La nr.7439/110/2008 a fost înregistrată cererea de reabilitare formulată de condamnatul M.E..
Cererea a fost declinată de către Judecătoria Bacău prin sentinţa penală nr.2264/18.11.2008 care apreciază că este competentă să soluţioneze cererea de reabilitare instanţa care a pronunţat hotărârea pentru care se solicită reabilitarea, respectiv Tribunalul Bacău.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:
Condamnatul petent M.E. a fost condamnat prin sentinţa penală nr.47/21.05.1993 a Tribunalului Bacău la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani.
Prin decizia 83 a ICCCJ, admiţându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că dispoziţiile art.494 teza I C.p.p. şi interpretează în sensul că „în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece în prima instanţă, potrivit legii în vigoare în momentul introducerii cererii”.
Ori la data introducerii cererii de reabilitare competentă să soluţioneze infracţiunea pentru care se solicită reabilitarea este Judecătoria Bacău, aşa încât aceasta este competentă să judece şi în fond cererea de reabilitare.
Faţă de aceste aspecte, tribunalul apreciază că în cauză instanţa competentă să soluţioneze cererea de reabilitare este Judecătoria Bacău, şi pe cale de consecinţă în temeiul art.42 C.p.p. va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Va constata ivit conflictul negativ de competenţă şi va trimite cauza spre soluţionarea conflictului – instanţei superioare comune Curtea de Apel Bacău.
Curtea de Apel Craiova
Conflict negativ de competenţă între secţiile aceleiaşi instanţe. Inexistenţă.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Stabilirea competenţei în cazul unei cereri de redeschidere a procesului penal
Curtea de Apel Suceava
Conflict negativ de competență. Competența funcțională. Personal silvic
Curtea de Apel Iași
Noul Cod de procedură civilă. Competență materială. Conflict negativ de competenţă ivit între secțiile aceluiași tribunal
Curtea de Apel București
Plângere în materia fondului funciar. Temei juridic invocat greşit. Conflict negativ de competenţă. Soluţie