Pretenţii

pretenţii

(Tribunalul Mehedinţi – d.c. 469/R/12.04.2012)

Prin  cererea  înregistrată la Judecătoria Dr.Tr.Severin la data de  28.10.2010  reclamantul C.L. a  chemat în judecată  pe pârâţii D.I. şi D.D. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa  aceştia să fie obligaţi să-i plătească suma de  10.000 lei contravaloarea prejudiciului pe care  l-au cauzat nepotul şi respectiv  fiul acestora, minorul D.S.-A. în vârstă de  11  ani care a  lovit cu un pietroi  pe  fiul său minor C.C.C. în vârstă de 6 ani producându-i un  traumatism cranio-cerebral  grav care a necesitat două operaţii repetate în perioada  19.09.- 04.10.2010. În subsidiar s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata unei prestaţii lunare de 300 lei/lună până la însănătoşirea minorului.

În motivarea acţiunii, a arătat  că în data de 19.09.2010 în jurul orei  15.30  minorul C.C.C., în timp ce se juca în faţa casei lui C.C.a fost chemat de D. A., în vârstă de 11 ani şi au mers împreună pe dealul Streinic, la o distanţă de 400 m pentru a se juca. S-a menţionat apoi că în aceste împrejurări D.A. l-a lovit cu un pietroi în cap pe minorul C.C.C., care a intrat în comă. Au fost alertaţi cetăţenii din sat care au anunţat părinţii şi salvarea iar minorul a fost transportat iniţial la Spitalul Judeţean Mehedinţi, apoi la Spitalul din Craiova – Secţia neurochirurgie, unde i s-a pus diagnosticul traumatism cranio-cerebral grav, pe biletul de ieşire din spital fiind menţionat că minorul rămâne sub observaţie toată viaţa, urmând să revină la control peste trei săptămâni. Minorul a rămas internat două săptămâni şi a suferit două operaţii.

În drept,  acţiunea  a  fost întemeiată pe dispoziţiile art.1000 – 1002 cod civil.

În  dovedirea acţiunii a depus la dosar copia biletului de  ieşire din spital  din 4.10.2010 şi  adeverinţa  nr. 2057/25.10.2010  emisă de  Primăria  com. Ilovăţ.

Pârâţii au formulat  întâmpinare  prin care au solicitat respingerea acţiunii promovată  de  către reclamant  şi prin care au invocat  lipsa calităţii procesuale  pasive a  pârâtului D.I. În motivarea întâmpinării, pârâţii au arătat că, în realitate minorul C.C.C. a  suferit accidentul în  discuţie  urmare  a  unui caz  fortuit, a  unei întâmplări nedorite şi neprovocate de nepotul,  respectiv fiul său, anume  piatra  ce a  ricoşat  în capul  fiului  reclamantului  s-a  desprins în momentul în care mai mulţi copii ai satului urcau în şir indian pe  cărarea pietruită a unui deal, iar aceasta desprinzându-se prin rostogolire a lovit  pe C.C.C. în cap, acesta aflându-se în spatele copiilor.

La data de 03.01.2011, prin serviciul registratură, reclamantul a depus o precizare de acţiune arătând că suma de 10.000 lei este compusă din 6.000 lei daune materiale şi 4.000 lei daune morale şi a solicitat citarea în cauză a numitei D.F., mama minorului D.A.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiaţi martorii reclamantului I.M., I.V. şi martorii pârâţilor R.V. şi M.F.A., ale căror declaraţii se află consemnate în scris şi ataşate la dosar. Deşi pârâtul D.I. a fost citat cu menţiunea prezentării personale la interogatoriu, nu s-a prezentat în instanţă pentru a-i fi administrată această probă.

Prin sentinţa civilă nr. 1239/07.03.2011  a  Judecătoriei Drobeta Turnu Severin s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.L. împotriva pârâtilor D.D. şi D.I., ca nefondată.

La data de 11.04.2011 reclamantul C.L. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1239/07.03.2011  a  Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinţi prin  decizia nr. 921/R/20.06.2011, a admis recursul reclamantului, a casat sentinţa şi a trimis dosarul spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

La data de 04.07.2011 dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr.15941/225/2010*.

În rejudecare, instanţa a întregit cadrul procesual conceptând-o şi citând-o în cauză pe pârâta D.F., mama minorului şi a încuviinţat şi administrat pentru părţi proba cu înscrisuri şi testimonială cu câte 2 martori, fiind audiaţi C. A., R.C., R.L.V. şi M.F.A.

Prin sentinţa civilă nr. 6360/13.12.2011 Judecătoria Dr.Tr.Severin, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.I. invocată de pârâţii D.D. şi D.F., a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului D.I. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, în calitate de reprezentant legal al minorului C.C.C. în contradictoriu cu pârâţii D.D. şi D.F., pentru următoarele considerente:

Reclamantul C.L., în calitate de reprezentant legal al minorului C.C.C., a chemat în judecată pe pârâţii D.I., D.D. şi D.F. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa aceştia din urmă să fie obligaţi la plata sumei de 10.000 lei, din care 6.000 lei daune materiale sumă cheltuită cu cele două operaţii şi spitalizarea minorului şi 4.000 lei daune morale pentru suferinţele prilejuite de incident.

În urma probatoriului administrat, respectiv declaraţiile martorilor date atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, instanţa reţine că în data de 19.09.2010, în jurul orelor 15:00 – 16:00, minorul C.C.C.  împreună cu sora sa C.L. şi M.F. se jucau în faţa casei acestuia din urmă. Acestora li s-au alăturat minorii D.A.S. şi R.V. şi împreună au mers pe Dealul Streinic la joacă.

La un moment dat minorul D.A., aflându-se în vârful dealului a călcat pe o piatră, care în cădere s-a fărâmiţat în mai multe bucăţi, cea mai mare lovindu-l în cap pe minorul C.C.C., care se afla la baza dealului. Această situaţie de fapt a rezultat din audierea în faţa instanţei a minorilor care se aflau la faţa locului, respectiv R.L.V., M.F., coroborând şi concluziile raportului de expertiză medico legală care a concluzionat că leziunile traumatice ale minorului C.C.C.  s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure.

Instanţa, faţă de faptul că pârâţii, prin reprezentant, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.I., s-a pronunţat cu prioritate cu privire la această excepţie.

Potrivit art.137 cod procedură civilă, instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de  procedură şi asupra celor de  fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Calitatea procesuală pasivă este traducerea procesuală a calităţii de subiect obligat in raportul de drept material dedus judecăţii, putere în virtutea căreia pârâtul stă în justiţie. Aşadar, legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic litigios. Întrucât reclamantul este acela care declanşează procedura judiciară, acestuia îi revine obligaţia de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât şi calitatea procesuală a pârâtului. Această obligaţie îşi are temeiul în dispoziţiile art. 112 Cod procedură civilă, care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia reclamantului. Prin indicarea pretenţiei sale, precum şi a împrejurărilor de fapt şi de drept pe care se bazează această pretenţie reclamantul justifică îndreptăţirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.

Potrivit art. 1000 alin. 1 şi 2 cod civil „suntem responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră, iar tatăl şi mama, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânşii”.

Cum din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că pârâtul D.I. este bunicul minorului, textul citat mai sus instituind răspunderea doar pentru părinţi, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.I. şi a respins acţiunea faţă de acesta.

Cu privire la fondul cauzei, acţiunea fiind întemeiată pe instituţia răspunderii civile delictuale, instanţa a reţinut că, în baza art. 998 şi art.999 cod civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.

Pe lângă condiţiile generale ale răspunderii şi cumulativ cu acestea, pentru angajarea răspunderii părinţilor în condiţiile art. 1000 alin. 2 două condiţii speciale trebuie îndeplinite: copilul să fie minor şi să aibă locuinţa la părinţii săi.

Instanţa a apreciat întemeiată în parte acţiunea pentru considerentele următoare:

Pentru ca prejudiciul să existe trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta sa fie sigur atât în privinţa existenţei cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.

Pentru a stabili dacă această condiţie a răspunderii delictuale este îndeplinită trebuie analizat dacă reclamantul a suferit un prejudiciu actual, prin diminuarea patrimoniului acesteia.

În urma săvârşirii faptei, minorul C.C.C. a suferit leziuni traumatice care au necesitat aproximativ 40-45 zile de îngrijiri medicale, prin caracterul lor leziunile punând în primejdie viaţa persoanei vătămate (fila 10 – raport medico legal). În perioada 19.09. – 04.10.2010 minorul a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, cu diagnosticul „traumatism cranio – cerebral forte, plagă cranio-cerebrală profundă parieto-occipitală dreapta cu ruptură de sinus lateral drept operată; plagă zdrobită, întinsă a pielii capului parieto-occipitală dreapta” (dosar parchet).

Instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat daune materiale în cuantum de 6.000 lei, însă nu a depus la dosar înscrisuri care să facă dovada efectuării pretinselor cheltuieli menţionate, martorul I.V.(fila 40) menţionând doar că i-a dat reclamantului 3.000 lei în ziua accidentului, ulterior încă 2.500 lei şi 500 lei soţiei acestuia, însă nu rezultă din nici un alt înscris de la dosar (eventual bonuri fiscale, chitanţe) pe ce au fost cheltuite aceste sume.

Pe de altă parte, instanţa a apreciat că se impune obligarea pârâţilor D.D. şi D.F., în calitate de părinţi ai minorului D.A. la plata către minorul C.C.C., prin reprezentant legal a sumei de 4.000 lei cu titlu de daune morale, având în vedere suferinţa fizică resimţită ca urmare a accidentării sale cu o piatră şi provocarea de leziuni traumatice cranio-cerebrale, disconfortul produs de necesitatea prezentării sale la unităţi spitaliceşti, a internării pe o durată de 15 zile, cele două intervenţii chirurgicale suferite, a administrării tratamentului, dar şi de restrângerea firească a sferei activităţilor cotidiene, pe perioada recuperării, respectiv lipsa de la şcoală în această perioadă.

În plus, din biletul de ieşire din spital a rezultat că minorul va trebui să mai suporte o nouă intervenţie, o cranioplastie pentru defectul osos la maturitate, iar în concluziile raportului medico legal s-a reţinut că leziunile au avut drept consecinţă infirmitatea (filele 6 şi 10 dosar parchet).

Fapta ilicită a minorului D.A.S. constă în acţiunea acestuia care, călcând pe o piatră, aceasta s-a desprins de pe versant şi în cădere, fărâmiţându-se l-a lovit în cap pe minorul C.C.C., provocându-i un traumatism cranio-cerebral grav.

Cu privire la vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul, trebuie avut în vedere faptul că în materie de răspundere civilă delictuală, autorul prejudiciului este obligat să răspundă şi pentru culpa cea mai uşoară, fără a se face distincţie între formele vinovăţiei, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 998 şi 999 cod civil, care prevăd răspunderea celui a cărui „greşeală” ( art. 998), ori a cărui „neglijenţă” sau „imprudenţă”( art.999) a produs prejudiciul.

Instanţa a reţinut că, pentru a fi declanşată răspunderea părinţilor, nu se cere însă ca minorul să fi acţionat cu discernământ, în alte cuvinte, aplicarea art. 1000 alin. 2 cod civil nu este condiţionată de vinovăţia minorului.

De asemenea, este probată şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, cât şi celelalte două condiţii speciale copilul este minor şi locuieşte cu părinţii săi, chiar dacă la momentul incidentului aceştia erau plecaţi în străinătate şi minorul lăsat în grija bunicului.

Instanţa nu a găsit incidentă în cauză nici una din cauzele caracterul ilicit al faptei şi nici vreo situaţie care înlătură vinovăţia (fapta imputabilă exclusiv victimei, fapta unui terţ pentru care autorul nu este ţinut să răspundă, cazul fortuit şi forţa majoră), care oricum în cazul răspunderii părinţilor pentru fapta minorului nu se cere a fi îndeplinită.

În consecinţă, având în vedere principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, care guvernează răspunderea civilă delictuală, fiind întrunite condiţiile răspunderii doar pentru suma de 4000 lei reprezentând daune morale, precum şi caracterul solidar al răspunderii, instanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat în solidar pârâţii să achite reclamantului suma de  4000  lei  cu titlu de despăgubiri reprezentând daune morale şi a respins capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 6.000 lei, reprezentând daune materiale, ca neîntemeiat.

Fiind în culpă procesuală, conform dispoziţiilor art.274 cod procedură civilă raportat la art. 277 cod procedură civilă, a obligat pârâţii în solidar să achite reclamantului suma de  107 lei constând în onorariu plătit notarului pentru încheierea procurii reprezentantului reclamantului C.G. (fila 10) şi 63 lei costul expertizei medico legale achitat cu chitanţa nr. 8000/27.10.2010.

Totodată, deşi prin acţiune s-a solicitat şi plata cheltuielilor de deplasare ale martorilor reclamantului, nu s-au depus înscrisuri doveditoare privind cuantumul acestora.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Reclamantul a solicitat casarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond şi obligarea pârâţilor la plata sumelor solicitate, deşi nu a putut depune înscrisuri în susţinerea acestor pretenţii. A menţionat însă că este de notorietate faptul că pentru banii plătiţi pentru serviciile medicale nu se eliberează întotdeauna chitanţe fiscale.

Pârâţii au formulat recurs împotriva hotărârii instanţei de fond susţinând că din considerente nu rezultă nici măcar sumar argumentele pentru care s-au înlăturat apărările lor. Toate probele administrate în cauză au dovedit că accidentarea victimei a fost rezultatul unui caz fortuit. Mai mult, au arătat că este bizară soluţia instanţei, în condiţiile în care în mod corect s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu material.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate tribunalul apreciază ca neîntemeiat recursul declarat de reclamant şi întemeiat recursul declarat de pârâţi, pentru următoarele considerente:

La data de 19.09.2010, în jurul orelor 15:00 – 16:00, minorul C.C.C.  împreună cu sora sa C.L. şi M.F.se jucau în faţa casei acestuia din urmă. Acestora li s-au alăturat minorii D.A.S. şi R.V. şi împreună au mers pe Dealul Streinic la joacă.

La un moment dat minorul D.A., aflându-se în vârful dealului a călcat pe o piatră, care în cădere s-a fărâmiţat în mai multe bucăţi, cea mai mare lovindu-l în cap pe minorul C.C.C., care se afla la baza dealului Tribunalul reţine că până la momentul producerii acestui incident minorii au făcut 2-3 „ture”,adică au urcat şi coborât dealul de 2-3 ori. Această situaţie de fapt a rezultat din audierea în faţa instanţei a minorilor care se aflau la faţa locului, respectiv R..L. V.(fil.42), M.F.(fil.44), coroborând şi concluziile raportului de expertiză medico legală care a concluzionat că leziunile traumatice ale minorului C.C.C. s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure.

Potrivit art.998 C.civ orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara,iar potrivit art.999 din acelaşi act normativ,omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciul produs şi culpa în producerea acestui prejudiciu cu precizarea că vina în producerea prejudiciului poate îmbrăca atât forma intenţiei cât şi cea a imprudenţei sau neglijenţei.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, a minorului D.A.S., constă în acţiunea acestuia care, călcând pe o piatră, aceasta s-a desprins de pe versant şi în cădere, fărâmiţându-se l-a lovit în cap pe minorul C.C.C., provocându-i un traumatism cranio-cerebral grav.

Cu privire la vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul, trebuie avut în vedere faptul că în materie de răspundere civilă delictuală, autorul prejudiciului este obligat să răspundă şi pentru culpa cea mai uşoară, fără a se face distincţie între formele vinovăţiei, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 998 şi 999 cod civil, care prevăd răspunderea celui a cărui „greşeală” ( art. 998), ori a cărui „neglijenţă” sau „imprudenţă”( art.999) a produs prejudiciul.

Pe lângă aceste condiţii ce ţin de fapta proprie a minorului a minorului tribunalul reţine că, faţă de temeiul cererii de chemare în judecată art.1000-1002 C.civ., dacă există fapta, prejudiciu, legătura de cauzalitate şi vinovăţia autorului minor, atunci se declanşează tripla prezumţie în sarcina părinţilor şi care presupune că în exercitarea atribuţiilor ce le revin au existat abateri, că între exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor părinteşti şi comiterea faptei prejudiciabile există un raport de cauzalitate dar şi că părinţii au o culpă,  de obicei în forma neglijenţei, în îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor ce le reveneau.

Aceste elemente au fost relevate şi de către instanţa de fond însă la aprecierea existenţei vinovăţiei părinţilor,în formele arătate anterior, trebuie avute în vedere şi acele aspecte care s-au suprapus faptei autorului şi care pot duce la înlăturarea vinovăţiei şi implicit se realizează o exonerare de răspundere a părinţilor aceasta în condiţiile în care pârâţii recurenţi au invocat, încă din primul ciclu procesual, cazul fortuit ca element ce înlătură răspunderea delictuală.

Temeiul înlăturării culpei părinţilor pentru fapta copilului lor minor îl reprezintă art.1000 alin.5 din vechiul C.civ. şi potrivit căruia tatăl şi mama, institutorii şi artizanii sunt apăraţi de responsabilitatea arătată mai sus, dacă probează că n-au putut împiedica faptul prejudiciabil .

În materia pe care o analizăm trebuie arătat că, pentru a nu li se angaja răspunderea, părinţii trebuie să dovedească că şi-au îndeplinit obligaţia de supraveghere, creştere şi educare a minorului dar cu toate acestea nu au putut împiedica faptul prejudiciabil astfel că între fapta lor şi prejudiciu nu există un raport de cauzalitate.

Prin urmare, fără a detalia elementele de dovadă, trebuie spus că părinţii pot dovedi că un fapt exterior copului a dus la producerea prejudiciului şi în privinţa faptelor exterioare, practica judiciară şi literatura juridică este unanimă în a aprecia că poate fi cazul fortuit, forţa majoră, fapta unui terţ sau chiar fapta victimei însăşi.

Cum în cauză a fost invocat cazul fortuit doar acesta va fi analizat şi pentru aceasta trebuie pornit de la definiţia acestui element şi care este apreciat ca fiind orice eveniment provenit, fie de la natura, fie de la om, fie de la lucru, pe care prudenta umana nu poate sa le prevadă si căruia nu se poate rezista dar şi care poate fi prevăzut si evitat doar de un ins extrem de diligent, cu mult peste standardul obiectiv al unui om mediu, bonus pater familias.

Pentru a aprecia existenţa în cauză a cazului fortuit trebuie analizată starea de fapt raportată la persoana minorului.

Astfel aşa cum au declarat martorii audiaţi incidentul s-a produs întrucât minorul D.A., aflându-se în vârful dealului a călcat pe o piatră, care în cădere s-a fărâmiţat în mai multe bucăţi, cea mai mare lovindu-l în cap pe minorul C.C.C. cu menţiunea că până la acel moment toţi copii prezenţi mai urcaseră şi coborâseră de cel puţin două ori dealul pe aceiaşi cărare.

Or, în aceste condiţii, cum se pare că acel loc era un loc de joacă obişnuit al copiilor din zonă, iar până la momentul incidentului nu au mai avut loc alte întâmplări cel puţin asemănătoare, este greu de presupus că un copil de 11 ani putea prevedea că urmare a călcării cu piciorul într-un anumit loc se putea desprinde o piatră.

Prin urmare faţă de starea de fapt expusă şi confirmată de martorii audiaţi în cauză tribunalul apreciază că desprinderea unei pietre care a determinat vătămarea minorului C.C.C., întruneşte condiţiile cazului fortuit exonerator de răspundere. Este adevărat şi în acelaşi timp dureros că minorul C.C.C.  a fost victima unei lovituri dar trebuie înţeles că sunt anumite situaţii, cum este cea de faţă, în care nu se poate angaja în mod obligatoriu răspunderea unei persoane pentru prejudiciul produs.

Pentru aceste motive în baza art.312 alin.1 C.pr.civ., va fi admis recursul formulat de către D.D. şi D.F., modificată parţial sentinţa şi respinsă acţiunea precizată.

Cum faţă de pârâtul D.I. acţiunea a fost respinsă încă de la fondul cauzei iar această soluţie nu s-a cerut a fi reformată, în baza art.312 alin.1 C.pr.civ. recursul acestuia va fi respins ca lipsit de interes, fiind menţinute totodată dispoziţiile sentinţei privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui recurent.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa asupra recursului formulat de către pârâţi şi apreciind că nu se mai impune analizarea recursului reclamantului, acesta va fi respins.

În baza art.274 C.pr.civ. se va lua act că  nu se solicită cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare