Litigiu muncă – drepturi băneşti

Sentinţă civilă 150 din 04.02.2010


Dosar nr. 3606/89/2009

litigiu munca – drepturi banesti

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 150

Sedinta publica de la 04 Februarie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE CORINA-SUZANA ARTENE

Judecator LAURA-MONICA BALAN

Asistent judiciar SIMONA MIHAELA TABACARU

Asistent judiciar DANIEL GEORGE RUSU

Grefier GHEORGHE RADU

Pe rol fiind pronuntarea asupra cauzei civile privind pe reclamantii I V si M T, ambii cu domiciliul în, în contradictoriu cu pârâta Primaria comunei Ciocani, prin Primarul comunei Ciocani, cu sediul în comuna Ciocani, judetul Vaslui, având ca obiect litigiu de munca – drepturi banesti.

La apelul nominal, facut în sedinta publica la pronuntare, au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinita.

S-au verificat si citit actele si lucrarile dosarului, constatându-se ca partile nu au depus acte sau cereri, dupa care:

Se constata ca, dezbaterile în cauza avut loc în sedinta publica din data de 28 ianuarie 2010, sustinerile si concluziile formulate de reclamantii prezenti au fost consemnate în încheierea de sedinta din acea zi, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotarâre, când, din lipsa de timp pentru deliberare, în baza art. 260 alin. 1 Cod procedura civila, s-a amânat pronuntarea pentru astazi, 04 februarie 2010, când s-au retinut urmatoarele:

INSTANTA DE JUDECATA

Asupra cauzei civile de fata;

Cu nr. 3606/89 din27-11-2009 s-a înregistrat actiunea formulata de reclamantii I V si M T, în contradictoriu cu pârâta Primaria comunei Ciocani prin Primarul comunei Ciocani, solicitând obligarea acesteia la plata sporului de noapte, a sporului de vechime, precum si la plata celui de al XIII –lea salariu pentru anii 2007 si 2008.

În motivarea actiunii, reclamantii I V si M T arata ca au fost angajati ai pârâtei Primaria comunei Ciocani, începând cu octombrie 2007 si pâna în noiembrie 2009, ca paznici de noapte.

Potrivit contractului individual de munca, programul începea la ora 20.oo si se încheia la ora 04.oo, însa nu li s-a platit spor de noapte.

Precizeaza reclamantii I V si MT ca pârâta nu le-a achitat nici cel de al treisprezecelea salariu pentru anii 2007 – 2008.

În ceea ce priveste sporul de vechime, acesta le-a fost acordat doar 4 luni.

Actiunea nu a fost motivata în drept.

Actiunea este scutita de la plata taxei de timbru, conform art. 285 Codul Muncii.

În dovedirea actiunii, reclamantii I V si M T au folosit proba cu înscrisuri.

Pârâta Primaria comunei Ciocani prin Primarul comunei Ciocani a depus întâmpinare, solicitând respingerea actiunii, întrucât reclamantii I V si M T au fost angajati ca paznici de noapte în baza conventiei  nr. 2213/22-10-2007 încheiata cu Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Vaslui, salariul fiind stabilit la suma de 390 lei, ca singura forma de remunerare a activitatii lor.

Precizeaza pârâta Primaria comunei Ciocani prin Primarul comunei Ciocani ca sporul de vechime a fost platit reclamantilor pe o perioada de 12 luni, insa din lipsa fondurilor banesti nu a mai fost acordat.

În ce priveste sporul de noapte si al XIII – lea salariu, aceste sporuri nu au fost prevazute în contractele individuale de munca si nici în conventia nr. 2213/2007.

Mai precizeaza pârâta Primaria comunei Ciocani prin Primarul comunei Ciocani ca reclamantii au savârsit numeroase abateri în timpul serviciului de paza.

În aparare, pârâta Primaria comunei Ciocani prin Primarul comunei Ciocani a depus înscrisuri.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Reclamantul I V a fost angajat la Primaria com. Ciocani începând cu data de 15-10-2007, prin contractul individual de munca nr. 131/12-10-2007, pe durata nedeterminata, ca agent de paza si ordine.

Reclamantul M T a fost angajat la Primaria com. Ciocani începând cu data de 15-10-2007, prin contractul individual de munca nr. 135/12-10-2007, pe durata nedeterminata, ca agent de paza si ordine.

Reclamantii, potrivit contractelor individuale de munca, aveau un salariu de baza lunar de 390 lei, programul de lucru fiind de 8 ore noaptea.

În continutul contractelor individuale de munca ale reclamantilor, la litera J, punctul 2, litera a, nu este prevazut nici un spor sau  alte indemnizatii sau adaosuri.

Însa, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, potrivit carora contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca, instanta va avea în vedere clauzele contractului colectiv de munca la nivel national.

Astfel, în temeiul art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti salariatii încadrati în toate unitatile din tara, în cazul contractelor colective de munca la nivel national.

Având în vedere ca in contractele individuale de munca s-a prevazut ca programul zilnic de lucru al reclamantilor este de 8 ore noaptea, instanta apreciaza, raportat la dispozitiile art. 122 Codul muncii, ca activitatea acestora poate fi considerata munca de noapte.

Întrucât contractele individuale de munca ale reclamantilor nu prevad plata unui spor pentru lucrul în timpul noptii, instanta apreciaza ca dispozitiile contractului colectiv la nivel national au aplicabilitate si prioritate, completând astfel clauzele contractului încheiat de parti.

Potrivit art. 41 alin. 3 lit. e din Contractul Colectiv de Munca la nivel National pentru anii 2007 – 2010, sporul minim pentru lucrul în timpul noptii este de 25% din salariul de baza, astfel încât instanta va obliga pârâta sa achite reclamantilor sporul de noapte în cuantum de 25 % din salariul de baza, aferent anilor 2007 si 2008.

În ceea ce priveste sporul de vechime, se retine ca pârâta Primaria comunei Ciocani prin Primarul comunei Ciocani a sustinut prin întâmpinare ca le-a achitat reclamantilor timp de 12 luni, respectiv din octombrie 2007 – noiembrie 2008. Însa, analizând statele de plata depuse de pârâta Primaria comunei Ciocani se constata ca sustinerile acesteia sunt partial justificate, constatându-se ca sporul de vechime a fost achitat doar în lunile aprilie si octombrie 2008.

Conform art. 163  Codul Muncii, plata salariului (care cuprinde si sporurile – art. 155 Codul Muncii) se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul îndreptatit.

Având în vedere ca plata sporului de vechime a fost justificata doar pentru lunile aprilie si octombrie 2008, instanta va obliga pârâta sa achite reclamantilor sporul de vechime pentru perioada 15 octombrie 2007 – 31 decembrie 2008, cu exceptia lunilor aprilie si octombrie 2008.

Referitor la acordarea celui de al XIII - lea  salariu, instanta retine ca nici în contractele individuale de munca si nici in Contractul Colectiv de Munca la nivel National pentru anii 2007 – 2010 nu este prevazuta obligatia angajatorului de a plati o astfel de indemnizatie. Drept urmare, se apreciaza ca aceasta cerere este neîntemeiata, urmând a fi respinsa.

Fata de acestea, urmeaza a admite în parte actiunea formulata de reclamantii, în contradictoriu cu pârâta Primaria comunei Ciocani prin Primarul comunei Ciocani, si în consecinta instanta va obliga pârâta sa achite reclamantilor sporul de noapte în cuantum de 25 % din salariul de baza, aferent anilor 2007 si 2008, precum si sporul de vechime pentru perioada 15 octombrie 2007 – 31 decembrie 2008, cu exceptia lunilor aprilie si octombrie 2008.

Instanta va respinge capatul de cerere solicitat de reclamanti privind acordarea celui de-al XIII - lea salariu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite în parte actiunea formulata de reclamantii I V si M T, ambii cu domiciliul în comuna Ciocani, judetul Vaslui, în contradictoriu cu pârâta Primaria comunei Ciocani, prin Primarul comunei Ciocani, cu sediul în comuna Ciocani, judetul Vaslui si, în consecinta:

Obliga pârâta sa achite reclamantilor sporul de noapte în cuantum de 25 % din salariul de baza, aferent anilor 2007 si 2008.

Obliga pârâta sa achite reclamantilor sporul de vechime pentru perioada 15 octombrie 2007 – 31 decembrie 2008, cu exceptia lunilor aprilie si octombrie 2008.

Respinge capatul de cerere solicitat de reclamanti privind acordarea celui de-al 13 salariu.

Definitiva si executorie.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 04 februarie 2010.