Obiecţiuni la cererea administratorului judiciar de închidere a procedurii. Respingere

Sentinţă comercială 1119s din 27.09.2011


Prin sentinţa comercială nr. ……/6.12.2010 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului S.C.F S.R.L., constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.33 al.6 din Legea nr. 85/2006.

Prin raportul înregistrat la 10.05.2011, administratorul judiciar a propus închiderea procedurii in temeiul dispoziţiilor art 131 din legea 85/2006, radierea societăţii debitoare, descărcarea practicianului în insolvenţă de orice îndatoriri şi responsabilităţi si aprobarea decontului de cheltuieli. In motivarea cererii, invoca administratorul judiciar faptul că în patrimoniul debitorului nu există nici un bun. Raportul a fost publicat in Buletinul Procedurilor în Insolvenţă la 24.05.2011.

La 27.05.2011, creditorul S.C.T S.R.L. formulează obiecţiuni la raportul de închidere.  Arată că nu au fost întreprinse toate demersurile necesare în vederea stabilirii tuturor elementelor aparţinând patrimoniului debitoarei. Astfel, potrivit art. 8 din Legea farmaciei nr. 266/2008, debitoarea a funcţionat în baza unei autorizaţii de farmacie. Administratorul judiciar era obligat să se intereseze la Ministerul Sănătăţii dacă debitoarea a înstrăinat fondul de comerţ constând în astfel de autorizaţii. Aceasta este un bun care se comercializează cu sume între 20.000 EUR şi 100.000 EUR. Mai arată creditorul că administratorul a identificat persoanele responsabile pentru starea de insolvenţă, dar nu a promovat acţiunea în răspundere. Solicită continuarea procedurii până la valorificarea autorizaţiei de farmacie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din prisma întregului material probator administrat, judecătorul-sindic apreciază că se impune admiterea propunerii de închidere a procedurii, pentru următoarele considerente:

Obiecţiunile la raportul de închidere vor fi respinse. Astfel, potrivit adresei nr. ……../21.06.2011, depuse de administratorul judiciar, Ministerul Sănătăţii a comunicat practicianului de insolvenţă că autorizaţia ce aparţinea debitoarei a format la data de 21.06.2010 obiectul unui contract de vânzare cumpărare a fondului de comerţ între debitoare şi o altă farmacie.

Prin urmare, administratorul judiciar a întreprins toate demersurile pentru identificarea bunurilor debitoarei.

Promovarea unei acţiuni în anularea actelor frauduloase este opţiunea administratorului judiciar în baza art. 79 şi urm. din Legea insolvenţei, opţiune pe care nu şi-a exprimat-o până la data discutării raportului de închidere a procedurii, or procedura nu poate fi prelungită nedefinit pe motivul unei eventuale cereri care s-ar putea promova în cauză.

Pentru aceste motive, instanţa apreciază că obiecţiunile la propunerea de închidere a procedurii sunt nefondate.

În condiţiile în care debitorul falit, după cum s-a constatat, nu deţine nici un bun în patrimoniu, nu are disponibilităţi în conturi bancare şi nu au fost identificate nici creanţe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia care să asigure acoperirea creanţelor creditorilor, procedura este lipsită de obiect.

Scopul procedurii este de lichidare a activului în scopul stingerii pasivului, însă administratorul judiciar nu a identificat active în vederea acoperirii creanţelor, deşi a întreprins demersuri suficiente în acest sens.

Pentru aceste motive, judecătorul-sindic va dispune potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii şi radierea debitorului din evidenţele registrului comerţului şi cele fiscale.