Plângere contravenţională

Prin decizia civila nr. 97 din 02.02.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 13584/55/2009, s-au admis recursurile declarate de petente împotriva sentintei civile nr. 2614 din 17.03.2010 pronuntata de Judecatoria Arad în dosarul nr. 13584/55/2009 si a fost casata aceasta hotarâre în tot în sensul ca a fost trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.

Astfel, s-a statuat ca potrivit dispozitiilor imperative si în egala masura exprese si neechivoce ale art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila hotarârea judecatoreasca se da în numele legii si obligatoriu trebuie sa cuprinda nu numai motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, dar si pe cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor, aceasta în contextul în care în conformitate cu prevederile, de asemenea imperative, ale art. 129 alin. 5 din acelasi cod, judecatorii au îndatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale, iar în lumina celor statuate la alin. 4 al aceluiasi text al legii de procedura mai înainte enuntat, privitor la situatia de fapt si motivarea în drept pe care partile le invoca în sustinerea petentilor, dar si a apararilor lor, instantele de judecata sunt în drept sa le ceara acestora nu numai sa prezinte explicatii, oral sau în scris, dar si sa puna în dezbaterea lor, în respectarea principiului contradictorialitatii acestor dezbateri, orice împrejurari de fapt sau de drept, chiar si atunci când nu sunt mentionate în cerere sau dupa caz în întâmpinare.

Pe de alta parte, este important a se reaminti si obligatia ce incumba acelorasi instante de judecata privind analizarea motivelor invocate de parti în sustinerea cererilor formulate de catre acestea, a apararilor partilor potrivnice, dar si examinarea înscrisurilor si criticilor formulate, prin prisma prevederilor art. 6 paragraful 1, teza I din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale în conformitate cu care orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotarî … asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor sale …

De altfel, importanta analizarii argumentelor formulate de parti este constant subliniata în jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, jurisprudenta care este obligatorie pentru instantele de judecata române, în contextul în care România a ratificat Conventia prin Legea nr. 30/1994, iar în conceptia acestei curti ce rezida din jurisprudenta mentionata, între garantiile dreptului la un proces echitabil, în sensul articolului deja mentionat, se înscrie si obligatia curtilor si tribunalelor de a analiza efectiv cererile si argumentele prezentate de parti în motivarea cererilor lor.

În acest sens, a statuat curtea în paragraful nr. 30 al hotarârii date la 28 aprilie 2005 în cauza „Albina împotriva României” publicata în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1049 din 25.11.2005, ca „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct.1 din Conventie include printre altele dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor.

Pe aceeasi linie de idei, fiindca Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv asigurat decât atunci când observatiile enuntate sunt în mod real „ascultate” adica în mod corect examinate de catre instanta de judecata sesizata, sens în care s-a pronuntat Curtea în cauza „Artico împotriva Italiei” hotarârea din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p.16, paragraful 33.

În contextul celor mai sus enuntate, cu valoare teoretica si de principiu, este de observat mai întâi, în cauza de fata ca, desi prin plângerea introductiva de instanta adresata judecatoriei petenta SC D.SA a invocat, drept principala critica, aplicarea defectuoasa de catre agentul constatator Garda Financiara Arad, a prevederilor art. 4 din Legea nr. 12/1990, republicata, privind protejarea populatiei împotriva unor activitati comerciale ilicite, aratându-se ca marfa a fost confiscata de la transportator chiar daca acesta nu are calitatea de proprietar al acesteia,  prima instanta nu a lamurit într-o maniera clara si lipsita de echivoc care sunt motivele pentru care a înlaturat de la aplicare norma juridica de la ipoteza invocata de catre petenta cu referire la art. 4 alin. 1 din legea mai înainte mentionata în conformitate cu care marfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savârsirea vreuneia dintre faptele prevazute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) si j), daca sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum si sumele de bani si lucrurile dobândite prin savârsirea contraventiei se confisca si se valorifica în conditiile legii, contravaloarea lor facându-se venit la bugetul administratiei publice centrale, limitându-se judecatorul primei instante la a afirma doar, fara a si explicita aceasta afirmatie, cum ca este incidenta doar a doua ipoteza de la textul mai înainte redat si anume cea în conformitate cu care marfa a fost dobândita prin savârsirea contraventiei, ipoteza în care este indiferent cui apartine proprietatea marfii.

Dintr-un alt punct de vedere, asertiunea judecatoriei din considerentele sentintei pronuntate, la pagina 7 alin. 5, reiterata si în aliniatul antepenultim al considerentelor hotarârii, în sensul ca procesul verbal nu prezinta vicii de forma dintre cele prevazute la art. 17 din OG nr.2/2001 care sa atraga sanctiunea nulitatii, astfel încât trebuie constatata legalitatea procesului verbal în discutie nu poate fi calificata ca reprezentând „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta” cum s-a statuat de catre aceeasi Curte de la Strasbourg în hotarârile pronuntate în cauzele „Perez împotriva Frantei”, cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004 – I si respectiv „Van der Hurk împotriva Olandei” din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p.19, paragraful 59, în conditiile în care sub aspect formal aceeasi petenta a invocat nulitatea procesului verbal contestat si pentru lipsa descrierii faptei în conformitate cu art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, în raport de care instanta de fond nu s-a pronuntat în niciun fel, dupa cum nu a facut vorbire nici despre motivele pentru care a înlaturat si nulitatea invocata, de asemenea, prin plângere, întemeiata pe dispozitiile art. 16 alin. 7 din acelasi act normativ, criticându-se de catre parte absenta oricarei posibilitati de a formula obiectiuni privitor la cele mentionate în actul sanctionator, si nu în ultimul rând, rezulta fara dubiu din plângere ca aceeasi petenta a invocat înca o data nulitatea si în raport de dispozitiile art. 16 alin. 6 din aceeasi ordonanta si nici de aceasta data nu rezulta din considerente motivele pentru care si aceasta nulitate a fost înlaturata.

Mai mult decât atât, pentru ca, consideratiile judecatorului primei instante sunt cu precadere orientate spre aspectele de fond ale cauzei, este de observat si faptul ca aceeasi petenta a invocat prin plângerea sa, pe fond, incidenta în cauza a deciziei Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie nr. 1/2002, pronuntata în solutionarea unui recurs în interesul legii care stabileste ca în situatia plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute la art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, modificata prin OG nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, în fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau însotite în momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente atrage anularea procesului verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate si restituirea marfii confiscate, dar prin hotarârea pronuntata, instanta de fond nu s-a pronuntat privitor la aplicabilitatea sau dimpotriva la inaplicabilitatea acestei decizii, ignorându-se ca cele statuate de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului  privitoare la obligativitatea „examinarii efective” a argumentelor au fost reiterate si în alte doua hotarâri pronuntate împotriva Statului Român, respectiv în cauza „Dima împotriva României” hotarârea din 16 noiembrie 2006, publicata în Monitorul Oficial Partea I nr. 473 din 13 iulie 2007, la paragraful 34, ca si în cauza „Buzescu împotriva României” hotarârea din 24 mai 2005, publicata în Monitorul Oficial Partea I nr. 210 din 8 martie 2006, la paragraful nr. 63.

Pe aceeasi linie de idei, este de observat si faptul ca de aceeasi decizie în interesul legii s-a prevalat si petenta Premium Meat KFT în plângerea pe care la rându-i a adresat-o judecatoriei, la care a si fost conexata cea de a doua plângere la care s-a facut deja referire, petenta care de asemenea s-a prevalat de ipoteza reglementata la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 12/1990, în conformitate cu care marfa putea fi confiscata numai daca, servind sau fiind destinata sa serveasca la savârsirea faptei reglementata la art. 1 lit. e din lege, era a contravenientului, fara sa existe o transare de catre instanta a celor ridicate de catre parte cu raportare la o analiza punctuala a pieselor din documentatia depusa la dosar si care se pretinde de catre aceasta petenta ca ar dovedi într-o masura suficienta aspectele legate de proprietatea asupra marfurilor confiscate.

Or, este vadit ca obligatia instantei de a se fi pronuntat în sensul evidentiat în considerentele deciziei de fata, rezida din chiar împrejurarea ca reglementarea legiuitorului de la art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 republicata a stat la baza constatarii si sanctionarii contraventiei, prin procesul verbal mai apoi atacat, mai fiind de observat si faptul ca petenta mai înainte mentionata a invocat în sustinerea demersului judiciar initiat încalcarea dreptului la un proces echitabil în ceea ce o priveste prin prisma jurisprudentei aceleasi Curti de la Strasbourg ce rezida din cauzele „Ozturk împotriva Germaniei”, „Ziliberberg împotriva Moldovei”, „Garyfallou AEBE împotriva Greciei” si „Dorota Szott – Medinska sa. împotriva Poloniei”, fara ca judecatoria sa fi facut cel putin o apreciere, chiar si cu caracter general, asupra criticilor formulate în plângere sub acest aspect.

Este adevarat ca jurisprudenta Curtii la care s-a facut referire în considerentele deciziei de fata nu trebuie înteleasa în sensul ca judecatorul are obligatia de a raspunde tuturor sustinerilor elaborate din cererile adresate instantelor de judecata, ci a existentei acestei obligatii pâna la limita examinarii efective a argumentelor si înscrisurilor invocate de catre parti, ca o obligatie esentiala impusa instantelor române, sintetizata într-o maniera pe deplin lamuritoare în paragrafele nr. 38 si 39 din hotarârea pronuntata în 8 iunie 2006 în cauza „Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României” publicata în Monitorul Oficial Partea I nr. 587 din 5 august 2008, în care s-a conchis de catre instanta europeana ca desi art. 6 paragraful I din Conventie nu reglementeaza admisibilitatea si forta probatorie a motivelor, argumentelor si mijloacelor de proba ale partilor, el instituie în sarcina instantelor obligatia de a se dedica analizei lor efective, fara sa le aprecieze relevanta.

Domenii speta

Spete similare