Luarea măsurilor de siguranţă în procesul penal

Procedura instituita de art. 162 din Codul de procedura penala impune respectarea tuturor garantiilor procedurale prevazute de acest text legal, în special cele referitoare la ascultarea persoanei fata de care se solicita a fi luata masura de siguranta si asistarea acesteia de catre aparator.

Astfel, în masura în care legea prevede în mod imperativ ca luarea în mod provizoriu a masurilor de siguranta prevazute de art. 113 si 114 Cod penal poate fi realizata numai dupa ascultarea învinuitului sau inculpatului, cu atât mai mult audierea persoanei vizate de masura se impune  atunci se solicita luarea acesteia în mod definitiv, prin hotarâre data asupra fondului cauzei.

Prin sentinta penala nr. 238/19.10.2009 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei a fost respinsa solicitarea parchetului de pe lânga aceasta instanta privind luarea masurii internarii medicale a faptuitorului I.I. si, în temeiul art. 113 C.pen. raportat la art. 162 C.pr.pen.,s-a dispus obligarea acestuia la tratament medical.

Instanta  a retinut ca prin rezolutia nr. 1053/P/2007 din data de 18.10.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei a fost confirmata propunerea de neîncepere a urmaririi penale fata de faptuitorul I.I. pentru savârsirea infractiunii prev.de art. 193 C.pen. si art. 259 alin.1 C.pen. si, având în vederea recomandarea formulata prin raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 264/20.09.2007 a Serviciului Medico-Legal Judetean Maramures, a fost sesizata instanta în vederea luarii masurii de siguranta prev.de art. 114 C.pen.

În cadrul cercetarii judecatoresti, instanta a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale de catre I.M.L. Cluj Napoca, iar prin raportul nr. 2089/VI/D/9 din 30.12.2008, avizat si de Comisia Superioara din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucuresti, s-a constatat ca faptuitorul I.I. prezinta diagnosticul „tulburare deliranta persistenta”, nu are critica si discernamântul faptelor sale si s-a recomandat aplicarea masurii de siguranta prevazuta de art. 113 C.pen.

În raport de aceste aspecte, instanta  a  constatat ca faptuitorul, din cauza bolii de care sufera – tulburare deliranta persistenta, prezinta pericol pentru societate si a dispus obligarea acestuia la tratament medical conform art. 113 C.pen.

Prin decizia penala nr. 20/R din 25 ianuarie 2010, Tribunalul Maramures a admis recursul declarat de faptuitorul I.I. , a casat în întregime sentinta instantei de fond si a dispus rejudecarea cauzei de catre prima instanta.

În considerentele deciziei de casare, tribunalul a retinut ca, prin rezolutia nr. 1053/P/2007 din data de 18.10.2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei a fost confirmata propunerea de neîncepere a urmaririi penale fata de faptuitorul I.I., sub aspectul comiterii infractiunilor prev.de art. 193 si art. 259 alin.1 C.pen., constatându-se ca acesta nu are discernamânt, conform raportului de expertiza medico-legala nr. 264/20.09.2007 a Cabinetului medico-legal Sighetu Marmatiei.

În sarcina faptuitorului s-a retinut ca în luna iulie 2007, a înaintat o plângere organelor de politie prin care solicita efectuarea de cercetari fata de partea vatamata T.P. sub aspectul infractiunilor de genocid si tratamente neomenoase, afirmând ca „prin folosirea abuziva a statiilor de supraveghere si paza a frontierei i s-au indus mai multe autosugestii negative, printre care si acea de a rapi pe sotia partii vatamate”.

Ulterior, la data de 22.10.2007, Parchetul de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei a sesizat instanta cu propunerea de a se lua fata de faptuitor masura de siguranta a internarii medicale, prevazuta de art. 114 Cod procedura penala, fara a expune sau motiva în ce consta pericolul pentru societate pe care îl reprezinta acesta.

Instanta de fond a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, la dosarul cauzei fiind depus raportul nr. 2089/VI/d/9 din 30.12.2008 întocmit de I.M.L. Cluj Napoca, precum si avizul nr. E1/1820/24.04.2009 al Comisiei Superioare de Medicina Legala din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucuresti, raport prin care se constata ca faptuitorul prezinta diagnosticul „tulburare deliranta persistenta” si se recomanda aplicarea masurii de siguranta a obligarii la tratament medical prevazuta de art. 113 Cod penal.

Faptuitorul I.I. a fost asistat în fata instantei de fond de un aparator desemnat din oficiu, însa nu a fost audiat, instanta rezumându-se la a-i da cuvântul asupra cererilor în probatiune si consemnându-i pozitia procesuala la finalul dezbaterilor.

În raport de dispozitiile art. 113 si 114 Cod penal, coroborate cu dispozitiile art. 429 si urmatoarele Cod procedura penala, tribunalul a retinut ca procedura instituita prin dispozitiile art. 162 Cod procedura penala este direct aplicabila si în cazurile în care procurorul, dispunând o solutie de netrimitere în judecata, apreciaza ca este necesara sesizarea instantei în vederea luarii unei masuri de siguranta fata de faptuitor. In acelasi sens s-a pronuntat de altfel, si decizia nr. 13/2008 a I.C.C.J., în solutionarea unui recurs în interesul legii, cu referire la sesizarea instantei de catre procuror în cazul dispunerii unei solutii de scoatere de sub urmarire penala fata de învinuit sau inculpat, pe motiv de iresponsabilitate.

În consecinta, procedura instituita de dispozitiile art. 162 Cod procedura penala impune respectarea tuturor garantiilor procedurale prevazute de acest text legal, în special cele referitoare la ascultarea persoanei fata de care se solicita a fi luata masura de siguranta si asistarea acesteia de catre aparator.

Garantia procedurala a audierii persoanei fata de care se solicita a fi luata masura de siguranta este instituita de altfel, în mod direct si de prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c,d si e din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, care recunosc dreptul oricarei persoane acuzate în materie penala de a comparea în persoana si de a fi audiat.

Acest drept, desi nu are caracter absolut, el trebuie sa fie unul efectiv, constituind expresia dreptului la aparare recunoscut oricarei persoane si având în vedere natura si gravitatea masurilor de siguranta prevazute de art. 113 si 114 Cod penal, restrictive de drepturi ori chiar privative de libertate, tribunalul apreciaza ca aceste masuri nu pot fi adoptate fara audierea persoanei vatamate în conditiile în care nu exista date din care sa rezulte în mod neechivoc faptul ca aceasta a renuntat la dreptul sau de a comparea în persoana.

Or, în cauza de fata tribunalul a retinut ca recurentul-faptuitor I.I. a fost prezent la mai multe termene de judecata în fata instantei de fond, fara însa ca aceasta sa procedeze la audierea sa, asa cum prevede art. 162 alin.11 Cod procedura penala, aducându-se astfel atingere dreptului sau la aparare.

Dincolo de aceste aspecte, tribunalul a constatat si ca instanta de fond, în considerentele sentintei atacate, s-a rezumat la expunerea concluziilor actelor medico-legale depuse la dosar si a textelor legale incidente, fara a motiva în ce consta starea de pericol pentru societate generata de afectiunile de care sufera recurentul, în conditiile în care, potrivit sustinerilor parchetului, acesta a fost cercetat pentru savârsirea unor infractiuni izvorâte din petitii si reclamatii sau plângeri abuzive formulate de acesta.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, s-a admis recursul declarat de faptuitor, s-a casat sentinta instantei de fond în întregime si s-a dispus rejudecarea cauzei de catre aceasta, cu îndrumarul ca probele administrate în primul ciclu procesual sa fie mentinute, iar la rejudecare sa se procedeze la audierea faptuitorului si sa se aprecieze în raport de dispozitiile art. 67 din Codul de procedura penala daca se impune administrarea unor cereri în probatiune suplimentare.

Domenii speta

Spete similare