Drept civil. Obligaţii

Drept civil. Obligaţii

Prin obligaţie solidară pasivă se înţelege acea obligaţie cu mai mulţi debitori, la care creditorul este îndreptăţit să ceara oricărui codebitor executarea integrală a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei. În acest scop se permite creditorului să pretindă plata întregii datorii de la oricare dintre debitorii ţinuţi solidar, iar, la nevoie, să urmărească pe oricare dintre ei, la alegerea sa.

Solidaritatea pasivă se înfăţişează pentru creditor, ca o adevărată garanţie a executării creanţei sale, iar efectul principal al solidarităţii pasive este obligaţia fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime.

 DECIZIA CIVILĂ Nr. 131/R din 02 Februarie 2012

Tribunalul Vâlcea

Prin sentinţa civilă nr.5516/17.05.2011, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.I.E.J. B. T.D. Rm. Vâlcea şi s-a respins contestaţia faţă de acesta ca fiind formulată faţă de o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă; s-a respins excepţia necompetenţei teritoriale a B.I.E.J. B.T.D. în ce priveşte actele de executare; s-au respins contestaţia la executare formulată de contestatorul C.A., în contradictoriu cu intimaţii Biroul Executor Judecătoresc – B.D.T. şi B.I.F., şi capătul de cerere privind întoarcerea executării silite.

Adoptând această soluţie, instanţa a reţinut în considerente următoarele:

Prin acţiunea formulată de  petentul C.A.s-a solicitat ca în  contradictoriu cu intimaţii  BEJ B.D.T., B.F. să se dispună  anularea tuturor actelor şi formelor de executare atacate privind executarea silită şi titlul executoriu din acest dosar, întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul invocă excepţia de necompetenţă teritorială a B.I.E.J. B.D.T. – Rm. Vâlcea,  întrucât acesta are competenţă numai în raza de circumscripţie a Judecătoriei Rm. Vâlcea, iar debitorul C.A. are domiciliul în com. Vaideeni, sat Izvorul Rece, jud. Vâlcea fapt care atrage competenţa teritorială a judecătoriei Horezu şi, deci, a biroului de executor judecătoresc arondat acestei circumscripţii.

A considerat că procedura executării silite este nelegală pentru următoarele aspecte: - titlul executoriu în baza căruia s-a încuviinţat executarea silită sentinţa civilă nr.7288/15.10.2009 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea,  a fost atacată cu recurs, soluţionat în mod irevocabil prin decizia 703/21.05.2010 de Tribunalul Vâlcea.

Prin această decizie s-a menţinut obligarea contestatorului în solidar cu SC O. SRL la plata sumei de 5.011 lei reprezentând despăgubiri conform raportului de expertiză. Din această sumă, în solidar, contestatorului îi revine să plătească ? din sumă adică 2.505,5 lei.

Menţionează că B.I.F. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată de 1.012,3 lei cheltuieli de judecată conform deciziei 703/21.05.2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea  şi suma de 500 de lei dintr-un dosar penal, cu titlul de cheltuieli de judecată. Deci 2505,5 lei - 1512,3 lei = 993,2 lei suma ce a rămas de achitat creditorului; -înfiinţarea popririi asupra salariului debitorului C.A., până la concurenţa sumei de 5011 lei şi a sumei de 1.670 lei, cheltuieli de executare s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Astfel, BIEJ B.D.T. a înfiinţat întâi poprirea, conform comunicării recomandate poştal din 10.03.2011, către SC N. SRL cu sediul în Horezu, deci cu încălcarea competenţei teritoriale, şi ulterior a dat curs procedurii executării silite către debitor: somaţie, copie titlul executoriu, adresă înştiinţare poprire. 

Analizând probele administrate în cauză, judecătoria a reţinut că sentinţa  a fost investită cu formulă executorie şi, în baza acesteia, creditorul  B.I.F. a solicitat declanşarea executării silite împotriva debitorului-contestator, formându-se dosarul execuţional  al B.I.E.J. B.D.T.

La data de 28.02.2011, executorul judecătoresc a emis, în baza titlului executoriu - sentinţa civilă, somaţia mobiliară, prin care debitorului-contestator i se punea în vedere să achite 5.011 lei, reprezentând despăgubiri civile şi suma de 1670 lei, reprezentând cheltuieli de executare, stabilite conform procesului-verbal întocmit în baza art.3717 alin.3 C.pr.civ., la data de 18.01.2011, făcându-i-se cunoscut că, în caz de neconformare, se va proceda la executarea silită conform dispoziţiilor legale, urmând să fie sechestrate şi vândute bunurile din patrimoniul acestuia pentru recuperarea sumelor de bani menţionate.

Se trece, totodată, la înfiinţarea popririi asupra sumelor încasate de la SC N. SRL, deţinute de contestator, prin adresa nr.509/09.03.2011.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a B.I.E.J. B.D.T., judecătoria a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasivă a acestuia deoarece în cazul contestaţiei la executare, chiar dacă se contestă formele de executare întocmite de organul de executare, executorul judecătoresc nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces, nefiind necesară citarea lui ca parte. Problema unei astfel de calităţi se pune numai în ipoteza reglementată de art.399 alin.1 ultima teză din Codul de procedură civilă, atunci când contestaţia la executare se face pentru motivul că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. Nefiind în prezenţa acestui caz, instanţa apreciază că Biroul executorului judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

De altfel, aceasta este interpretarea pe care Curtea Constituţională a României a dat-o prevederilor art.399 alin.1 C.pr.civ., în cuprinsul deciziei nr.162/22 aprilie 2003.

Referitor la excepţia de necompetenţă teritorială a BIEJ B.D.T., aceasta a fost respinsă, având în vedere art.7 din Legea nr.188/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.202/2010. Aici se prevede că punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, se face de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea.

În cazul de faţă, BEJ  este competent din punct de vedere teritorial să pună în executare titlul executoriu din care rezultă că suma de 5.011 lei reprezintă despăgubiri civile, sumă la care au fost obligaţi în solidar pârâta SC O. SRL şi intervenientul forţat C.A.

Prin obligaţie solidară pasivă se înţelege acea obligaţie cu mai mulţi debitori, la care creditorul este îndreptăţit să ceara oricărui codebitor executarea integrală a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei. În acest scop se permite creditorului să pretindă plata întregii datorii de la oricare dintre debitorii ţinuţi solidar, iar, la nevoie, să urmărească pe oricare dintre ei, la alegerea sa.

Solidaritatea pasivă se înfăţişează pentru creditor, ca o adevărată garanţie a executării creanţei sale, iar efectul principal al solidarităţii pasive este obligaţia fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime.

Pentru aceste considerente, reţinând că este legală executarea silită pornită faţă de unul dintre debitori, în speţă faţă de contestator, pentru recuperarea întregului debit, iar în situaţia în care şi creditorul din prezenta cauză este la rândul lui debitor, se poate invoca compensaţia executorului judecătoresc, urmând a fi executată doar diferenţa dintre creanţe, instanţa a concluzionat în sensul respingerii pe fond a contestaţiei la executare ca neîntemeiată, cât şi a capătului de cerere privind întoarcerea executării silite, apreciind că au fost respectate de executorul judecătoresc dispoziţiile ce privesc executarea silită.

Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatorul C. A., criticând-o ca netemeinică şi nelegală, în motivarea căii de atac învederând că în mod nelegal a fost respinsă de instanţa de judecată excepţia necompetenţei teritoriale a B.I.E.J B.D.T., invocată de acesta, cu precizarea că în lumina noilor modificări executării sunt arondaţi în circumscripţiile curţilor de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea, recurentul considerând că textul de lege nu trebuie extrapolat, întrucât tot noile modificări prevăzute de Legea nr.202/2010 arată că (art.8 alin.3), dacă într-o circumscripţie a unei judecătorii nu există nici un executor sau există numai unul, atunci Camera Executorilor Judecătoreşti poate delega un executor din circumscripţia altei judecătorii din raza aceleiaşi curţi de apel, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art.7 din Legea nr.188/2000. Textul de lege arată că executorii îşi îndeplinesc atribuţiile în circumscripţia curţii de apel unde funcţionează şi nu în a cărei rază teritorială urmează a se face executarea.

În ceea ce priveşte titlul executoriu în baza căruia s-a înfiinţat poprirea, consideră că acesta nu este sentinţa civilă nr.7288/15.10.2009 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, ci decizia civilă nr.703/21.05.2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în care s-au adus modificări hotărârii de fond, şi aceasta trebuia învestită cu formulă executorie.

În continuare susţine că instanţa apreciază că suma de 5.011 lei este de plată în solidar între SC O. SRL şi C.A., care are calitatea de intervenient forţat şi, cu toate că se motivează în sensul că urmarea solidarităţii pasive creditorul poate de la oricare creditor să ceară executarea integrală a prestaţiei, corect este să se aibă în vedere următoarele aspecte: în primul rând, că petentul a săvârşit evenimentul rutier în timpul serviciului, în calitate de angajat al SC O. SRL, şi de aceea a stat în  proces în calitate de intervenient forţat, iar cel care trebuie obligat la despăgubiri este comitentul său - angajatorul SC O.SRL, deci poprirea trebuia înfiinţată împotriva firmei angajatoare pentru toate sumele rezultate din titlul executoriu - decizia civilă menţionată.

Compensaţia solicitată între C.A. şi B.I.F. este dată de obligaţia acestuia din urmă de a plăti cheltuieli de judecată într-un dosar penal şi decizia nr.703/21.05.2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în cuantum de 1.500 lei.

Examinând sentinţa şi criticile aduse de contestator, în raport de actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente, tribunalul a constatat că  recursul acestuia nu este fondat.

Primul motiv, privind soluţia dată de judecătorie asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a B.I.E.J B.D.T., nu este întemeiat.

Contrar celor susţinute de recurent, care consideră că în lumina noilor modificări legislative, inclusiv cele aduse prin Legea nr.202/2010, executorii fiind arondaţi în circumscripţiile curţilor de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea, dacă într-o circumscripţie a unei judecătorii nu există niciun executor sau există numai unul, atunci Camera Executorilor Judecătoreşti poate delega un executor din circumscripţia altei judecătorii din raza aceleiaşi curţi de apel, în cazul în speţă, prima instanţă a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art.9 alin.(1) şi art.8 din Legea nr.188/1.11.2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, potrivit cu care executorii îşi îndeplinesc atribuţiile în circumscripţia curţii de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcţionează, dacă prin lege nu se dispune altfel, iar în cazul punerii în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, prevăzut la art.7 lit.a) din lege, text care se aplică şi în privinţa punerii în executare a sentinţei nr.7288/2009, este competent executorul din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea.

Conform art.11 din Legea nr.188/2000, conflictele de competenţă între birourile executorilor judecătoreşti situate în aceeaşi circumscripţie a unei judecătorii se soluţionează de acea judecătorie, la sesizarea părţii interesate, iar când conflictul intervine între birouri de executori judecătoreşti situate în circumscripţii diferite, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc cel dintâi sesizat. Sesizată fiind cu excepţia de necompetenţă teritorială a B.I.E.J. B.D.T. din Rm. Vâlcea, temeinic şi legal prima instanţă a hotărât respingerea acesteia ca neîntemeiată, deoarece, având în vedere art.7 din Legea nr.188/2000, modificată prin Legea nr.202/2010, punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, se face de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea acestora.

De asemenea, nu este întemeiată nici critica în ceea ce priveşte titlul executoriu în baza căruia s-a înfiinţat poprirea, în speţă, fiind titlul care putea fi pus în executare la cererea creditorului B.I.F. fiind sentinţa civilă nr.7288/15.10.2009 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea,iar nu decizia civilă nr.703/21.05.2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi contencios administrativ.

Astfel cum rezultă din datele dosarului, debitul pentru care s-a pornit executarea silită de către executorul judecătoresc sesizat de creditor, prin înfiinţarea popririi asupra veniturilor realizate de contestatorul debitor la SC N. SA Horezu, este cel reprezentat de suma de 5.011 lei - prevăzut în  respectiva sentinţă, la care se adaugă suma de 1.670 lei, cheltuieli de executare.

Prin urmare, deşi prin decizia civilă susmenţionată a fost admis recursul formulat de către debitorul – pârât C.A. şi a fost modificată în parte sentinţa civilă nr.7288/2009 în sensul că SC Alianz Ţiriac SA a fost obligată la 220 lei reprezentând c/val. cheltuieli de tractare, iar pârâţii SC Alianz Ţiriac SA, C. A. şi SC O. SRL la plata sumei de 4.326 lei, în solidar, cu titlu de cheltuieli de judecat către reclamant, aşa cum însuşi contestatorul a precizat în contestaţia la executare, sumă pentru care s-a înfiinţat ulterior poprirea.

În aceste condiţii, în cauza de faţă, titlul este reprezentat numai de sentinţa civilă nr.7288/2009 şi aceasta trebuia să fie învestită cu formulă executorie, iar nu decizia nr.703/21.21.05.2010 a Tribunalului Vâlcea, cum eronat se susţine.

În plus, nu pot fi primite nici susţinerile care privesc fondul litigiului în sensul menţionat de contestator şi anume în privinţa faptului că, acesta săvârşind evenimentul rutier în timpul serviciului, în calitate de angajat al SC O. SRL (fapt pentru care a stat în proces în calitate de intervenient forţat), în opinia sa, cel care ar fi trebuit obligat la despăgubiri era doar comitentul acestuia - angajatorul S.C. O. S.R.L şi că poprirea trebuia înfiinţată împotriva angajatoarei pentru sumele rezultate din titlul executoriu - decizia dată în recurs.

În realitate, în mod temeinic instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele legii pentru promovarea contestaţiei la executare în sensul cerut de debitor, găsind că este legal pornită executarea la cererea creditorului intimat faţă de numai unul dintre debitori în legătură cu recuperarea prin poprire a sumei în cuantum de 5.011 lei prevăzută în titlul executoriu, obligaţie solidară de plată între S.C O.S.R.L şi contestator, conform titlului executoriu.

Fiind vorba de o obligaţie solidară pasivă cu mai mulţi debitori, creditorul B.I.F. era îndreptăţit să ceara executarea integrală a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei de la oricare dintre codebitorii prevăzuţi în titlu, la alegerea acestuia, efectul principal al solidarităţii pasive fiind, aşa cum şi prima instanţă a motivat, obligaţia fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime, neprezentând vreo relevanţă juridică sub acest aspect împrejurarea că recurentul C. A. a avut calitatea de intervenient forţat în procesul de fond.

Compensaţia între C.A. şi B.I.F. este dată de obligaţia acestuia din urmă de a plăti cheltuieli de judecată din dosarul penal nr.7217/288/2008 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în care, prin sentinţa penală nr.129/02.03.2009 a fost obligat la 500 lei, cât şi conform deciziei nr.703/21.05.2010 a Tribunalului Vâlcea, prin care a fost obligat la 1012,3 lei, şi ea va putea fi invocată în faţa executorului judecătoresc în dosarul nr.509/2010.

Pentru aceste considerente, tribunalul a reţinut că este legală executarea silită pornită împotriva contestatorului pentru recuperarea întregului debit, că au fost respectate de către executor dispoziţiile care privesc executarea silită şi că în mod corect instanţa de fond a respins contestaţia la executare şi capătul de cerere privind întoarcerea executării silite ca neîntemeiate, examinând şi din oficiu pricina, în conformitate cu prevederile art.3041 C.pr.civ., şi constatând că nu există motive întemeiate pentru casarea sau modificarea sentinţei în sensul solicitat, pentru considerentele mai sus expuse, în baza dispoziţiilor art.312 C.pr.civ., tribunalul a respins  recursul ca nefondat, menţinând soluţia recurată ca legală şi temeinică.

6

Domenii speta

Spete similare