Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, determinată de insuficienta descriere a faptelor şi insuficienta individualizare a actelor materiale în cuprinsul rechizitoriului.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA PENALĂ

DOSAR NR. 2557/102/2008  (Nr. în format vechi 4981/2008)

Operator de date cu caracter personal Înregistrat sub nr. 2991

SENTINŢA PENALĂ NR.93

Şedinţa publică din data de 23  iunie 2011

JUDECĂTOR : O.V.

GREFIER : G.A.

Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror Dan Seniciu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

Pe rol pronunţarea asupra cererii de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii:

1) C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, sub denumirea de „folosire de acte falsificate” în formă continuată  prev. şi ped de art. 273 din Codul Vamal  (fostul art. 178 din Legea 141/1997) cu aplic. art 41 alin. 2 C.p. Având în vedere că de la data începerii urmării penale în cauză,  a intervenit o lege nouă care incriminează fapta mai sus descrisă, în speţă noul Cod Vamal al României, se va reţine şi art. 13 C.p. privind aplicarea legii mai favorabile; înşelăciune în formă continuată, prev. şi ped. de art.215 al.1 şi3 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal; instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. şi ped. de art.25 C.penal rap.la art.288 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal; uz de fals în formă continuată, prev. şi ped. de art.291 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal;  instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art.25 C.penal rap.la art.290 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal; „ punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat…  şi  punerea în circulaţie a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare…” prev. şi ped. de art. 85 alin 1 şi 2 din O.U.G. 195/2002 R. cu aplic. art. 13 C.p.; constituirea şi conducerea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art.7 alin 1 din Legea nr.39/2003, cu aplicare art.33 lit.a C.penal. şi disp. art 37 C.p.;

2) M.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, sub denumirea de „folosire de acte falsificate” în formă continuată  prev. şi ped de art. 273 din Codul Vamal  (fostul art. 178 din Legea 141/1997) cu aplic. art 41 alin. 2 C.p. Având în vedere că de la data începerii urmării penale în cauză,  a intervenit o lege nouă care incriminează fapta mai sus descrisă, în speţă noul Cod Vamal al României, se va reţine şi art. 13 C.p. privind aplicarea legii mai favorabile;  înşelăciune în formă continuată, prev. şi ped. de art.215 al.1 şi 3 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal; instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. şi ped. de art.25 C.penal rap.la art.288 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal; uz de fals în formă continuată, prev. şi ped. de art.291 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal; fals în declaraţii prev. şi ped. de art 292 C.p.; constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art.7 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.33 lit.a C.penal şi disp. art 37 C.p.;

3) P.S.S.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, prev. şi ped. de art.215 al.1 şi3 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal; uz de fals în formă continuată, prev. şi ped. de art.291 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal; „ punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat…  şi  punerea în circulaţie a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare…” prev. şi ped. de art. 85 alin 1 şi 2 din O.U.G. 195/2002 R. cu aplic. art. 13 C.p.; constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art.7 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art. 33 lit.a C.penal;

4) S.L.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. şi ped. de art.288 C.penal cu art.41 al.2 C.penal şi sprijinirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art.7 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art. art.33 lit.a C.penal.

5) I.D.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune în formă continuată, prev. şi ped. de art.26 C.penal rap.la art.215 al.1 şi 3 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal; fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. şi ped. de art.288 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal; uz de fals prev. şi ped. de art 291 Cp.; fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art.290 C.penal cu aplic.art.41 al.2 C.penal;  fals în declaraţii prev. şi ped. de art. 292 C.p.; sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art.7 din Legea nr.39/2003; cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.;

6) G.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă sub denumirea de „folosire de acte falsificate” prev. şi ped de art. 273 din Codul Vamal  (fostul art. 178 din Legea 141/1997) Având în vedere că de la data începerii urmării penale în cauză,  a intervenit o lege nouă care incriminează fapta mai sus descrisă, în speţă noul Cod Vamal al României, se va reţine şi art. 13 C.p. privind aplicarea legii mai favorabile; sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art.7 din Legea nr.39/2003; cu aplicarea art. 33, lit. a C.pen.

7) D.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped. de art.290 C.penal; uz de fals prev. şi ped. de art.291 C.penal; fals în declaraţii prev. şi ped. de art.292 C.penal; complicitate la înşelăciune prev. şi ped. de art.26 C.penal rap.la art.215 al.1 şi 3 C.penal şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art.7 din Legea nr.39/2003; cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.;

8) N.C.Z., pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă sub denumirea de „folosire de acte falsificate” prev. şi ped de art. 273 din Codul Vamal  (fostul art. 178 din Legea 141/1997) Având în vedere că de la data începerii urmării penale în cauză,  a intervenit o lege nouă care incriminează fapta mai sus descrisă, în speţă noul Cod Vamal al României, se va reţine şi art. 13 C.p. privind aplicarea legii mai favorabile; fals în declaraţii prev. şi ped. de art.292 C.penal; tăinuire prev. şi ped. de art. 221 alin 1 C.p. sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art.7 din Legea nr.39/2003; cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.;

9) M.B., pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire, prev. şi ped. de art. 221C.p. şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 din Legea 39/2003; cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile asupra cererii ridicate, au fost consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 17 iunie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta şi prin care s-a amânat pronunţarea asupra soluţiei la data de astăzi, 23 iunie 2011.

I N S T A N Ţ A

Cu privire la excepţia neregularităţii actului de sesizare şi la cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii acestuia:

La termenul de judecată din data de 11 martie 2011, s-a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei, ridicată de inculpaţii Sandru Lucian Călin, C.M., Ifrim Dan Mircea şi D.D., iar în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, s-a dispus ca D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Tg-Mureş, să înlăture toate neregularităţilor consemnate în încheierea de şedinţă, până la termenul de judecată din data de 23 martie 2011, urmând ca, în caz de neconformare, să se dispună restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.

La termenul de judecată din data de 23 martie 2011, procurorul de şedinţă a solicitat acordarea unui nou termen pentru a se putea proceda la înlăturarea neregularităţilor actului de sesizare, cerere admisă.

La data de 13 mai D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg-Mureş a comunicat instanţei punctul său de vedere, admiţând că, într-adevăr, privitor la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale s-a omis precizarea alineatului 1 al art. 288 din Codul penal, iar cu privire la celelalte aspecte nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond, în sensul că rechizitoriul nu cuprinde nici o neregularitate, motiv pentru care nu se impune vreo modificare a acestuia.

S-a precizat în adresă că la momentul emiterii rechizitoriului, procurorul de caz a avut în vedere dispoziţiile imperative ale art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală, care cereau ca actul de sesizare al instanţei să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute de art. 203 din Codul de procedură penală, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică dată acestei fapte, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă şi durata acesteia precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.

În raport cu răspunsul dat de procuror, instanţa apreciază că, având în vedere neregularităţile actului de sesizare enumerate în încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2011, neregularităţi pe care procurorul nu le-a îndreptat în vreun fel, dimpotrivă a considerat că nu există, se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii rechizitoriului, soluţie întemeiată pe prevederile art. 300 alin. 2, teza finală, din Codul de procedură penală.

La formularea acestei concluzii s-au avut în vedere următoarele:

În primul rând, de notat că la baza măsurii ce urmează a fi dispusă de instanţă stau unele dispoziţii legale, dispoziţii a căror analiză va fi făcută în cele ce urmează, atât din punct de vedere doctrinar cât şi din punct de vedere jurisprudenţial.

Potrivit art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.

În doctrină şi jurisprudenţă se apreciază că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la „sesizarea instanţei” are în vedere încălcarea dispoziţiilor privitoare la „sesizarea primară” (sesizarea prin rechizitoriul), „sesizarea suplimentară” (extinderea acţiunii penale, extinderea procesului penal) şi „sesizarea de trimitere” (casarea cu trimitere, declinarea competenţei, regulatorul de competenţă, strămutarea). Doctrina şi jurisprudenţa sunt, într-o covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanţei, conform art. 300 alin. 1 din Codul de procedură penală poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriu), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală1.

Potrivit art. 317 din Codul de procedură penală judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare al instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta sau persoana la care se referă extinderea.

Pentru a satisface cerinţele art. 317 din Codul de procedură penală este necesar ca fapta să fie prezentată în rechizitoriu în toate elementele ce prezintă relevanţă penală, sub aspectul conţinutului unei infracţiuni, pentru a înlătura orice îndoială că fapta face obiectul judecăţii, creându-se astfel posibilitatea inculpatului să se apere şi instanţei să se pronunţe asupra acestei fapte2 

Pentru sesizarea instanţei cu judecarea unei infracţiuni nu este suficientă descrierea acesteia în expunerea făcută în rechizitoriu; sesizarea instanţei este legală numai în cazul în care în dispozitivul de trimitere în judecată al rechizitoriului este menţionată fapta, cu încadrarea ei juridică3.

Referirea incidentă la o faptă prevăzută de legea penală nu satisface exigenţele cerute de art. 317, cu atât mai puţin când fapta nu a făcut obiectul cercetării penale, deoarece nu creează certitudinea sesizării instanţei cu judecarea unei asemenea fapte4.

Potrivit art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute de art. 203, printre altele, fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia.

În privinţa limitelor instituite de dispoziţia legală menţionată mai sus, nu se poate dispune trimiterea în judecată pentru o faptă pentru care inculpatul nu a fost învinuit şi ascultat, în vederea exercitării dreptului la apărare5.

Rechizitoriul procurorului, ca act de sesizare a instanţei, trebuie să aibă, potrivit art. 263 din Codul de procedură penală, un anumit conţinut pentru a contura obiectul judecăţii. Între elementele pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul se înscrie şi încadrarea juridică a faptei.

Descrierea faptei în rechizitoriu trebuie să se refere la toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod scop în care a fost săvârşită fapta, dacă acestea au consecinţe asupra încadrării faptei reţinute. Dacă urmărirea s-a desfăşurat cu privire la mai multe infracţiuni sau la mai multe persoane, expunerea trebuie să cuprindă descrierea tuturor faptelor reţinute şi forma de participare a tuturor inculpaţilor, cu rolul fiecăruia în săvârşirea faptelor6.

În practica instanţei supreme s-a statuat că instanţa de judecată se va putea considera legal sesizată cu judecarea unei infracţiuni care nu a fost menţionată în partea dispozitivă a rechizitoriului, cu condiţia ca fapta să fie precis determinată – sub aspectul tuturor elementelor ce au relevanţă penală, sub aspectul conţinutului unei infracţiuni – în partea expozitivă a acestuia, în aşa fel încât să rezulte cu certitudine caracterul ei penal şi voinţa neechivocă a procurorului de a-l trimite în judecată pe inculpat şi pentru acea faptă7.

În ceea ce priveşte descrierea faptei aceasta trebuie să cuprindă actul, acţiunea, inacţiunea, atitudinea făptuitorului astfel încât să rezulte cu certitudine actele reţinute în sarcina sa, iar în cazul infracţiunilor sub formă continuată, trebuie descris fiecare act material în parte în aceeaşi manieră menţionată anterior.

Faptul că în rechizitoriu trebuie precizate concret actele materiale ale infracţiunii sub formă continuată, atât din punct de vedere al stării de fapt cât şi din punct de vedere al numărului exact al acestora reiese şi din conţinutul dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală.

Potrivit dispoziţiei de mai sus, dacă în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanţa dispune, prin încheiere, extinderea acţiunii penale cu privire şi la aceste acte şi procedează la judecarea infracţiunii în întregul ei.

Pentru a se putea face aplicarea dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală, trebuie să se plece de la o sesizare a instanţei cu o faptă concretă sub formă continuată, în componenţa căreia intră un număr determinat de acte materiale, pentru că numai aşa, la o eventuală descoperire de noi acte materiale ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, s-ar putea face extinderea acţiunii penale. Dacă numărul actelor materiale iniţiale nu se cunoaşte sau este vag atunci operaţiunea de extindere a acţiunii penale devine deosebit de dificilă dacă nu chiar imposibilă, instanţa neavând certitudinea asupra actelor materiale vizate de actul de sesizare şi asupra noilor acte materiale descoperite ulterior.

Pentru satisfacerea cerinţelor legale arătate mai sus este necesar a se ţine seama şi de separaţia funcţiunilor juridice în sensul că procurorul este cel care trebuie să consemneze în rechizitoriu toate aceste elemente legate de fapta reţinută şi de încadrarea ei juridică şi astfel să-şi exprime voinţa, iar nu instanţa să fie cea care să stabilească ce acuze se aduc inculpatului.

Satisfacerea exigenţelor art. 6, paragraful 1 din CEDO, în sensul dreptului la un proces echitabil, paragraful 3 litera a, în sensul că orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa şi paragraful 3 litera b, în sensul dreptului la apărare, presupune o descriere adecvată în rechizitoriu a naturii şi cauzei acuzei ce i se aduce, determinarea precisă a persoanei şi a faptei, pe ce probe este bazată acuzaţia; încadrarea în drept, respectiv încadrarea juridică a fiecărei fapte şi persoane.

Satisfacerea aceloraşi exigenţe presupune că, legat de probe, în rechizitoriu trebuie indicate probele pentru fiecare învinuire în parte, de unde rezultă acea stare de fapt. Nu este suficientă înşiruirea la sfârşit a probelor şi lăsată instanţa să stabilească ce probă atestă care anume faptă. Rolul instanţei este acela de a arăta dacă probele sunt temeinice sau nu. Pe de altă parte, potrivit art. 66 alin. 2 din Codul de procedură penală acuzatul are dreptul de a demonstra lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie. Dar dacă acesta nu cunoaşte pe ce probe se întemeiază acuzaţia nu are cum să demonstreze lipsa de temeinicie a acestora.

Aşadar, aspectul încadrării juridice a faptei reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului este esenţial în ceea ce priveşte respectarea dreptului la apărare, pentru că inculpatul trebuie să cunoască în raport cu ce fapte sau acte materiale trebuie să-şi pregătească apărarea şi chiar dacă nerespectarea acestor dispoziţii legale nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, inculpaţii menţionaţi la început au invocat încălcarea în termenul prevăzut de lege iar vătămarea ce li s-a produs şi li s-ar produce în cazul în care nu s-ar arăta concret pentru care anume fapte sunt acuzaţi (inclusiv pentru care anume acte materiale componente ale infracţiunii sub formă continuată) este lesne de dedus.

Aplicând toate aceste consideraţii teoretice şi practice la speţa de faţă se constată că:

1. Potrivit rechizitoriului, în sarcina inculpatului Sandru Lucian Călin s-a reţinut (în partea descriptivă a rechizitoriului) şi a fost trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii următoarelor infracţiuni:

- sprijinirea unui grup infracţional organizat - prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că inculpatul, în perioada 2002-2004, şi-a adus aportul în calitate de falsificator la activităţile infracţionale desfăşurate de grupul infracţional organizat condus de inculpatul C.M. (până în iunie 2004 când a fost reţinut 24 ore şi i s-a adus la cunoştinţă faptul că este urmărit penal), cunoscând că acest grup ce era format din mai multe persoane, care a existat o anumită perioadă şi în care s-a acţionat în mod coordonat, sub comanda inculpatului C.M., în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave (contrabandă, înşelăciuni etc.), pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 288 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, constând în aceea că inculpatul, în perioada 2002-2004, a falsificat mai multe înscrisuri oficiale (unele de provenienţă străină), prin contrafacerea scrierii şi subscrierii, în scopul producerii de consecinţe juridice (punctele 1, 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 17, 19, 20, 21, 22 din rechizitoriu).

Referitor la cea de-a doua infracţiune, cea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 288 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, se observă că nu a fost indicat şi alineatul de la art. 288, deşi articolul respectiv are două alineate, primul incriminând forma simplă a faptei iar cel de-al doilea forma agravată, cu limite ale pedepsei diferite.

Pe de altă parte, prin indicarea punctelor (1, 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 17, 19, 20, 21, 22 din rechizitoriu) s-ar putea deduce, la prima vedere, că ar fi vorba de tot atâtea acte materiale câte puncte sunt indicate, respectiv un număr de 17.

Verificând rechizitoriul se constată că:

- la punctul nr. 1 se face vorbire de un singur act (înscris), afirmativ falsificat de către inculpatul Sandru Lucian Călin, respectiv certificatul Eur 1 aferent autoturismului FIAT PUNTO, serie şasiu ZFA 18800005147228;

- la punctul 2 se face vorbire despre un singur act (înscris), afirmativ falsificat de inculpatul Sandru Lucian Călin, respectiv certificatul Eur 1 aferent autoturismului OPEL CORSA cu nr. şasiu WOLOXCF6816074790;

- la punctul 3 se face vorbire despre un singur act (înscris), afirmativ falsificat de inculpatul Sandru Lucian Călin, respectiv certificatul Eur 1 aferent autoturismului VW PASSAT cu nr. şasiu WVWZZZ3BZ1E232727;

- la punctul 4 se face vorbire despre un singur act (înscris), afirmativ falsificat de inculpatul Sandru Lucian Călin, respectiv certificatul Eur 1 aferent autoturismului BMW 320 cu nr. şasiu WBAAS71040FY09341;

- la punctul 5 se face vorbire despre un singur act (înscris), afirmativ falsificat de inculpatul Sandru Lucian Călin respectiv certificatul Eur 1 aferent autoturismului FIAT DUCATO cu nr. şasiu ZFA 23000006183879;

- la punctul 9 se face vorbire despre două acte (înscrisuri), afirmativ falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin, respectiv un talon austriac cu nr. SD-43-LS şi o carte verde pentru autoturismul FIAT MULTIPLA cu nr. şasiu ZFA 18600002023262;

- la punctul 10 se face vorbire despre actele maşinii NISSAN TERANO având seria şasiu WMIWNYD21U0008009, fără a se specifica care anume acte, afirmativ falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin, precum şi  despre faptul că, cu ocazia vânzării acestui autoturism, cumpărătorilor le-au fost oferite şi alte acte falsificate prin intermediul aceluiaşi falsificator, în speţă o carte verde cu seria A 08775712889, o procură specială în limba germană şi o traducere după această procură, legalizată în fals la BNP V. Onea;

- la punctul 11 se face vorbire despre o procură specială din partea lui Jude Zaharie, pentru autoturismul AUDI 80 cu nr. şasiu WAUZZZ89ZJA119241, iar la finalul punctului că „...actele se găsesc depuse la dosarul cauzei vol...., iar modelul după care au fost falsificate actele pentru acest caz, de către inculpatul Sandru Lucian Călin, se găseşte...”;

- la punctul 12 se face vorbire despre acte false (schein, brief şi carte de identitate, precum şi actele româneşti, respectiv talon şi CIV pe numele Parohiei Reformate din Luduş) referitoare la autoturismul marca VW GOLF cu serie şasiu WVWZZZ19ZJW406385, afirmativ falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin;

- la punctul 13 se face vorbire despre mai multe acte (înscrisuri), afirmativ falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin, respectiv un talon, verificare tehnică şi procură specială, emise de autorităţile din Republica Moldova pentru autoturismele AUDI 80 cu nr. şasiu WAZZZZ89ZJA166853 şi VOLVO S 440 având seria şasiu XLBKY703ERC493412;

- la punctul 14 se face vorbire despre actele autoturismului VW GOLF având seria şasiului WVWZZZ1GZKB143698, afirmativ falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin, respectiv cartea de identitate, cartea verde, procura în limba germană şi traducerea acesteia în limba română;

- la punctul 15 se face vorbire despre actele autoturismului VW GOLF II având seria şasiu WVWZZZ19ZJB041546, afirmativ falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin, fără a se indica câte şi care sunt acestea;

- la punctul 17 se face vorbire despre actele autoturismului CITROEN PICASSO având seria şasiu VF/SNFX1357531021, afirmativ falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin, fără a se indica câte şi care sunt acestea;

- la punctul 19 se face vorbire despre actele autoturismului KIA CARNIVAL având seria şasiu KNEUP75231604 2101, afirmativ falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin, fără a se indica câte şi care sunt acestea;

- la punctul 20 se face vorbire despre actele autoturismului FIAT DUKATO având seria şasiu ZFA23000006062009, afirmativ falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin, respectiv o carte de identitate în formă intermediară de prelucrare pe numele Morariu Cristian, certificatul de înmatriculare seria 002166792;

- la punctul 21 se face vorbire despre o procură, afirmativ falsificată de inculpatul Sandru Lucian Călin;

- la punctul 22 se face vorbire că inculpatul ar fi realizat o serie de falsuri atât a actelor de identitate ale autoturismelor în discuţie cât şi de alt gen, indicându-se cu titlu de exemplu numele unor persoane de care ar fi uzat la falsificarea unor acele de identitate, precum şi despre faptul că inculpatul Sandru Lucian Călin a mai falsificat pentru gruparea condusă de C.M. un număr mare de documente cum sunt: taloane denumite schein, germane, austriece, italiene, moldoveneşti, cărţi de identitate pentru autovehicule denumite brief, procuri speciale în limbile germană, italiană, traduceri ale unor asemenea procuri cu autentificare la notar, semnături, ştampile notariale, acte de comodat etc., fiind exemplificat cazul unui autoturism VW GOLF cu nr. de înmatriculare germane NE-ZW-241 oprit în trafic, ocazie cu care s-a constatat că actele de identitate ale autoturismului erau false;

Apoi, verificând, de pildă, despre ce acte este vorba în cazul punctului 9 se constată că în volumul XVI, la filele 76-80, se găsesc un număr de 5 acte, însă nici unul în limba germană sau reprezentând un talon austriac cu nr. SD-43-LS în condiţiile în care în rechizitoriu se face vorbire despre două acte, afirmativ falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin, respectiv un talon austriac cu nr. SD-43-LS şi o carte verde pentru autoturismul FIAT MULTIPLA cu nr. şasiu ZFA 18600002023262, iar la fila 17 a volumului XIII se găseşte un înscris în care sunt înşiruite unele date, posibil unele numere de telefoane, fără a fi descrisă în vreunul din documentele menţionate modalitatea de falsificare a lor sau de ce se consideră că sunt false.

Efectuând acelaşi tip de verificări se constată că, referitor la punctul 10, în volumul XVI, la filele 108-111, există un număr de 4 înscrisuri printre care o carte verde cu seria A 08775712889 (fila 108), o procură specială în limba germană şi o traducere după această procură legalizată la BNP V. Onea (fila 112); în volumul XII, la fila 77 verso se află un înscris în limba germană, iar la fila 136 un alt înscris în limba germană. În volumul XIV la fila 38 se află o copie a aceluiaşi înscris aflat la fila 112 vol. XVI dar fără semnături şi ştampile, iar la fila 48 un înscris în limba germană. Nu rezultă că vreunul din înscrisurile menţionate este fals şi care a fost modalitatea de falsificare.

Întrucât situaţiile sunt similare şi la celelalte puncte unde se menţionează despre mai multe acte, nu se mai impune a le repeta.

În plus, se mai constată că şi la punctele 6, 7 din rechizitoriu se menţionează (la finalul acestora) că: „... actele se găsesc depuse la dosarul cauzei, vol...., iar modelul după care a fost falsificat certificatul Eur 1, de către inculpatul S.L.C., se găseşte în procesele-verbale de realizare a percheziţiilor asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpat, în vol. ...”.

Ca atare, se constată că în considerentele rechizitoriului sunt descrise în fapt mai multe acte materiale decât numărul punctelor din rechizitoriu consemnate la rubrica încadrarea în drept (numele inculpatului S.L.C. fiind menţionat şi la punctele 6 şi 7 în condiţiile în care din enumerarea punctelor din rechizitoriu unde s-ar găsi acuzele aduse acestui inculpat lipsesc aceste cifre), iar în dispozitivul rechizitoriului nu este menţionat nici măcar numărul actelor materiale ale infracţiunii sub formă continuată.

În concluzie, se constată, deci, că în rechizitoriu nu sunt arătate cu exactitate numărul actelor materiale ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi nici în ce ar consta concret fiecare din acestea, singura referire la cele 17 puncte din rechizitoriu nefiind suficientă în opinia instanţei, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, la unele din puncte sunt menţionate mai multe înscrisuri iar la altele se menţionează doar expresia „acte”, fără a se indica natura şi numărul lor. Ca atare, nu se poate şti dacă este vorba de 17 acte materiale sau este vorba de un număr de acte materiale egal cu numărul înscrisurilor falsificate despre care se face vorbire la toate cele 17 puncte din rechizitoriu. Aceasta deoarece, dacă la punctele 1, 2, 3, 4, 5, 11 şi 21 se indică doar câte un înscris, la celelalte puncte se indică fie mai multe înscrisuri - cu indicarea lor concretă, fie se indică „actele autoturismului” la modul generic, fără a se arăta câte şi care sunt acestea.

Nelămurirea este şi mai accentuată dacă facem referire la punctul 22, unde se arată că este vorba de o serie de falsuri, atât a actelor de identitate ale autoturismelor în discuţie cât şi de alt gen, precum şi că inculpatul S.L.C. a mai falsificat pentru gruparea condusă de C.M. un număr mare de documente cum sunt (şi urmează o înşiruire de denumiri de înscrisuri specifice achiziţionării şi înmatriculării autovehiculelor). Prin descrierea de la punctul 22 se deschide o listă nesfârşită de acte (înscrisuri), denumite doar generic, care, afirmativ, ar fi fost falsificate de inculpatul Sandru Lucian Călin, fără a se cunoaşte concret care sunt aceste acte şi dacă inculpatul este acuzat şi în raport cu ele.

În această situaţia nu este clară deloc intenţia procurorului, respectiv dacă a dorit să-l trimită în judecată pe inculpat şi pentru aceste presupuse fapte sau nu, pentru că referirea incidentă la o faptă prevăzută de legea penală nu satisface exigenţele cerute de art. 317, cu atât mai puţin când fapta nu a făcut obiectul cercetării penale, deoarece nu creează certitudinea sesizării instanţei cu judecarea unei asemenea fapte, iar pentru a satisface cerinţele art. 317 din Codul de procedură penală este necesar ca fapta să fie prezentată în rechizitoriu în toate elementele ce prezintă relevanţă penală, sub aspectul conţinutului unei infracţiuni, pentru a înlătura orice îndoială că fapta face obiectul judecăţii, creându-se astfel posibilitatea inculpatului să se apere şi instanţei să se pronunţe asupra acestei fapte.

Neclarităţile în privinţa intenţiei procurorului de a-l acuza pe inculpatul S.L.C., provin şi din faptul că, deşi la încadrarea juridică a faptei de fals material în înscrisuri oficiale sunt indicate, aşa cum s-a mai arătat, 17 puncte din rechizitoriu care l-ar viza pe acest inculpat, referiri la acesta şi la faptul că ar fi falsificat unele înscrisuri se găsesc şi la punctele 6 şi 7 din rechizitoriu, puncte neincluse pe lista celor 17.

Un alt aspect foarte important care trebuie relevat este acela că nu este descrisă la nici unul din acte modalitatea de realizare a falsului, sau de ce se consideră că actul este fals ori cine ar fi autorul falsului.

Este adevărat că în volumul VII, filele 17-29, există un raport de constatare tehnico-ştiinţifică din concluziile căruia rezultă că certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate ale autoturismului marca FIAT DUCATO, înmatriculat pe numitul Morariu Cristian sub nr. TM-07-EMU sunt false, însă nu este identificat autorul falsificării.

De asemenea, în cauză, s-au dispus şi efectuat şi alte constatări tehnico-ştiinţifice care s-au soldat cu concluzia că şi alte acte supuse examinării erau contrafăcute, alterate etc. însă nu s-a făcut nici o legătură între actele respective şi posibilele persoane responsabile de realizarea falsurilor.

Legat de acest ultim aspect al descrierii în rechizitoriu a tuturor elementelor ce prezintă relevanţă penală, sub aspectul conţinutului unei infracţiuni, se apreciază că rechizitoriul nu este regulat întocmit şi pentru faptul că aşa cum s-a arătat detaliat în încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2011, în cazul nici unui act material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale nu s-a indicat în ce constă falsul, modalitatea concretă de falsificare, care a fost conţinutul înscrisului înainte de falsificare şi care este conţinutul acestuia după falsificare etc., iar aceste aspecte nu ar putea fi lămurite nici de instanţă, în urma judecăţii, pentru că parte din înscrisurile la care se face referire nici nu pot fi identificate (a se vedea, de exemplu, comentariul referitor la punctul 9 din rechizitoriu, punct la care se arată că au fost falsificate două, acte, respectiv un talon austriac şi o carte verde, indicându-se filele dosarului de urmărire penală unde s-ar găsi cele două acte, iar la filele respective se găsesc cu totul alte înscrisuri).

2. În sarcina inculpatului C.M., s-a reţinut (în partea descriptivă a rechizitoriului) şi a fost trimis în judecată, printre altele, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de contrabandă sub denumirea de „folosire de acte falsificate” în formă continuată.

Se constată că nu a fost indicat numărul actelor materiale componente.

De asemenea, se constată că, doar în dispozitivul rechizitoriului se menţionează că acesta este trimis în judecată în stare de recidivă, indicându-se art. 37 din Codul penal, fără a se indica litera, adică care ar fi modalitatea recidivei în care se află.

Referitor la individualizarea formei recidivei de menţionat că prin precizările prin care le-a făcut procurorul de şedinţă din data de 18.02.2009, acest aspect a fost clarificat.

În acest context primul aspect menţionat mai sus, respectiv faptul că, la fel ca şi în cazul inculpatului Sandru Lucian Călin, nu s-au indicat numărul şi natura actelor materiale în cazul infracţiunii sub formă continuată de care este acuzat inculpatul C.M. (indicându-se doar la modul general punctele din rechizitoriu în care aceste acte materiale ar fi descrise – 4, 5 şi 7), au determinat şi determină instanţa să aprecieze, ca şi în cazul inculpatului Sandru Lucian, că actul de sesizare a instanţei conţine neregularităţi, legate de rigurozitatea descrierii stării de fapt şi de încadrarea juridică a fiecărei fapte identificate şi puse în sarcina inculpatului.

Spre exemplu, la punctul 4 din rechizitoriu se menţionează despre autoturismul marca BMW 320 dat la schimb numitului Bege Robert, autoturism despre care inculpatul C.M. a afirmat că l-a adus în ţară în decembrie 2002. Din descrierea stării de fapt rezultă că numitul Bege Robert este cel care a achitat taxa vamală fără a se preciza dacă a fost prezent şi inculpatul C.M. şi cine a prezentat actele maşinii pentru vămuire. Se mai menţionează la acest punct că, ulterior, noul proprietar a aflat că autoturismul era furat. De asemenea că în România autoturismul ar fi fost introdus la data de 24.11.2002 prin PF Nădlac de către trei cetăţeni italieni.

În concluzie, aceleaşi omisiuni prezintă rechizitoriul, aşa cum s-a mai arătat, şi în cazul inculpatului Cadis Mircea (nefiind menţionată la încadrarea juridică a faptei de contrabandă sub denumirea de „folosire de acte falsificate” în formă continuată, numărul actelor materiale şi în ce ar consta concret fiecare).

3. Chiar dacă inculpaţii G.C. şi M.C., cărora li se aduce aceeaşi acuză de contrabandă sub denumirea de „folosire de acte falsificate” în formă continuată, nu au invocat excepţia neregularităţii actului de sesizare, tot ceea ce s-a menţionat în prezenta hotărâre în cazul inculpatului C.M. este valabil şi în cazul lor.

4. Referitor la inculpatul Ifrim Dan Mircea se constată că în sarcina acestuia s-a reţinut (în partea descriptivă a rechizitoriului) şi a fost trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii următoarelor infracţiuni:

- aderare la un grup infracţional organizat - prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că învinuitul, în perioada  2002-2004 si-a adus aportul în calitate de falsificator şi complice  la unele activităţi  infracţionale desfăşurate de grupul infracţional organizat condus de inculpatul C.M., grup ce era format din mai multe persoane,  care a existat o anumită perioadă, şi  în care s-a acţionat în mod coordonat, sub comanda inculpatului C.M., în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave (contrabandă, înşelăciuni etc.), pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

- complicitate la înşelăciune în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 26 din Codul penal raportat la art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, constând în aceea că, în perioada  2002-2004, cu intenţie, a ajutat la inducerea în eroare de către inculpaţii C.M., M.C. şi  P.S.S.C., a mai multor părţi vătămate şi martori (punctele 6, 7, 8) prin prezentarea ca adevărate a unor situaţii şi acte nereale, cu prilejul încheierii tranzacţiilor privind autoturismele deţinute de inculpaţi,  în scopul de a obţine pentru sine şi pentru ceilalţi inculpaţi un folos material injust, creând  prin acestea pagube părţilor vătămate, care fără a fi induse în eroare nu ar fi încheiat contractele respective.

- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 288 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal; uz de fals - prevăzută şi pedepsită de art. 291 din Codul penal (deşi la încadrarea în drept din partea descriptivă a rechizitoriului s-a reţinut forma continuată, fiind indicat art. 41 alin. 2 din Codul penal) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 290 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, constând în aceea că, în perioada 2002-2004, cu intenţie, a falsificat înscrisuri oficiale (cele mai multe provenind de la autorităţile străine) prin contrafacerea scrierii şi subscrierii şi a unor înscrisuri sub semnătură privată, pe care apoi le-a folosit în scopul producerii de consecinţe juridice (punctele 6, 7, 8).

- fals în declaraţii - prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul penal constând în aceea că s-a prezentat în faţa unui organ al statului, în speţă S.E.I.P., declarând date necorespunzătoare adevărului, declaraţie care a fost de natură să producă efecte juridice pentru grupul infracţional organizat condus de inculpatul C.M. (punctul 8).

Din cele de mai sus se observă că şi în situaţia acestui inculpat, în cazul acuzelor referitoare la săvârşirea unor infracţiuni sub formă continuată, s-au indicat doar punctele din rechizitoriu, dându-se de înţeles că ar fi vorba de tot  atâtea acte materiale câte puncte sunt menţionate, respectiv câte trei pentru fiecare infracţiune.

Cu toate acestea, în urma verificării considerentelor rechizitoriului, se constată că:

- la punctul 6 numele inculpatului Ifrim Dan Mircea nu figurează deloc.

- la punctul 7 se menţionează că inculpatul C.M. i-ar fi dat o procură inculpatului Ifrim Dan Mircea prin care l-ar fi delegat pe acesta să se ocupe de înmatricularea unei maşini, iar de falsificarea certificatului Eur 1 este învinuit numai inculpatul Sandru Lucian Călin.

- la punctul 8 se menţionează că împreună cu inculpatul Cadis Mircea şi la cererea acestuia, inculpatul Ifrim Dan Mircea, profitând de neatenţia lucrătorului de la ghişeul SEIP, ar fi înmatriculat pe numele său un autoturism fără a prezenta vreun document vamal sau declaraţie notarială, iar actul translativ de proprietate era întocmit în fals între proprietarul belgian al maşinii şi inculpatul Ifrim, în sensul că purta o dată ulterioară înmatriculării. Apoi inculpatul Ifrim a participat la revânzarea maşinii către Dănilă Silviu Leon, iar ulterior cumpărătorul, răzgândindu-se şi dorind să ia legătura cu fostul proprietar, adică cu inculpatul Ifrim, acesta i-a indicat de fiecare dată să ia legătura cu C.M. pentru că el conducea afacerea şi lua decizii.

În concluzie, nici în cazul acestui inculpat nu sunt menţionate concret actele materiale ale fiecăreia din infracţiunile sub formă continuată, respectiv complicitate la înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, singurele referiri în rechizitoriu despre activitatea presupus infracţională a inculpatului fiind cele menţionate mai sus. S-au menţionat doar punctele unde ar fi descrise actele materiale (punctele 6, 7 şi 8), fără a se preciza concret dacă este vorba de tot atâtea acte materiale câte puncte sunt.

Mai grav, inculpatul este acuzat de fapta de la punctul 6 unde numele său nu este menţionat.

În plus faţă de inadvertenţa relevată mai sus între încadrarea în drept a infracţiunii de uz de fals în partea descriptivă a rechizitoriului şi în dispozitiv, într-un loc reţinându-se forma continuată iar în alt loc forma simplă, mai există o altă inadvertenţă legată de aceeaşi acuză, constând în aceea că la descrierea stării de fapt se arată că s-au falsificat mai multe înscrisuri care apoi s-au folosit în scopul producerii de consecinţe juridice, fără a se arăta care anume folosire ar constitui elementul material al infracţiunii de uz de fals. Distincţia era necesară cu atât mai mult cu cât este cunoscut faptul că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată absoarbe în conţinutul său uzul de fals şi trebuie ştiut atunci care anume “folosiri de înscrisuri” sunt înglobate în conţinutul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi care formează elementul material al infracţiunii de sine stătătoare, uzul de fals, în concurs cu falsul material în înscrisuri oficiale.

În legătură cu infracţiunea de fals în declaraţii este indicat punctul 8 din rechizitoriu, dar deşi, aşa cum s-a arătat mai sus, nu există alte referiri la activitatea infracţională a inculpatului, probabil că procurorul a avut în vedere, la reţinerea acestei infracţiuni, faptul că inculpatul a predat actele, afirmativ false, la S.E.I.P., pentru înmatricularea unei maşini cumpărată pe numele său de la un cetăţean belgian.

Ca atare, în cazul acestui inculpat, pe lângă faptul că nu se poate şti care sunt actele materiale concrete ale infracţiunilor sub formă continuată de care este acuzat, mai există şi impedimentul că unele infracţiuni nu sunt descrise deloc (gen falsul în declaraţii).

5. Referitor la inculpatul D.D. se constată că în sarcina acestuia (în partea descriptivă a rechizitoriului), la rubrica încadrarea în drept a faptelor, s-a reţinut:

- sprijinirea unui grup infracţional organizat - prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că, în perioada 2002-2004, a ajutat sub forma unor acte de fals şi înşelăciune, la activităţile infracţionale desfăşurate de grupul infracţional organizat condus de inculpatul C.M., grup ce era format din mai multe persoane, care a existat o anumită perioadă, şi în care s-a acţionat în mod coordonat, sub comanda inculpatului C.M., în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave (contrabandă, înşelăciuni etc.), pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

- complicitate la înşelăciune în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 26 din Codul penal raportat la art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal, constând în aceea că, în perioada 2002-2004, cu intenţie, a ajutat la inducerea în eroare, de către  inculpaţii C.M., M.C. şi P.S.S.C., a mai multor  părţi vătămate şi martori (pct. 16) prin prezentarea ca adevărate a unor situaţii şi acte nereale, cu prilejul încheierii tranzacţiilor privind autoturismele deţinute de inculpaţi,  în scopul de a obţine pentru sine şi pentru ceilalţi inculpaţi un folos material injust, creând  prin acestea pagube părţilor vătămate, care fără a fi induse în eroare nu ar fi încheiat contractele respective.

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 290 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal; uz de fals în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 291 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, constând în aceea că, în octombrie 2002, cu intenţie, a falsificat înscrisuri sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii şi subscrierii, pe care apoi le-a folosit în scopul producerii de consecinţe juridice (pct. 16).

- fals în declaraţii - prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul penal, constând în aceea că acesta s-a prezentat în faţa unui organ al statului, în speţă S.E.I.P., declarând date necorespunzătoare adevărului, declaraţie care a fost de natură să producă efecte juridice, pentru grupul infracţional organizat condus de inculpatul C.M. (pct.16).

La punctul 16 din rechizitoriu se menţionează că inculpatul D.D. a făcut la data de 3 octombrie 2002, în faţa notarului public Stela Bălgărădean, o declaraţie pe proprie răspundere, în sensul că el este cel care, la data de 1 octombrie 2002, a introdus în ţară (pe şlep) prin Vama Borş, autoturismul Fiat Scudo cu seria şasiu ZFA22000012840781, deşi acesta fusese introdus la data de 28 septembrie 2002, de cetăţeanul italian Calabria Lorenză, prin P.F. Nădlac. Acelaşi inculpat apare pe actele de solicitare a înmatriculării provizorii a maşinii, care a primit nr. MS 04510. Printre actele depuse figura şi un contract de vânzare-cumpărare între cetăţeanul italian Pisoni Alessandro şi inculpat în calitate de cumpărător precum şi traducerea legalizată a contractului, în condiţiile în care cetăţeanul italian nu figura ca fiind în România în acea perioadă. Inculpatul a declarat că ar fi acţionat la solicitarea inculpatului Cadis Mircea. Nu se specifică foarte clar dacă inculpatul a participat mai departe la vânzarea autoturismului către numitul Paal Karoly.

Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 20.02.2004 (filele 61-79 vol. VII), doar semnătura de pe documentul “Act de vânzare-cumpărare” din data de 27.10.2002, prin care inculpatul D.D. a vândut autoturismul marca FIAT SCUDO fundaţiei ORA INTERNAŢIONAL Gheorgheni, aparţine inculpatului, semnăturile de pe celelalte documente supuse constatării  neputând fi stabilit cui aparţin.

Cu toate că, aşa cum s-a arătat, în cazul faptelor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, s-a reţinut la încadrarea în drept şi art. 41 alin. 2 din Codul penal în dispozitiv nu s-a mai menţionat acest articol sau că faptele ar fi sub formă continuată. Referitor la acuza săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune, deşi la încadrarea în drept s-a menţionat că ar fi vorba de forma continuată a faptei, când s-a indicat articolele din lege nu s-a menţionat şi art. 41 alin. 2 din Codul penal, iar în dispozitiv nu s-a mai menţionat că ar fi vorba de o faptă sub formă continuată.

Ca atare, referitor la aceste infracţiuni, se constată o neconcordanţă între încadrarea lor în drept în partea descriptivă a rechizitoriului şi dispozitivul aceluiaşi rechizitoriu.

În plus trebuie observat că fiind vorba şi de infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată ar fi trebuit descris în ce constă uzul de fals, ştiut fiind că falsul în înscrisuri sub semnătură privată absoarbe în conţinutul său constitutiv, în mod necesar, uzul de fals.

Revenind la adresa D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg-Mureş înregistrată la Tribunalul Mureş la data de 13 mai 2011, de menţionat şi următoarele:

Referitor la indicarea numărului actelor materiale ale infracţiunilor sub formă continuată se putea accepta, eventual, că rechizitoriul a fost corect întocmit doar în situaţia în care s-ar fi descris toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod, scop în care a fost săvârşită fapta (fiecare act material) pentru că numai aşa s-ar fi putut observa dacă nu cumva unele din înscrisuri au fost falsificate de aceeaşi persoană în aceleaşi împrejurări şi în acelaşi timp, situaţie în care ar fi vorba de un singur act material şi nu de atâtea acte materiale câte înscrisuri sunt.

Teza de mai sus este însă contrazisă chiar de afirmaţia din răspunsul D.I.I.C.O.T., de la fila 5, potrivit căreia dacă la punctul 15 „sunt descrise şi denumite clar patru acte ce au fost falsificate, prin urmare sunt 4 acte materiale”.

În aceste împrejurări este clar că nu se poate considera că au fost reţinute atâtea acte materiale câte puncte din rechizitoriu sunt indicate la fiecare acuză, întrucât sunt puncte la care se face referire la mai multe înscrisuri, iar în unele situaţii nici nu se mai indică care sunt acele înscrisuri.

Este adevărat că rechizitoriul conţine parte din capitolele prevăzute de art. 263 alin. 1 din Codul penal, însă instanţa a sesizat ca neregularităţi ale actului de sesizare o lipsă totală sau o insuficientă descriere a unor dintre faptele de care sunt acuzaţi unii din inculpaţi şi o lipsă totală sau o insuficientă descriere a actelor materiale ale infracţiunilor sub formă continuată, nefiind precizat nici măcar numărul acestora, pentru ca instanţa să poată proceda la identificarea lor.

Deci, nu este vorba de un stil sau mod aparte de descriere a faptelor sau a actelor materiale, ci, pur şi simplu, de lipsa sau de prea vaga descriere a lor, ori de formularea unor acuze împotriva unor inculpaţi fără a fi arătată participarea sau partea lor de contribuţie la săvârşirea faptei (actului material), ceea ce vine în contradicţie cu cerinţele art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Nu este vorba nici de suficienta sau insuficienta probare a faptelor, pe care instanţa să o analizeze şi să pronunţe soluţia corespunzătoare, pentru că degeaba ar exista probe dacă nu se poate şti la ce faptă sau act material se referă acestea.

Ca atare, în urma analizării probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanţa nu ar putea complini lipsurile constatate pentru că prevederile art. 317 limitează obiectul judecăţii, iar administrarea de noi probe în cursul judecăţii trebuie circumscrisă aceleiaşi limitări, instanţa nefiind abilitată să administreze noi probe în vederea descoperirii de noi infracţiuni, acesta fiind a tributul exclusiv al organelor de urmărire penală (art. 335, 336 şi 337 referindu-se la situaţia în care, în urma administrării probelor circumscrise obiectului judecăţii, limitat potrivit art. 317 din Codul de procedură penală, se descoperă alte acte materiale, fapte prevăzute de legea penală sau participanţi).

Există chiar şi o confirmare din partea procurorului în sensul celor constatate de instanţă, atunci când afirmă în adresa trimisă instanţei că: „Într-adevăr există acte care au fost falsificate de către unii dintre inculpaţi, dar care nu s-au mai regăsit în fapt, în materialitatea lor, însă din activitatea de urmărire penală rezultă clar existenţa acestora la momentul înmatriculării autoturismelor sau la momentul vânzării lor, şi apoi au fost descoperite la percheziţia informatică în unul din mediile de stocare a datelor informatice verificate, fapt ce a dus la învinuirea persoanei pentru acel fals”. În această situaţie, dacă înscrisul falsificat nu a mai putut fi identificat în materialitatea lui, se pune întrebarea dacă falsul nu ar fi trebuit descris în întregul său mecanism de producere, cu arătarea rezultatului şi a efectelor, pentru a fi perceptibil atât pentru inculpat în vederea organizării apărării, cât şi pentru instanţă, pentru a cunoaşte limitele sesizării.

La observaţiile concrete ale procurorului din aceeaşi adresă se cuvine a nota următoarele:

La punctul 15 din rechizitoriu se menţionează că partea vătămată Fărcaş Aurel a primit actele în limba germană (talonul, cartea de identitate, cartea verde) şi un contract de vânzare-cumpărare, apoi că actele predate cu ocazia vânzării autoturismului  au fost falsificate de către inculpatul S.L.C., iar la final că actele pentru acest autoturism se găsesc depuse la dosarul cauzei în vol. XVI  fil. 167-169, iar modelul după care au fost falsificate actele pentru acest caz, de către inculpatul S.L.C., se găseşte în Procesele-verbale de realizare a percheziţiilor asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpat, în vol. XIV fil. 60.

În opinia instanţei, din modul de descriere a stării de fapt nu rezultă modalitatea şi împrejurările săvârşirii falsurilor pentru a putea şti dacă avem de-a face cu un singur act material sau cu tot atâtea acte materiale câte înscrisuri sunt.

Dacă, în pofida observaţiei de mai sus, am accepta că starea de fapt în cazul acestui punct a fost descrisă, totuşi, corespunzător, trebuie amintite alte puncte, la care procurorul nu a făcut referire.

Astfel, la punctul 17, se menţionează că martorul Albertini Zoltana primit de la inculpaţi certificatul de înmatriculare italian, certificatul de proprietate italian, asigurare italiană şi carte verde. Observând că asigurarea şi cartea verde sunt expirate, martorul i-a întrebat pe inculpaţi cum vor rezolva acest fapt, aceştia oferindu-se să-l însoţească pe martor la ASIROM unde a încheiat o poliţă RCA pe numele său. De fapt, inculpaţii au fost cei care au fost în sediul firmei de asigurări cu actele martorului, după care i-au adus asigurarea făcută. Copii după actele de identitate ale martorului şi actele maşinii au rămas la inculpaţi care se angajaseră să rezolve înmatricularea maşinii pe numele martorului. În dec.2003, martorul şi cei doi inculpaţi s-au deplasat la R.A.R. unde s-a făcut verificarea în vederea omologării. Şi aici inculpatul C.M. a fost cel care a luat maşina şi a intrat cu ea la verificări, după 10 minute ieşind şi spunând că urmează să aştepte actele întocmite de R.A.R. În luna ianuarie 2004, inculpaţii l-au căutat din nou pe martor la locul de muncă pentru a-i preda o procură de circulaţie pe timp de 1 an de zile, în limba italiană, motivând că procedura înmatriculării durează mai mult. Cu ocazia prelungirii poliţei R.C.A., martorul a aflat de la funcţionarul respectiv că fiind vorba despre maşină străină, taxa este de 3 mil. lei/lunar. În acel moment, martorul a luat legătura cu inculpaţii solicitându-le acestora restituirea banilor şi încetarea convenţiei dintre ei. Martorul le-a precizat inculpaţilor că este de acord şi cu o plată eşalonată a celor 9000 E. Întrucât inculpaţii îl amăgeau pe martor şi nu-i restituiau banii, acesta a apelat la un avocat care pe calea somaţiei a reuşit recuperarea banilor de cei doi inculpaţi. Singurele acte care au mai rămas la martor au fost puse la dispoziţia organelor de urmărire penală. Cu privire la acest autoturism, actele se găsesc depuse la dosarul cauzei în vol. XVII  fil. 2; 3; 7, iar modelul după care au fost falsificate actele pentru acest caz, de către inculpatul S.L.C., se găseşte în Procesele-verbale de realizare a percheziţiilor asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpat, în vol. XII fil. 100 şi vol. XIII fil. 94;139.

Din modalitatea de descriere a stării de fapt nu se poate afla care înscrisuri au fost falsificate şi, ca atare, care este numărul actelor materiale, întrucât, pe de o parte, dacă la început se face referire la patru înscrisuri primite de martor (certificatul de înmatriculare italian, certificatul de proprietate italian, asigurare italiană şi carte verde), la final se menţionează filele 2, 3 şi 7 din vol. XVII, file la care se găsesc cartea verde, asigurarea italiană şi o autorizaţie în limba italiană, fila 100 din vol. XII, filă la care se găseşte o copie a înscrisului de la fila 7 vol. XVII, şi filele 94, 139 din vol. XIII, file la care se găsesc copia unei procuri speciale în limba italiană şi un înscris intitulat Raport EnCase care are pe verso modelul unei cărţi de identitate a vehiculului în alb,  iar pe de altă parte, nu este descris falsul material, adică care anume elemente din conţinutul lor au fost contrafăcute sau alterate şi modalitatea de falsificare.

La punctul 19 din rechizitoriu se menţionează că partea vătămată Clopotar Mucuş, împreună cu soţia sa, au cumpărat la data de 19 octombrie 2003 autoturismul KIA CARNIVAL, serie şasiu KNEUP75231604 2101 şi numărul de înmatriculare SFP-332 de la inculpaţii Cadis Mircea şi P.S.S.C., precum şi faptul că, cu privire la acest autoturism, actele se găsesc depuse la dosarul cauzei în vol. XVII filele 78-79; 82-84, iar modelul după care au fost falsificate actele pentru acest caz, de către inculpatul S.L.C., se găseşte în Procesele-verbale de realizare a percheziţiilor asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpat, în vol. XIII filele 65-66.

Din modalitatea de descriere a stării de fapt nu se poate afla care înscrisuri s-au folosit la vânzarea-cumpărarea autoturismului şi la înmatricularea acestuia, respectiv care înscrisuri au fost falsificate şi, ca atare, care este numărul actelor materiale, întrucât singurele referiri la unele înscrisuri sunt acelea că după achitarea sumei restante inculpaţii au condus partea vătămată la notarul public Stela Bălgărădean, unde i s-a spus că va semna un contract de comodat  cu proprietarul străin precizându-i-se acesteia că şi cetăţeanul străin se afla la notar fără însă a i se face cunoştinţă sau a fi pusă în legătură cu acesta şi că, ulterior, împreună cu inculpaţii, partea vătămată s-a deplasat la un birou de copiat acte unde au încheiat o înţelegere în care se stipula suma achitată ca avans şi faptul că urma să achite restul banilor, până la 9000 Euro, până la data de 31.01.2004, precum şi alte menţiuni, iar la final se menţionează filele 78-79; 82-84 din vol. XVII, file la care se găsesc copia contractului de comodat autentificat şi copiile unor înscrisuri în limba germană (carte de identitate, talon) şi filele 65-66 din vol. XIII, file la care se găsesc alte exemplare ale copiilor după aceleaşi înscrisuri aflate la filele 82 şi 83 din vol. XVII. Nici în acest caz nu este descris falsul material, adică care anume din elementele din conţinutul înscrisurilor menţionate mai sus sau al altor înscrisuri nemenţionate (pentru că la înmatricularea unui autovehicul mai trebuiau şi alte înscrisuri) au fost contrafăcute sau alterate şi modalitatea de falsificare.

Nu în ultimul rând, de menţionat faptul că instanţa, încă de la termenul de judecată din data de 17 decembrie 2008 (filele 175-177 vol. I dos. instanţei), a pus în vedere reprezentantului Ministerului Public să aducă lămuri actului de sesizare sub aspectul numărului actelor materiale de contrabandă reţinute în sarcina inculpaţilor G.C., M.C. şi C.M., solicitare la care parchetul nu a dat curs până în prezent.

Este adevărat că la termenul de judecată din data de 18 februarie 2009, procurorul de şedinţă a comunicat că numărul actelor materiale este precizat în rechizitoriu pentru fiecare inculpat în parte (“în paranteză numărul actelor materiale şi ce reprezintă fiecare în parte”), însă, de remarcat, aşa cum s-a tot arătat în cuprinsul prezentei, că în rechizitoriu (şi numai în partea descriptivă), s-au indicat doar numerele punctelor din rechizitoriu în care ar fi descrisă starea de fapt, nicidecum numărul actelor materiale, iar din dispozitiv lipseşte şi această indicare a punctelor.

Soluţia restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare ar putea fi criticată pe de o parte pentru momentul în care survine (la peste 2 ani de la sesizarea instanţei), iar pe de altă parte, pentru că în privinţa infracţiunilor de fals şi uz de fals s-ar putea împlini, nu peste mult timp, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale, situaţie în care restituirea nu ar mai produce vreun efect.

Referitor la primul aspect, instanţa apreciază că trecerea unui timp relativ îndelungat de la momentul sesizării instanţei nu are nici o relevanţă în condiţiile în care excepţiile nu au putut fi puse în discuţie şi soluţionate decât la primul termen cu procedura completă (prima zi de înfăţişare), condiţie care s-a realizat abia la data de 11 martie 2011.

Referitor la cel de-al doilea aspect de menţionat că, fiind vorba de fapte de fals şi uz de fals, pretins comise în perioada 2002-2004, este posibilă împlinirea termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale, însă neregularităţile actului de sesizare privesc şi alte infracţiuni pretins comise de unii din inculpaţi, precum contrabandă sau complicitate la înşelăciune, infracţiuni pentru care legea prevede termene ale prescripţiei speciale mult mai lungi, astfel că restituirea nu ar fi lipsită de efect.

Pe de altă parte, nimic nu împiedica procurorul, atenţionat din timp, să îndrepte neregularităţile menţionate mai sus, sau să procedeze de îndată la refacerea actului de sesizare astfel încât să poată avea loc judecata în fond în cel mai scurt timp.

În raport cu toate cele menţionate mai sus, se vor admite cererile inculpaţilor şi, în temeiul art. 300 alin. 2, teza finală, din Codul de procedură penală, se va dispune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.

Ca urmare, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de revenire cu încă o adresă la D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Tg-Mureş pentru a proceda la înlăturarea neregularităţilor actului de sesizare.

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.

Sumele de 400 lei şi 400 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C.M. şi N.C.Z. se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În temeiul art. 300 alin. 2, teza finală, din Codul de procedură penală, dispune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.

Respinge ca neîntemeiată cererea de revenire cu încă o adresă la D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Tg-Mureş pentru a proceda la înlăturarea neregularităţilor actului de sesizare.

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.

Sumele de 400 lei şi 400 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C.M. şi N.C.Z. se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş.

Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru toate părţile vătămate şi civile, contestatoarea Mureşan Angela şi inculpaţii C.M., M.C., N.C.Z. şi M.B. şi de la pronunţare pentru inculpaţii P.S.S.C., S.L.C., Ifrim Dan Mircea, G.C., D.D. şi procuror.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2011.

Judecător,Grefier,

O.V. G.A.

Domenii speta

Spete similare