Plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror. Reţinerea greşită, ca temei legal al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a disp. art. 10 lit. d din Codul de procedură penală şi nu ale art. 10 lit. g din Codul ...

Decizie 45/R din 25.02.2010


În raport de data comiterii faptelor, data de la care au început sa curga termenele de precriptie a raspunderii penale, s-a constatat ca aceste termene s-au împlinit. În aceasta situatie, în urma constatarii intervenirii prescriptiei raspunderii penale solutia de neîncepere a urmaririi penale trebuia dispusa în baza disp. art. 10 lit. g din Codul de procedura penala si nu pe baza disp. art. 10 lit. d din Codul de procedura penala. Din aceasta perspectiva, nu a putut fi putut fi primita solicitarea petentilor de a se trimite cauza procuroruui în vederea începerii urmaririi penale întrucât înn cauza s-a constatat existenta cazului de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale mentionat, si care nu permite începerea urmaririi penale potrivit dispozitiilor art. 228 din Codul de procedura penala.

Prin sentinta penala nr. 263 din 23 noiembrie 2009, Judecatoria Sighetu Marmatiei, în temeiul art. 2781 al. 8 lit. a C.pr.penala, a respins plângerea formulata de partile vatamate H.T.M si H.V. si a mentinut rezolutia din 27 martie 2009 în dosar nr. 1349/P/2008 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei si rezolutia din 22 aprilie 2009 în dosar nr. 375/II/2/2009 a Prim procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei, prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale privind pe faptuitorul S.V.

Pentru a hotarî astfel, judecatoria a retinut ca partile vatamate  H.T.M. si H.V. au formulat plângere împotriva rezolutiei din 27 martie 2009 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei data în dosarul nr. 1349/P/2008 si a rezolutiei din data de 22.04.2009 din dosar nr. 375/II/2/2009 a Prim procurorului Parchetului de pe lânga Tribunalul Maramures.

Prin rezolutia Parchetului de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei în dosar nr. 1349/P/2008 în temeiul art. 228 alin. 6 si art. 10 lit. d C.pr.pen., s-a dispus confirmarea propunerii de neîncepere a urmaririi penale fata de faptuitorul  S.V. pentru infractiunile de înselaciune prev. de art. 215 alin. 1 si 2 C.pen., falsificarea instrumentelor oficiale prev. de art. 286 alin. 1 C.pen., folosirea instrumentelor oficiale false prev. de art. 287 alin. 1 C.pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. 1 C.pen. si uz de fals prev. de art. 291 C.pen.

Prin rezolutia Prim procurorului Parchetului de pe lânga Tribunalul Maramures din 22.04.2009 în dosar nr. 375/II/2/2009 s-a mentinut solutia aratata mai sus.

Din actele de la dosar, instanta a retinut ca prin plângerea adresata organelor  de urmarire penala partile vatamate  H.T.M. si H.V. au solicitat efectuarea de cercetari fata de faptuitorul S.V. pentru infractiunile de înselaciune si altele comise prin aceea ca în anul 1988 a confectionat o stampila cu sigla unui notar din cantonul Lucerna – Elvetia pe care a aplicat-o pe un act intitulat „împuternicire” si a folosit înscrisul pentru a intra în posesia unei sume de bani cuvenite partilor vatamate cu titlu de despagubiri pentru un apartament ce le-a fost trecut în proprietatea statului anterior anului 1989.

Din actele premergatoare începerii urmaririi penale a rezultat ca partile vatamate au emigrat în Elvetia în anul 1976, apartamentul în care locuiau situat pe str. 1 Mai din Sighetu Marmatiei fiind preluat de Statul Român contra unei despagubiri.

Faptuitorul S.V. este cumnatul partilor vatamate fiind casatorit cu sora partii vatamate H.T.M. si în repetate rânduri a reprezentat interesele acestora în baza unor împuterniciri notariale.

În anul 1995 partile vatamate i-au solicitat faptuitorului sa se intereseze de posibilitatea redobândirii apartamentului sau a unei sume de bani drept despagubire conform Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte trecute în proprietatea statului.

În data de 22.03.1996 a fost depusa la Primaria municipiului Sighetu Marmatiei o cerere prin care partile vatamate având ca mandatar pe faptuitorul S.V. solicitau restituirea în natura a apartamentului. La cerere  s-a atasat si un înscris intitulat procura prin care acestea împuterniceau pe faptuitor sa efectueze toate formalitatile pentru neprimirea apartamentului.

Prin Hotarârea nr. 269/1997 a Comisiei pentru aplicarea legii nr. 112/1995 s-a dispus acordarea de despagubiri pentru cota de 1/2 din apartamentul în cauza în suma de 97.389 lei ce urma sa fie actualizata la data platii. Hotarârea a fost onorata în data de 22.12.1998 când s-a achitat faptuitorului suma de 37.607,736 lei în baza ordinului de plata 1171/22.12.1998.

Partile vatamate au reclamat ulterior ca faptuitorul nu le-a mai predat banii si au solicitat efectuarea de cercetari pe motiv ca procura folosita de faptuitor ar fi falsa.

Parchetul de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei a retinut ca în cauza actiunea penala nu poate fi pusa în miscare fata de faptuitor întrucât s-a împlinit termenul de prescriptie a raspunderii penale prev. de art. 122 lit. a din C.pen., care a început sa curga în momentul savârsirii faptelor, adica în perioada 1997 – 1998.

Prin plângerea înregistrata la Judecatoria Sighetu Marmatiei partile vatamate subliniaza ca atât rezolutia procurorului de confirmare a solutiei de neîncepere a urmaririi penale fata de faptuitorul S.V.pentru cele 5 infractiuni cât si a procurorului ierarhic superior de respingere a plângerii, este nelegala si netemeinica.

S-a apreciat de catre partile vatamate ca era necesara începerea urmaririi penale si apoi efectuarea unor expertize asupra înscrisului în discutie.

Totodata s-a sustinut ca nu poate interveni prescriptia, asa cum a retinut procurorul, pentru ca varianta înselaciunii este cea aratata la art. 215 alin. 1, 2 si 3 C.pen. (mentinerea în eroare). În aceasta situatie, termenul de prescriptie curge de la data în care au avut certitudinea cu privire la manoperele frauduloase facute de faptuitor, adica în 13.07.2006.

Instanta a constatat ca desi partile vatamate sustin ca au luat cunostinta de manoperele frauduloase facute de faptuitor doar la 13.07.2006, sustinerile lor nu sunt reale.

Astfel în declaratia lui H.V. acesta arata ca în 2002 ar fi primit o suma de bani pentru imobilul solicitat iar din anul 2003 si pâna în 2006 nu a facut nici un demers pentru a primi apartamentul sau banii de la S.V., desi din primavara lui 2003 a intrat în posesia unei copii de la Trezoreria Baia Mare din care a reiesit ca S.V. a ridicat o suma de bani data ca despagubire.

Petenta H.T.M. în declaratia ei a aratat ca în 2002, a aflat ca apartamentul era vândut si ca banii au fost încasati de catre S.V.

Instanta a considerat ca în mod corect Parchetul de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei a apreciat ca în cauza termenul de prescriptie a început sa curga de la momentul savârsirii faptelor, adica în perioada 1997 – 1998, când Comisia pentru aplicarea legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Judetean Maramures, în baza actelor depuse de S.V. a emis Hotarârea nr. 269/1997, în temeiul careia s-a platit o despagubire de 37.607,736 lei cu ordinul de plata nr. 1171/22.12.1998.

Ulterior acestei plati nu s-au mai efectuat alte acte materiale care sa intre în continutul laturii obiective a infractiunilor în discutie.

Instanta a apreciat ca nu se mai impune administrarea altor probe, inclusiv efectuarea unei expertize, în legatura cu autenticitatea procurii prin care persoanele vatamate l-ar fi împuternicit pe S.V. sa efectueze demersuri legale pentru obtinerea despagubirilor cuvenite în baza Legii nr. 112/1995.

Fata de cele de mai sus, instanta a respins plângerea formulata.

Prin decizia penala nr. 45/R din 25 februarie 2010 Tribunalul Maramures a admis recursul declarat de petentii H.T.M si H.V., a casat în întregime sentinta instantei de fond si rejudecând cauza a dispus, în temeiul art. 2781 alin.8 lit. b din Codul de procedura penala admiterea plângerii formulate de cei doi petenti, cu consecinta schimbarii temeiului de drept al solutiei de neîncepere a urmaririi penale fata de faptuitorul S.V. pentru infractiunile prev. de art. 215 alin. 1 si 2 Cod penal, art. 286 alin. 1 Cod penal, art. 287 alin. 1 Cod penal, art. 288 alin. 1 Cod penal si art.291 din Codul penal, din prevederile art. 10 lit. d Cod procedura penala în prevederile art. 10 lit. g Cod procedura penala.

În considerentele deciziei de casare tribunalul a retinut ca prin plângerea adresata Parchetului de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei, petentii au solicitat efectuarea de cercetari fata de faptuitorul S.V. pentru infractiunile prev. de art. 215 al. 1 si 2 C.pen., art. 286 al. 1 C.pen., art. 287 al. 1 C.pen., art. 288 al. 1 C.pen. si art. 291 C.pen., comise prin aceea ca faptuitorul a confectionat o stampila cu sigla unui notar din cantonul Lucerna – Elvetia, pe care a aplicat-o pe un act intitulat „împuternicire”, si a folosit înscrisul pentru a intra în posesia sumei de bani ce reprezenta despagubiri pentru apartamentul petentilor, obtinute în baza Legii nr. 112/1995.

În urma actelor de cercetare prealabila, prin rezolutia din 27 martie 2009, Parchetul a dispus neînceperea urmaririi penale, în temeiul art. 228 al. 6 si art. 10 lit. d C.pr.penla, retinându-se în esenta ca actiunea penala nu poate fi pusa în miscare fata de faptuitor, întrucât în sarcina acestuia nu se poate retine falsificarea unor instrumente oficiale si folosirea acestora pentru confectionarea împuternicirii contestate.

Din examinarea actelor dosarului, tribunalul constata ca solutia de neîncepere a urmaririi penale fata de faptuitor, dispusa prin rezolutia atacata, desi corecta, nu a fost adoptata în considerarea temeiului legal corespunzator.

Astfel, fara a efectua acte temeinice de cercetare penala, marginindu-se la audierea petentilor si a faptuitorului si doar pe baza valorificarii si interpretarii înscrisurilor depuse la dosar, procurorul a constatat existenta unei cauze de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale, cea prev. de art. 10 lit. d C.pr.penala. Aceasta cauza însa nu este suficient concretizata, iar retinerea ei ca temei ar fi presupus verificarea tuturor împrejurarilor semnalate în plângere si lamurirea cu certitudine a starii de fapt pe baza de probe, respectiv o cercetare completa. Astfel, ea nu poate fundamenta în fapt si în drept solutia adoptata.

Pe de alta parte, faptele reclamate prin plângere de catre petenti s-au comis în perioada anilor 1997 – 1998, când Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Judetean Maramures a emis hotarârea nr. 269/1997, în baza careia s-a platit despagubirea de 37.607,736 Rol cu ordinul de plata nr. 1171/22.12.1998, iar ulterior acestei date nu s-au mai efectuat acte materiale care sa intre în continutul laturii obiective a infractiunilor reclamate.

În raport de data comiterii faptelor, data de la care au început sa curga termenele de prescriptie a raspunderii penale, potrivit dispozitiilor art. 122 alin. 2 C.penal, s-a constatat ca aceste termene s-au împlinit. Sub acest aspect nu are relevanta data la care petentii au cunoscut faptele, dispozitiile legale în materie fiind exprese, în sensul ca termenele de prescriptie se socotesc de la data savârsirii, respectiv consumarii infractiunii.

Or, în mod evident, în urma constatarii intervenirii prescriptiei raspunderii penale, solutia de neîncepere a urmaririi penale trebuia dispusa în baza dispozitiilor art. 10 lit. g C.pr.penala.

Din aceasta perspectiva, solicitarea petentilor de a se trimite cauza procurorului în vederea începerii urmaririi penale nu a putut fi primita, în cauza constatându-se existenta cazului de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale mentionat si care nu permite începerea urmaririi penale, potrivit dispozitiilor art. 228 C.pr.penala.

Pentru motivele mai sus aratate, recursul declarat de petenti a fost admis, cu consecinta desfiintarii în parte a rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale si a modificarii temeiului de drept al solutiei de neîncepere a urmaririi penale fata de faptuitor. Întrucât în cauza a intervenit prescriptia raspunderii penale, în cauza trebuia sa se faca aplicarea disp. art. 10 lit. g din Codul de procedura penala.