Legea nr.221/2009

(Tribunalul Mehedinţi- s.c.60/ 07.06.2013

Prin cererea adresată acestei instanţe la 26.04.2012 reclamanţii P. G. şi S .N. au chemat în judecată pe  pârâtul S. R. prin M.F.P. pentru a fi 

obligat  la plata sumei de 400.000 Euro reprezentând daune materiale şi morale, respectiv 100.000 euro pentru  reclamanta P.G. 100.000 euro pentru

reclamantul S. N. câte 50.000 euro pentru fiecare din ceilalţi patru membrii ai familiei, respectiv  bunicii S. V. şi S. S. şi părinţii S. I. şi S. C.

În motivarea acţiunii au arătat că au fost strămutaţi în Bărăgan din 18 iunie 1951 până la 19 ianuarie 1956 fiind  lezate drepturile lor fundamentale 

ca urmare a condiţiilor inumane în care au trăit în acea perioadă, că suferinţa familiei nu a încetat nici după revenirea din Bărăgan fiind supuşi altor

umilinţe şi privaţiuni.

Reclamanţii au mai arătat că înainte de dislocare bunicul S. V. a deţinut 8,33 ha teren în comuna Hinova, sat. Ostrovul Corbului, 2 case de locuit şi

anexe însă la revenirea din Bărăgan i s-a restituit doar o casă şi 13 ari curţi, în bucătăria edificată în anul 1945  a funcţionat prăvălia sătească până în

anul 1978 când s-a prăbuşit, iar în una din case locuiau ofiţeri de armată.

În dovedirea acţiunii a depus la dosar acte de filiaţie, Hotărârea 344/1951, file din registrul agricol, extras de pe tabelul nominal privind

dislocaţii emis de Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Mehedinţi, Hotărârile nr. 275/1990, 966/1990, 122/1994, Hotărârea din 16.12.1959 emisă de M.A.I.,

extras din Decizia 6100/1955, cerere reconstituire drept proprietate din 05.03.1991 şi a solicitat audierea martorilor  B. C. şi G. P.

S-a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

Reclamanţii au depus mai multe precizări de acţiune prin care au solicitat despăgubiri morale  în cuantum de 350.000  euro şi despăgubiri materiale în

cuantum de 50.000 euro pentru distrugerea imobilelor, respectiv 2 case şi anexe gospodăreşti şi lipsirea de folosinţă a terenurilor (fila 35 dosar).

Prin precizarea din 17.09.2010 (fila 41 dosar) au menţionat că solicită contravaloare următoarelor bunuri-o casă cu 3 camere, o casă cu 2 camere din

chirpici, magazie din lemn, pătul, grajd de vite, pivniţă, 22 oi, 2 capre, 3 porci şi scroafă cu purcei, 20 raţe, 20 gâşte, 70 găini, 150 porumbei,

târşitoare, rariţă, plug, grapă de fier, butie de 200 l, 2 putini de 300 l, 4 butoaie de 50 şi 200 l, 0,50 ha teren cultivat cu pepene verde, 4 ha cultivat

cu grâu şi secară, 2 ha teren cultivat cu porumb, 42 ari cultivat cu viţă de vie, 75 ari fâneţe, 0,25 ari pădure salcâm nerestituită, 10 ari grădini

cultivate cu legume.

Au fost audiaţi martorii propuşi de reclamanţi şi  la cererea acestora s-a dispus la termenul din 29 octombrie 2010 efectuarea unei expertize

specialitatea construcţii pentru evaluarea bunurilor, raportul de expertiză fiind întocmit de expertul desemnat în cauză, C. V.

Pârâtul a formulat obiecţiuni respinse de instanţă ca neîntemeiate.

 Tribunalul Mehedinţi  prin sentinţa civilă nr. 89/9 martie 2012  pronunţată în dosarul nr. 3124/101/2010  a respins acţiunea civilă, aşa cum a fost 

precizată cu motivarea că reclamanţii au făcut dovada aplicării măsurii administrative a strămutării în temeiul deciziei nr. 200/1955 cu adresa din

16.12.1959 (fila 48 dosar) şi cu hotărârile  nr. 277/1990, 275/1990, 966/1990 emise de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 (filele 23-30).

Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 modificată prin OUG nr. 62/2010 prevăd că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane,

soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a

prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul

unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea.

Prin decizia nr. 1358/21.10.2010 pronunţată de Curtea Constituţională s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român în mai multe

dosare şi s-a constatat că prevederile art. 5 alin 1 lit. a teza întâi din legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile

administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 dec. 1989, cu modificările şi completările ulterioare sunt neconstituţionale.

Decizia a fost publicată la data de 15.11.2010.

În conf. cu prev.art. 147 alin. 1 din Constituţie, dispoziţiile din legi constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice în 45 de

zile de la publicarea deciziei Curţii, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

Instanţa reţine că de la data publicării deciziei au trecut 45 de zile şi dispoziţiile declarate neconstituţionale prin decizia menţionată mai sus nu

au fost puse în acord cu Constituţia, prin urmare, acestea şi-au încetat efectele.

În consecinţă, faţă de cele expuse, instanţa urmează a respinge petitul privind acordarea daunelor morale formulată în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a

din Legea nr. 221/2009.

Potrivit disp. art. 5 alin. 1 lit b din Legea nr. 221/2009 se acordă despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea

de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu s-au obţinut despăgubiri prin echivalent în

condiţiile legilor reparatorii nr.10/2001 sau 274/2005.

Legiuitorul nu a avut în vedere acordarea de despăgubiri şi pentru degradarea construcţiilor ,lipsa de folosinţă sau c/valoarea recoltei de pe

terenurile agricole ale celor strămutaţi.

În speţă, din  probele administrate în cauză, respectiv extrasul de pe tabelul nominal privind dislocaţii rezultă că bunicul reclamanţilor S. V. a avut

la data strămutării o casă care i s-a restituit şi 8,33 ha teren arabil din care i s-a restituit suprafaţa de 13 ari curţi.

Prin urmare, reclamanţii nu au făcut dovada confiscării şi nerestituirii bunurilor solicitate (două case de locuit şi bunuri mobile)  de către

autorităţile existente la momentul strămutării, relatările martorilor audiaţi în cauză nefiind relevante întrucât deşi  se referă la existenţa în proprietate

a două case  şi mai multe bunuri mobile la data strămutării, cele două construcţii au fost găsite în gospodărie la întoarcerea din Bărăgan.

De altfel, solicitările lor se referă la c/val. degradării celor două case şi lipsa de folosinţă a terenurilor( fila 35dosar), aspecte ce nu intră sub

incidenţa Legii nr. 221/2009,  prin precizarea din data de 17.09. 2010 (fila 41 dos.), reclamanţii prin apărător doar au enumerat bunurile mobile şi imobile

pe care familia lor le-a deţinut anterior dislocării.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat recurs  reclamanţii, recurs  ce a fost admis prin decizia nr. 10841/14 noiembrie 2012 

pronunţată de Curtea de Apel Craiova,casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A reţinut instanţa de control judiciar că, nu a fost cercetat fondul cauzei şi că, se impune administrarea probei cu expertiză judiciară, admisă şi

neadministrată în primul ciclu procesual, pentru identificarea şi stabilirea contravalorii bunurilor imobile solicitate .

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mehedinţi sub nr. 3124/101/2010*.

Cu prilejul rejudecării cauzei a fost efectuată expertiză tehnică de specialitate de către expert P. P. prin care au fost evaluate bunurile imobile şi

bunurile mobile, precum şi contravaloarea producţiei nerealizate, solicitate de reclamanţi .

Din concluziile raportului de expertiză a rezultat că suma solicitată drept despăgubiri materiale se ridică la 283.051 lei .

Au fost formulate obiecţiuni la raportul d expertiză, admise de instanţă prin încheierea din 24.05.2013 .

Prin răspunsul la obiecţiuni comunicat la 06.06.2013 expertul îşi menţine poziţia adoptată în raportul de expertiză .

Analizând acţiunea conform susţinerilor reclamanţilor şi probelor administrate instanţa reţine următoarea situaţie de fapt şi de drept .

Prin cererea de chemare în judecată, precizată la fila 35, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale şi despăgubirilor

materiale, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului agricol, respectiv contravaloarea recoltelor culese şi neculese precum şi a utilajelor

agricole (pluguri, semănători, secerători, batoze, căruţe etc.) şi a animalelor domestice (cai, mânji, junci, găini) şi imobilelor construcţii, confiscate ca

efect al strămutării.

Cu privire la daunele morale instanţa s-a pronunţat în sensul că, odată cu intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/21.10.2010 nu mai

există normă legală care să reglementeze acordarea acestora şi reclamanţii nu au atacat sentinţa sub acest aspect. 

Cât priveşte despăgubirile materiale, această pretenţie a fost întemeiată pe prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009,  care

reglementează dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul

unor măsuri administrative cu caracter politic, de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre

de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, „dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în

condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente,

cu modificările şi completările ulterioare".

Din condiţia impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, şi anume aceea ca bunurile

respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, rezultă că

numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al legii de reparaţie nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr.

247/2005, poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de

legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.

Or, în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, nu intră decât

terenurile şi construcţiile (imobile prin natură) şi utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul (imobilele prin destinaţie). În acest sens sunt

dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:„prin imobile, în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără

construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste

construcţii. Măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în

care au fost înlocuite, casate sau distruse.”

În consecinţă, în baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se

subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri şi construcţii (imobile prin natură) şi utilaje şi instalaţii preluate odată cu

imobilul (imobile prin destinaţie) în acest sens fiind şi Decizia nr. 6/15.04.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul

legii .

Bunurile solicitate de reclamanţi sunt pe de o parte contravaloarea a două case de locuit (una din paiantă, cu trei camere şi una din chirpici cu două

camere) a unui pătul, unei magazii, unei pivniţe şi unui grajd de vite pe de altă parte contravaloarea unor bunuri imobile prin destinaţie (târşitoare,

rariţă, plug, grapă de fier), a unor bunuri mobile (enumerate la fila 41) şi a lipsei de folosinţă a terenului (respectiv producţia agricolă) .

În privinţa bunurilor imobile prin destinaţia lor, reclamanţii au făcut dovada prin extrase de la arhivă (fila 19 şi 45) că au deţinut o casă de locuit

care le-a fost restituită (acest lucru e recunoscut şi de ei în cererea de chemare în judecată) .

Cât priveşte cea de-a doua casă, aceasta s-a identificat a fi, bucătăria menţionată în registrul agricol la nivelul anului 1959 (fila 15) şi care apare

ca fiind construită în anul 1945 .

Din fila de la registrul agricol reiese că inclusiv acest al doilea imobil se afla în proprietatea autorilor reclamanţilor la nivelul anului 1959 .

Chiar dacă se admite că acest al doilea imobil (în care se pretinde că a funcţionat un magazin sătesc) nu a fost restituit la revenirea din Bărăgan,

este cert că el a fost restituit cel puţin la nivelul anului 1978 (conform susţinerii reclamanţilor) sau 1985 (conform declaraţiilor martorilor audiaţi) .

Faptul că la data restituirii imobilul se afla în stare avansată de degradare, este fără relevanţă în privinţa dreptului la despăgubiri întrucât, chiar 

legea nr. 10/2001 dispune că, imobilele se restituie în starea în care se află la data restituirii .

Cât priveşte celelalte construcţii (pătul, pivniţă, magazie, grajd), la dosar nu a fost depusă nici o dovadă pertinentă că ele au existat (declaraţiile

martorilor nu pot fi avute în vedere dată fiind vârsta acestora la nivelul anului 1951)  . Neputând face dovada existenţei lor, în mod evident reclamanţii nu

pot face nici dovada confiscării, condiţie necesară pentru admiterea cererii de restituire sau despăgubire .

Pe de altă parte se apreciază că în privinţa tuturor bunurilor imobile reclamanţii trebuiau să facă dovada că, au urmat procedura prevăzută de legea

nr. 10/2001, le-au solicitat spre restituire, dar acest lucru nu s-a întâmplat datorită dificultăţilor de punere în aplicare a acestei legi. Legea nr.

221/2009 nu poate constitui pentru reclamanţi o repunere în termenul de solicitare a restituirii acestor bunuri (ce fac exclusiv obiect al legii nr. 10/2001)

ci doar o modalitate de accelerare a soluţionării unor astfel de cereri .

În concluzie, bunurile a căror contravaloare este solicitată de reclamanţi sunt fie bunuri mobile care, dată fiind natura lor, nu intră în sfera de

reglementare a Legii nr. 10/2001, fie bunuri imobile prin natură sau destinaţie (utilaje agricole) care intră în sfera de reglementare a acestei legi dar

pentru care reclamantul nu a făcut dovada că a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în cadrul căreia nu a obţinut restituirea acestora în

natură sau prin echivalent, nefiind astfel îndeplinită condiţia impusă în acest sens de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pentru acordarea

despăgubirilor solicitate.

Reclamanţii au mai solicitat cu titlu de despăgubiri materiale şi contravaloarea lipsei de folosinţă a terenurilor, de care ei şi familia lor au fost

privaţi pe perioada strămutării şi în a căror posesie au reintrat în parte la ridicarea restricţiilor domiciliare. Aceste pretenţii nu intră, însă, în sfera

de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care vizează numai echivalentul valorii bunurilor confiscate şi nerestituite, nu şi

contravaloarea lipsei de folosinţă a bunurilor restituite.

Faţă de considerentele astfel expuse, tribunalul, va respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată a reclamanţilor P. G. şi S. N .

Domenii speta

Spete similare