Partaj bunuri comune. Cotă de contribuţie.

Prin sentinţa civilă nr. 12863/10.12.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă P. E., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant P. P.

A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant P. P. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă P. E..

S-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuţie de 50% pentru reclamanta-pârâtă şi 50% pentru pârâtul-reclamant următoarele bunuri:

- casă de locuit situată în Horpaz, com.Miroslava, jud.Iaşi, cu o valoare de circulaţie de 97000 lei;

- suprafaţa de 4226,15 mp teren situat în sat Horpaz, com.Miroslava, jud.Iaşi în valoare de 194492 lei;

- imobil cu destinaţia moară şi garaj cu o valoare de circulaţie de 8640 lei;

- corp de clădire alcătuit din cramă, bucătărie de vară, hol şi beci, toate cu o valoare de circulaţie de 8768 lei.

S-a dispus ieşirea din indiviziune şi ca efect al partajului atribuie părţilor loturi după cum urmează:

A fost atribuit reclamantei-pârâte lotul I din terenul în suprafaţă de 1917,80 mp, în valoare de 97426 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert Moroşanu Aurel.

A fost atribuit pârâtului-reclamant lotul II din terenul în suprafaţă de 1918 mp, în valoare de 97426 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert M. A. şi construcţiile: casă de locuit, garaj, construcţie cu destinaţie moară, corp de clădire alcătuit din cramă, bucătărie de vară, hol şi beci, toate cu o valoare de circulaţie de 114408 lei.

A fost obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 8491 lei cu titlu de sultă.

A fost obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 15800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a constata că, la data de 01.08.2007 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub număr de dosar 16662/245/2008, cererea prin care reclamanta P. E. a chemat în judecată pe pârâtul P. P., solicitând instanţei partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, în cote de 50% pentru fiecare.

În fapt, motivează reclamanta că prin sentinţa civilă nr. 28648 din 17.12.2001, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul civil nr. 29226/2001, s-a pronunţat desfacerea căsătoriei părţilor, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă, că în timpul căsătoriei, prin aport egal în muncă şi în bani, a dobândit împreună cu pârâtul următoarele bunuri:

A.1. un imobil casă de locuit, din cărămidă, situat în sat Horpaz nr.180, com. Miroslava, jud. Iaşi, imobil format din patru camere, o bucătărie, o baie şi două holuri

2.un teren în suprafaţă de 4226,15mp, situat în sat Horpaz, obţinut prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4181 din 10.05.2001

 3.cota indiviză din garsoniera situată în str. Vasile Ureche nr.6, bl. H5, B, et.2, ap.4, dobândită împreună cu fiica lor B. P. prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 838 din 26.02.1998.

4.un teren în suprafaţă de 6000 mp situat în sat Horpaz nr.180, sola 6 şi teren pe care s-a construit de către reclamanta şi pârât, următoarele:

a.un imobil cu destinaţia moară, alcătuit din două încăperi, din

chirpici

b.garaj

c.corp de clădire alcătuit din cramă, beci, bucătărie de vară şi hol.

B. lunuri mobile: .

 1. două recamiere

 2. un aragaz cu două butelii

3.un frigider Arctic

4.un pat din lemn

5.două şifoniere

6.două covoare mari lână, lucrate manual

7.una bibliotecă mare 8.tablouri

9. mobilă de bucătărie

10.masă mare cu patru scaune

11 două fotolii

12.una bibliotecă mică

13. măsuţă TV

14.una maşină de cusut Ileana

15.maşină de spălat

16. oale din inox

17.oală sub presiune

18.roboţi bucătărie.

Susţine că toate bunurile mobile au rămas în posesia exclusivă a pârâtului, fiind folosite doar de acesta începând cu anul 1998 şi până în prezent. Precizează că din Italia a trimis permanent sume importante de bani pârâtului.

 În drept au fost invocate dispoziţiile art. 30 Cod familie, art. 673 ind.1 – 673 ind.14 Cod procedură civilă.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii, întrucât este neîntemeiată.

Susţine că în anul 2000 reclamanta a părăsit domiciliul conjugal plecând în Italia, că la sfârşitul aceluiaşi an a plecat şi el în Italia pentru clarificarea situaţiei familiale şi că în 2001, la cererea reclamantei, părţile au încheiat acea convenţie, care însă cuprinde elemente fanteziste, neconforme cu realitatea, convenţie care este lovită de nulitate absolută întrucât este încheiată în timpul căsătoriei.

Învederează că în noiembrie 2001 reclamanta a venit în România, formulând acţiune de divorţ, ocazie cu care a luat din domiciliul comun mai multe bunuri mobile.

 Despre bunurile solicitate de reclamantă a fi partajate, susţine că:

întregul teren si casa din satul Horpaz. nr. 180, au fost dobândite de el prin moştenire de la bunicii săi, P. GH. si P. A. fiind, conform art. 31 din Codul Familiei, bunuri proprii, că la data de 18-07-1992, i s-a eliberat titlul de proprietate nr.82674 pentru suprafaţa de teren de 6000 mp. terenul in cauza fiind bun propriu al pârâtului. In prezent din acest teren deţine suprafaţa de 3890,16 mp,garsoniera in cauza a fost cumpărata de fiica lor B. P., cu banii proveniţi din vânzarea unui apartament cu 2 camere-bun comun, in urma divorţului si partajării bunurilor cu fostul ei sot, B. D. C. Nici reclamanta si nici pârâtul nu au contribuit cu nimic la cumpararea garsonierei revendicate de reclamanta.,

casa situată în sat Horpaz la nr. 180, a fost moştenită de pârât de la bunicii săi, P. GH. si P. A., fiind bun propriu, fapt dovedit prin cele doua testamente. Susţine că reclamanta nu a contribuit cu nimic la lucrările de întreţinere, reparare si modernizare a casei respective, lucrări efectuate de el dupa desfacerea căsătoriei, folosind si materiale ramase de la bunicii săi. Astfel de lucrări sunt: aplicarea unui nou acoperiş din tabla, instalarea de gaz metan, apa curenta, încălzire centrala, termopan la uşi si ferestre, tencuirea si consolidarea pereţilor, zugrăveli, aplicarea de parchet melaminat si lambriuri, instalarea de chiuvete si ţevi noi, grup sanitar, hota etc. lucrări care depăşesc valoarea de 100.000 RON. Pentru realizarea acestor îmbunătăţiri aduse casei a contactat si un împrumut in valoare de 23.000 RONde la BRD - Groupe Societe Generale, restituibil in 5 ani, contractul de credit fiind in derulare, lunar achitând rate de 600 RON. Ca urmare casa constituie proprietatea sa exclusiva fiind bun propriu, având in vedere cota de 100% contribuţia la repararea, întreţinerea, modernizarea, plata impozitelor, a asigurărilor. Solicită să se aibă în vedere si faptul ca el are reşedinţa in aceasta casa si locuieşte in ea,, pe când reclamanta locuieşte in Italia. In plus natura bunului, prin împartire, ar duce la scăderea importanta a valorii acestuia si i-ar tulbura grav relaţiile de familie.

Terenul în suprafaţă de 4226,15, i-a fost lăsat lui prin cele doua testamente de bunicii săi P. Gh. si P. A.. Iniţial acest teren a fost atribuit tatălui său in baza aceluiaşi drept de moştenire peste voinţa bunicilor săi si unui frate, P. E., împreuna cu alte suprafeţe de teren, iar ceştia pentru a respecta măcar in parte voinţa bunicilor săi care l-au crescut de la vârsta de 7 luni pana la majorat, i-au restituit suprafaţa de teren prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4181/10-05-2000. Menţionează ca la timpul respectiv reclamanta P. E. se afla in Italia, nu a ştiut de aceasta tranzacţie si nu a contribuit cu nimic la aceasta.

În legătura cu imobilul cu destinaţia moara si garajul, susţine că reclamanta omite cu rea credinţa sa menţioneze ca acestea aparţin fiului lor P. E. E., aflat în prezent cu domiciliul si activitatea in Italia. In aceste condiţii imobilul respectiv nu poate face obiectul prezentului partaj.

In legătura cu bunurile mobile solicitate de reclamanta, susţine că, o parte au fost luate chiar de ea in luna noiembrie 2001 si înstrăinate, iar alte bunuri s-au uzat ori au fost furate in luna ianuarie 2004 de către numitul C. M. din satul Horpaz. condamnat prin sentinţa penala nr.2064/2004 in dosarul nr.4432/2004 (fila 40). Printre obiectele furate se număra butelie de aragaz, tacâmuri, covoare, oale, un televizor si alte obiecte care in timp au constatat ca nu mai sunt. Prejudiciul in valoare de 8.200.000 lei vechi nu au fost recuperat nici in prezent, fapt cunoscut de reclamanta.

La termenul din 12.03.3008 reclamanta-pârâtă a făcut precizări, în sensul că a renunţat la capătul de cererea privind partajarea garsonierei, că imobilul casă de locuit este bun comun, însă nu solicită atribuirea lui şi că nu mai are nici o pretenţie cu privire la bunurile indicate la punctul 4 din cererea de chemare în judecată.

Coroborând susţinerile părţilor cu probele administrate în cauză, instanţa a reţinut:

Părţile sunt foşti soţi, a căror căsătorie, încheiată la data de 14.08.1970 a fost desfăcută prin divorţ în baza sentinţei civile nr.22648/2001 a Judecătoriei Iaşi.

Cu privire la componenţa masei de bunuri comune instanţa a reţinut că din bunurile precizate prin cererea introductivă, reclamanta-pârâtă a mai solicitat în final doar partajarea casei de locuit situată în Horpaz, a terenului în suprafaţă de 4226,15 mp şi a construcţiilor anexe, respectiv garaj, moară şi corp clădire format din cramă, beci, bucătărie de vară şi hol.

În legătură cu aceste bunuri, pârâtul-reclamant a contestat apartenenţa lor la patrimoniul comun, susţinând fie că sunt bunurile sale proprii (casa şi terenul) fie că sunt proprietatea fiului părţilor – P. B..

În baza probelor administrate în cauză instanţa a reţinut:

Casa de locuit situată în Horpaz este bun comun, dobândită de părţi în timpul căsătoriei. A fost reţinut acest aspect în baza adeverinţei emise de Primăria Horpaz, din care rezultă că soţii figurează în rolul agricol cu casă de locuit din anul 1990. Adeverinţele se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Deşi pârâtul susţine că imobilul casă de locuit pe care reclamanta-pârâtă doreşte să-l partajeze a aparţinut bunicilor lui şi el a moştenit-o în baza testamentelor, martorul Gh. A., audiat la solicitarea pârâtului-reclamant, a declarat că acea casă a fost dărâmată, în locul ei fiind contruită alta mai mare. Deasemeni martorul A. D. declarat că părţile au construit după 1989 o casă unde a fost casa bunicilor pârâtului-reclamant, aceasta din urmă fiind demolată.

Moara, garajul şi corpul de clădire alcătuit din cramă, beci, bucătărie de vară şi hol, urmează deasemeni a fi reţinute ca fiind bunuri comune, construite de aceştia în timpul căsătoriei. Această împrejurare rezultă din declaraţiile martorului A. D.. De altfel, nici pârâtul-reclamant nu a contestat în mod direct faptul că aceste anexe au fost construite de soţi în timpul căsătoriei, acesta opunându-se la a fi partajate motivat de faptul că au fost înstrăinate fiului părţilor. Chiar dacă din conţinutul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4777/20004 rezultă că bunurile în prezent aparţin lui P. B., ele sunt bunuri comune, dobândite de părţi în timpul căsătoriei, suma reprezentând contravaloarea lor trebuind împărţită.

Terenul în suprafaţă de 4226,15 mp situat în sat Horpaz, este de asemenea bun comun. Acest aspect rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4181/2000, deci în timpul căsătoriei. Deasemeni, din cuprinsul contractului rezultă că s-a plătit o sumă de bani pe el, terenul nefiind donat pârâtului-reclamant pentru a putea fi considerat bun propriu.

Referitor la cota de contribuţie a soţilor la dobândirea acestor bunuri, se ştie că bunurile dobândite în condiţiile art. 30 din Codul familiei, constituie proprietatea codevălmaşă a soţilor. Codevălmaşii, neavând de la început stabilit dreptul asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri, numai cu ocazia partajului se stabileşte cota fiecărui soţ, în ansamblu, pentru toate bunurile comune.

Prezumţia că ambii soţi au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât a celuilalt.

Contribuţia soţilor la constituirea patrimoniului comun se stabileşte în raport cu veniturile din muncă cu care fiecare a participat efectiv la dobândirea bunurilor.

Diminuarea acestor venituri, prin efectuarea unor cheltuieli în interes personal, este de natură să afecteze cota soţului respectiv asupra comunităţii de bunuri.

Pe de altă parte, acelaşi efect determinant în stabilirea cotelor soţilor, îl are şi activitatea desfăşurată de fiecare în gospodărie şi pentru creşterea copiilor, motivat de faptul că asemenea activitate ducând la realizarea unor economii sau la reducerea cheltuielilor gospodăreşti constituie, indirect, o contribuţie la dobândirea bunurilor.

În baza probelor administrate, rezultă că ambii soţi s-au ocupat de gospodărie, de copii, au obţinut venituri din muncă astfel încât, în lipsa unor probe din care să rezulte cu certitudine că unul dintre soţi a avut o contribuţie mai mare la dobândirea bunurilor comune, instanţa va aprecia ca fiind egală contribuţia părţilor.

Faţă de dispoziţiile generale ale art.728 Cod civil şi cele speciale ale art.36 Cod familie, instanţa a admis în parte cererea şi a respins cererea reconvenţională.

La efectuarea partajului au fost avute în vedere valorile reale de circulaţie, aşa cum au fost stabilite pe bază de expertiză. Cu privire la valoarea casei de locuit, instanţa va avea în vedere valoarea aşa cum rezultă din expertiza întocmită în cauză, însă fără a reţine şi îmbunătăţirile efectuate în anul 2006 de către pârât, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, declaraţiile martorilor şi recunoaşterea reclamantei la interogatoriul luat.

Conform dispoziţiilor art. 736, 741 Cod civil şi ale art. 6735 Cod procedură civilă, instanţa a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor în modalitatea partajului în natură, atribuind reclamantei-pârâte lotul I din terenul în suprafaţă de 1917,80 mp, iar pârâtului –reclamant un lot alcătuit din restul suprafeţei de teren şi construcţiile, cu egalizarea loturilor prin obligarea la sultă.

La formarea şi atribuirea loturilor s-a avut în vedere, raportat la dispoziţiile art. 6739 Cod procedură civilă, notele de concluzii scrise, împrejurarea că terenul atribuit pârâtului reclamant se află în prelungirea unui teren proprietatea acestuia.

Cheltuielile de judecată au fost suportate de părţi conform cotelor de contribuie reţinute.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul reclamant P. P. şi reclamanta pârâtă P. E..

Apelantul a arătat că imobilul casă de locuit este bunul său propriu fiind dobândit de la bunicii săi P. Gh. şi A., iar garajul şi moara aparţin fiului său.

Apelantul susţine că autorizaţia 2 A/23.05.1990 se referă doar la reparaţia imobilului existent şi nu la construcţia sa iar la dosar nu există nici o autorizaţie de demolare a vreunui imobil.

Consideră apelantul că valoarea stabilită de expert este prea mare în condiţiile actuale şi nu au fost scăzute îmbunătăţirile efectuate de el.

Se mai învederează că moara şi garajul aparţin fiului său conform certificatului de înmatriculare 27/1995 şi avizului 1346/1995 şi nu-i puteau fi atribuite fiind vândute în 1995 acestuia.

Cu privire la suprafaţa de 4226,15 m.p. teren apelantul arată că este bunul său propriu cumpărat de la tatăl şi fratele său. Aspectul rezultă şi din testamentele 272 şi 273/1973.

Apelantul arată că a cumpărat acest teren pentru a se respecta voinţa bunicilor săi. Apelantul critică sentinţa de fond sub acest aspect precum şi faptul că nu s-a luat în considerare servitutea stabilită de expert astfel încât îi este imposibil să aibă acces la teren.

Hotărârea primei instanţe mai este criticată şi sub aspectul cheltuielilor de judecată; apelantul solicitând compensarea lor. A solicitat admiterea apelului.

Analizând sentinţa atacată în raport de motivele invocate de apelantul P. P. şi potrivit dispoziţiilor art. 294 şi urm. Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul întemeiat.

Din adeverinţa depusă la fila 9 dosar fond rezultă că părţile sunt înscrise în registrul agricol al satului Horpaz cu o casă proprietate personală construită în 1990 şi suprafaţa de 4226,15 m.p. teren aferent.

Din Convenţia încheiată de părţi la 18.11.2001 şi depusă la fila 10 dosar de fond rezultă că terenul de 4226,15 m.p. a fost dobândit prin cumpărare conform contractului 4181/2000.

Testamentul de la fila 29 dosar a fost încheiat de P. Gh. care a lăsat întreg patrimoniul său pârâtului apelant în anul 1973.

Prin testamentul depus la fila 30, P. A. a lăsat în 1973 întreg patrimoniul său aceluiaşi pârât apelant.

Conform încheierii de autentificare 822/1988(fila 31) pârâtul apelant a acceptat tacit succesiunea autorilor săi.

În 1985 P. A. întocmeşte un alt testament prin care lasă averea sa fiului părţilor P. E. E. (fila 56 dosar apel).

Ulterior apariţiei Legii 18/1991, dreptul de proprietate asupra terenului proprietate a autorilor P. Gh. şi A., a fost reconstituit în favoarea tatălui şi fratelui pârâtului apelant conform titlului de proprietate depus la fila 54 dosar fond. Aceste persoane au vândut suprafaţa de 4226,15 m.p. teren pârâtului apelant la 10.05.2000, conform contractului de la fila 55 dosar.

Nu se poate astfel reţine că această suprafaţă de teren ar fi bun propriu al apelantului deoarece a fost dobândit prin cumpărare în timpul căsătoriei cu intimata. Existenţa celor două testamente nu este relevantă în condiţiile în care apelantul nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate potrivit Legii 18/1991, reconstituirea realizându-se în favoarea altor persoane.

Din actele privind deschiderea procedurii succesorale în urma decesului P. Gh. şi A. (filele 72 – 74 dosar) şi certificatul moştenitorilor depus la fila 51 dosar apel rezultă că în patrimoniul lor ar fi existat şi o casă.

Din declaraţia martorului Gh. A. fila 235 rezultă că autorul P. Gh. ar fi avut o casă dar a fost demolată de tatăl apelantului şi niciodată una nouă. Aspectul este confirmat şi de martorul A. D. fila 237 care a fost vecin cu părinţii apelantului. Despre îmbunătăţirile efectuate declară şi martorul D. V. fila 236.

Este adevărat că autorizaţia 2 A/1990 (fila 389) nu se referă la construirea unei noi case ci la reparaţia pereţilor pe o fundaţie deja existentă. Toate aceste reparaţii echivalează încă cu ridicarea unei case. Din expertiză se reţine că, casa iniţială ar fi fost construită în 1930 (fila 255 şi urm.) iar pârâtul a declarat că a fost demolată de tatăl şi fraţii săi construindu-se o alta. Din declaraţiile martorilor rezultă că părţile au efectuat toate lucrările necesare pentru ca imobilul să devină locuibil.

Nu se poate, astfel, aprecia că această casă ar fi bunul propriu al pârâtului apelant. Faptul că nu există o autorizaţie de demolare, nu constituie un argument pentru reţinerea unei alte situaţii de fapt având în vedere şi declaraţiile martorilor audiaţi.

Apelantul critică valoarea stabilită de expert pentru casă dar nu oferă nici un argument în susţinerea opiniei sale. Evaluarea s-a efectuat din punct de vedere tehnic cât şi economic de către un expert specialist ale cărei argumente nu au fost combătute legal.

În ceea ce priveşte îmbunătăţirile, instanţa de fond, a reţinut corect că au fost făcute de apelant şi prin atribuirea casei către el îi profită. De altfel, instanţa de fond a reţinut pentru casă o valoare de 97.000 lei, deci a avut în vedere valoarea de circulaţie fără îmbunătăţiri după cum rezultă din considerente.

În privinţa garajului cu privire la care apelantul susţine că a fost vândut fiului său, din probatoriul administrat nu rezultă această situaţie. Nu a fost depus la dosar nici un act de vânzare cumpărare în acest sens.

În ceea ce priveşte moara, se observă din autorizaţia depusă şi la fila 65 dosar apel că aparţine părinţilor iar P.F. P. E. a solicitat eliberarea acestui act.

În 1995 P. E. E. a solicitat avizul pentru funcţionarea morii pe teritoriul satului Horpaz (filele 56 – 57 dosar fond). Aceste acte nu dovedesc că moara ar aparţine fiului părţilor ci doar activitatea desfăşurată de acesta în legătură cu moara (contractul 4777/2004 se referă la o magazie – aspect necriticat în apel).

Reţinem însă că în privinţa lotizării terenului, susţinerile apelantului sunt întemeiate.

Instanţa a atribuit apelantului pârât lotul II din terenul în suprafaţă de 1918 m.p. şi construcţiile existente, fără a observa că în acest fel, îi împiedică accesul la teren. Lotul II este strict înconjurat de proprietăţile altor persoane. Expertul a stabilit însă o cale de acces în suprafaţă de 390,32 m.p. (fila 374 dosar fond) astfel încât pârâtul să poată avea acces la terenul său.

Această suprafaţă de teren se impune a fi acordată apelantului. În plus peste cea deja stabilită de instanţa de fond în scopul precizat anterior. Nu se impune recalcularea sultelor deoarece valoarea acestui teren a fost deja avută în vedere de către expert, valoarea loturilor rămânând neschimbată.

În privinţa cheltuielilor de judecată, compensarea poate opera doar până la concurenţa celor mai mici dintre ele. În cazul partajului de bunuri comune, hotărârea profită ambelor părţi şi urmează a fi suportate în raport de cotele de contribuţie stabilite. Cheltuielile suportate de reclamantă sunt în sumă de 4385 lei ( filele 4, 83, 108, 110, 193, 319, 422 dosar fond) iar cheltuielile suportate de pârâtul apelant sunt de 401 lei (filele 325, 383 dosar fond) deci o sumă mult mai mică decât cea suportată de reclamantă.

În raport de considerentele anterior expuse, urmează a fi admis apelul declarat de pârât cu schimbarea în parte a sentinţei de fond în sensul arătat anterior, conform art. 296 Cod procedură civilă.

Conform art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către apelant.

Domenii speta

Spete similare