Ordonanţă preşedinţială; evacuare.

Prin sentinţa civilă nr. 11364/18.08.2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi, s-a admis acţiunea civilă formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamanta V. V., în contradictoriu cu pârâtul S. I.

S-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în Iaşi str. Rampei, nr. 5, bloc 402, et. 8 ,ap. 35 şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată.

Pronunţându-se astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele aspecte de fapt şi de drept:

Reclamanta este proprietar al imobilului situat în Iaşi , str. Rampei, nr. 5 , bloc 402, et. 8 ,ap. 35, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 19987/1992 .

În anul 2007 a plecat în Italia iar în imobil a rămas să locuiască pârâtul iniţial cu acordul reclamantei.

Ulterior deşi reclamanta a dorit să revină la domiciliu a fost ameninţată de către pârât cu acte de violenţă.

Astfel când aceasta a revenit în concediu a fost nevoită să locuiască în altă parte.

În afară de acest aspect pârâtul nu a achitat cheltuielile la Asociaţia de Proprietari acumulând datorii de 917,15 lei conform adeverinţei nr. 55/31.05.2010.

Pârâtul locuieşte în imobil fără a avea vreun drept locativ, fiind un simplu tolerat în baza relaţiei de concubinaj a părţilor.

Art. 581 Cod proc. civ. prevede posibilitatea instanţei de a ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice ,pentru păstrarea unui drept ce s-a păgubi prin întârziere ,pentru prevenirea unei pagube şi care nu s-ar putea repara ,precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări .

Potrivit textului două sunt condiţiile ce specifice exercitării procedurii ordonanţei preşedinţiale : urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii ce se ia pe această cale .

Din caracterul vremelnic decurge şi o a treia condiţie şi anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul litigiului .

Condiţiile exercitării ordonanţei preşedinţiale trebuie să existe cumulativ, inexistenţa uneia dintre ele făcând cererea inadmisibilă .

În lipsa unui titlu legal care să-i confere pârâtului dreptul de a locui în apartament acesta are ă doar calitatea de tolerat, deoarece i s-a îngăduit de către proprietar să locuiască în imobil o anumită perioadă de timp.

Or, această îngăduinţă nu generează vreun drept propriu de folosinţă a locuinţei pentru pârât.

Astfel pârâtul continuă să deţină fără drept apartamentul, ceea ce face ca urgenţa să fie justificată prin acest fapt, deoarece reclamanţii sunt lipsiţi în mod abuziv de folosinţa bunului proprietatea lor.

 De aceea, dat fiind că pârâtul ocupă apartamentul proprietatea reclamantei fără titlu, la cererea acesteia , care nu înţeleg să o mai tolereze, poate fi evacuat pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul S. I., considerând-o nelegală şi netemeinică, cu invocarea următoarelor motive:

Nu sunt îndeplinite cumulativ condiţii pentru o acţiune de evacuare pe calea ordonanţei preşedinţiale, deoarece reclamanta nu poate justifica o pagubă iminentă produsă de el şi care nu s-ar putea repara.

Nu a fost probat faptul că ar fi ameninţat-o pe reclamantă şi nici faptul că i-ar fi interzis să vină în apartament, instanţa de fond a ţinut cont de un certificat medico – legal din anul 1995.

Reclamanta intimată a afirmat în răspunsul la interogatoriu că relaţiile dintre ei durează de peste 17 ani, aspect important de care instanţa de fond a omisă să ţină cont.

Susţinerea reclamantei intimate că a refuzat să achite cheltuielile de întreţinere este greşită, a arătat instanţei că a avut intenţia de a plăti şi că a întâmpinat dificultăţi financiare şi din cauza unor probleme de sănătate, debitul datorat este de doar 547,25 lei, instanţa de fond a omis să ţină cont şi de aceste aspecte.

În timpul relaţiei de concubinaj de peste 17 ani, au achiziţionat împreună apartamentul nr. 35, compus din una cameră, precum şi bunuri mobile dobândite pe parcursul relaţiei. Despre contribuţia sa la achiziţionarea acestor bunuri reclamanta nu face referire, ci doar menţionează că locuieşte fără drept în apartament.

A arătat instanţei de fond că are o contribuţie la dobândirea bunurilor menţionate de 50% şi nu este drept să fie evacuat din apartament.

A făcut dovada că pe rolul Judecătoriei Iaşi se află un dosar civil cu termen de judecată la data 13.10.2010 prin care as solicitat constatarea contribuţiei sale la dobândirea apartamentului nr. 35, achiziţionat împreună cu reclamanta, pe perioada relaţiei de concubinaj, în cotă de 1 pentru fiecare, stabilirea dreptului de creanţă, precum şi stabilirea dreptului de retenţie până la stingerea datoriei prin plată.

Avansul la cumpărarea camerei de locuit l-a plătit pentru că acea loc de muncă, de asemenea ratele, cu toate că erau achitate pe numele ei, banii proveneau de la pârâtul recurent.

Garsoniera a fost achitată integral în anul 1993 – 1994 având şi pârâtul contribuţie la plata sumei integrale, valoarea acestor bunuri depăşeşte 132.000 lei.

Contribuţia sa la dobândirea acestor bunuri este de 50%.

Faţă de cele arătate, consideră că pentru a-şi recupera banii investiţi în achiziţionarea bunurilor menţionate are dreptul să locuiască în apartament şi nu se impune evacuarea sa.

Reclamanta a fost plecată la muncă în străinătate şi nu a fost împiedicată să folosească apartamentul sau bunurile din acesta, dobândite împreună pe timpul relaţiei de concubinaj de 17 ani. Chiar din contractul de muncă depus de aceasta rezultă că este angajată pe perioadă nedeterminată, urmând să plece din nou în Italia la muncă.

A rămas în apartament cu acordul reclamantei şi pentru că a contribuit cu bani la achiziţionarea imobilului şi a bunurilor mobile din acesta, drept pentru care consideră că nu trebuie să fie evacuat din imobil.

În drept, întemeiază recursul pe disp. art. 304 pct. 8, 9, art. 582 şi 274 Cod procedură civilă.

În faza procesuală a recursului, intimata V. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat şi menţinerea sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond, ca fiind legală şi temeinică.

În această fază procesuală, cu încuviinţarea instanţei, potrivit disp. art. 305 Cod procedură civilă, s-au depus acte şi înscrisuri de către ambele părţi.

Din examinarea motivelor de recurs invocate şi văzând apărările formulate prin întâmpinare, raportat şi la reglementările legale imperative aplicabile speţei deduse judecăţii, instanţa constată că recursul nu este fondat cu reţinerea următoarelor considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 11364/18.08.2010 instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale a recurentului S. I. din imobilul situat în Iaşi str. Rampei, nr. 5, bloc 402, et. 8 ,ap. 35.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S. I., pe de o parte, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se admite o evacuare pe cale de ordonanţă preşedinţială şi, pe de altă parte exista pe rolul Judecătoriei Iaşi un dosar civil privind stabilirea contribuţiei recurentului la achiziţionarea bunurilor.

În anul 2007 intimata a plecat în Italia, iar în imobil a rămas să locuiască reclamantul. Intimata speriată de ameninţările pârâtului a mai revenit în apartament, iar recurentul, fără a avea nici un drept locativ locuieşte în continuare în imobil.

În urma pronunţării sentinţei de către instanţa de fond s-a procedat la evacuarea recurentului din imobil, lucru care s-a finalizat, sens în care depune copia procesului verbal încheiat la momentul evacuării. S-a depus dovada că intimata este cea care a acoperit datoriile făcute de recurent la întreţinere, respectiv copia după chitanţă.

Deşi recurentul face referire la existenţa dosarului civil nr. 17663/245/2010 se observă că nu există nici o legătură între acest dosar şi prezenta cauză ce are ca obiect evacuarea pe cale de ordonanţă preşedinţială. Astfel, la momentul judecării acelui dosar, instanţa de judecată va stabili contribuţia recurentului atât în ceea ce priveşte apartamentul cât şi bunurile mobile. Toate bunurile mobile au rămas în posesia recurentului, fiind luate din imobil la momentul evacuării acestuia, un drept de retenţie nu se poate solicita cât timp recurentul nu mai locuieşte în imobil.

În afară de aceste aspecte, recurentul a refuzat în mod nejustificat să achite datoriile la asociaţia de proprietari, precum şi celelalte utilităţi. În acest sens, intimata s-a deplasat la Asociaţia de Proprietari care i-a comunicat prin adeverinţa nr. 55/31.05.2010 că datora se ridica la suma de 917,05 RON. Aceste datorii sunt acumulate doar de către recurent, deoarece doar acesta a locuit în imobil, intimata fiind plecată. Deşi intimata i-a solicitat recurentului să plătească aceste datorii, acesta a refuzat,mai mult i-a spus că nu renunţă până când intimata nu-şi va pierde casa din cauza datoriilor la asociaţie.

Multe aspecte din cele reţinute au fost confirmate prin declaraţia martorului P. Ş. audiat de către instanţa de fond, pe care instanţa de recurs o are în vedere.

Potrivit considerentelor expuse cât şi a situaţiei de fapt corect reţinute de către instanţa de fond, se constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile specifice exercitării procedurii ordonanţei preşedinţiale, respectiv cele prevăzute de disp. art. 581 Cod procedură civilă.

Astfel, urmează a se respinge recursul declarat de pârât contra sentinţei civile nr. 11364/18.08.2010 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă care va fi menţinută.

Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

Domenii speta

Spete similare