Deschiderea procedurii insolvenţei

Sentinţă comercială 7 din 17.02.2010


Nr. Operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA COMERCIALĂ

Completul compus din:

Judecător Sindic  Marinela Vlăducu

Grefier  Sindic Adela Lincă

Pe rol  fiind  pronunţarea  asupra  dezbaterilor  care  au  avut  loc  în  şedinţa  publică  din  03.11.2009  cu  privire  la  cererea  reconvenţională şi  la cererea de chemare  în  garanţie  … ,  formulate de  … , în  contradictoriu  cu  lichidatorul  judiciar  .. ,  desemnat  să  administreze procedura insolvenţei  debitoarei  …  Tg-Jiu .

La apelul nominal au  lipsit  părţile .

Procedura  completă  din  ziua  dezbaterilor.

Deliberând  ,  judecătorul  sindic  pronunţă  următoarea  sentinţă.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra  cererilor de faţă .

Prin sentinţa nr.161 din 12.02.2008, s-a admis cererea formulată de creditorul DGFP Gorj ,  pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului  SC …SRl  cu sediul in  Tg. Jiu şi în temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura  insolvenţei,s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC ….SRL Tg.Jiu , fiind  numit administrator judiciar  … , cu sediul în Tg. Jiu .

Prin încheierea nr.786 din 20 mai 2008, judecătorul sindic a admis cererile formulate de … , cu sediul în Tg-Jiu, a dispus înlocuirea administratorului judiciar .. , cu … , cu sediul în Tg-Jiu, cu un onorariu lunar de 700 lei.

Prin sentinţa nr.1133 din 1.07.2008, s-a admis  cererea  formulată de administratorul judiciar … şi în baza art.98 al.3 din Legea 85/2006 s-a admis planul de reorganizare propus de administratorul judiciar pentru debitoarea  SC …. SRL .S-a dispus  ca administratorul judiciar să convoace adunarea generală a creditorilor  in termen de  25 zile de la admiterea planului  şi să publice in termen de 5 zile în B.P.I.  un anunţ  referitor  la plan  , conform art. 99  al.2  din Legea  insolvenţei .

Prin încheierea nr.1452 din 7.10.2008, judecătorul sindic a admis cererea formulată de administratorul judiciar  …., cu sediul  in Tg.Jiu,  pentru deschiderea procedurii falimentului în temeiul art. 107 din Legea privind procedura insolvenţei .

În temeiul art.102 al.3 ,raportat la  art. 107  al.1 lit. B din Legea  85/2006, a dispus începerea procedurii falimentului debitorului SC … SRL , iar în temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, confirmând  lichidator judiciar  pe … Tg.Jiu cu o retribuţie de  800  lei lunar , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 .

La data de 2 decembrie 2008, lichidatorul judiciar a depus la dosar acţiune în constatare nulitate absolută a actului adiţional nr.3 , din data de 21.07.2008, la contractul de vânzare cumpărare nr…../.2007, încheiat între debitoare şi SC …. SRL,

Prin  sentinţa  nr.  1034 din  6  octombrie  2009  pronunţată de  Judecătorul  sindic în  dosarul  nr.  …/95/2008,  s-a  admis  acţiunea  în  constatare  nulitate  absolută a  actului  adiţional  nr.  3 din 21.07.2008 ,( la  contractul de  vânzare-cumpărare  nr. …  din  ...2007 ), încheiat  între  debitoarea SC  …  SRL Tg-Jiu  şi  SC …  SRL  cu  sediul  în Italia ,  formulată de  lichidatorul  judiciar  …Tg-Jiu.

Au  fost  respinse  obiecţiunile  formulate de  DGFP Gorj  la  raportul  lichidatorului  judiciar  nr.  3120  din  29.06.2009 , acordându-se  termen  la  data  de 03.11.2009 pentru  efectuarea  raportului de  expertiză  contabilă şi  pentru soluţionarea  cererilor formulate  de  SC  …  SRL  ,  respectiv  cererea  reconvenţională  şi  cererea de  chemare  în  garanţie SC  … SA  Bucureşti .

Judecătorul  sindic  a  reţinut că actul adiţional nr.3, s-a încheiat în perioada de observaţie a debitorului , procedura generală deschizându-se la data de 12.02.2008, iar falimentul începându-se la data de 7.10.2008, actul fiind încheiat la data de 21.07.2008.

Potrivit art.49 alin.1 din Legea 85/2006, în perioada de observaţie  debitorul poate să-şi continue activităţile curente şi să efectueze plăţi către creditorii cunoscuţi, sub supravegherea administratorului judiciar dacă nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului şi sub conducerea administratorului judiciar dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare  .

În situaţia în care  se pune problema încheierii unor acte , operaţiuni sau plăţi , care exced activităţile curente , ele trebuie autorizate  de administratorul judiciar  , având şi acordul comitetului creditorilor .

În speţă, actul adiţional nr.3, a fost încheiat în perioada de observaţie, debitorului nu i se ridicase dreptul de administrare , ceea ce înseamnă că putea conduce numai activităţile curente, însă nu avea dreptul să încheie acte de dispoziţie, care să  implice  transfer de bunuri  sau însuşirea unor obligaţii care să afecteze patrimoniul debitoarei şi astfel , să fie prejudiciate interesele creditorilor.

Prin acest act adiţional, s-a modificat punctul IV din contractul de vânzare cumpărare nr…. din …2008, contract care a fost încheiat între SC … şi SC I…, ori actul adiţional se încheiase între debitoare şi o altă persoană juridică, respectiv SC … SRL, debitoarea obligându-se să restituie acesteia până la 31.07.2008 suma de 500.000 euro.

Potrivit art.46  alin.1 din Legea 85/2006, în afară de cazurile prev.la art.49 ( referitoare la activităţile curente ale debitoarei) sau de cele autorizate de judecătorul sindic , toate actele , operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii , sunt nule.

Rezultă deci, că acest act adiţional nr.3 este nul , este lovit de nulitate absolută , astfel că judecătorul sindic va admite cererea lichidatorului judiciar şi va constata nulitatea absolută a acestuia.

Este de amintit şi faptul că, după  rămânerea irevocabilă a sentinţei de deschiderea  procedurii , toate actele şi corespondenţa emise de debitor, administrator judiciar sau lichidator judiciar , vor cuprinde în mod obligatoriu în limbile română , engleză şi franceză, menţiunea „ în insolvenţă”, „in insolvency”, „ en procedure collective”. Actul adiţional nr.3 nu poartă această menţiune obligatorie .

La data de 30.06.2009, pârâta SC … SRL, a formulat întâmpinare, cerere reconvenţională şi cerere de chemare în garanţie a SC … SA, solicitând respingerea cererii lichidatorului judiciar, obligarea lichidatorului să înscrie societatea la masa credală cu suma de 1.000.000 euro, plus daune interese pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale izvorâte din contractul … din ….2007, obligarea lichidatorului să înscrie la masa credală a cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu, admiterea cererii de chemare în garanţie a SC …. SA .

În  considerentele  sentinţei  nr. … din 06  octombrie  2009 , judecătorul  sindic  a  precizat  faptul că se  va  pronunţa  la  următorul  termen de judecată  cu  privire  la  cererea  reconvenţională formulată  de  SC  …  SRL în  contradictoriu  cu  lichidatorul  judiciar  … şi  cu  privire la  cererea de  chemare în  garanţie a SC  … SA .

Pârâta SC  …  SRL ,  a arătat că în baza contractului ../2007, …  a achitat 1.000.000 euro către … , iar contractul … putea fi executat de debitoare  dacă se executa contractul 2265.

Că,  de fapt pârâta a fost cea care a achitat 1.000.000 euro, iar I… nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de a furniza cele 500 tone deşeuri.

Prin încheierea din 30.06.2009, judecătorul sindic a dispus citarea chematului în garanţie SC … SA , pentru termenul din 7 iulie 2009, fiind realizată legal procedura conform dovezii de la fila 124 , dosar …/95/2008, volum III.

La data de 4.09.2009, se primeşte la dosar o cerere de amânare din partea SC INTERAGRO SA, faţă de cererea de chemare în garanţie , cauza având termen la data de 8.09.2009, amânată pentru 6.10.2009, realizându-se procedura şi pentru acest termen din 6.10.2009 .

La data de 7.10.2009, se primesc la dosar din partea SC … SRL , cu sediul ales în Bucureşti, concluzii prin care se solicită înscrierea la masa credală cu suma de 1.000.000 Euro, cu daune interese pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, înscrierea la masa credală a cheltuielilor de judecată din prezentul litigiu, în sumă de 3.066 ,87 Euro, precum şi admiterea cererii de chemare în garanţie a SC … SA .

Se reiterează susţinerea că, … a achitat către …  ,un avans de 1.000.000 euro ,dar această sumă a fost primită de … de la SC … SRL , în final … nu a şi-a mai îndeplinit obligaţia de a  furniza către  SC … SRL cantitatea de 500 tone deşeuri inox, care urmau să ajungă la SC … SRL.

SC … SRL, depune prin apărătorul său la dosar , copie după o factură seria SCA nr.000011, emisă de firma … SRL, pentru suma de 3066,87 euro , reprezentând contravaloare servicii juridice  în perioada 11.11.2008-21.01.2009.

Acest document nu este reţinut de judecătorul sindic , această sumă nu va fi trecută în tabelul de creanţe, întrucât nu rezultă că SC …. SRL a achitat această sumă , ca reprezentând onorariu apărător în dosarul nr…./95/2008 , cererea reconvenţională a fost primită la dosar la 30.06.2009,ori această factură s-a achitat pentru servicii juridice cu mult înainte de a se soluţiona această cauză şi de către altă societate .

La data de 30.10.2009, se primeşte la dosar o întâmpinare din partea chematei în garanţie SC …. SA BUCUREŞTI , care invocă netimbrarea cererii de chemare în garanţie, lipsa calităţii de reprezentant a societăţii de avocaţi, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ,invocând faptul că nu au fost parte în contractul …/….2007. Singura obligaţie pe care o aveau era aceea de a pune la dispoziţia SC … SRL cantitatea de 500 tone deşeuri inox.

Că, li s-a comunicat la data de 13.11.2008 încheierea actului adiţional nr.3 din 21.07.2008, la contractul … din ...2007, prin care SC … SRL  preluat  toate drepturile SC …. SRL  ce decurgeau din acest contract, transferându-se astfel dreptul de a primi cele 500 tone deşeuri de inox de la SC … SA.

Chematul în garanţie, susţine însă că a predat această cantitate de marfă prin cele două societăţi ale Grupului … : SC … SRL şi SC …. SRL .

Odată cu întâmpinarea, se depun la dosar copii după o notificare primită de SC …de la SC … SRL , cu intrare la data de 13.11.2008, procura dată de …,în calitate de administrator al SC .. SRL, din Italia către …,  copii după actul de identitate al lui …, copie după actul adiţional nr.3, după contractul de vânzare cumpărare nr…. din ….2007.

În şedinţa publică din 3.11.2009, lichidatorul judiciar depune la dosar concluzii scrise, cuprinse în raportul nr…./..2009, prin care acesta solicită admiterea cererii reconvenţionale şi înscrierea SC … SRL  în tabelul de creanţe cu suma de 1.000.000 euro ,iar în ce priveşte cererea de chemare în garanţie o lasă la aprecierea judecătorului sindic .

La raport, este ataşată copie după  un document din care rezultă  faptul că SC … SRL  a primit un milion de euro de la SC … SRL ,în baza contractului ../...2007,reprezentând o plată în avans , actul fiind din 30.09.2007 şi semnat de  administratorul societar …

Este ataşată şi copie după adresa trimisă de SC … SRL, către SC … SA BUCUREŞTI, nr…. din ...2008  din care rezultă că cea din urmă societate  este înştiinţată să ia măsuri urgente pentru îndeplinirea  contractului …/….2007.

S-a depus şi copie după adresa cu nr.de ieşire ../2007, trimisă de SC … SRL ,prin …, tot către … SA  prin care se recunoaşte că partenerul italian, respectiv SC … SRL , a efectuat plata  la 4.09.2007 din două bănci diferite , în total 500.000 euro avans parţial, iar până la 12.09.2007 urma să intre şi restul de 500.000 euro.

Lichidatorul judiciar , depune extrase de cont de la Banca …, simbol cont … SRL , menţionând retrageri de sume  în euro  la 13.09.2007,19.09.2007, 20.09.2007, 5.09.2007 .

Din pagina 2 rezultă încasare de valută la 4.09.2007, 250.000 euro , la 5.09.2007 , la 13.09.2007, 17.09.2007,19.09.2007 .

Lichidatorul judiciar a invederat faptul că, din documentele depuse, SC .. SRL  a trimis în contul SC … SRL  suma de 1.000.000 euro, sumă care a fost virată către SC … SA, care nu şi-a mai achitat obligaţia contractuală de a furniza  în contul acestei sume cantitatea de 500 tone deşeuri inox.

Din actele şi lucrările dosarului , judecătorul sindic reţine că, între SC …SRL şi SC … SA , s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare  nr…. din ….2007, prin care aceasta din urmă,în calitate de vânzător, se obliga să pună la dispoziţia SC … SRL, în calitate de cumpărător , a cantităţii de 500 tone deşeuri de oţel inox, sub formă de tuburi, rezultate din instalaţiile de amoniac de pe platforma SC … SRL şi SC … SRL, cumpărătorul urmând să plătească în avans  1.000.000 euro sau echivalentul în USD sau în lei, până la data de 30.08.2007  pe baza unei facturi proforma.

La data de 29.08.2007, se încheie între SC … SRL şi SC …SRL, contractul de vânzare cumpărare  nr. …, prin care SC … SRL, în calitate de vânzător se obliga să livreze  500 tone deşeuri de oţel inox, respectiv cantitatea care a făcut obiectul contractului amintit mai sus către  cumpărătorul SC … SRL din Italia.

Întreaga cantitate de deşeuri provine de la SC I… SA , potrivit punctului 4, de la Capitolul II, din contract, iar la pct.6, se prevede o clauză specială şi anume , aceea că SC … SRL este de acord cu cesionarea contractului  unei alte societăţi indicată de cumpărătorul  SC … SRL .

În ce priveşte plata acestei cantităţi de 500 tone deşeuri inox,ea urma să se efectueze în avans pentru 1.000.000 euro, pentru care urma să se emisă o factură proforma.

La fila 89, din dosarul nr.936/95/2008- supliment Vol.I,  se află copie xerox după adresa trimisă de SC … SA  din 23.10.2007, nr…., din care rezultă că s-a încasat suma de 1.000.000 euro , conform contractului nr…./….2007 .

Din considerentele expuse , rezultă plata sumei de 1.000.000 euro, de către … SRL , către … SRL  şi mai departe plata acestei sume de către debitoarea SC … SRL către SC … SA .

La data de 2.12.2008, lichidatorul judiciar al SC … SRL , … TG-JIU, a solicitat să se constate nulitatea absolută a Actului adiţional nr.3, din 21.07.2008, la contractul de vânzare cumpărare nr…./….2007,încheiat între SC … SRL şi SC … SRL, prin care aceasta din urmă primeşte toate drepturile rezultate din contractul …/….2007,încheiat între SC … SRL şi SC … SA ( art.4).

Prin sentinţa nr.1034 din 6.10.2009, s-a constatat nulitatea absolută a actului adiţional nr.3 din 21.07.2008, părţile repunându-se în situaţia anterioară încheierii acestui act adiţional.

Din considerentele expuse mai sus, rezultă că SC … SRL are calitatea de creditor al SC …  SRL şi urmează a se admite cererea reconvenţională  şi a se dispune înscrierea acesteia în tabelul creditorilor cu suma de 1.000.000 euro,avându-se în vedere şi concluziile lichidatorului judiciar şi documentele depuse de părţi la dosarul cauzei.

În ce priveşte cererea de chemare în garanţie, formulată de SC … SRL, către SC … SA , judecătorul sindic o va respinge , SC … SRL  nu poate să fie în acelaşi timp creditor al SC … SRL şi să figureze în tabelul de creanţe cu suma de 1.000.000 euro şi,în acelaşi timp să recupereze această sumă de la SC … SA.

La dosar nu există dovezi din care să rezulte că SC … SA  a furnizat fie către SC .. SRL, fie către SC .. SRL, cantitatea de 500 tone deşeuri inox, astfel că lichidatorul judiciar poate formula o acţiune în pretenţii împotriva acesteia.

SC .. SRL  a căpătat în cauză calitatea de pârâtă, ca urmare a introducerii de către lichidatorul judiciar a acţiunii în constatare nulitate absolută a unui contract încheiat de debitoare după deschiderea procedurii insolvenţei.

În cadrul acestei acţiuni, pârâta a formulat o cerere reconvenţională solicitând pe această cale să fie trecută  în tabelul de creanţe cu o sumă pa care o datora debitoarea acesteia.

Judecătorul sindic , consideră că este admisibilă această cerere, având în vedere contractele încheiate între părţi şi legătura strânsă între obiectul cererii formulate de lichidatorul judiciar şi obiectul cererii reconvenţionale.

Văzând şi disp.art.73-76,  art.77–86, din Legea 85/2006, 60-63 C.pr.civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea reconvenţională formulată de SC … SRL , cu sediul ales în Bucureşti, , la sediul Societăţii Civile de Avocaţi Schoenherr şi Asociaţii ,în contradictoriu cu lichidatorul judiciar …, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj , desemnat pentru debitoarea SC … SRL- în faliment , cu sediul în Tg-Jiu.

Dispune înscrierea creanţei de 1.000.000 euro  , pentru SC … SRL, în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC … SRL- în faliment .

Respinge cererea de chemare în garanţie a SC … SA, cu sediul în BucureştiDispune afişarea tabelului definitiv al creanţelor , refăcut .

Ia act de raportul de activitate nr.5015/2.11.2009.

Acordă termen la data de … .

Pronunţată în şedinţa publică  de la … Noiembrie 2009 .

Judecător sindic ,

Marinela Vlăducu

Grefier sindic,

Adela Lincă

Domenii speta