Pretentii restituire imprumut

Dosar nr. 843/333/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

 SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.  Nr. 1498

Şedinţa publică de la 11 Noiembrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE ADINA ALEXANDRU

Judecător DANIELA MIHAELA MANOLE

Judecător IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier MANUELA RUSU

?

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta - pârâtă A C I domiciliată , în contradictoriu cu intimata - reclamantă SC.T-T.SRL, prin av.Zugravu cu sediul aels în împotriva sentinţei civile  nr. 2458/26.06.2009 pronunţată de Judecătoria Vaslui, cauza având ca obiect pretenţii - restituire împrumut.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reprezentantul intimatei, av. Zugravu Liviu. care  precizează că a luat  legătura  cu  reprezentantul  recurentei, lipsă, av.Budacea  Eugen care i-a comunicat că nu se mai prezintă în faţa instanţei de judecată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare  este legal îndeplinită, cauza se află la al  doilea termen de judecată; se solicită judecarea cauzei în lipsă.

S-au citit  şi verificat actele şi lucrările  de la dosar, după care;

Nemaifiind alte acte  de depus  sau cereri noi de formulat.

Instanţa constată cauza în stare de judecată, şi dă cuvântul părţilor  la fond.

Av.Zugravu Liviu având cuvântul, solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond  pe care o apreciază ca fiind legală şi temeinică.

Motivelor de recurs formulate de  pârâtă  le lipsesc  temeiurile  de drept, aşa cum  cer  dispoziţiile  art. 304 Cod procedură civilă .

Instanţa de fond  a  procedat  corect atunci când  a admis proba cu  un martor .

Solicită respingerea recursului .Cu cheltuieli de  judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, după care  s-a trecut la deliberare, când;

 TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 2458/26.06.2009 Judecătoria Vaslui a admis cererea formulată de reclamanta SC T-T SRL în contradictoriu cu pârâta A C-I 

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 4500 lei cu titlul de împrumut nerestituit.

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 714 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Raportul juridic dedus judecăţii în prezenta cauză a constat într-un contract de împrumut, respectiv în neexecutarea obligaţiei de restituire de către debitor.

Contractul de împrumut de consumaţie propriu-zis este un contract real şi unilateral, ceea ce presupune atât dovedirea acordului de voinţă, cât şi a faptului material al predării bunului împrumutat.

Dovada actului juridic (a acordului de voinţă) este supusă regulilor generale prevăzute de art.1191 Cod civil (respectiv, dacă suma împrumutată depăşeşte 0,025 lei, dovada se poate face numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată). În cazul înscrisului sub semnătură privată, fiind vorba despre un contract unilateral, cerinţa multiplului exemplar (art.1179 Cod civil) nu trebuie împlinită, ci doar formalitatea prevăzută la art.1180 Cod civil (scrierea în întregime a actului de către cel împrumutat sau cel puţin, adăugarea de către acesta, la finele actului, a cuvintelor „bun şi aprobat”, arătând în cuvinte şi în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să semneze). 

De asemenea, trebuie precizat că dovada cu martori şi prezumţii este admisibilă atunci când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat. Potrivit art.1197 Cod civil, „începutul de dovadă scrisă este acea scriere care fie provine de la cel căruia îi este opusă, fie este întocmită de o altă persoană dar semnată de parte, şi care este de natură a face demn de crezare faptul pretins”.

Dispoziţia de plată nr.66/29.12.2009 întruneşte condiţiile prevăzute de art.1197 Cod civil, fiind considerată în acest fel un început de dovadă scrisă. În acest context, trebuie precizat că înscrisul constituind un început de dovadă scrisă face excepţie de la disp.art.1180 Cod civil. Nulitatea înscrisului pentru lipsa formalităţii prevăzute de art.1180 Cod civil nu afectează valabilitatea obligaţiei unilaterale (de restituire a împrumutului în cazul de faţă), actul juridic putând fi dovedit prin alte mijloace de probă, însuşi înscrisul valorând început de dovadă scrisă.

Dovada faptului material al remiterii sumei de bani poate fi făcută cu orice mijloc de probă.

Sub aspectul sarcinii probei, instanţa a precizat că potrivit art.1169 Cod civil, dovada existenţei contractului de împrumut revine împrumutătorului, respectiv reclamantei iar debitorului – pârâtei - îi revine sarcina de a face dovada contrară.

Atunci când debitorul contestă existenţa contractului, precum în prezenta cauză, îi revine sarcina de a proba nevalabilitatea contractului de împrumut în dovedirea existenţei căruia creditorul a propus şi administrat anumite probe.

Astfel, reclamanta-creditoare a susţinut sub aspect probatoriu existenţa contractului de împrumut, prin dispoziţia de plată nr.66/29.12.2009, semnată de pârâtă, şi prin depoziţia martorei audiate în cauză.

Pârâta a invocat faptul că a semnat în alb respectiva dispoziţie de plată, că nu a primit efectiv banii (aspect relevat prin răspunsul la interogatoriu) şi că depoziţia martorei este subiectivă (invocându-se în mod indirect caracterul mincinos al mărturiei).

A arătat astfel pârâta că a semnat în alb înscrisul respectiv, fără însă a face dovada acestui fapt. A invocat în acest fel pârâta existenţa unei erori în privinţa naturii juridice a actului pe care l-a semnat, susţinând că a crezut că semnează pentru primirea salariului. Cu toate acestea, pârâta nu şi-a probat susţinerea. Totodată, instanţa precizează că semnarea în alb a unui înscris atrage în mod necesar asumarea unui risc de către cel care procedează în acest mod.

De asemenea, susţinerea pârâtei potrivit căreia menţiunile înscrise în dispoziţia de plată („avans plăţi trezorerie” – „împrumut”) sunt contradictorii şi că în atare condiţii trebuie interpretate într-un sens favorabil ei, este neîntemeiată. Potrivit dispoziţiei de plată emisă pe numele ei şi semnată de pârâtă, aceasta a încasat de la SC T-T suma de 4500 lei, sumă pe care ar fi urmat să o depună la un moment dat la Trezorerie, reprezentând în acest sens un avans în contul acestei depuneri. Dacă s-ar interpreta menţiunile înscrise în sensul sugerat de pârâtă, şi anume că suma respectivă ar fi reprezentat exclusiv un avans plăţi trezorerie, atunci pârâta ar fi trebui să probeze acest fapt, cu chitanţa în baza căreia a făcut depunerea.

În ceea ce priveşte faptul material al primirii banilor, deşi prin răspunsul la interogatoriul administrat pârâta a negat acest lucru, faptul contrar a rezultat din depoziţia martorei audiate, potrivit căreia, fiind de faţă, a văzut când patronul societăţii i-a înmânat pârâtei suma de 4500 lei ca urmare a discuţiilor purtate între cei doi cu privire la acordarea unui împrumut.

Susţinerea pârâtei potrivit căreia nu poate dovedi în acest sens faptul negativ că nu a primit banii nu poate conduce la respingerea de plano a acţiunii, în condiţiile în care din ansamblul probatoriului administrat în cauză a rezultat suficiente elemente care să ateste faptul juridic al împrumutului.

În această situaţie nu s-a pus problema dovedirii faptului negativ – neprimirea banilor – ci pârâta, din poziţia procesuală în care se află, avea sarcina de a combate probatoriul administrat în acest sens, respectiv depoziţia martorei şi menţiunea primirii banilor înscrisă pe dispoziţia de plată.  Sarcina probei faptului material incumbă reclamantului şi în condiţiile în care acesta îl dovedeşte, revine părţii adverse sarcina de a înlătura această probă, prin faptul pozitiv contrar sau printr-un fapt conex.  Deşi a invocat indirect caracterul mincinos al mărturiei acesteia, pe lângă faptul că pârâta nu a dorit administrarea unui probatoriu propriu pentru a demonstra neconformitatea celor susţinute de martoră cu realitatea, nici nu a făcut uz de mijloacele procesuale specifice pentru a dovedi caracterul mincinos al depoziţiei. Or, în lipsa oricărui probatoriu propus de pârâtă în acest sens, şi care să creeze un minim dubiu, instanţa nu a  putut înlătura depoziţia martorei exclusiv în baza susţinerilor pârâtei.

De asemenea, invocarea de către pârâtă a unei legături între presupusa lipsă în gestiune şi suma care i se pretinde acum nu a fost susţinută sub aspect probatoriu. 

În drept, având în vedere dovedirea de către reclamanta-creditoare a existenţei contractului de împrumut sub aspectul încheierii acordului de voinţă şi al remiterii efective a sumei de bani, faptul că pârâta nu a înlăturat prezumţia de valabilitate a înscrisului care atestă acordarea împrumutului şi nici nu a făcut dovada restituirii lui, în temeiul art.1584 Cod civil, instanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la restituirea sumei de 4500 lei către reclamantă, precum şi la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 714 lei (354 lei taxă de timbru, 3 lei timbru judiciar şi 357 lei onorariu de avocat).

Împotriva acestei sentinţe a declarat  recurs A C- I care a solicitat  admiterea recursului, modificarea sentinţei .Cu cheltuieli  de judecată.

1. În motivare  s-a arătat că înscrisul de împrumut  avut în vedere  de prima instanţă este de fapt  o dispoziţie  de plată pe care  la rubrica” scopul plăţii” a fost trecut  iniţial „ avans  trezorerie” ca apoi  patronul să scrie „ împrumut”.

 Acest înscris  cuprinde  2  dispoziţii contradictorii astfel  că prima  instanţă  trebuia să interpreteze actul  în favoarea  debitorului.

2. Dispoziţia de plată a fost semnată de recurentă, dar nu  în scopul de a confirma  primirea  împrumutului ci în scopul  de a confirma  plata unor  drepturi viitoare  pe care patronul urma să le dea  la sfârşitul anului.

Instanţa  respinge  asemenea practici pe motivul  că  drepturile salariale se plătesc pe state de plată  şi nu  pe dispoziţii de plată dar în cauza de faţă tocmai  astfel  s-a întâmplat,  reclamanta a  plătit-o pe pârâtă pe dispoziţii de plată semnate  în alb  care ulterior  au fost completate  la contabilitate.

3.  Dovada unui act juridic  cu o valoare  peste 250 lei  se face doar cu înscrisuri conform 1119 Cod civil  şi totuşi instanţa  a admis  audierea  unui martor angajat  al reclamantei , martor subiectiv

 4. Instanţa  nu a ţinut cont  de faptul că actul  trebuia  scris în întregime de persoana împrumutată , iar  în caz contrar  trebuia  să confirme  împrumutul  cu formula „ bun şi aprobat „ , lucru ce nu s-a întâmplat.

 Intimata  SC. T –T.SRL  a formulat întâmpinare  prin care  a solicitat  respingerea  recursului.

1. Motivelor de recurs le lipsesc  temeiurile  de  drept , astfel  cum impune art. 304 Cod procedură civilă

În primul  motiv de recurs  se  menţionează  o situaţie de fapt  nereală.

Apărarea  pârâtei  că nu a semnat  un împrumut , ci plata unor  drepturi băneşti  viitoare  este  o nouă apărare ; în primă  instanţă  a recunoscut semnătura , după  ce anterior  nu a recunoscut-o

Este posibilă  audierea  de martori  în condiţiile  existenţei  unui început  de dovadă scrisă.

Este gratuită motivarea că  martora  a  avut o depoziţie  părtinitoare.

Menţiunea „bun şi aprobat”se aplică în situaţia exercitării  controlului  preventiv.

În recurs  nu au fost depuse  noi înscrisuri .

Analizând  actele şi lucrările  dosarului, sentinţa  recurată  prin prisma  motivelor de recurs  şi a dispoziţiilor  legale aplicabile se constată  că recursul  este neîntemeiat.

Motivul de recurs  constând în contradicţia  dintre menţiunile din dispoziţia  de plată şi în  primirea  banilor cu titlu de avans nu poate fi reţinut.

De pe verso-ul dispoziţiei de plată rezultă că recurenta  a  primit suma de 4500 lei , confirmată de  martor cu titlu de  împrumut  şi nu ca  avans  din drepturile  salariale  viitoare cum susţine  recurenta.

Dubiul invocat  de recurentă este înlăturat  de  depoziţia martorei şi de  practica uzuală a societăţii  de  a acorda  asemenea  împrumuturi  chiar  faţă de pârâtă cu alte  ocazii (fila 8 dosar  al primei instanţe)

Motivul de  recurs constând  în lipsa  menţiunii „bun şi aprobat „  nu poate fi  reţinut  fiindcă această omisiune  conduce  la concluzia  că dispoziţia de plată 66/29.12.2008 reprezintă un început  de dovadă scrisă conform  art. 1197 Cod civil  raportat la  1180 Cod civil iar existenţa unui început  de dovadă  scrisă  permite administrarea  dovezii cu  martor (conform  art. 1197 Cod civil) , mai ales că pârâta  a consimţit  tacit  la administrarea  acestei probe.

Motivul de recurs  constând  în imposibilitatea  dovedirii  cu martori actului juridic cu  obiect  mai mare  de 250 lei  este înlăturat  pentru că înscrisul  valorează  început de dovadă scrisă şi conform art. 1197 Cod civil  se pot audia  martori pentru  clarificarea  raportului  juridic.

Motivul constând  în  depoziţia părtinitoare  a martorei  nu va fi reţinut  pentru că nu s-a făcut dovada  şi  pentru că această depoziţie  se coroborează cu înscrisuri.

În cauză nu este incident  nici unul dintre  motivele  de recurs prevăzute  de art. 304  şi 304 ind.1 Cod procedură civilă şi în temeiul  art. 312 Cod procedură civilă  se va respinge  ca  neîntemeiat recursul

În temeiul art. 274 Cod procedură  civilă  recurenta  va fi obligată faţă de intimată  la plata cheltuielilor de judecată reprezentând  onorariu apărător pentru faza recursului şi  va fi  respinsă  cererea  recurentei  de acordare a  propriilor cheltuieli.

PENTRU  ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de  recurenta A C - I împotriva sentinţei civile nr. 2458/26.06.2009 a Judecătoriei Vaslui pe care o menţine.

Respinge cererea  de acordare  a cheltuielilor de judecată.

Obligă  recurenta A C - I să achite  intimatei suma de 476 lei reprezentând  cheltuieli  de  judecată  efectuate în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 noiembrie 2009.

Domenii speta

Spete similare