Plângere împotriva încheierii de carte funciară

Sentinţă civilă 148 din 28.09.2010


Dosar nr. 2561/216/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 148

Şedinţa publică de la 28 Septembrie 2010

Completul compus din:

S-a luat în examinare pentru soluţionare apelul declarat de petentul  I.M.I.,

împotriva sentinţei civile nr.313 din data de 11.03.2010 pronunţată de Judecatoria

Curtea de Arges în dosarul nr.2561/216/2009, intimaţi fiind OFICIUL DE

CADASTRU  ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ ARGEŞ, BIROUL DE

CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CURTEA DE ARGEŞ şi S.C. C.

G. S.R.L.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au raspuns pentru intimata S.C. C.

G. S.R.L administrator M.  şi consilier juridic D., lipsind celelalte părti.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la

dosar la data de 28.09.2010 cerere de judecare a cauzei în lipsă formulată de 

apelantul-petent şi  taxa de timbru în sumă de 4,00 lei.

Tribunalul, având în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă şi criticile

din apel, constată că, în mod greşit, au fost conceptaţi şi citaţi în cauză în calitate de

intimaţi OFICIUL DE CADASTRU  ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ ARGEŞ,

BIROUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CURTEA DE

ARGEŞ şi S.C. C. G S.R.L, astfel că îndreaptă eroare materială strecurată, în sensul

că, aceste părti, nu vor mai fi conceptate şi citate în prezenta cauză.

Tribunalul având în vedere actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare

de judecată şi ramâne în pronuntare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Constată că, prin sentinţa civilă nr.313/2010 Judecătoria Curtea de Argeş, în

temeiul art.165 Cod pr.civilă, a disjuns capătul de cerere privind anulare

documentaţie cadastrală – formându-se  dosarul nou cu numărul 692/216/2010 –

şi a respins plângerea formulată de petentul I. M. I. în contradictoriu cu pârâţii

OFICIUL DE CADASTRU  ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ ARGEŞ  şi S.C.

C. G. S.R.L ,  având ca obiect anularea încheierii de carte funciară

nr.5669/01.10.2009 şi radierea din cartea funciară a  menţiunilor  efectuate în baza

acestei încheieri.

A anulat acţiunea cu acelaşi obiect, formulată în contradictoriu cu BIROUL

DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CURTEA DE ARGEŞ.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin încheierea

nr.5669/01.10.2009 dată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş –

Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Curtea de Argeş, a fost admisă cererea 

cu privire la imobilul cu nr.80178 înscris în cartea funciară 80178 UAT Nucşoara şi

a fost intabulat dreptul de proprietate, reconstituire şi partaj – ieşire din indiviziune

în cota de 1/1 asupra A1 în favoarea I. I. , sub B/1 din cartea funciară  80178 UAT

Nucşoara.

A constatat, în raport de decizia nr.72/15.10.2007 pronunţată de Secţiile 

Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , că Oficiul de Cadastru şi Publicitate

Imobiliară Argeş nu are calitate procesuală pasivă în plângerea împotriva încheierii

de carte funciară şi, de asemenea, în raport de caracterul necontencios  al cererii, că

nici pârâta SC C. G. SRL nu are calitate procesuală pasivă, în plus, această din urmă

intimată, neavând atribuţii legate de radierea din cartea funciară a menţiunilor făcute

în baza încheierii atacate.

A mai constatat , în raport de prevederile art.1 alin.1 din Regulamentul de

organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat

prin Ordinul  nr.633/2006, emis de Directorul general al Agenţiei Naţionale  de

Cadastru şi Publicitate Imobiliară, că biroul de cadastru şi publicitate imobiliară 

funcţionează în subordinea oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară şi nu are

personalitate juridică, aşa încât, a fost anulată acţiunea faţă de Biroul de Cadastru şi

Publicitate Imobiliară Curtea de Argeş, ca fiind formulată în contradictoriu cu o

persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, lipsă sancţionată cu nulitatea

absolută.

Împotriva sentinţei civile nr.313/2010 a declarat  apel petentul, criticând-o

pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive.

- prima instanţă a încălcat dispoziţiile imperative ale Codului de procedură

civlă, principiul  oralităţii şi contradictorialităţii, precum şi dreptul la apărare al

petentului.

Atâta vreme cât a rămas în pronunţare doar cu privire la excepţiile invocate

de  intimaţi precum şi din oficiu, puse în  discuţie, prima instanţă nu putea să

soluţioneze pe fond plângerea formulată de către petent, fără ca acesta să aibă

posibilitatea de a-şi valorifica dreptul la apărare.

Dimpotrivă, în momentul în care prima instanţă a constatat că excepţiile 

invocate erau întemeiate, în mod obligatoriu, trebuia să repună cauza pe rol şi să

stabilească termen de judecată pentru  soluţionarea pe fond a plângerii.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, a reţinut că în cauză  sunt aplicabile

dispoziţiile art.331 – 339 Cod pr.civilă, fiind deci vorba de o procedură

necontencioasă, iar prin soluţia adoptată, prima instanţă l-a prejudiciat pe petent ce

a formulat plângerea în termenul legal.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor aduse şi în raport  de

probatoriul administrat în fond, se constată că apelul este fondat, în limita

următoarelor considerente:

Petentul a solicitat anularea  încheierii nr.5669/01.10.2009, şi radierea unor

menţiuni efectuate în baza acestei încheieri, cu motivarea că documentaţia

cadastrală întocmită de SC C. G. SRL şi recepţionată de O.C.P.I.Argeş , nu respectă

dimensiunile terenului atribuit acestuia prin decizia civilă  de partaj

nr.248/04.12.2008, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.2601/216/2006, 

prin această documentaţie, ajungându-se la o diminuare nejustificată a lăţimii

terenului, în detrimentul acestuia, dar în beneficiul  celeilalte moştenitoare, P.E.

În mod corect, în raport de dispoziţiile art.50 alin.1 din Legea 7/1996

republicată, şi în raport de dispoziţiile art. 1 pct.1 din Regulamentul aprobat prin

Ordinul nr.633/2006, prima instanţă a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale

pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş şi SC C. G.SRL, şi

excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Biroului de Cadastru şi

Publicitate Imobiliară Curtea de Argeş.

De altfel,  prin OUG 64/2010, a fost modificată şi completată Legea 7/1996,

fiind introdus un nou articol , respectiv art.501  potrivit căruia, soluţionarea plângerii

împotriva încheierii de carte funciară, a acţiunii în justificare tabulară, în rectificare,

precum şi prestaţie tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.

Mai mult,  în cadrul  procedurii necontencioase nu există contradictorialitate,

nu se poate stabili un drept potrivnic faţă de o  altă persoană, în conformitate cu

dispoziţiile  art.331 Cod pr.civilă,  or, cu atât mai puţin,  acea persoană, nu poate fi

nici emitentul încheierii, nici emitentul  documentaţiei cadastrale, din moment ce

acestea nu sunt titulare ale vreunui drept.

Însă, examinând conţinutul considerentelor  şi dispozitivul sentinţei apelate,

se constată că, deşi prima instanţă a  analizat şi , în final, a dat eficienţă  excepţiilor

menţionate, nu a procedat şi la o analiză pe fond a pricinii.

În conformitate cu dispoziţiile art.53 alin.1 din Legea 7/1996, înscrierile şi

radierile efectuate în cărţile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii

instanţei judecătoreşti definitive şi irevocabile sau pe cale amiabilă , în baza unei

declaraţii date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza

unei documentaţii cadastrale.

De aceea, prima instanţă avea obligaţia, în conformitate cu dispoziţiile

art.129 alin.6 Cod pr.civilă,  să stabilească dacă cererile petentului se încadrează în

dispoziţiile legale anterior menţionate.

Or, neprocedând astfel, prima instanţă a încălcat un principiu fundamental al

procesului civil, respectiv principiul disponibilităţii.

De aceea, în aplicarea dispoziţiilor art.297 alin.1 cod pr.civilă urmează să fie

admis apelul, desfiinţată sentinţa şi trimisă cauza  la aceeaşi instanţă pentru

rejudecarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de petentul  I.M.I., împotriva sentinţei civile nr.313

din data de 11.03.2010 pronunţată de Judecatoria Curtea de Arges în dosarul

nr.2561/216/2009.

Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de

fond.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2010

Preşedinte,

Judecător,

Grefier,

4