Despăgubiri- daune morale

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:010.000435

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. ------------

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa nr. 435/2018

Şedinţa publică de la 17 Aprilie 2018

Completul compus din:

Preşedinte ------------

Asistent  judiciar -----------

Asistent  judiciar ------------

Grefier Şef ---------

Pe rol se află pronunţarea asupra dezbaterilor din şedinţa publică din 02.04.2018, privind acţiunea formulată de reclamantul G.C., în contradictoriu cu pârâta S.C.E.O. S.A., având ca obiect despăgubiri- daune morale.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Dezbaterile pe fondul cauzei au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din 02.04.2018.

Deliberând, instanța pronunță următoarea sentință:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 08.02.2018, sub nr. -------, reclamantul G.C. a chemat în judecată pe pârâta S.C.E.O. S.A.,  solicitând ca, în urma probatoriului administrat, să fie obligată pârâta la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 lei şi la plata cheltuielilor efectuate cu prilejul judecării prezentei cauze.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în data 01.07.2017, ora 0200, a fost victima unui accident de muncă ce a avut loc la ----------. Ca urmare a acestui eveniment a suferit leziuni traumatice ce-au constat în fracturarea vertebrei toracice T3 şi T4.

În conformitate cu prevederile articolului 253 alineatul 1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor de răspundere civilă contractuală, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Consideră că în cauza de faţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale reglementate de art. 1350 din Codul Civil, respectiv salariatul a suferit un prejudiciu, prejudiciul a fost cauzat din culpa exclusivă aşa cum arată procesul-verbal de cercetare numărul 3876/14.07.2017, iar prejudiciul a survenit în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu.

În acest context răspunderea juridică civilă este sancţiunea aplicată faţă de pârâta responsabilă, sub formă impunerii unei obligaţii juridice civile de ordin material, datorită lipsirii regretabile de un drept civil ce aparţine salariatului, raportat şi circumscris  dreptului la muncă corespunzător pregătirii şi aptitudinilor profesionale, dar şi  posibilităţii limitative privind manifestarea şi implicarea în viaţa socială.

În materia daunelor morale atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu uzitează, nu operează cu condiţii de evaluare prestabilite, ci judecă în condiţiile de evidenţă dar şi necesară echitate, procedând astfel la aprecierea circumstanţelor individuale, particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte şi se determină întinderea reparaţiilor pentru prejudiciul încercat şi suferit.

Astfel, în aplicarea acestui principiu, trebuie să se considere în mod just circumstanţele referitoare la tratament, limitări, incapacităţi, la evidențe, dar şi jena

la care salariatul a fost supus şi este supus, precum şi consecinţele evident nefaste care s-au produs în viaţa particulară ca urmare a producerii nefericitului eveniment.

Se poate concluziona astfel în sensul că orice răspundere civilă, inclusiv de ordin patrimonial, este acea formă răspunderii juridice, ce constă în obligaţia pe care o are orice persoană de reparat prejudiciul pe care 1-a cauzat.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 253 din Codul Muncii şi art. 1350 din Codul Civil.

Pârâta S.C.E.O. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că reclamantul este salariat al S.C.E.O. S.A., conform contractului individual de muncă nr. l0025/2355/31.05.2012.

Cu privire la cele susţinute în cererea de chemare în judecată a precizat că S.C.E.O. S.A. a procedat la cercetarea evenimentului în care a fost implicat reclamantul, cercetare ce a fost soluţionată prin procesul-verbal de cercetare nr. 3376/14.07.2017.

În urma analizării situaţiei de fapt, comisia de cercetare a concluzionat că evenimentul, a cărui victimă a fost reclamantul, s-a produs din cauza neluării masurilor de securitate la efectuarea intervenției la transportorul cu bandă de către conducătorul de formaţie de lucru Ş.V..

Salariatul Ş.V. a fost sancţionat cu diminuarea salariului cu 10% pe trei luni, conform art. 248 alin. l lit. c din Codul Muncii, coroborat cu art.201 alin. l lit. c din contractul colectiv de muncă.

A mai învederat că, prin notele de fundamentare nr. 7322/10.07.2017 şi nr. 9338/04.09.2017, reclamantul a beneficiat de un ajutor necesar pentru tratamentul afecțiunilor dobândite ca urmare a accidentului suferit, în cuantum de 2500 lei.

În acesta sens pârâta a invocat prevederile art.99, 100 din contractul colectiv de muncă 2015-2017, precum și anexa 7 din acest contract:

- Art.99 - Lucrătorii care au suferit un accident de muncă sau sunt afectați de o boală profesională înregistrată, pot beneficia de decontarea cheltuielilor cu proteze, materiale sanitare, tratament medical în unităţi medicale din ţară sau străinătate, în conformitate cu regulamentul stabilit de Comisia mixtă administraţie sindicate.

- Art. 100 - Comisia mixtă administraţie-sindicate va stabili, prin regulament, modalitatea de acordare a ajutoarelor materiale lucrătorilor care suferă de boli grave, cronice, incurabile sau au suferit un accident sau intervenţii medicale.

- Anexa nr. 7 - Sporuri şi alte drepturi de personal, lit. D2. Ajutoare financiare, pct. 5. - Ajutor boli grave şi incurabile - conform regulamentului aprobat de Comisia mixtă administraţie – sindicate.

De asemenea, a invocat Regulamentul privind acordarea ajutoarelor materiale lucrătorilor care au suferit un accident de muncă sau sunt afectaţi de o boală profesională înregistrată si celor care suferă de boli grave, cronice, incurabile sau au suferit un accident sau intervenţii medicale, menționând prevederile art.3 din acest regulament:

- Art. 3 - Ajutoarele materiale se pot acorda salariaţilor, în limita sumelor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli cu această destinaţie, pentru următoarele situaţii:

Tratament medical în cazul accidentelor de muncă. (...)

Potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, acela care face o susţinere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Este stabilit astfel un principiu guvernant al sistemului probator din procedura civilă română, conform căruia acela care declanșează procesul are obligaţia dovedirii solicitărilor sale.

Consideră că reclamantul săvârşeşte un abuz de drept procedural, aşa cum este reglementat prin dispoziţiile art. 12 alin, 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia,  „drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încalcă drepturile procesuale ale altei părţi”.

Obligarea angajatorului la plata daunelor morale este reglementată prin art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, potrivit cărora: „angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Prin Decizia nr. XL/2007, pronunţată asupra recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a statuat că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.

Doctrina apreciază ca pentru naşterea obligației de reparare, prejudiciul trebuie să fie cert. Această cerinţă este evident a priori, respectiv cel care invocă un prejudiciu trebuie să îi dovedească existenţa şi întinderea, dubiul profitând pârâtei.

Având în vedere dispoziţiile art. 1357 Cod civil, potrivit cărora „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”, rezultă că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea unor condiţii.

Condiţiile impuse de legiuitor pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie întrunite cumulativ şi sunt următoarele: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existent vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

A învederat pârâta că accidentul de muncă nu a fost produs ca urmare a nerespectării de către S.C.E.O. S.A. a prevederilor din Legea nr. 319/2006, privind securitatea şi sănătatea în muncă, ci cauza unica a producerii accidentului a fost neluarea masurilor de securitate la efectuarea intervenției la transportorul cu banda de către conducătorul de formaţie de lucru, pe toata perioada derulării programului de lucru.

Prin urmare, consideră că nu există legătură de cauzalitate între această faptă şi prejudiciul produs, acesta fiind rezultatul exclusiv al neluării măsurilor de siguranţă conform art. 5.3.5.1 din IP SSM 001- Instrucţiuni proprii de securitate şi sănătate în muncă pentru exploatările miniere de cărbune în care se precizează: „Pornirea instalației de transport se face numai după confirmarea de către personalul de supraveghere, din punctele de predare-primire capetele de acţionare şi întoarcere ale benzilor din circuit a stării de securitate pentru tot personalul din punctele respective.”

Art.5.3.5.14 precizează că : „Este interzisă intervenţia la banda transportoare pentru remedierea defecțiunilor în timpul funcţionarii acesteia”.

În  ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, având în vedere scopul reparatoriu, moral, aceasta trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către reclamant şi fapta pârâtei, de natură a produce pretinsa vătămare. Ori, se observă că nu există o faptă imputabilă pârâtei care să fi cauzat reclamantului un prejudiciu moral.

Astfel, cum s-a reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 4505/03.07.2008, în privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, fără ca prin aceasta să se încerce o reparare cu mult peste vătămarea produsă, determinând o îmbogățire fără justa cauză în persoana reclamantului.

Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei. Stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, avându-se în vedere consecinţele negative suferite de reclamant, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Totodată, însă, la stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa are şi vedere şi gradul de vinovăţie al angajatorului în producerea prejudiciului.

A mai arătat că societatea a uzat de prerogativele sale legate şi contractuale cu bună credinţă şi cu respectarea limitelor rezonabilității şi ale proporționalității şi i-a acordat reclamantului un ajutor material în cuantum de 2.560 lei, ajutor ce se acordă o singură dată, pe parcursul unui an, cu excepţia cazurilor când boala gravă sau incurabilă a fost dobândită ca urmare a unui accident de muncă sau cauzată de o afecțiune profesională, în limita sumelor prevăzute în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli cu această destinaţie.

În concluzie, având în vedere motivele de fapt şi drept invocate, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept, a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 Cod de procedură civilă.

Reclamantul G.C. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea acţiunii, obligarea pârâtei S.C.E.O. S.A la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 lei şi a cheltuielilor de judecată pricinuite de prezenta cauză.

A arătat că, din analiza coroborată a art. 253 din Codul Muncii şi a art. 44 din Legea 319/2006, rezultă că răspunderea patrimonială a societăţii pentru repararea prejudiciului suferit de salariat poate fi antrenată dacă se dovedește îndeplinirea cumulată a următoarelor condiţii:

1. -fapta ilicită a angajatorului (fie directă, săvârşită de organele de conducere ale acestuia, fie indirectă, săvârşită de oricare salariat în calitate de prepus al persoanei juridice - angajator). În speță s-a arătat că fapta ilicită este constatată prin procesul-verbal nr. 3876/14.07.2017 şi constă în asigurarea inadecvată a securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi lipsa supravegherii a efectuării lucrărilor de către salariaţi, insuficienţa instructajului.

2. -salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau/şi moral în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Prejudiciul suferit de salariat se poate constata din actele medicale depuse la dosarul cauzei.

3. - între fapta ilicită a angajatorului şi prejudiciul material sau/şi moral, suferit de salariat să existe raport de cauzalitate. Referitor la această condiție, a arătat reclamantul că legătura de cauzalitate este indubitabilă.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 201 alin. 2 Cod de procedură civilă, precum şi art. 253 din Codul Muncii şi a art. 44 din Legea 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă.

În probatoriu a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:

Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul G.C., în calitate de salariat, a chemat în judecată pe pârâta S.C.E.O. S.A., în calitate de angajator, solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 lei, pentru prejudiciul suferit în urma accidentului de muncă ce a avut loc în data de 01.07.2017, la -------------

A arătat reclamantul că a fost victima acestui accident de muncă, suferind leziuni traumatice care au constat în fracturarea vertebrelor toracice T3 şi T4.

Potrivit prevederilor 1350 alin.1 din Codul civil, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar la alin. 2 al aceluiași articol se prevede că „atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii”.

Răspunderea contractuală presupune îndeplinirea următoarelor condiții: fapta ilicită constând în neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației contractuale; prejudiciul, constând în consecinţele dăunătoare de natură patrimonială, nepatrimonială, efecte ale încălcării obligaţiilor contractuale prin neexecutarea obligaţiilor asumate, care trebuie să fie cert, adică să aibă existenţă sigură, neîndoielnică; legătura de cauzalitate între neexecutarea obligaţiilor contractuale şi prejudiciile cauzate creditorului obligației; existența vinovăției.

În conformitate cu  dispoziţiile  art.253 alin.1 şi 2 din Codul muncii republicat, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”, iar  „în cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente”.

Răspunderea patrimonială își are izvorul în contractul individual de muncă încheiat între salariat și angajator, iar din dispozițiile art.253 alin.1 şi 2 din Codul muncii republicat rezultă că angajatorul are obligația de a-l despăgubi pe salariat în cazul în care a suferit un prejudiciu material  sau moral, răspunderea angajatorului fiind o răspundere contractuală, care este reglementată de art. 1350 din Codul civil, cu particularitățile determinate de specificul raporturilor juridice de muncă.

Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului, conform prevederilor legale susmenționate, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:  salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau moral, iar  prejudiciul să fie cauzat din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Daunele morale reprezintă lezarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei, prin atingerea adusă existenţei sociale, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, reputaţiei, demnităţii, onoarei, prestigiului profesional și a altor valori similare.

În speță, reclamantul a fost victima accidentului de muncă din data de 01.07.2017, ce a avut loc  în cadrul ----------, suferind leziuni traumatice care au constat în fracturare vertebre toracice, nivelul T3 şi T4.

S.C.E.O. S.A. a procedat la cercetarea accidentului de muncă, fiind întocmit în acest sens  procesul-verbal de cercetare nr. 3376/14.07.2017.

În urma analizării situaţiei de fapt, comisia de cercetare a constatat că accidentul a cărui victimă a fost reclamantul s-a produs din cauza neluării masurilor de securitate la efectuarea intervenției la transportorul cu bandă de către conducătorul de formaţie de lucru Ş.V., fiind încălcate prevederile art.5.3.5. alin. 5.3.5.1. și 5.3.5.4. din IP SSM 001- Instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă pentru exploatările miniere de cărbune. 

Salariatul Ş.V. a fost sancţionat cu diminuarea salariului cu 10% pe trei luni, conform art. 248 alin. l lit. c din Codul Muncii, coroborat cu art.201 alin. l lit. c din contractul colectiv de muncă.

Potrivit prevederilor art. 6 alin.1 , 2 și 3 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 219/2006:

„(1) Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.

 (2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu.

 (3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.”

La art. 7 alin.1 lit. a-d din lege se prevede că:

„ (1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:

a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;

c) informarea şi instruirea lucrătorilor;

d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.”

În speță  accidentul de muncă a cărui victimă a fost mașinistul/lăcătuș călăreț G.C., reclamant în prezenta cauză, s-a produs la transportorul cu bandă T71 din cadrul circuitului Abzeterului 02, Sectorul -----------, în timp ce s-a intervenit pentru a se asigura cu scoabe spărturile din covorul de cauciuc de pe banda T14B.

Așa cum s-a reținut în procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă, acesta s-a produs ca urmare a  neluării masurilor de securitate la locul de muncă, respectiv nu au fost luate măsurile de securitate la efectuarea intervenției la transportorul cu bandă de către conducătorul de formaţie de lucru Ş.V., fiind încălcate prevederile art.5.3.5. alin. 5.3.5.1. și 5.3.5.4. din IP SSM 001- Instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă pentru exploatările miniere de cărbune. 

În sarcina reclamantului nu s-a reținut nicio culpă prin procesul-verbal de cercetare nr. 3376/14.07.2017, iar salariatul vinovat de producerea accidentului de muncă Ş.V. a fost sancţionat cu diminuarea salariului cu 10% pe trei luni, conform art. 248 alin. l lit. c din Codul Muncii, coroborat cu art.201 alin. l lit. c din contractul colectiv de muncă.

Față de cele arătate mai sus, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale a angajatorului pentru prejudiciul moral suferit de către salariatul G.C., victimă a accidentului de muncă din data de data de 01.07.2017.

Așadar, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, urmare a lezării sănătăţii datorită leziunilor traumatice ce i-au fost produse în timpul accidentului de muncă în care a fost implicat, acesta fiind diagnosticat cu fractură de vertebre toracice, nivelul T3 şi T4, conform actelor medicale depuse la dosar.

Internarea reclamantului în spital pe o perioadă de 7 zile(01.07.2017-07.07.2017), tratamentul medical  la care a fost supus, durerile cauzate, precum și starea de imobilizare în corset pe o perioadă de 60 de zile au produs acestuia suferințe fizice, precum  și suferințe psihice.

Astfel, datorită incapacității și limitărilor la care a fost supus, reclamantul nu a mai beneficiat de aceleași condiții de viață , neputând să mai desfășoare aceleași activități pe care  le desfășura în perioada anterioară,  fiind afectat și sub aspectul vieții sociale, întrucât a fost nevoit să stea în spital timp de 7 zile și pe o perioadă îndelungată de timp s-a aflat în situația de a fi imobilizat în corset .

Față de suferințele fizice și psihice suferite de reclamant, instanța apreciază că acesta este îndreptățit la acordarea de daune morale, pe care le estimează la suma de 30.000 lei.

Prejudiciul moral a fost cauzat reclamantului din culpa angajatorului, în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, acesta fiind victima unui accident de muncă în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

În calitate de angajator, pârâta  nu a asigurat securitatea şi sănătatea salariatului reclamant la locul de muncă, deși, conform art.6 alin.1 din Legea nr.319/2006, avea  obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă .

Așa cum se prevede la alin.3 al aceluiași articol, obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.

Neîndeplinirea obligațiilor de către alți salariați  ai angajatorului nu înlătură răspunderea acestuia, salariatul având dreptul la securitate și sănătate în muncă, conform prevederilor art. 39 alin.1 lit. f din Codul muncii republicat.

 Așa cum s-a arătat mai sus, răspunderea patrimonială a angajatorului este o răspundere contractuală, având izvorul în contractul individual de muncă încheiat între salariat și angajator.

În consecință este îndeplinită condiția ca prejudiciul să fie cauzat din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Suferințele fizice și psihice cauzate reclamantului s-au datorat leziunilor traumatice produse ca urmare a accidentului de muncă în care a fost implicat, iar culpa pârâtei constă în neasigurarea securității şi sănătății salariatului la locul de muncă, existând astfel legătură de cauzalitate între fapta culpabilă a angajatorului și prejudiciul moral suferit de salariat.

Referitor la Decizia nr. XL/2007, pronunţată asupra recursului în interesul legii, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, prin care s-a statuat că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens, invocată de către pârâtă, instanța constată că nu are aplicabilitate în cauză, întrucât în Legea 53/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, la art. art.253 alin.1 se menționează că angajatorul are obligația de a-l despăgubi pe salariat în cazul în care a suferit un prejudiciu material  sau moral. Așadar, în prezent se prevede expres în lege că salariatul poate fi despăgubit și pentru prejudiciul moral suferit.

De asemenea, nu are nicio relevanță în ceea ce privește prejudiciul moral, faptul că reclamantul a beneficiat, conform notelor de fundamentare nr. 7322/10.07.2017 şi nr. 9338/04.09.2017, de un ajutor material în cuantum de 2500 lei, întrucât acesta a fost acordat pentru tratamentul afecțiunilor dobândite ca urmare a accidentului suferit.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse, instanța urmează să admită în parte acțiunea și va obliga  pârâta să plătească reclamantului suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale.

Conform concluziilor formulate pe fondul cauzei, reclamantul înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul G.C., în contradictoriu cu pârâta S.C.E.O. S.A.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţă publică din 17.04.2018, la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare