Inadmisibilitate acţiunii de drept comun în constatarea proprietăţii şi revendicarea acesteia, ulterior intrării în vigoare a Legii 10/2001.

R O M Â N I AECLI:RO:TBBRV:2016:006.000045

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA I CIVILĂ

Dosar nr. 3451/62/2015

SENTINŢA CIVILĂ NR.45/S

Şedinţa publică de la 25 februarie 2016

Completul Civ. D4 compus din:

PREŞEDINTE (…) – judecător

Grefier – (…)

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea soluţionării cauzei civile de faţă privind soluţionarea cererii formulată de reclamantul BWA, prin mandatar TA, în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA CRISTIAN, prin Primar, S.C. GOSCOM CETATEA RÂŞNOV S.A., prin reprezentant legal, BERES MARIA şi  SV, având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din  11.02.2016, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă,  a amânat pronunţarea pentru prezentul termen de judecată.

Instanţa, în aceeaşi compunere, în urma deliberării, a pronunţat sentinţa de mai jos.

T R I B U N A L U L,

Constată că prin cererea adresată acestei instanţe, reclamantul BWA prin mandatar TA, prin mandatar IS a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Cristian, SC Goscom Cetate Râşnov SA,  şi SV, solicitând să se constate nulitatea absolută a Deciziei 515/1985 emisă de Consiliul Popular Judeţean Braşov; să se dispună reînscrierea în cartea funciară CF (…)  a dreptului de proprietate; să fie obligaţi pârâţii să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Cristian, str. (…); cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a susţinut următoarele:

În baza certificatului de moştenitor 390/28.07.1996, reclamantul a dobândit prin moştenire imobilul situat în Cristian, str. (…),, jud. Braşov, înscris în CF (…), nr. top (…), casă de piatră şi curte de 1677,6 mp şi nr. top (…)  grădină de 3463,2 mp.

În anul 1985 imobilul a fost preluat abuziv de stat în baza decretului 223/1974, conform deciziei 515/1985emisă de Biroul Permanent al Comitetului Executiv  al Consiliului Popular Judeţean Braşov. Ulterior, imobilul s-a aflat în administrarea RAGCPS  CETATEA, actuala SC Goscom Cetatea Râşnov SA care, în baza Legii 112/1995 a procedat la vânzarea spaţiului locativ, anexelor, părţilor de uz comun ale casei, curtea casei şi grădinii către pârâţii BM şi SV.

Măsura preluării cu plată a imobilului era în neconcordanţă cu dispoziţiile constituţionale în vigoare la acea dată, respectiv cu art. 12 din Constituţia din anul 1965.

Titlul statului nu poate fi apreciat ca valabil.

Reclamantul a mai susţinut că a fost proprietar tabular al imobilului până la data de 8.01.1997. După această dată imobilul a trecut în proprietatea Statului Român şi a intrat în administrarea operativă a fostei ICRAL Braşov, apoi Biroului Executiv al Consiliului Popular Cristian, dată la care aceste entităţi juridice nu existau şi în condiţiile în care Decretul 223/1974 a fost abrogat. Aceasta a avut ca efect înlăturarea măsurii de preluare cu plată a bunului imobil şi confirmarea dreptului de proprietate al reclamantului.

Cum titlul statului nu este valabil, nu se poate susţine că litigiul intră sub incidenţa prevederilor Legii 112/1995. Mai mult, vânzarea grădinii ce făcea parte integrantă din imobil este o acţiune ilicită, făcută cu rea credinţă, cu încălcarea legii.

Contractele de vânzare cumpărare s-au încheiat de vânzător în frauda drepturilor proprietarului, cu complicitatea cumpărătorilor.

În drept s-au invocat prevederile art. 480, 948 şi 966 Cod civil.

Pârâta BM a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a mandatarilor pentru reclamant şi inadmisibilitatea acţiunii, susţinând că reclamantul a solicitat restituirea imobilului cu nr. top 135, în temeiul Legii 10/2001, iar pentru grădină, cu nr. top 142, nu a formulat notificare.

Pârâta SV a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că a avut calitatea de chiriaş în imobilul în litigiu din anul 1992 până în anul 1995, când a cumpărat imobilul. Grădina a fost scoasă la licitaţie de Statul Român şi a fost adjudecată de pârâtă.

Pârâta SC Goscom Cetatea Râşnov SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii arătând că în calitatea sa de unitate specializată în vânzarea imobilelor, a vândut imobilul către chiriaşi, în concordanţă cu prevederile Legii 112/1995.

Pârâta Primăria Comunei Cristian a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11.02.2016 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru reclamant.

La acelaşi termen de judecată s-a pus în discuţie admisibilitatea acţiunii, avânt în vedere că prin prezenta se urmăreşte revendicarea, în baza dreptului comun, a unui imobil pentru care reclamantul a iniţiat şi procedura prevăzută de Legea 10/2001, reţinând următoarele:

Reclamantul a avut calitatea de proprietar asupra imobilului situat în Cristian, str. (…), drept de proprietate obţinut prin moştenire.

În anul 1985 imobilul a fost preluat de stat, în temeiul Decretului 223/1974, iar după apariţia Legii 112/1995 a fost înstrăinat către chiriaşi.

Cererea de chemare în judecată, în ansamblul său, are ca obiect revendicarea imobilului de la cumpărători, revendicare prin comparare de titluri, în cadrul căreia s-a solicitat a se constata nulitatea deciziei de preluare pentru a se justifica preferinţa titlului reclamantului.

Pe rolul instanţelor de judecată se află un alt litigiu, înregistrat în dosarul nr. 822/62/2016, în care figurează părţile din prezentul litigiu, privind o cererea formulată de reclamant în temeiul Legii 10/2001.

Legea nr. 10/2001 reglementează în mod general modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat, atât cu titlu valabil cât şi fără titlu valabil, în perioada de timp mai sus-arătată, instituind în acest sens o procedură specială. Procedura de restituire instituită de Legea nr. 10/2001 cuprinde două etape distincte, şi anume, procedura prealabilă, care are caracter obligatoriu, astfel încât, de la data intrării în vigoare a Legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv acţiunile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil, formulate direct la instanţele judecătoreşti sunt inadmisibile şi procedura judiciară, care este ulterioară, facultativă şi subsidiară, persoanele nemulţumite de soluţionarea cererilor de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv putând ataca în justiţie, în termenele şi în modalităţile prevăzute de Lege, deciziile sau dispoziţiile emise de persoanele juridice notificate.

Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foştii  proprietari sau de moştenitorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie conform prevederilor art. 6 din Legea 213/1998.

Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, inclusiv cele preluate în baza Decretului 223/1974.

Rezultă aşadar că, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidenţa acestei legi, persoanele îndreptăţite pot obţine repararea prejudiciului cauzat numai în condiţiile acestei legi, sub sancţiunea pierderii dreptului de a  solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, conform art. 22 alin (5) din Legea nr. 10/2001.

În consecinţă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicarea imobilelor preluate fără titlu, formulată în condiţiile dreptului comun nu poate fi primită.

Sub aspectul analizat, tribunalul reţine că, procedura specială instituită de legiuitor prin Legea nr. 10/2001 are menirea de a evita  perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor ce formează obiectul acestui act  normativ. Instituirea acestei proceduri nu este de natură a aduce atingere substanţei dreptului de proprietate, deoarece toate măsurile luate în faza prealabilă a procedurii speciale instituită de Lege, pentru stabilirea şi punerea în executare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege, pot fi atacate în justiţie de persoanele interesate, aşa cum am arătat.

De altfel, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat astfel că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile Constituţiei, motiv pentru care, pentru situaţiile deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie să nu fie afectat.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Dreptul de acces la o instanţă nu este un drept absolut, ci el reclamă, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, ceea ce, implicit, permite anumite ingerinţe, cu condiţia ca acestea să nu aducă atingere substanţei dreptului şi să nu împiedice exerciţiul efectiv al său.

Procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001 nu încalcă nici prevederile art. 6 alin (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece, această procedură are în vedere tocmai celeritatea determinării situaţiei juridice a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare, satisfăcând astfel cerinţa soluţionării cererii de restituire într-un termen rezonabil.

De asemenea, această procedură nu încalcă prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, având ca scop asigurarea stabilităţii şi securităţii raporturilor civile. De altminteri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în jurisprudenţa sa că statele contractante sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanţă cu interesul general, adoptând, în acest sens, legile necesare.

De asemenea, instanța reține că în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că ar stabili pentru satele contractante o obligație generală de restituire a bunurilor ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția. De asemenea, instanța europeană a stabilit că dispozițiile acestui text nu impun statelor contractante nicio restricție în exercițiul libertății lor de a determina domeniul de aplicare a legislației pe care ele pot să o adopte în materia restituirii de bunuri trecute în orice mod în proprietatea lor

În consecinţă, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se face numai în temeiul acestei legi, nefiind posibilă promovarea unei acţiuni în justiţie pentru restituirea în natură sau prin echivalent a acestor imobile, după ce, aşa cum am subliniat, titularul acţiunii a uzat şi de dispoziţiile legii speciale, fără a urmării modul de finalizare a acestui demers.

Se reţine, sub acest aspect, că, atâta timp cât reclamantul a ales calea procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul în litigiu, această parte  trebuie să respecte toate principiile instituite de acest act normativ, astfel că, în conformitate cu regulile non bis in idem, electa una via și cu principul securității juridice, ea nu poate promova, în condițiile reglementate de dreptul comun, o acțiune în revendicarea imobilului din litigiu.

Aşa fiind, Tribunalul, pentru considerentele ce preced reţine că, reclamanta nu poate obţine restituirea bunului imobil din litigiu, pe calea unei acţiuni întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun. Aceste statuări au fost făcute şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 33/9 iunie 2008, ce a fost pronunţată în recurs în interesul legii.

Astfel, instanţa supremă a stabilit că, atâta vreme cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii aceste imobile se pot restitui proprietarilor iniţiali sau succesorilor în drepturi ai acestora, nu se poate susţine că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, că, art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că acestea pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestor, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie. Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispoziţiile art. 6 alin.(2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situaţie.

Prin decizia menţionată, s-a statuat că,  în cazul în care reclamantul apreciază că între legea internă şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului  există neconcordanţe el poate să le invoce în cadrul unei  acţiuni în revendicare, fiind însă necesar să se analizeze, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenţia şi dacă admiterea acţiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea, ocrotit, ori securităţii raporturilor juridice.

În cauză dedusă judecăţii, se constată că, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, întrucât, aşa cum s-a arătat, procedura specială reglementată de prevederile Legii nr. 10/2001 nu este în contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Din considerentele ce preced, rezultă că, în cazul în care un litigiu fundamentat pe prevederile dreptului comun, se referă la un bun imobil ce face parte din categoria imobilelor al căror regim juridic este stabilit de legea specială de reparaţie, care este reprezentată în cazul de faţă de Legea nr. 10/2001, titularul acţiunii nu poate  valorifica pretenţii referitoare la constatarea nevalabilităţii titlului statului, întrucât, aşa cum s-a subliniat, legea specială de reparaţie acordă caracter abuziv tuturor preluărilor pe care staul le-a efectuat în perioada de referinţă a legii, fie că ar corespunde unei preluări cu titlul valabil, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu nevalabil, instituit măsuri reparatorii identice pentru ambele cazuri.

  Sub acest aspect, este de menţionată că instanţa supremă a stabilit în mod constat în jurisprudenţa sa că, prin dispoziţiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare a imobilelor naţionalizate şi, fără a diminua accesul la justiţie, a adus perfecţionări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special. Legea nr. 10/2001 constituie, de la data intrării sale în vigoare, dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, astfel că persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile acestui act normativ nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun.

Aşa fiind, tribunalul, pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, va respinge cererea de chemare în judecată promovată de reclamant ca inadmisibilă.

Fiind partea  aflată în culpă procesuală, reclamantul va fi obligat, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, să achite pârâtei BMsuma de 2500 lei, şi pârâtei Primăria Comunei Cristian suma de 1850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

 H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul BWA, prin mandatar TA, prin împuternicit IŞ, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Satu nou, str. (…)  ,com. Hălchiu, jud. Braşov, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Cristian, prin primar, cu sediul în Cristian, str. (…), jud. Braşov; SC Goscom Cetatea Râşnov SA, cu sediul în Râşnov, str. (…), jud. Braşov; BM, cu domiciliul în Cristian, str. (…), jud. Braşov şi SV, cu domiciliul în Cristian, str. (…), jud. Braşov, ca inadmisibilă.

Obligă pe reclamant să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2500 lei pârâtei BM şi suma de 1850 lei pârâtei Primăria Cristian.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov.

Pronunţată azi, 25.02.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE,Grefier,

Judecător (…) (…)

Red. S.N.-23.03.2016

Tehnored. I.M.-23.03.2016

7 ex

Domenii speta

Spete similare