Dispoziţia primarului privind sancţionarea viceprimarului. Legalitate

Dispoziţia primarului privind sancţionarea viceprimarului. Legalitate

Dispoziţia primarului prin care se dispune sancţionarea viceprimarului este nelegală, raportat la dispoziţiile art.69 din legea nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, conform cărora o astfel de sancţiune se aplică prin hotărâre a Consiliului Local, la propunerea motivată a primarului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 7.02.2012 sub nr. 1319/101/2012 reclamantul G.I a chemat în judecată pe Primarul municipiului O., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei privind constatarea neîndeplinirii atribuţiilor delegate pentru a fi îndeplinite de viceprimarul municipiului O. şi diminuarea indemnizaţiei aferente lunilor decembrie 2011 şi ianuarie 2012 emisă de Primarul municipiului O. sub nr. 76 din 3.02.2012, ce i-a fost comunicată la data de 3.02.2012, repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea actului administrativ menţionat.În motivarea cererii a arătat că se află în raport de serviciu cu pârâtul, fiind numit pe funcţia de viceprimar al municipiului O. în baza Hotărârii Consiliului local nr. 110 adoptată la data de 20.10.2011. La data de 3 februarie 2012, pârâtul i-a comunicat actul administrativ nr. 76 din data de 3.02.2012, a cărui anulare o solicită, prin care pârâtul a dispus diminuarea indemnizaţiei aferentă lunilor decembrie 2011 şi ianuarie 2012, situaţie de natură să-i prejudicieze grav interesele şi drepturile sale recunoscute de lege, dispoziţie pe care o consideră nulă de drept întrucât a fost emisă neavând în preambul nici un temei legal şi cu nerespectarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Totodată, reclamantul a arătat că potrivit prev. art. 2 lit. t, articolul 14 din L.554/2004 pentru prevenirea unei pagube iminente şi în cazuri bine justificate, împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ precum şi ale art. 15 din L.554/2004 a solicitat să se dispună de urgenţă, fără citarea părţilor, suspendarea executării actului administrativ nr. 76/2012, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, susţinând că, prin dispoziţia nr. 76/03.02.2012, reclamantul nu a fost sancţionat ci s-a dispus de către primar, în calitate de ordonator de credite să nu i se plătească indemnizaţia pentru perioada în care a fost absent nemotivat, sau cu alte cuvinte a fost plătit pentru timpul efectiv lucrat, iar sancţiunea la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată, reglementată de art. 69 al. 1 lit. c din L.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, respectiv „diminuarea indemnizaţiei cu 5-10% timp de 1-3 luni” poate fi aplicată pentru abateri grave şi repetate privind încălcarea Constituţiei, a celorlalte legi ale ţării sau a prejudiciat interesele ţării, ale UAT sau ale locuitorilor din UAT respectivă, neavând nicio legătură cu speţa de faţă, nefiind vorba de o sancţiune ci de plata indemnizaţiei pentru timpul efectiv lucrat în lunile decembrie 2011 şi ianuarie 2012. Se mai susţine că de la data delegării atribuţiilor şi până în prezent, nu a informat primarul niciodată asupra ducerii la îndeplinire a atribuţiilor delegate şi nici nu i-a prezentat propuneri de măsuri concrete şi realiste pentru rezolvarea problemelor identificate, în cea mai mare parte a timpului normal de lucru, nici nu a fost prezent aşa cum rezultă din registrul de evidenţă a intrărilor şi ieşirilor personalului, dar nici nu a avut semnat ordin de deplasare în interesul serviciului, ceea ce echivalează cu absenţă nemotivată.

Prin sentinţa nr.1539/2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi  în dosarul nr.1319/101/2012 s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului G.I a petitului privind suspendarea executării; a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul G.I, împotriva pârâtului Primarul municipiului O şi  a fost anulată dispoziţia nr. 76/3 februarie 2012 emisă de Primarul municipiului O.

Pentru pronunţarea acestei sentinţe Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 110  emisă de Consiliul local al municipiului O., la data de 20.10.2011, consilierul local G.I, a fost ales în funcţia de viceprimar al municipiului O., iar prin dispoziţiile nr. 1312 emisă la data de 07.11.2011, nr. 1393 emisă la data de 08.12.2011 şi nr. 11 emisă la data de 13.01.2012, în baza prevederilor art. 57 alin. 2 din Lg. nr. 215/2011 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, i s-a delegat exercitarea unor atribuţii exprese ale primarului, pentru a fi îndeplinite de către acesta.

La data de 3 februarie 2012 prin dispoziţia nr. 76 emisă de Primarul municipiului O. s-a constatat neîndeplinirea de către reclamant a atribuţiilor delegate pentru a fi îndeplinite în lunile decembrie 2011 şi ianuarie 2012, precum şi faptul că acesta a lipsit nemotivat în luna decembrie 2011 un nr. de 48 de ore din totalul de 160 ore şi în luna ianuarie 2012 un nr. de 97 ore din totalul de 168 ore şi s-a dispus diminuarea indemnizaţiei aferente lunilor decembrie 2011 şi ianuarie 2012 corespunzător perioadei lucrate.

Împotriva acestei dispoziţii reclamantul s-a adresat cu plângere prealabilă emitentului actului, fiind îndeplinite cerinţele prev. de art. 7 din L.554/2004, deşi în conformitate cu articolul 70 din L.393/2004, procedura prealabilă nu este obligatorie.

Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali ce reprezintă cadrul legal, stabileşte în cuprinsul art. 69 atât sancţiunile aplicabile persoanei care îndeplineşte funcţia de viceprimar a unei localităţi, cât şi procedura de urmat.

Astfel, în conformitate cu art. 69 alin. 1 din actul normativ menţionat, sancţiunile ce pot fi aplicate pentru abateri grave şi repetate săvârşite în exercitarea mandatului de viceprimar sunt: a). mustrare; b). avertisment; c). diminuarea indemnizaţiei cu 5-10% timp de 1-3 luni; d). eliberarea din funcţie.

Cât priveşte procedura ce trebuie îndeplinită în vederea aplicării unei sancţiuni, alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi text legal stipulează că acestea se vor aplica prin hotărâre a consiliului, la propunerea motivată a primarului, procentul de cvorum fiind diferit în cazul primelor 2 sancţiuni faţă de următoarele 2.

În speţă, dispoziţia contestată deşi priveşte sancţionarea reclamantului, a fost emisă de către Primarul municipiului O., iar nicidecum de Consiliul Local al municipiului O., cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 din L.393/2004 menţionate anterior, precum şi a procedurii de urmat.

Constatând astfel nelegalitatea dispoziţiei emise de Primarul municipiului O., instanţa urmează să admită acţiunea formulată de reclamant şi să anuleze dispoziţia nr. 76/3 februarie 2012 emisă de Primarul municipiului O.

În ceea ce priveşte petitul doi al cererii, ce reprezintă suspendarea executării actului administrativ nr. 76/2012, având în vedere faptul că la termenul de judecată din 13.03.2012 reclamantul a arătat că renunţă la judecata acestui petit, instanţa în baza dispoziţiilor art. 246 C. pr. civ. a luat act de renunţarea la judecată a petitului privind suspendarea executării dispoziţiei nr. 76/2012.

Soluţia pronunţată de Tribunalul Mehedinţi a fost menţinută prin decizia nr.9790 din 05.11.2012 a Curţii de Apel Craiova prin care s-a dispus respingerea recursului  formulat de pârâtul Primarul municipiului O.

Curtea a constatat, în acord cu considerentele instanţei de fond, că în privinţa actului contestat ne aflăm în prezenţa unei veritabile dispoziţii de sancţionare, sancţiunea aplicată fiind aceea a reducerii indemnizaţiei cuvenite reclamantului.

În acest sens Curtea a reţinut  că, fără a se rezuma a dispune acordarea indemnizaţiei cuvenite reclamantului proporţional cu numărul de ore cu care figurează în pontajul aferent lunilor decembrie 2011 şi ianuarie 2012, dispoziţia contestată reţine în sarcina reclamantului abateri disciplinare constând în neîndeplinirea atribuţiilor ce i-au fost delegate de către primarul municipiului, lipsa informărilor cu privire la stadiul îndeplinirii acestor atribuţii şi absenţa nemotivată de la sediul autorităţii publice locale.

De altfel, chiar denumirea dispoziţiei nr. 76/03.02.2012 emisă de recurentul pârât „ dispoziţie privind constatarea neîndeplinirii atribuţiilor delegate pentru a fi îndeplinite de viceprimarul municipiului O. – dl. G.I şi diminuarea indemnizaţiei aferente lunilor decembrie 2011 şi ianuarie 2012”, înlătură orice dubiu cu privire la natura actului administrativ contestat. Reţinând carenţele constatate în activitatea desfăşurată de reclamant şi dispunând o sancţiune pecuniară – diminuarea indemnizaţiei, este evident că dispoziţia emisă de primarul mun. O. este un act administrativ de sancţionare, iar aceasta chiar dacă sancţiunea aplicată, prin cuantumul diminuării indemnizaţiei, este una sui generis, depăşind cu mult procentul  prevăzut de dispoziţiile art. 69 alin. 1 lit. c din Legea 393/2004.

S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect că sancţionarea reclamantului s-a dispus cu nesocotirea dispoziţiilor Statutului aleşilor locali, atât în ce priveşte procedura urmată dar şi autoritatea publică competentă să o aplice, dispunând întemeiat anularea dispoziţiei contestate. În consecinţă, Curtea a constatat că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, dispunând respingerea recursului ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare