Civil. obligaţia de a face (demolare edificiu)obligativitatea respectării normelor speciale instituite prin legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată:

La  18 noiembrie 2005, reclamantul TCP a chemat în judecată civilă pe pârâţii ND şi NA si PRIMARUL MUNICIPIULUI B  solicitând obligarea acestora  la demolarea parţială a imobilului casă de locuit edificat, pe latura dinspre proprietatea  acestuia, până la nivelul de înălţime legal, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acţiunii, reclamantul a învederat că, , prin sentinţa pronunţată  de Tribunalul Buzău, rămasă definitivă şi irevocabilă  prin decizia Curţii de Apel Ploieşti a fost anulată autorizaţia de  construire emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B pe numele pârâtului ND, constatându-se că, amplasarea  edificiului s-a  făcut cu încălcarea  dispoziţiilor  art. 2 din  Ordinul  Ministrului Sănătăţii nr. 536/23.06.1997 pentru  aprobarea Normelor  de igienă  şi a recomandărilor privind modul de viaţă al populaţiei şi a  dispoziţiilor  Legii nr.50/1991, republicată.

Astfel, pentru a se asigura însorirea locuinţei, conform prevederilor legale susmenţionate, ”distanţa dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel  puţin  egală cu înălţimea  clădirii celei mai înalte, pentru a  nu se  umbri reciproc”, condiţie pe care, imobilul în discuţie, nu o respectă.

În mod  repetat -  se arată, în continuare – a făcut  demersuri pentru a se  lua  măsuri prin care să i se asigure folosinţa  normală a locuinţei sale însă,  cum acestea au rămas fără rezultat, a promovat cererea  de faţă pe care, în drept, şi-a întemeiat-o pe prevederile legii nr. 50/1991, republicată; ale  Ordinului  Ministrului Sănătăţii nr. 536/1997, ale  art.1076 şi următoarele Cod civil şi pe cele  ale art. 274 Cod procedură civilă.

În probaţiune, reclamantul a depus  xerocopie de pe sentinţa pronunţată de  Tribunalul  Buzău – Secţia  Comercială şi de Contencios Administrativ şi decizia, dată  de Curtea de Apel Ploieşti în  dosarul şi a solicitat ataşarea dosarului al Tribunalului Buzău.

Pârâţii au formulat întâmpinare, conform prevederilor art. 115 şi următoarele Cod procedură civilă prin care au solicitat motivat respingerea  pretenţiilor  reclamantului.

Astfel, Primarul Municipiului B, a apreciat că, cererea  de faţă, ”este ea însăşi un abuz, întrucât se încalcă un drept esenţial – cel  de proprietate şi, implicit, desmembrămintele sale – în condiţiile în care imobilul  ocupat de  reclamant depăşeşte înălţimea  construcţiei învecinate, de la  nr.8” .

Construcţia pârâţilor este finalizată, edificată pe un teren ce l-au dobândit în proprietate  iar aşa – zisele norme încălcate, nu îşi au  aplicabilitate  atâta vreme cât prevalează obiceiul locului, casele fiind  construite la alte  standarde  decât acele care  se impun în mod obligatoriu în zonele  libere de construcţii.

De altfel, instanţa  de recurs s-a pronunţat în sensul găsirii unei soluţii care să  nu  împieteze asupra  raporturilor  de vecinătate iar nu în sensul demolării  construcţiei.

Prin întâmpinarea consemnată şi ataşată la dosar, pârâţii ND şi NA au  susţinut următoarele:

Edificarea imobilului – casă de locuit s-a făcut cu respectarea actelor  administrative în vigoare la data construcţiei casei, procesul verbal de constatare s contravenţiei, întocmit de Primăria  Municipiului B, prin care s-a dispus sistarea  construcţiei şi încadrarea în prevederile autorizaţiei de construcţie fiind anulat pentru  reţinerea unei situaţii de fapt  contrare  realităţii.

Au mai susţinut pârâţii că,  în cauza de faţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1076 Cod civil.

La solicitarea părţilor, a fost efectuată o cercetare  locală, în conformitate  cu prevederile  art. 215 şi următoarele Cod procedură civilă, constatându-se că, la ora la  care s-a efectuat cercetarea (10:10), două din ferestrele  amplasate pe  peretele care se învecinează cu  proprietatea  familiei N, sunt însorite  iar,  celelalte două ferestre, în proporţie  de 75%.

S-a mai constatat că, imobilul a cărei demolare parţială se solicită, se încadrează în  ansamblul  arhitectonic al imobilelor construite în ultimii doi ani pe strada M din Municipiul B, însăşi  imobilul  proprietatea reclamantului depăşind înălţimea construcţiei învecinate.

La cercetarea efectuată a participat din partea  reclamantului, domnul  SI – socrul  celui în cauză – care a confirmat că,  pârâţii au  respectat autorizaţiile de construire însă,  ulterior, acestea au fost anulate pentru încălcarea  normelor de igienă şi a recomandărilor  privind  mediul  de viaţă al populaţiei.

În şedinţa publică  din 24.03.2006,  în vederea aflării adevărului obiectiv, judecătoria  conform  art. 208  şi următ.  Cod procedură civilă a încuviinţat cererea reclamantului referitoare la  administrarea  probei cu expertiza tehnică de specialitate construcţii – arhitectură,  pentru a se  stabili  dacă,  la edificarea imobilului  situat în strada  M, s-au  respectat planurile de  construcţie care  au  stat la baza autorizaţiilor emise  de Primăria municipiului  Buzău; dacă, în raport  de  configuraţia  şi dimensiunile  terenului  era posibilă respectarea dispoziţiilor  Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.536/1997şi ale Legii nr.50/1991 republicată; dacă, amplasamentul  construcţiei în discuţie permite  însorirea  imobilului proprietatea  reclamanţilor, respectiv a tuturor încăperilor  de locuit, pe durata  minimă de o oră şi jumătate, la solstiţiul de iarnă; dacă, acest edificiu se  încadrează în  ansamblul arhitectonic al imobilelor construite în ultimii ani pe strada  M (care este  obiceiul locului) şi să  determine nivelul  legal de  înălţime  al  construcţiei proprietatea  familiei  N.

Lucrarea  a fost întocmită de expert tehnic RN concluzionându-se  că,  edificarea imobilului  în litigiu s-a făcut cu respectarea planurilor de construcţie care  au stat  la baza  autorizaţiilor de  construire, construcţia  încadrându-se armonios în  ansamblul  imobilelor  construite în ultimii  ani, pe strada  M, atât ca regim de  înălţime cât şi ca  stil arhitectonic.

De asemenea, expertul a  mai  constatat că, ”prin amplasamentul  construcţiei de la numărul .. se asigură însorirea  imobilului proprietatea  reclamantului pe durata minimă de o oră şi jumătate la solstiţiul de  iarnă a tuturor încăperilor de locuit deoarece amplasamentul construcţiei  în cauză respectă distanţele minime obligatorii faţă de  limitele laterale şi  posterioare ale parcelei” distanţa între cele două construcţii, măsurată în teren  fiind de 3,70 m şi respectiv 3,90 m.

În acelaşi raport de expertiză s-a mai concluzionat că,  faţă de  configuraţia  şi dimensiunile terenului, nu se pot respecta  dispoziţiile  articolului 2 din  Ordinul Ministrului  Sănătăţii nr. 536/1997, nivelul legal de înălţime al construcţiei proprietatea pârâţilor fiind de 7,80 m adică dublul  distanţei dintre  locuinţe 2x3,90 (fila 51).

La data de  04.09.2006, prin serviciul registratură, reclamantul a depus  obiecţiuni la raportul de  expertiză întocmit de ing.  RN apreciindu-se că, este „o lucrare pro causa, în favoarea pârâţilor” atâta vreme cât expertul face „apărări de fond în favoarea pârâţilor”, ”adaugă la  lege sau interpretează  omisiv  dispoziţia legală a O.M.S nr.536/1977”, încearcă să schimbe situaţia  de  fapt şi ”face o adevărată motivare a hotărârii”,  solicitându-se a se face  aplicarea  dispoziţiilor art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă.

Având în vedere că, problema în litigiu,  este de  mare complexitate şi de strictă specialitate, judecătoria a încuviinţat efectuarea unei  contraexpertize , apreciată ca fiind  necesară cu  aceleaşi  obiective.

De această dată, lucrarea a fost întocmită de expert tehnic ing.  AM care a constatat următoarele:

Construcţia imobilului proprietatea pârâţilor a fost executată conform proiectelor de execuţie întocmite, semnate şi avizate în conformitate cu prevederile  Legii nr.50/1991 şi nr. 10/1995.

Configuraţia terenului nu permite respectarea, în totalitate, a cerinţelor Ordinului  Ministrului  Sănătăţii nr.536/1997 şi ale  Legii nr.50/1991 însă,  prin amplasarea construcţiei, se asigură însorirea treptată a încăperilor imobilului  proprietatea  reclamantului timp de o oră  şi jumătate.

Nivelul de înălţime al  construcţiei este de +8,10 şi se încadrează în ansamblul  arhitectonic  al  imobilelor  construite în ultimii ani.

Reclamantul,  din nou, s-a  declarat nemulţumit de raportul de expertiză efectuat solicitându-se refacerea lucrării de către un  expert care „să răspundă profesional şi echidistant obiectivelor fixate prin încheiere”, susţinându-se, în esenţă că,  raportul de expertiză avantajează pe pârâţi, fiind întocmit „pro causa”.

Criticile formulate au fost respinse de instanţă, fiind apreciate  ca neîntemeiate, prin atitudinea sa reclamantul  nefăcând altceva  decât să tergiverseze  soluţionarea cauzei de faţă.

De observat că,  prin încheierea  din 26.01.2007, în temeiul dispoziţiilor  art.1551 Cod procedură civilă, judecata a fost suspendată, desfăşurarea normală a procesului fiind împiedicată din vina părţilor care,  deşi au fost convocate de expert prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu au dat curs, în mod repetat, invitaţiilor  expertul  aflându-se în imposibilitatea efectuării măsurătorilor  şi, pe cale de  consecinţă, finalizării expertizei.

La data de 14.01.2008, prin serviciul registratură, a fost înregistrată cererea  reclamantului de repunere  pe rol a cauzei ce se constituie în obiectul material al  dosarului de faţă, fixându-i-se  termen de  judecată la 08.02.2008.

Analizând cererea  pendinte judecăţii prin prisma actelor  şi lucrărilor  dosarului şi a dispoziţiilor legale în materie  în vigoare,  judecătoria reţine următoarea situaţie de fapt  şi de drept:

Reclamantul este proprietarul  imobilului situat  pe strada  M din municipiul B, în proxima vecinătate a imobilului  cu nr. …, proprietatea pârâţilor ND şi  NA.

Apreciind că,  construcţia pârâţilor , îi cauzează prejudicii, a solicitat  instanţei demolarea parţială a acesteia, până la limita de înălţime legală.

De necontestat,  o astfel de acţiune nu se poate întemeia pe dispoziţiile  dreptului comun (art.1076 şi următoarele Cod Civil) care sunt prevederi cu caracter general, în cauză existând norme speciale, prevăzute de  Legea nr.50/1991, care au  prioritate faţă de cele  de drept  comun.

Acest act normativ stabileşte regimul juridic al  autorizării construcţiilor, impunând  deopotrivă pentru persoanele fizice  şi juridice,  în calitatea lor de  constructori, anumite obligaţii şi, în acelaşi timp, impunând autorităţii administrative atribuţii de control pentru respectarea  disciplinei în construcţii.

Dispoziţiile art. 2 şi 3 din Legea  nr.50/1991, prevăd obligativitatea executării unor lucrări de construcţii numai pe  bază de autorizaţie  iar, în conformitate cu art. 28 din  lege, odată cu aplicarea  amenzii pentru sancţiunile  constatate ca urmare a  construirii fără  autorizaţie se dispune oprirea  executării lucrării sau desfiinţarea lucrării executate.

Potrivit art. 30  din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele  măsuri pentru realizarea  locuinţelor, ”În cazul în  care  persoanele  sancţionate contravenţional nu s-au  conformat în termen dispoziţiilor  din procesul verbal de contravenţie , primăriile vor sesiza  instanţa  judecătorească pentru a dispune, după caz; (…), desfiinţarea construcţiilor,  când acestea au fost executate fără autorizaţie (…)”.

Din cele ce preced rezultă neîndoielnic  că,  acţiunea în justiţie având ca obiect  obligarea  la demolarea  construcţiilor  executate fără autorizaţie are un regim special pentru ca,  instanţa poate  impune obligaţia  demolării ori autoriza  autoritatea  administrativă să demoleze  construcţia  în caz de neîndeplinire a obligaţiilor  impuse numai după ce  autoritatea administrativă, prin  inspectori de specialitate, a constatat săvârşirea contravenţiei, a aplicat sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi a stabilit un  termen pentru demolarea  construcţiei, termen nerespectat  de contravenient.

Aşadar, temei al  acţiunii judecătoreşti de  desfiinţare a construcţiei executate fără autorizaţie sau cu nerespectarea prevederilor  acestora  îl constituie procesul verbal de contravenţie încheiat de organul  constatator.

Se observă că, prin procesul verbal  de  constatare  şi sancţionare  a contravenţiilor incheiat de Primăria  Municipiului Buzău,  pârâtul  ND a fost amendat cu suma de 5000 lei şi totodată obligat  să sisteze lucrările de construcţii, pentru pretins săvârşirea  contravenţiei prevăzute de art. 23 alin. 1 lit. b) din Legea  nr. 50/1991, reţinându-se că,  imobilul  proprietatea  celui în cauză depăşeşte  înălţimea prevăzută în proiectul tehnic  aprobat prin autorizaţia  de  construire.

Prin sentinţa civilă pronunţată  în dosarul, judecătoria Buzău a dispus anularea  procesului  verbal atacat,  soluţie  confirmată de  Secţia  Comercială şi de  contencios administrativ din cadrul Tribunalului prin decizia  .

Aşadar, ca urmare a  folosirii procedurii prevăzute  de OG nr.2/2001 privind  regimul al contravenţiilor – legea cadru  în materie  contravenţională  la care face trimitere art. 35  alin. 3 din Legea  nr.50/1991 – procesul verbal a fost anulat pe cale judecătorească, astfel că, ceea ce este  nul  produce efecte nule.

În contextul expus, cererea reclamantului de demolare parţială a  construcţiei proprietatea pârâţilor ND şi NA nu poate fi primită, Legea  nr.50/1991, modificată şi republicată , impunând obligativitatea aplicării, în prealabil, a sancţiunii  contravenţionale.

Or, în cauza de faţă această condiţie impusă pentru  promovarea acţiunii, nu a fost  respectată.

De altfel,  nici pe fond pricina  nu este  întemeiată, din conţinutul celor două rapoarte de expertiză, întocmite de experţii RN şi AM  rezultând că,  la edificarea  imobilului proprietatea pârâţilor , situat pe strada M din municipiul B, au fost respectate proiectele de execuţie care au stat  la baza  emiterii  autorizaţiilor  de construire, amplasamentul  construcţiei asigurând însorirea imobilului  proprietatea  reclamantului pe durata de o oră şi  jumătate la solstiţiu de iarnă a tuturor  încăperilor de locuit.

Expertul tehnic judiciar, ing. RN a precizat că,  pentru asigurarea  respectării normelor de însorire şi de prevenire a incendiilor, în practica urbanistică, se  admite o  distanţă minimă între construcţiile de pe  aceeaşi parcelă, egală cu jumătatea înălţimii  construcţiei celei mai înalte, dar nu mai mică de 3 m, condiţie îndeplinită.

Din  probatoriul  administrat rezultă că,  imobilul a cărei demolare parţială se solicită, se încadrează  în ansamblul arhitectonic  al construcţiilor edificate  în ultimii ani pe strada M  din Municipiul B.

Imobilul este edificat pe un teren în suprafaţă totală de 221 mp, suprafaţă construită fiind de 144,60 mp iar dimensiunea şi configuraţia  acestuia nu permit respectarea întocmai a prevederilor Ordinului  Ministrului Sănătăţii nr.536/1997 şi nici pe cele ale Legii nr. 50/1991 republicată.

Evident,  pe lângă respectarea  Nomelor de igienă se impune  şi respectarea  dreptului  de dispoziţie al  pârâţilor  privind proprietatea, care au achiziţionat terenul  tocmai pentru a-şi edifica un imobil – casă de locuit dotat cu un  anumit confort, drept ocrotit şi garantat prin art. 44 din  Constituţia României, revizuită şi de Protocolul nr.1 la  Actul  adiţional nr.1 al Convenţiei europene a drepturilor  omului.

Neînţelegerile dintre părţi însă au făcut ca, până în prezent, să nu fie discutată şi găsită o soluţie acceptată de acestea, în concordanţă  cu prevederile legale în vigoare.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, judecătoria urmează  să respingă  acţiunea civilă pendinte astăzi judecăţii.

Domenii speta

Spete similare