Sindicate

Decizie 175 din 09.02.2012


Sindicate

Este adevărat că Legea nr.62/2011 a dialogului social nu prevede în mod expres posibilitatea înfiinţării filialelor, ca forme de organizare teritorială. O astfel de structură organizatorică nu este prevăzută în mod expres nici de legea generală în materia persoanelor juridice, respectiv de Codul civil, Cartea I, Titlul IV.

Însă, lipsa unei prevederi exprese nu înseamnă că sindicatelor le este interzis să înfiinţeze astfel de structuri organizatorice. Dimpotrivă, chiar din legislaţia internă, care este conformă Convenţiei Nr. 87/1948 din 09.07.1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical, publicată în Buletinul Oficial nr.4/18.01.1958, rezultă că organizaţiile sindicale au libertatea de a se organiza şi de a funcţiona potrivit statutelor lor.

Astfel, potrivit art.40 alin.1 din Constituţia României: „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.”, iar potrivit art.9 din Constituţia României: „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.”

De asemenea, conform art.5 din Legea nr.62/2011: „Constituirea, organizarea, funcţionarea, reorganizarea şi încetarea activităţii unei organizaţii sindicale se reglementează prin statutul adoptat de membrii săi, cu respectarea prevederilor legale. În absenţa unor prevederi statutare exprese cu privire la reorganizarea şi încetarea activităţii organizaţiei sindicale, se vor aplica dispoziţiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice.”

DECIZIA CIVILĂ Nr. 175/R din 09 Februarie 2012

La data de 02 noiembrie 2011 s-a înregistrat, la Judecătoria Rm. Vâlcea, cererea formulată de petentul SINDICATUL  L.P.  DIN ROMÂNIA,  având ca obiect fuzionarea  Sindicatului P.R. Vâlcea împreună cu alte sindicate din Federaţia Sindicatelor din P.C. în Sindicatul L. P. din România, precum şi acordarea de personalitate juridică  Filialei Judeţene Vâlcea a Sindicatului L. P. din România şi efectuarea menţiunilor în registrul special al instanţei.

În motivarea cererii, petentul arată că, la data de 16.08.2011, a avut loc adunarea de fuziune a mai multor sindicate din Federaţia Sindicatelor din P. C., în urma căreia aceste sindicate au fuzionat, formând Sindicatul L.P. din România.

Prin sentinţa civilă pronunţată de  Judecătoria Rm. Vâlcea  a fost respinsă cererea prin care a solicitat instanţei să se dispună acordarea personalităţii juridice FILIALEI JUDEŢENE VÂLCEA A SINDICATULUI  L.P. DIN ROMÂNIA, reţinându-se că:

- prin cererea înregistrată, Sindicatul  L.  P. din România a solicitat instanţei să acorde personalitate juridică Filialei Judeţene Vâlcea, însă, potrivit dispoziţiilor Legii nr.62/2011, această formă de organizare sindicală nu este prevăzută;

- pe de altă parte, analizând statutul depus la dosar, se observă că acesta nu conţine menţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Legea 62/2011 şi nu este autentificat de către un  birou notarial.

Împotriva acest sentinţe a formulat recurs petiţionarul SINDICATUL L. P. DIN ROMÂNIA, care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii iniţiale, în sensul de a se acorda personalitate juridică Filialei Vâlcea a Sindicatului L. P. din România şi a se dispune înscrierea acesteia în registrul special al instanţei.

În motivarea recursului se arată că Sindicatul L.P. din România s-a înfiinţat în urma fuziunii Sindicatului P.R. Vâlcea cu alte sindicate membre în Federaţia Sindicatelor din P.C.,

Instanţa de fond a respins în mod eronat acţiunea, reţinând că legea nu prevede această formă de organizare sindicală şi că statutul nu este autentificat notarial, în condiţiile în care există la dosar hotărârea Sindicatului L.P. din România cu privire la înfiinţarea filialei, iar posibilitatea înfiinţării unor asemenea structuri nu este interzisă de Legea nr.62/2011 şi poate fi dedusă din dispoziţiile Constituţiei României şi ale Convenţiei O.I.M. ratificată de România.

Dreptul organizaţiilor sindicale de a-şi înfiinţa filiale sau alte tipuri de organizaţii teritoriale cu personalitate juridică distinctă nu poate fi contestat, baza înfiinţării lor fiind statutele proprii ale sindicatelor. Acest drept este consacrat de Convenţia Internaţională a Muncii nr.87/1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical şi de art.9 şi 40 alin.1 din Constituţia României.

Dreptul la liberă asociere este un drept constituţional, a cărui limitare nu poate fi stabilită decât pe cale de excepţie prin acte normative de strictă interpretare.

În ceea ce priveşte obligativitatea autentificării statutului de către un birou notarial, recurenta precizează că nu există nicio normă legală care să impună o astfel de obligaţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.309 şi urm. din Codul de procedură civilă.

Analizând motivele invocate, sentinţa atacată şi probele administrate în cauză, instanţa apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Prima instanţă a respins cererea de înscriere a Filialei Vâlcea a Sindicatului L.P. din România pentru două considerente: Legea nr.62/2011 a dialogului social nu prevede această formă de organizare sindicală; statului nu este autentificat şi nu conţine menţiunile prevăzute de art.6 alin.1 din Legea nr.62/2011.

Ambele considerente sunt greşite.

În primul rând, este adevărat că Legea nr.62/2011 a dialogului social nu prevede în mod expres posibilitatea înfiinţării filialelor, ca forme de organizare teritorială. O astfel de structură organizatorică nu este prevăzută în mod expres nici de legea generală în materia persoanelor juridice, respectiv de Codul civil, Cartea I, Titlul IV.

Însă, lipsa unei prevederi exprese nu înseamnă că sindicatelor le este interzis să înfiinţeze astfel de structuri organizatorice. Dimpotrivă, chiar din legislaţia internă, care este conformă Convenţiei Nr. 87/1948 din 09.07.1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical, publicată în Buletinul Oficial nr.4/18.01.1958, rezultă că organizaţiile sindicale au libertatea de a se organiza şi de a funcţiona potrivit statutelor lor.

Astfel, potrivit art.40 alin.1 din Constituţia României: „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.”, iar potrivit art.9 din Constituţia României: „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.”

De asemenea, conform art.5 din Legea nr.62/2011: „Constituirea, organizarea, funcţionarea, reorganizarea şi încetarea activităţii unei organizaţii sindicale se reglementează prin statutul adoptat de membrii săi, cu respectarea prevederilor legale. În absenţa unor prevederi statutare exprese cu privire la reorganizarea şi încetarea activităţii organizaţiei sindicale, se vor aplica dispoziţiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice.”

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că sindicatele sunt libere să stabilească, prin statutul lor, modul în care vor fi organizate şi vor funcţiona, inclusiv structurile teritoriale cu sau fără personalitate juridică prin intermediul cărora îşi vor desfăşura activitatea la nivel local.

De altfel, posibilitatea înfiinţării unor filiale ale sindicatelor nu era prevăzută nici în legislaţia specială anterioară Legii nr.62/2011 (Legea nr.54/2003 şi Legea nr.54/1991) şi nici în cea generală anterioară Codului civil actual (Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). Cu toate acestea, practica judiciară şi doctrina nu au contestat posibilitatea sindicatelor, sub imperiul acestor legi, în prezent abrogate, de a-şi înfiinţa structuri teritoriale cu sau fără personalitate juridică, inclusiv filiale, în condiţiile menţionate în statut.

Aşadar, potrivit legislaţiei actuale, există posibilitatea ca sindicatele să-şi înfiinţeze structuri teritoriale cu sau fără personalitate juridică, în condiţiile prevăzute în statutele lor, organizaţii care pot fi denumite filiale sau în alt mod.

În al doilea rând, nu există vreo dispoziţie legală care să impună forma autentică a statutului filialei. În legislaţia românească, forma autentică reprezintă o excepţie de la principiul consensualismului, astfel că necesitatea respectării ei trebuie să fie prevăzută în mod expres de lege. Legea nr.62/2011 nu prevede obligativitatea autentificării statutelor nici în cazul sindicatelor, federaţiilor sindicale, confederaţiilor sindicale sau al uniunilor sindicale teritoriale. Cu atât mai puţin s-ar putea considera că ar fi necesară autentificarea statutului unei filiale.

În orice caz, statutul Filialei Vâlcea a Sindicatului L.P. din România a fost depus la prima instanţă în formă scrisă, iar în calea de atac a recursului a fost şi autentificat.

În fine, în al treilea rând, pe de o parte, statului Filialei Vâlcea a Sindicatului L.P. din România cuprinde toate menţiunile prevăzute de art.6 alin.1 din Legea nr.62/2011, iar pe de altă parte, aceste prevederi legale nici nu erau aplicabile filialelor, ci numai organizaţiilor sindicale definite de art.1 lit.u din aceeaşi lege (organizaţie sindicală - denumire generică pentru sindicat, federaţie sau confederaţie sindicală. Se constituie pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, în contractele colective şi individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă, precum şi în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, pentru promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi.)

Având în vedere aceste motive, precum şi dispoziţiile art.336, 338 şi 312 C.pr.civ., instanţa a admis recursul, a modificat în tot sentinţa atacată, a admis  cererea, a acordat personalitate juridică Filialei Judeţene Vâlcea a Sindicatului L.P. din România şi a dispus efectuarea menţiunilor privind înfiinţarea persoanei juridice în Registrul Special ţinut de Judecătoria Rm. Vâlcea.