Legea privind insolvenţa.cerere deschidere procedură debitor.cale de atac.

LEGEA PRIVIND INSOLVENŢA.CERERE DESCHIDERE PROCEDURĂ DEBITOR.CALE DE ATAC.

Formulând cererea de deschidere a procedurii în condiţiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 debitorul nu tinde la stabilirea unui drept în contra unei alte părţi, ci urmăreşte exercitarea controlului judecătoresc în procedură graţioasă, ca atare normele de procedură cuprinse la art. 27 din Legea insolvenţei se completează cu norma de drept comun cuprinsă în Cartea a III-a Codului de procedură civilă, dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase.

Calea recursului este pusă la îndemâna oricărei persoane interesate, incidente fiind dispoziţiile art. 336 alin. 3 Cod procedură civilă coroborat cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

În acest context, părţile în recurs nu sunt în mod imperativ aceleaşi persoane care au avut calitatea de parte în primă instanţă. Această hotărâre judecătorească nu produce efectele relative ale hotărârii judecătoreşti pronunţate în procedură contencioasă, ca atare nu există obligatoriu şi restrictiv identitate de părţi în primă instanţă şi în calea de atac.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 27 a Legii insolvenţei (care prevede în alineatul 5 că cererea debitorului se va judeca de urgenţă în termen de 5 zile în camera de consiliu, fără citarea părţilor), cu cele cuprinse în art. 32 alin. 2 (în cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării prevăzute de art. 61 din Lege, creditorii care se opun deschiderii procedurii vor formula opoziţie la deschidere) şi cu art. 7 din aceeaşi lege (în care, dată fiind incidenţa soluţionării cererii debitorului, pe calea procedurii necontencioase, aceasta se soluţionează conform Codului de procedură civilă), văzând şi dispoziţiile din Cartea a III-a din Codul de procedură civilă, „Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase”, rezultă admisibilitatea recursului, ca şi cale de atac cu privire la hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, procedură deschisă la cererea debitorului.

În aceste condiţii, nu se poate reţine opinia oponentei conform căreia, hotărârea prin care se admite cererea debitoarei de a se deschide procedura insolvenţei faţă de aceasta, nu poate fi atacată decât cu opoziţie.

TRIBUNALUL VÂLCEA - SECŢIA A II A CIVILA,SENTINŢA  Nr.4752/2013 din 19 Iunie 2013

La data de 06.02.2013  creditoarea , în calitate de creditor al debitoarei a formulat recurs împotriva sentinţei din data 30.01.2013 a Tribunalului Vâlcea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, întrucât, în opinia recurentei, intrarea în insolvenţă nu garantează recuperarea integrală a datoriilor pe care statul le are la debitoare, sume care se regăsesc în patrimoniul societăţii şi nu sunt capitalizate.

De asemenea, s-a arătat că aceasta nu garantează păstrarea locurilor de muncă, mai ales în condiţiile în care majoritatea unităţilor îşi leagă activitatea de funcţionarea acestui combinat, iar restructurarea propusă presupune reducerea capacităţii de producţie şi intrarea în şomaj a cel puţin 200 de angajaţi, din cauza lipsei de profesionalism managerial.

În continuare, s-a subliniat că intrarea în insolvenţă nu garantează vânzarea unităţii la valoarea reală apreciată la un miliard de euro şi nici partenerilor comerciali recuperarea sumelor pe care le au de încasat.

Au fost descrise desfăşurarea raporturilor dintre recurentă şi autorităţile naţionale referitoare la modalităţile de recuperare sau compensare privind serviciile efectuate, recepţionate sau facturate, recurenta considerând că cea mai bună metodă ar fi transformarea creanţelor statului în acţiuni, aşa cum a fost acceptată de Comisia Europeană, realizarea unui program de eficientizare cu menţinerea locurilor de muncă, conform unui program ce va fi elaborat de un colectiv de specialişti, pe baza unui capital minimal provenit atât din vânzarea acţiunilor, cât şi din sumele oferite în avans de către clienţi.

Recurenta şi-a exprimat opinia că activitatea creditoarei poate fi reluată la capacitatea normală.

În ceea ce privesc relaţiile comerciale dintre debitoare şi recurentă, se arată că acestea au la bază Contractele ce vizează tehnologii de înaltă performanţă privind utilizarea hidrogenului rezidual ca sursă de energie etc., dezvoltarea acestei activităţi ce cercetare ducând la acumularea sumelor datorate de către debitoare.

Faţă de cele arătate, s-a solicitat admiterea recursului.

Prin Încheierea din 19.04.2013 Curtea de Apel a reţinut că la îndemâna creditorilor legiuitorul a pus calea de atac a opoziţiei,  condiţii în care a calificat prezenta cale de atac ca şi opoziţie la hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoare  fiind trimisă judecătorului-sindic pentru soluţionare.

Oponenta a depus la dosar precizare a cererii a arătat că prin opoziţia formulată a încercat să aducă la cunoştinţa instanţei că soluţia viabilă pentru debitoare nu era intrare în insolvenţă, atâta timp cât prin contractele încheiate cu debitoarea se asigura o profitabilitate imediată.

La data notificării emise de administratorul judiciar, conform adresei din data de 06.02.2013,  creditoarea  deja formulase opoziţia, dar nu a fost convocată în termen de 5 zile de la primirea cererii de opoziţie, conform art.32 alin.2) din Legea nr.85/2006.

În aceste condiţii, administratorii judiciari şi Consiliul de Administraţie au fost încunoştinţaţi despre existenţa opoziţiei şi despre intenţia menţinerii contractelor de cercetare aplicativă, la data de 15.02.2013 şi respectiv 04.03.2013, notificare la care oponenta nu a primit niciun răspuns.

Citaţia pentru recurs a fost primită la data de 08.03.2013, iar la data de 19.04.2013 calea de atac a fost calificată drept opoziţie.

Pentru aceste considerente, s-a solictat admiterea opoziţiei, în temeiul prevederilor art.32 alin.2) coroborate cu cele ale art.5 alin.2) din Legea nr.85/2006.

Prin Concluziile scrise depuse la dosar, administratorul judiciar a menţionat că potrivit art.27 alin.1) din Legea nr.85/2006 „  (1) Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.”, iar conform art.143 alin.1) „Constituie infracţiunea de bancrută simplă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27.”

Faţă de dispoziţiile citate, debitoare a înţeles să depună cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, societatea ce se află într-o vădită insolvenţă, fiind în imposibilitatea de a-şi achita datoriile exigibile din fondurile băneşti disponibile.

Referitor la dispoziţiile art.32 alin.2) din legea nr.85/2006, se arată că hotărârea judecătorului-sindic de deschidere a procedurii insolvenţei este atacabilă cu recurs, pentru motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, conform prevederilor art.12 din Legea nr.85/2006, hotărâre ce poate fi atacată şi cu opoziţie.

Raţiunea textului art.32 alin.2) din Legea nr.85/2006 este aceea a posibilităţii revocării sentinţei de deschidere a procedurii, ca urmare a inexistenţei stării de insolvenţă a debitoarei, condiţii în care pe calea opoziţiei nu se pot invoca  motive de nelegalitate.

O altă soluţie ar conduce la concluzia ca judecătorul-sindic şi-ar putea revizui propria decizie, ceea ce este inadmisibil.

Cu prilejul examinării cererii formulate de societatea debitoare, judecătorul-sindic nu are pârghiile necesare la îndemână pentru verificarea realmente a situaţiei de insolvenţă, acestea fiind motivul pentru care creditorii pot formula opoziţii, pentru a dovedi că debitorul nu este în insolvenţă.

Astfel, orice alt aspect ce ţine de legalitatea hotărârii judecătorului-sindic poate fi pus în discuţie pe calea recursului.

S-a arătat că oponenta nu a indicat nici un motiv din care să rezulte faptul că debitoarea nu se află în stare de insolvenţă, neprezentând dovezi în acest sens.

Prin urmare, faţă de definiţia dată de dispoziţiile art.3 pct.1 din legea nr.85/2006, conform cărora „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă.”

Mai mult, dreptul de creanţă deţinut de oponentă şi materializat prin cererea de admitere a creanţei şi admisă de administratorii judiciari constituie un argument în susţinerea ipotezei afirmate de către debitoarei, potrivit căreia aceasta se află în încetare de plăţi, deci în insolvenţă.

În aceste condiţii, creditorul oponent trebuia să facă  dovada faptului că existau, la momentul contemporan cu scadenţa obligaţiilor neachitate, sume de bani suficiente pentru a le acoperi.

Existenţa unor active valorificabile într-un viitor apropiat sau îndepărtat nu este de natură să anuleze starea de insolvenţă, stare ce se analizează la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Faţă de cele expuse mai sus, s-a solicitat  respingerea opoziţiei.

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la calea de atac menţionată în hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, se impun câteva precizări:

Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, în procedurile contencioase reglementate de legea insolvenţei sunt citate în calitate de părţi persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului-sindic, în condiţii de contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se aplică dispoziţiile din Codul de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, în măsura în care nu contravin unor dispoziţii exprese prevăzute de legea insolvenţei.

Formulând cererea de deschidere a procedurii în condiţiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 debitorul nu tinde la stabilirea unui drept în contra unei alte părţi, ci urmăreşte exercitarea controlului judecătoresc în procedură graţioasă, ca atare normele de procedură cuprinse la art. 27 din Legea insolvenţei se completează cu norma de drept comun cuprinsă în Cartea a III-a Codului de procedură civilă, dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase.

Calea recursului este pusă la îndemâna oricărei persoane interesate, incidente fiind dispoziţiile art. 336 alin. 3 Cod procedură civilă coroborat cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

În acest context, părţile în recurs nu sunt în mod imperativ aceleaşi persoane care au avut calitatea de parte în primă instanţă. Această hotărâre judecătorească nu produce efectele relative ale hotărârii judecătoreşti pronunţate în procedură contencioasă, ca atare nu există obligatoriu şi restrictiv identitate de părţi în primă instanţă şi în calea de atac.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 27 a Legii insolvenţei (care prevede în alineatul 5 că cererea debitorului se va judeca de urgenţă în termen de 5 zile în camera de consiliu, fără citarea părţilor), cu cele cuprinse în art. 32 alin. 2 (în cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării prevăzute de art. 61 din Lege, creditorii care se opun deschiderii procedurii vor formula opoziţie la deschidere) şi cu art. 7 din aceeaşi lege (în care, dată fiind incidenţa soluţionării cererii debitorului, pe calea procedurii necontencioase, aceasta se soluţionează conform Codului de procedură civilă), văzând şi dispoziţiile din Cartea a III-a din Codul de procedură civilă, „Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase”, rezultă admisibilitatea recursului, ca şi cale de atac cu privire la hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, procedură deschisă la cererea debitorului.

În aceste condiţii, nu se poate reţine opinia oponentei conform căreia, hotărârea prin care se admite cererea debitoarei de a se deschide procedura insolvenţei faţă de aceasta, nu poate fi atacată decât cu opoziţie.

După cum s-a arătat mai sus, legea permite în cuprinsul art. 32 alin. 2, ca, în termen de 10 zile de la primirea notificării prevăzute de art. 61 din lege, creditorii care se opun deschiderii procedurii să formuleze opoziţie la deschidere, aceasta fiind o cale procedurală specială, prevăzută numai în favoarea acestei categorii.

Însă, legea nu prevede o astfel de limitare în ceea ce priveşte exercitarea căii de atac a recursului, de către o altă persoană interesată, care justifică un interes în cauză. Mai mult, prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006 stabilesc că, în alin. 1, Curtea de apel va fi instanţa de recurs pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11.

Din această categorie (cea a hotărârilor prevăzute în cuprinsul art. 11 privitor la principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul legii) fac parte hotărârile de deschidere a procedurii, fără vreo distincţie între titularii acestei cereri (lit. a).

Cu privire la obiectul opoziţiei, calea de atac a opoziţiei limitează posibilitatea formulării acesteia doar creditorilor, categorie de persoane care, din perspectiva bunei-credinţe a debitoarei sau a absenţei acesteia, poate contesta numai starea de insolvenţă a debitoarei.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.27 alin.1) şi 2) din Legea nr.85/2000 “Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.

Va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi şi debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă.”

Prin stare de insolvenţă, conform art.3 pct.1 din lege, se înţelege  acea “stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:

a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă;

b) insolvenţă este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.”

Dacă cererea debitorului corespunde exigenţelor art.3 pct.1 şi art.27, judecătorul-sindic va deschide procedura generală a insolvenţei.

În speţă, la data de 25.01.2013, debitoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, invocând lipsa lichidităţilor în patrimoniul societăţii şi a insuficienţei fondurilor băneşti disponibile pentru a fi achitate datoriile exigibile către creditori, cerere prin care şi-a exprimat intenţia de a depune plan de reorganizare.

Debitoarea a menţionat că se află în insolvenţă vădită, nefiind achitate datoriile exigibile către creditori, conform înscrisurilor depuse la dosar.

Instanţa a constatat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art.3 pct.1 lit.a) din lege, conform cărora „1.insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:

insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă.”

S-a reţinut că, potrivit  actelor anexate cererii, debitoarea nu dispune de fonduri băneşti pentru achitarea creanţelor exigibile în cuantum de 2.674.847.276 lei, conform Situaţiei centralizate a creditorilor societăţii la data de 24.01.2013 şi a actelor cuprinse în Anexa 4.

Prin dispoziţiile art.32 alin.2) din lege se arată că “Prin încheierea de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului să efectueze notificările prevăzute la art. 61. În cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va tine, în termen de 5 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi administratorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile.”

În speţă, creditoarea a formulat opoziţie, arătând că intrarea în insolvenţă nu este o soluţie pentru salvarea societăţii debitoare şi nici pentru recuperarea sumelor pe care le au de încasat partenerii comerciale ai debitoarei.

S-a arătat că soluţiile viabile pentru funcţionarea la întreaga capacitate de producţie a societăţii debitoare ar fi conversiunea creanţelor statului în acţiuni, realizarea unui program de eficientizare, pe baza unui capital minim provenit din vânzarea acţiunilor şi din sumele oferite cu titlu de avans de către clienţi societatea putându-şi relua activitatea.

Din motivele de fapt cuprinse în opoziţie, instanţa a constatat că oponenta se opune deschiderii procedurii, recunoscând în fapt lipsa lichidităţilor băneşti ale debitoarei care să asigure achitarea datoriilor către oponentă şi către alţi creditori, precum şi reducerea activităţii de producţie a debitoarei.

Oponenta, prin soluţiile propuse, a prezentat instanţei perspective de redresare a debitoarei în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii acesteia, precum şi măsuri de ordin economic, financiar şi managerial în vederea redresării societăţii debitoare, aspecte ce se regăsesc în dispoziţiile privind planul de reorganizare cuprinse în art.95 din Legea nr.85/2006.

Faţă de cele arătate, instanţa a reţinut că, din analiza  situaţiilor financiare din data de 31.12.2011 şi 30.06.2012, precum şi a balanţelor de verificare din 30.11.2012 şi 31.12.2012-provizorie rezultă că, la data  formulării cererii introductive, debitoarea nu dispunea de  fondurile băneşti corespunzătoare pentru achitarea datoriilor exigibile în cuantum de 2.674.847.276 lei, aşa cum au fost identificate în Listele creditorilor depuse în Anexa 4.

Prin urmare, întrucât oponenta nu a dovedit o altă stare de fapt faţă de cea prezentată anterior, referitoare la starea de insolvenţă a debitoarei la data de 25.01.2013-data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, instanţa a constatat ca neîntemeiată opoziţia formulată.

Domenii speta

Spete similare