Evacuare; corelaţia între dreptul de proprietate, dreptul la domiciliu şi dreptul la viaţă de familie, din perspectiva art.8 din cedo

Prin sentinta civila nr. 1833/12.11.2009 pronuntata de Judecatoria Valenii de Munte, instanta de fond a admis în parte cererea formulata de reclamant, a dispus evacuarea  pârâtei C.V. din locuinta acestuia si a respins cererea reclamantului C.O.de evacuare a pârâtilor C.E. si C.S., ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca reclamantul este proprietarul imobilului situat în or.Valenii de Munte, jud.Prahova, astfel cum rezulta din certificatul de mostenitor nr.738/18.09.1990 (fila 5) si testamentul autentificat sub nr.935/11.12.1969 (fila 6).

În calitate de proprietar al imobilului aratat, reclamantul a avut dreptul sa dispuna în mod exclusiv si absolut de bunul sau, în temeiul  art.480 C.civil, în vreme ce pârâtii  îl împiedica pe acesta sa-si exercite în mod cumulativ atributele dreptului sau de proprietate.

Instanta de fond a mai constatat ca pârâtii ocupa  fara niciun titlu locativ imobilul proprietatea reclamantului, nefacând în nici un fel dovada acestuia conform art.1169 C.civil, rezultând astfel ca au calitatea unor simpli tolerati în imobilul în speta, astfel încât, la simpla manifestare de vointa a proprietarilor, în sensul de a nu-i  mai tolera pe acestia în  imobil (ceea ce în speta  se confirma prin însasi formularea actiunii de chemare în judecata), sanctiunea este cea a evacuarii.

Totodata, instanta a avut în vedere faptul ca pârâtii sunt fiul, nora si nepotul reclamantului, iar din probele administrate în cauza, respectiv declaratiile martorilor.., a rezultat ca doar pârâta C.V. are un comportament incompatibil cu convietuirea în cadrul aceluiasi imobil, chiar daca pârâtii ocupa o camera separata, acestia având acces în tot imobilul.

Instanta de fond a constatat ca potrivit prevederilor art. 86 din Codul familiei, descendentul, cât timp este minor, are drept la întretinere oricare ar fi pricina nevoii în care el se afla, obligatia de întretinere existând între sot si sotie, parinti si copii, cel care înfiaza si înfiat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si între celelalte persoane anume prevazute de lege.

În speta, niciunul dintre parinti nu a avut locuinta proprie si prin urmare niciunul nu a putut asigura o locuinta minorului, situatie în care, obligatia de a asigura locuinta revine bunicilor. Bunicul patern care a asigurat pâna în prezent locuinta minorului împreuna cu parintii sai, a solicitat însa evacuarea.

Din toate probele administrate în cauza a rezultat ca, în realitate, reclamantul ar dori sa evacueze numai pe mama minorului. Potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai iar potrivit art. 31 alin.1 si 2 din acelasi act normativ, ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa aiba în vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educarii si întretinerii sale, precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau.

Recent, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în cauza Cosic c. Croatiei (cererea nr. 28261/06, hotarârea din 15 ianuarie 2009) analizând o situatie în care, cu respectarea dreptului intern, s-a dispus evacuarea unei persoane, a retinut ca hotarârile instantelor nationale au fost întemeiate exclusiv pe constatarea ca persoana a carei evacuare s-a dispus nu avea niciun drept pentru a ocupa apartamentul potrivit legislatiei interne în vigoare. Curtea, facând trimitere la jurisprudenta sa anterioara (McCann c. Regatului Unit, nr. 19009/04, par. 50, 13 mai 2008) a aratat ca pierderea locuintei de catre o persoana este o forma extrema a ingerintei în dreptul la respectarea domiciliului. Oricarei persoane care risca o restrângere atât de grava, arata Curtea, trebuie sa i se dea posibilitatea ca o instanta de judecata sa analizeze si sa stabileasca proportionalitatea si rezonabilitatea masurii prin prisma art. 8 din Conventie, chiar daca, potrivit dreptului intern, dreptul sau de a ocupa un imobil s-a stins (paragr. 21-23).

Din cele expuse mai sus, instanta de fond a apreciat ca rezulta ca, în speta, reclamantul avea un drept necontestat de proprietate asupra imobilului, iar minorul avea si el dreptul la domiciliu si dreptul de a locui împreuna cu ambii parinti, atât timp cât nu s-a dispus încredintarea cresterii si educarii minorului unuia dintre parinti.

Prima instanta a considerat ca, fata de interesele aflate în conflict, prin prisma interesului superior al minorului, admiterea în totalitate a actiunii ar aduce atingere dreptului la domiciliu al copilului si al parintilor sai, iar o astfel de ingerinta nu ar putea fi justificata în speta.

O solutie echitabila pentru ambele parti este evacuarea doar a pârâtei C.V., tinând cont de comportamentul acesteia fata de reclamant si sotia sa, în acest fel asigurându-se în continuare locuinta necesara pentru minorul C.S. si tatal sau.

Chiar daca aceasta solutie ar echivala cu o despartire în fapt a sotilor, prima instanta a considerat ca nu poate ignora în totalitate prevederile art.480 C.civ., dar nici celelalte prevederi legale, mai sus mentionate,  care ocrotesc interesul superior al copilului.

Împotriva acestei hotarâri a declarat apel apelanta-pârâta C.V. aratând, prin motivele de apel, ca instanta de fond a omis sa faca aplicarea prevederilor art. 129 C.pr.civ., prima instanta neaprofundând probele pentru a stabili în mod cert daca sotia intimatului este coproprietara asupra imobilului aflat în litigiu.

Apelanta a mai aratat ca probele în cauza sunt incomplete si au fost analizate separat si nu coroborate în cadrul procesual, mentionând faptul ca prin evacuarea sa, familia se destrama si ca fiul sau minor are nevoie de îngrijire materna, aceasta neputând fi suplinita de bunicul patern care este cunoscut ca având un comportament neadecvat.

Apelanta-pârâta a precizat ca solutia instantei de fond s-a bazat numai pe declaratiile fiicei si nepoatei intimatului si ca, desi actiunea este importanta sub aspect social si familial, s-ar fi impus audierea unor rude mai îndepartate în grad, care cunosteau aspecte de natura a conduce la ideea ca viata intimatului este stresata si imposibila ca urmare a comportamentului apelantei si a sotului acestuia, sustinându-se acest neadevar.

Apelanta-pârâta a învederat de asemenea faptul ca, în realitate, în toata perioada cât a locuit împreuna cu socrii sai a acordat respectul cuvenit, a îngrijit-o pe soacra sa care este imobilizata la pat, a achitat facturile pentru utilitati si a fost o mama si o sotie care a încercat sa mentina în gospodarie un climat propice pentru convietuire.

În dovedirea motivelor de apel, pârâta a solicitat suplimentarea probatoriului cu înca un martor si înscrisuri, în temeiul disp. art. 295 pct. 2 c.pr.civ.

În subsidiar, apelanta a solicitat admiterea apelului si respingerea actiunii reclamantului, potrivit art.296 Cod procedura civila, cu obligarea partii adverse la plata cheltuielilor de judecata efectuate.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.1418/331/2009, iar intimatii, legal citati, nu au depus la dosar întâmpinare, însa reclamantul s-a prezentat în fata instantei si a solicitat respingerea caii de atac exercitate, ca fiind nefondata. .

Examinând sentinta atacata, prin prisma motivelor de apel formulate de pârâta, dar si a dispozitiilor legale incidente, tribunalul apreciaza ca aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse.

Conform art.480 Cod civil dreptul de proprietate este un drept absolut si exclusiv, conferind proprietarului toate cele trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia, asupra bunului sau, toate celelalte persoane fiind obligate sa nu faca nimic de natura sa aduca atingere acestui drept, cu exceptia situatiei in care sunt titularele  vreunui drept statuat prin lege sau consimtit  de proprietar.

In litigiul supus analizei, apelanta parata nu detine niciun drept locativ asupra imobilului proprietatea intimatului-reclamant, in care a locuit in virtutea calitatii de sotie a intimatului C.E., fiul lui C.O., din casatoria celor doi rezultând minorul  C.S., în vârsta de 12 ani.

Tribunalul apreciaza ca analiza apelului promovat de C.V. trebuie sa porneasca de la concluzia corecta a  primei instante care a constatat, pe baza probelor administrate, ca reclamantul urmareste, de fapt, doar evacuarea apelantei-pârâte.

O atare concluzie este confirmata si de împrejurarea ca intimatul-reclamant nu a exercitat apel împotriva sentintei nr.1833/12.11.2009 a Judecatoriei Valenii de Munte, motiv pentru care, în mod logic, trebuie subliniat acordul sau ca intimatul-pârât C.E. si fiul acestuia C.S. sa continue sa locuiasca în imobilul situat în Valenii de Munte, jud.Prahova, hotarârea atacata trecând, sub acest aspect, în puterea lucrului judecat.

Tocmai de aceea, instanta de control judiciar trebuie sa analizeze proportionalitatea si rezonalibilitatea masurii evacuarii apelantei-pârâte din imobilul în care locuieste împreuna cu sotul si copilul sau, prin prisma art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ce include în sfera sa protectie atât dreptul oricarei persoane la domiciliu, cât si dreptul la viata de familie existenta, raportat la dispozitiile art.1 din Protocolul  aditional nr.1 la Conventie, ce garanteaza dreptul de proprietate de care orice persoana trebuie sa se bucure asupra bunului sau.

În contextul aratat, instanta de apel, examinând jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului sub aspectul obligatiilor pozitive legate de viata de familie care, în temeiul art.8 din Conventie, revin statelor parti, constata ca principalul element al vietii de familie este reprezentat de dreptul parintilor si copiilor de a trai împreuna, astfel încât relatiile de familie sa se poata dezvolta în mod normal (Hotarârea data în cauza Marckx contra Belgiei), iar membrii familiei sa se poata bucura reciproc de compania celorlalti.

Astfel, Conventia, în mod special art.8, recunoaste si protejeaza viata de familie, dreptul parintilor de a-si folosi autoritatea asupra copiilor, tinând seama de responsabilitatile lor corelative. În realitate, exercitarea drepturilor parintesti reprezinta un element fundamental al vietii de familie (Hotarârea din cauza Nielsen contra Danemarcei).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant ca articolul 8 implica dreptul parintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau, precum si obligatia autoritatilor nationale de a dispune aceste masuri (Hotarârea pronuntata în cauza Sophia Gudrun contra Turciei).

În plus,  trebuie subliniata importanta cruciala a examinarii aspectelor care servesc cel mai bine interesele copilului, acest interes trecând înainte de orice alta consideratie, numai un comportament nedemn putând justifica/permite ca o persoana sa fie privata de drepturile sale parintesti în interesul superior al copilului (Hotarârea data în cauza Gnahore contra Frantei).

Prin sentinta atacata, judecatorul fondului a analizat trunchiat incidenta art.8 din Conventie în solutionarea raporturilor dintre partile litigante, doar sub aspectul dreptului minorului la domiciliu, facând totala abstractie de relatia copilului cu mama sa, dar si de relatiile dintre soti, evacuarea în mod exclusiv a apelantei-pârâte având drept consecinta indubitabila destramarea familiei pe care acestia o constituie, mai ales ca nu s-a dovedit ca ar avea posibilitatea de a-si stabili domiciliul comun într-un alt imobil.

De asemenea, nu poate fi ignorat faptul ca probele administrate cu prilejul judecatii în fond nu sunt de natura sa demonstreze o conduita ilicita a apelantei-pârâte atât de grava pentru a justifica îndepartarea sa din imobilul în care locuieste  de aproximativ 18 ani, asa cum a relatat martora C.D.E.,  împreuna cu restul familiei.

În ceea ce priveste depozitiile martorelor (filele 15-16 dosar fond), tribunalul retine ca acestea au precizat ca pârâta adreseaza cuvinte jignitoare si l-a chemat la politie pe reclamant, provocând scandal si certându-se cu sotul si socrul sau.

Pe lânga caracterul inerent subiectiv al respectivelor declaratii generat de relatia martorelor cu reclamantul (prima fiind fiica, iar cealalta nepoata acestuia), tribunalul constata ca adresarea de cuvinte jignitoare si certurile invocate de C.O. nu constituie fapte antisociale susceptibile a aduce o atingere considerabila vietii ori integritatii sale fizice sau psihice pentru a justifica înfrângerea interesului superior al intimatului minor de a fi crescut si educat de ambii parinti.

Mai mult decât atât, nu poate fi ignorat faptul ca stabilirea domiciliului intimatului-pârât si al apelantei în imobilul proprietatea reclamantului s-a realizat cu acordul acestuia , ca o manifestare fireasca a relatiilor dintre parinti si copilul lor aflat în imposibilitate  materiala de a-si achizitiona un imobil la momentul când si-a întemeiat propria familie.

Toate aceste precizari conduc la concluzia ca solutia adoptata de prima instanta este nefondata în parte, motiv pentru care, în baza art.296 Cod procedura civila cu aplicarea art. 30 si art.31 din Legea nr. 272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului, coroborate cu art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, tribunalul va admite apelul declarat de pârâta împotriva sentintei civile nr. 1833/12.11.2009, pronuntata de Judecatoria Valenii de Munte, pe care o va schimba în parte în sensul ca va respinge cererea de evacuare a apelantei, formulata de C.O., ca fiind neîntemeiata.

În rest, aceasta sentinta va fi mentinuta ca legala si temeinica.

În baza art.274 Cod procedura civila,. Intimatul-reclamant, aflat în culpa procesuala, va fi obligat la plata sumei de 5,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar, catre apelanta-pârâta.

Domenii speta

Spete similare