Răspunderea patrimonială a angajatorului în situaţia în care angajatul a suferit un accident în timpul programului de muncă; analizarea condiţiilor ce trebuiesc a fi întrunite pentru angajarea răspunderii angajatorului

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. …, reclamantul … a chemat în judecată pe pârâta S…, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că din anul 2007 a desfăşurat la … ce aparţine pârâtei activităţi de pază în fiecare noapte de vineri şi sâmbătă, precum şi în alte zile ale săptămânii la solicitarea expresă a conducerii pârâtei. La data de 21.03.2009, în jurul orei 02.00, la punctul de lucru al pârâtei s-a creat o situaţie conflictuală între mai mulţi clienţi, cu acea ocazie fiind lovit în ochiul drept de o bilă de cauciuc ce provenea dintr-un pistol de aer comprimat. În urma acestui incident, a suferit o infirmitate permanentă prin pierderea ochiului drept. Mai susţine reclamantul că a încheiat contractul individual de muncă cu pârâta (antedatat 15.03.2009) abia la data de 25.03.2009, când administratorul societăţii a venit la spitalul unde era internat şi i-a solicitat acest lucru. Tot la acea dată a semnat şi fişa de instruire individuală.

Reclamantul precizează faptul că pârâta este vinovată de producerea acestei infirmităţi permanente întrucât a încălcat mai multe prevederi referitoare la organizarea activităţii de pază şi protecţie, respectiv nu au fost luate măsurile pentru prevenirea riscurilor la locul de muncă, prevăzute de Legea nr. 333/2003, H.G. nr. 355/2006 şi Legea nr. 319/2006. Astfel, i s-a solicitat să presteze activitatea de pază şi protecţie fără a avea calificarea şi pregătirea necesară în acest sens. De asemenea, pârâta nu a întocmit un plan de pază, nu a l-a instruit cu privire la măsurile ce trebuie respectate în vederea prevenirii accidentelor de muncă, nu a întocmit fişa postului cu atribuţiile şi răspunderile ce îi revin unui agent de pază, nu a elaborat instrucţiuni proprii de securitate şi sănătate în muncă. Reclamantul mai învederează şi faptul că pârâta nu a luat în considerare capacitatea sa de a presta activităţi de pază şi protecţie.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul individual de muncă, certificatul medico – legal nr. …, fişa de instruire individuală, un bilet de externare, formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă înregistrat sub nr. … şi a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei şi proba testimonială.

Pârâta … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

În motivarea poziţiei sale procesuale, pârâta a susţinut că reclamantul a fost angajatul societăţii, conform contractului individual de muncă înregistrat la …, programul de lucru fiind de 4 ore pe noapte. Potrivit clauzelor acestui contract şi actelor anexă, s-a efectuat instructajul general de angajare şi instructajul la locul de muncă la data de 12 – 13.03.2009, la data de 15.03.2009 reclamantul urmând să înceapă activitatea. Cât priveşte susţinerile reclamantului referitoare la faptul că acest contract individual de muncă s-ar fi înregistrat prin antedatare, pârâta precizează că acestea sunt neîntemeiate, data de 15.03.2009 reprezentând data de la care reclamantul urma să înceapă activitatea şi nu data la care s-a semnat contractul. De asemenea, nici data de 25.03.2009 nu reprezintă data semnării contractului atât timp cât această dată este cuprinsă în ştampila ITM Iaşi aplicată odată cu depunerea contractului pentru înregistrare.

Pârâta mai susţine faptul că la data semnării contractului individual de muncă, i-a solicitat reclamantului să depună dovezile necesare pentru exercitarea activităţii de agent de pază, acesta susţinând însă ca va aduce înscrisurile în perioada de probă. Întrucât pe durata efectuării instructajului la locul de muncă reclamantul a demonstrat abilităţi care puteau forma convingerea că acesta a urmat cursuri specifice de pregătire şi că deţine atestările necesare, a acceptat ca atestatele respective să fie depuse în termenul de probă. De altfel, acesta este motivul pentru care s-a consemnat în cuprinsul contractului o perioadă de probă de 15 zile.

Pârâta precizează că după câteva zile de la începerea activităţii, reclamantul a fost implicat într-un incident conflictual dintre câţiva clienţi, incident ce a generat starea de invaliditate şi încetarea activităţii. Referitor la pretenţiile reclamantului, pârâta susţine că acestea sunt neîntemeiate întrucât sarcina probării calificărilor sale îi revenea acestuia. Singura culpă a societăţii o constituie faptul că a avut încredere în susţinerile reclamantului, însă acesta şi-a asumat pe deplin riscurile generate de o declaraţie falsă, astfel încât societatea nu poate fi obligată la daune.

În dovedirea susţinerilor sale, intimata a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului şi proba testimonială.

Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Începând cu data de 15.03.2009, reclamantul … a fost salariatul pârâtei … pe postul de agent de intervenţie pază şi ordine, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. …. Din cuprinsul acestui contract rezultă că programul de muncă era de 4 ore/noapte. Referitor la contractul individual de muncă, instanţa reţine faptul că din cuprinsul acestui contract nu rezultă data la care a fost semnat de către părţi. Cu toate acestea, instanţa reţine şi faptul că nici una dintre părţi nu contestă existenţa raporturilor de muncă la data de 21.03.2009.

La data de 21.03.2009 a avut loc la punctul de lucru unde îşi desfăşura reclamantul activitatea un incident în urma căruia acesta a suferit o invaliditate permanentă prin pierderea acuităţii vizuale a ochiului drept. În acest sens, din cuprinsul certificatului medico legal nr. … rezultă că la data de 21.03.2009 s-a practicat evisceraţie OD şi că evisceraţia chirurgicală de necesitate a globului ocular drept constituie pierdere de organ şi îi conferă reclamantului infirmitate fizică permanentă cu scăderea capacităţii de muncă în procent de 35%.

La data de 23.07.2009, pârâta a înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi accidentul de muncă din data de 21.03.2009 (formularul înregistrat sub nr. …).

Din cuprinsul procesului – verbal de cercetare încheiat la data de … de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi rezultă că evenimentul produs în data de 21.03.2009, în jurul orei 02.00, în urma căruia reclamantul a suferit o invaliditate evidentă prin pierderea acuităţii vizuale a ochiului drept este accident de muncă, încadrându-se în prevederile art. 5 lit. g şi art. 30 alin. 1 lit. e din Legea nr. 319/2006 şi în prevederile art. 2 pct. 5 şi 13 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006, aprobate prin H.G. nr. 1425/2006. S-a mai reţinut prin procesul verbal faptul că angajatorul nu a obţinut autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind încălcate prevederile art. 13 lit. c din Legea nr. 319/2006. De asemenea, s-a reţinut că pârâta nu a prezentat documentele solicitate, respectiv fişa postului, evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională generate de activităţile desfăşurate, planul de prevenite şi protecţie corespunzător riscurilor identificate, instrucţiuni proprii de securitate a muncii în raport cu activitatea care se desfăşoară, fişa de aptitudine a agentului de pază, planul de pază al unităţii, atestatul agentului de pază ...

Din cuprinsul adresei nr. … emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Inspecţia Muncii rezultă că, în urma analizării dosarului de cercetare privind evenimentul din data de 21.03.2009, s-a confirmat faptul că sunt întrunite condiţiile legale pentru a fi înregistrat şi evidenţiat ca accident de muncă urmat de invaliditate permanentă. De asemenea, din cuprinsul acestei adrese rezultă că s-a avizat dosarul de cercetare a accidentului de muncă din data de 21.03.2009.

Se mai reţine de către instanţă că art. 13 din Legea nr. 319/2006 cuprinde obligaţiile ce revin angajatorilor în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Astfel, în conformitate cu aceste dispoziţii legale, angajatorul are obligaţia de a întocmi un plan de prevenire şi protecţie bazat pe evaluarea riscurilor, de a obţine autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă înainte de începerea oricărei activităţi, de a stabili pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, de a elabora instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor, de a angaja numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute.

În speţă, pârâta nu a făcut dovada faptului că şi-ar fi îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 319/2006.

Potrivit disp. art. 269 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În consecinţă, pentru a exista răspunderea angajatorului este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: calitatea de salariat a persoanei păgubite, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul cauzat salariatului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia angajatorului.

Or, în speţă, instanţa reţine că sunt întrunite condiţiile necesare pentru a fi angajată răspunderea pârâtei. Astfel, reclamantul avea calitatea de salariat, iar incidentul din data de 21.03.2009 s-a produs în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu. De asemenea, prejudiciul cauzat salariatului constă în infirmitatea fizică permanentă cu scăderea capacităţii de muncă în procent de 35%. Cât priveşte fapta ilicită, instanţa reţine că angajatorul nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale referitoare la prevenirea accidentelor de muncă, obligaţii prevăzute în art. 13 din Legea nr. 319/2009. De altfel, şi prin procesul – verbal de cercetare încheiat la data de 17.04.2009 încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi se reţine faptul că societatea pârâtă este răspunzătoare de faptul că nu a obţinut autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă şi nu a prezentat documentele solicitate.

În consecinţă, reţinând că sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii societăţii, instanţa constată că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale pentru prejudiciul moral suferit.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, instanţa reţine faptul că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. Astfel cum s-a reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 4505/03.07.2008, în privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, fără ca prin aceasta să se încerce o reparare cu mult peste vătămarea produsă, determinând o îmbogăţire fără justă cauză în persoana reclamantului. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei. Stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare avându-se în vedere consecinţele negative suferite de reclamant, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Totodată însă, la stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa are şi vedere şi gradul de vinovăţie al angajatorului în producerea prejudiciului. În legătură cu acest aspect, instanţa reţine faptul că starea de infirmitate fizică permanentă a reclamantului este nu doar consecinţa neîndeplinirii de către angajator a obligaţiilor legale ce-i reveneau, ci şi rezultatul direct al acţiunii altor persoane care au fost trimise în judecată. De altfel, prin răspunsul la interogatoriu reclamantul a precizat faptul că în dosarul penal are calitatea de parte civilă.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa apreciază că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale doar pentru suma de 10.000 lei.

Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa constată că este întemeiată în parte acţiunea formulată de reclamantul … în contradictoriu cu pârâta … urmând să o admită astfel şi să oblige pârâta să achite reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

Domenii speta

Spete similare