Acţiune în anularea sentinţei arbitrale.

Acţiune în anularea sentinţei arbitrale.

 Art.1270 alin. 1 Noul Cod Civil ce consacră principiul forţei obligatorii a contractului cuprinde doar o regulă de drept privat potrivit căreia actul juridic legal încheiat se impune părţilor întocmai ca legea, nefiind o normă juridică imperativă care să cadă sub incidenţa dispoziţiilor art.364 lit.i) Cod procedură civilă întrucât între lege şi contract nu se poate pune semnul egalităţii.

-Articolul 364 lit.i) teza finală Cod procedură civilă de la 1865.

Norma care se susţine că ar fi fost încălcată de tribunalul arbitral, respectiv art.1270 alin.1 Noul Cod Civil, nu îndeplineşte caracterul imperativ al unei norme legale, menit a determina admisibilitatea acţiunii în anulare.

Curtea a apreciat că tribunalul arbitral, atunci când a interpretat clauzele contractuale şi materialul probator administrat în cauză, nu a făcut altceva decât să acorde forţa obligatorie acestuia, potrivit dispoziţiilor art.1270 alin.1 Noul Cod civil şi nicidecum să încalce principiul consacrat de menţionatul text.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

 SENTINŢA CIVILĂ NR.118 din 02.12. 2013)

Prin sentinţa arbitrală nr.121 din 20.06.2013 pronunţată de C.A.C.I., tribunalul arbitral a respins acţiunea formulată de reclamanta Municipiul Bucureşti împotriva pârâtei SC Mc D. R. SRL şi a obligat reclamanta la plata sumei de 34.195,52 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale în temeiul dispoziţiilor art. 364 lit „i” teza finală Cod procedură civilă, reclamanta a formulat  acţiune în anulare, pentru soluţionarea căreia la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V a Civilă la data de 3.09.2013 s-

În motivarea acţiunii în anulare, petenta reclamantă consideră că sentinţa arbitrală atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece, deşi suma solicitată reprezintă suma minimă garantată şi dobânzile datorate pentru neplata la timp a debitului, calculate conform clauzelor contractului de asociere nr. 1941/C/25.09.1995, Curtea de  arbitraj ignorând dispoziţiile art. 1538, 1530 şi 1531 Cod civil precum şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001 a respins totuşi, nejustificat acţiunea arbitrală, încălcând astfel principiului efectului obligatoriu al contractului de participaţiune.

Se mai susţine şi faptul că, instanţa de arbitraj ar fi ignorat clauzele contractuale, ar fi interpretat greşit convenţia de asociere în participaţiune care avea  drept obiect exploatarea restaurantelor nu şi a terenurilor şi ar fi reţinut eronat că suma minimă garantată reprezintă o taxă de concesiune şi nu un procent din încasările lunare pe care asociatul le realizează.

În consecinţă, petenta solicită admiterea acţiunii în anulare, anularea sentinţei arbitrale atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata sumelor de 898.974,67 lei, debit neachitat aferent perioadei 26.05.2009-30.06.2011 şi 260.312,48 lei, majorări de întârziere aferente aceleiaşi perioade.

Intimata-pârâtă legal citată a depus la dosar întâmpinare, prin care argumentat în fapt şi în drept a solicitat respingerea acţiunii în anulare.

Curtea, verificând legalitatea lucrărilor tribunalului arbitral prin prisma dispoziţiilor art. 364 lit i teza finală Cod procedură civilă, a constatat că acţiunea în anulare este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit dispoziţiilor art. 364 Cod procedură civilă hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin intermediul acţiunii în anulare, în cazurile  expres şi limitativ prevăzute la lit a-i.

În cauza de faţă petenta-reclamantă şi-a întemeiat în drept acţiunea în anulare, pe dispoziţiile art. 364 lit i teza finală Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea arbitrală încalcă dispoziţiile imperative ale art. 1270 alin. 1 Noul Cod Civil, care se referă la puterea de lege între părţile contractante a contractului valabil încheiat şi ale Legii nr. 10/2001.

Referitor la acest motiv de anulare, bazat pe susţinerea că hotărârea arbitrală încalcă dispoziţiile art. 1270 alin. 1 Noul Cod Civil care consacră principiul forţei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), Curtea a considerat că acest text de lege cuprinzând doar o regulă de drept privat potrivit căreia actul juridic legal încheiat se impune părţilor întocmai ca legea, acest lucru nu transformă respectivul text într-o normă juridică imperativă care să cadă sub incidenţa dispoziţiilor art. 364 lit.i Cod procedură civilă, întrucât între lege şi contract nu se poate pune semnul egalităţii.

Analizând din această perspectivă dispoziţiile art. 364 lit. i Cod procedură civilă, Curtea a considerat că, norma care se susţine că ar fi fost încălcată de tribunalul arbitral, respectiv art. 1270 alin. 1 Noul Cod Civil, nu îndeplineşte caracterul imperativ al unei norme legale, menit, a determina admisibilitatea acţiunii în anulare.

În acest sens, Curtea a apreciat că ceea ce a făcut tribunalul arbitral atunci când a interpretat clauzele contractuale şi materialul probator administrat în cauză nu a făcut altceva  decât să acorde forţa obligatorie acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 1270 alin. 1 Noul Cod civil şi nicidecum să încalce principiul consacrat de menţionatul text.

Cum, art. 1270 alin. 1 Noul Cod civil nu are natura juridică a unei norme imperative, analizată din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 364 lit. i Cod procedură civilă, deoarece, aşa cum s-a arătat, reglementează doar un principiu de drept referitor la forţa obligatorie (iar nu facultativă) a contractului, ceea ce nu se confundă cu norma imperativă, care fie, prescrie o anumită conduită, încălcată de părţi, dar acceptată de instanţă, fie interzice o anumită conduită, pe care însă instanţa ar fi permis-o, Curtea a considerat că, în cauză, neavând loc o încălcare a unei norme imperative va respinge ca neîntemeiată acest motiv al acţiunii în anulare.

De altfel, întreaga doctrină este unanimă în aprecierea potrivit căreia acţiunea în anulare putând fi exercitată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, aceasta nu ar putea fi extinsă şi la alte situaţii, care privesc, în realitate temeinicia hotărârii atacate, modul în care au fost interpretate, felul în care tribunalul arbitral a procedat la interpretarea clauzelor contractuale.

Cum, în cauza de faţă petenta reclamă tocmai netemeinicia hotărârii arbitrale, fiind nemulţumită de soluţia pronunţată ca urmare a judecăţii făcută pe fondul litigiului, pentru a nu se ajunge la situaţia nepermisă ca acţiunea în anulare să se transforme într-o cale de atac de reformare prin intermediul căreia orice hotărâre arbitrală contestată, în temeiul dispoziţiilor art. 364 lit i Cod procedură civilă ar putea fi anulată ca urmare a interpretării diferite făcută de instanţă a clauzelor contractuale, pe considerentul că dispoziţiile art. 1270 alin. 1 Noul Cod civil ar fi fost încălcate.

Pentru aceste considerente, Curtea a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare fundamentată pe încălcarea dispoziţiilor art. 1270 alin. 1 Noul Cod civil.

Referitor la celelalte critici care vizează: modalitatea de interpretare a clauzelor contractuale, a clauzei penale, aplicarea noţiunilor juridice şi în general judecată cauzei, Curtea a considerat că, toate aceste aspecte exced ipotezei prevăzută de dispoziţiile art. 364 lit. i Cod procedură civilă, petenta încercând prin intermediul acestei căi de atac să repună în discuţia instanţei de control judiciar, chestiuni care ţin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitral a analizat pe fond raporturile juridice dintre părţi şi  probele administrate precum şi dezlegările date litigiului de instanţa arbitrală.

În acest context, Curtea a considerat că, nemulţumirea petentei reclamante de judecata făcută de instanţa arbitrală, nu este un motiv  de admisibilitate a acţiunii în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 364 lit.i Cod procedură civilă, în condiţiile în care modalitatea în care această instanţă a interpretat voinţa părţilor, sau răspunderea contractuală a acestora, nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 364 lit.i teza finală, Cod procedură civilă (a se vedea în acest sens şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială 3622/02.12.2008).

Curtea a considerat că, interpretarea greşită a clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 incidente în materie, nu poate fi considerate drept o încălcare a normelor de ordine publică, a bunelor moravuri sau cu dispoziţiile imperative ale legii.

Din analiza dosarului arbitral, Curtea a constatat că, tribunalul arbitral s-a limitat strict la soluţionarea obiectului cererii, a analizat toate susţinerile, a încuviinţat administrarea probatoriului solicitat de părţi şi a cerut clarificări atunci când a considerat că era cazul.

Faptul că petenta-reclamantă nu este mulţumită de soluţia pronunţată, nu are relevanţă juridică din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 364 lit i Cod procedură civilă, această împrejurare neputând genera aşa cum doreşte petenta – o rejudecare în fapt a litigiului de către o instanţă superioară, pentru motive străine celor enumerate strict şi limitativ în dispoziţiile legale menţionate.

În consecinţă, pentru toate argumentele  prezentate, Curtea a constatat că tribunalul arbitral nu a încălcat dispoziţiile legale imperative incidente în materie, în temeiul prevederilor art. 364 lit i Cod procedură civilă şi a respins acţiunea în anulare ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare