată, de evacuare a pârâtului dintr-un apartament bun comun, este inadmisibilă.
De aceea, cele reţinute de instanţa de fond cu privire la faptul că reclamanta nu a locuit în permanenţă în acest apartament sau că nu s-a făcut dovada că pârâtul este o fire violentă, nu au relevanţă în cauză. În condiţiile în care acţiunea formulată este inadmisibilă, nu este necesar să se mai cerceteze alte aspecte legate de fondul cauzei.
Faţă de cele arătate mai sus, tribunalul a constatat că apelul formulat este neîntemeiat şi prin urmare a fost respins în baza art. 296 Cod pr. civ.