Imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa raportat la vârsta acesteia, în cazul infracţiunii de viol.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G.C.R., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 şi 3 teza I C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 cp, constând în aceea că, în perioada 15-27 iunie 2011, a întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu minora B.Ş.M., în vârstă de 13 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, în timp ce se aflau la locuinţa inculpatului, în comuna T..
În cauză, instanţa a reţinut că, deşi în rechizitoriu s-a reţinut o stare de fapt corectă, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat este greşită, iar acesta a comis infracţiunea de raport sexual cu un minor, motiv pentru care a fost schimbată încadrarea juridică în acest sens, din infracţiunea de viol.
Astfel, în actul de sesizare infracţiunea de viol a fost reţinută pe considerentul că partea vătămată, fiind în vârstă de 13 ani, a fost în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
În condiţiile în care partea vătămată a consimţit la întreţinerea raporturilor sexuale şi nu există nici un fel de probă că aceasta se afla în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, instanţa a constatat că această împrejurare este complet eronată şi lipsită de suport probator, astfel încât cererea de schimbare a încadrării e întemeiată şi a fost admisă, în condiţiile în care încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. penal, respectiv infracţiunea de act sexual cu un minor şi nu viol aşa cum s-a reţinut prin actul de sesizare.
Instanţa a reţinut că infracţiunea de viol se realizează, din punct de vedere al elementului material al laturii obiective, prin modalităţi alternative, şi anume constrângere – fizică sau morală sau profitând de neputinţa victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, fiind vorba despre un raport sexual realizat fără consimţământ, respectiv prin încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a victimei.
Pe de altă parte, infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 C.pen., presupune realizarea raportului sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, însă cu consimţământul acestuia.
Instanţa a reţinut că vârsta victimei poate constitui un criteriu pentru a încadra fapta fie în infracţiunea prev. de art. 198 C.pen., fie în cea prev. de art. 197 C.pen., însă starea de neputinţă a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa trebuie stabilită în concret, de la caz la caz, existând posibilitatea ca o persoană sub 15 ani să se găsească într-o asemenea stare, după cum este la fel de posibil ca victima – chiar dacă are 13 ani - să aibă aptitudinea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.
În acest sens, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit în cauză, a rezultat că, la data examinării, partea vătămată prezenta personalitate insuficient structurată, imatură, la data săvârşirii faptei nu avea capacitatea psihică de a-şi exprima un acord valabil pentru faptele sale şi nu prezenta patologie psihiatrică care să o pună în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa.
Astfel, la data săvârşirii faptei, partea vătămată nu s-a aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, fiind nerelevant că nu avea capacitatea psihică de a-şi exprima un acord valabil pentru faptele sale.
În drept, instanţa a reţinut că fapta inculpatului G.C.R. care, cunoscând vârsta victimei şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 15-27 iunie 2011, a întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu minora B.Ş.M., în vârstă de 13 ani, cu acordul său, în condiţiile în care aceasta nu se afla în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de raport sexual cu un minor, în formă continuată prev. de art. 198 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru exercitarea acţiunii civile, în procesul penal sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii : infracţiunea trebuie sa fi cauzat un prejudiciu material sau moral; b) între infracţiunea săvârşită si prejudiciul cerut a fi acoperit sa existe o legătură de cauzalitate ;c) prejudiciul trebuie sa fie cert; d) prejudiciul sa nu fi fost reparat; e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplina de exerciţiu, să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal.
Instanţa a reţinut că acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu, când persoana vătămată este o persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (art. 17 alin. 1 Cod procedură penală).
În cauza de faţă, s-a constatat că, prin fapta comisă, părţii vătămate nu i-a fost produs vreun prejudiciu material sau moral, în condiţiile în care relaţia de prietenie dintre părţi continuă şi în prezent, iar acestea şi-au manifestat intenţia de se căsători ulterior.
În raport de cele de mai sus, s-a constatat că, în urma exercitării din oficiu a acţiunii civile, nu se impune acordarea de despăgubiri civile părţii vătămate minore.
Apelul declarat de parchet, prin care a fost criticată sentinţa în ceea ce priveşte soluţiile de schimbare a încadrării juridice şi sub aspectul laturii civile, a fost respins de instanţa de control judiciar.
Judecătoria Craiova
Viol
Judecătoria Bacău
Viol
Judecătoria Onești
art. 197 C.p.
Tribunalul Sibiu
Oportunitatea si temeinicia luării măsurii arestării preventive .Principiile Curţii Europene de Justiţie aplicabile in materie .
Judecătoria Bârlad
Viol