Recunoaşterea în România, în vederea punerii în executare silită a hotărârii arbitrale pronunţată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris

Recunoaşterea în România, în vederea punerii în executare silită a hotărârii arbitrale pronunţată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris

-  Articolul 10 din Legea nr. 105/1992

-  Articolul 5 din Convenţia de la New York

- Articolele 43 şi 44 din Regulamentul CE nr. 44/2001

- Articolul 32 din Regulamentul CE nr. 44/2001

 - Cauza CEJ – West Tankers

Potrivit articolului  32 din Regulamentul CE nr. 44/2001 prin hotărâre se înţelege o hotărâre pronunţată de o instanţă dintr-un  stat membru. Potrivit dispoziţiilor articolului 1 alin. 2 lit. d) din  sfera de aplicare a Regulamentului  sunt excluse hotărârile arbitrale, instanţele arbitrale nefiind considerate instanţe în sensul dreptului comunitar.

În acest sens s-a pronunţat CEJ în cauza West Tankers

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.501/A din 18.06.2014)

Deliberand asupra apelului :

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă la data de 09.03.2011, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta A. AG (în lichidare) prin lichidator judiciar W. G. & P.solicitând recunoaşterea în România în vederea punerii în executare silită a hotărârii arbitrale pronunţate la data de 31.03.2008 în dosarul nr.13493/DK/RCH/JHN de Tribunalul Arbitral constituit pe lângă Camera Internaţională de Comerţ, Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, încuviinţarea executării silite în Românie a hotărârii arbitrale menţionate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinta civila nr. 742/20.02.2014 Tribunalul a admis cererea formulată de reclamanta A.A.A.S., în contradictoriu cu pârâta ASCOP AG - prin lichidator judiciar B. H.-W., a dispus recunoaşterea hotărârii arbitrale pronunţate la 31.03.2008 în dosarul 13493/DK/RCH/JHN de Tribunalul Arbitral constituit pe lângă Camera Internaţională de Comerţ – Curtea de Arbitraj ICC Paris şi încuviinţarea executării silite a hotărârii în România, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21.841 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut că potrivit precizării din data de 14.11.2013 cererea se întemeiază pe Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine de la New York din 10.06.1958, la care România a aderat prin Decretul nr.186/1961.

În aplicarea art. 1 şi 4 din Conventie reclamanta a depus la dosar contractul de vânzare cumpărare acţiuni  în copie şi copie certificată pentru conformitate cu originalul care cuprinde convenţia arbitrală.

Totodată, reclamanta a depus la dosar traducerea legalizată a hotărârii arbitrale invocate, opinia separată, copie certificată pentru conformitate cu originalul. S-a depus la dosar şi certificatul emis de Curtea Internaţională de Arbitraj care atestă caracterul definitiv al sentinţei arbitrale şi împrejurarea că Regulile nu prevăd nicio cale de atac împotriva hotărârii.

A mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Convenţia de la New York Recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate, la cererea parţii contra căreia ea este invocata, decât daca aceasta face dovada în fata autorităţii competente a tarii unde recunoaşterea şi executarea sunt cerute:

a) ca părţile la convenţia amintita în articolul II, erau, în virtutea legii aplicabila lor, lovite de o incapacitate, sau ca convenţia menţionata nu este valabila în virtutea legii căreia părţile au subordonat-o, sau în lipsa unor indicaţii în acest sens, în virtutea legii tarii în care sentinţa a fost data; sau

b) ca partea împotriva căreia este invocata sentinţa nu a fost informata în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, sau ca i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, sa-şi pună în valoare mijloacele sale de apărare; sau

c) ca sentinţa se refera la un diferend nemenţionat în compromis, sau care nu intra în prevederile clauzei compromisorii, sau ca ele conţin hotărâri care depăşesc prevederile compromisului, sau ale clauzei compromisorii; totuşi, daca dispoziţiile sentinţei care au legătura cu problemele supuse arbitrajului pot fi disjunse de cele care au legătura cu probleme care nu sunt supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscute şi executate; sau

d) ca constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conforma cu convenţia parţilor, sau, în lipsa de convenţie, ca ea nu a fost conforma cu legea tarii în care a avut loc arbitrajul; sau

e) ca sentinţa nu a devenit incă obligatorie pentru parţi sau a fost anulata sau suspendata de o autoritate competenta a tarii în care, sau după legea căreia, a fost data sentinţa.

Recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale vor putea fi, de asemenea, refuzate daca autoritatea competenta a tarii în care se cere recunoaşterea şi executarea constata:

a) ca în conformitate cu legea acestei tari obiectul diferendului nu este susceptibil a fi reglementat pe calea arbitrajului; sau

b) ca recunoaşterea sau executarea sentinţei ar fi contrara ordinei publice a acestei tari.

Pârâta nu a invocat niciuna din aceste situaţii în apărarea sa.

Potrivit art.10 din Legea nr.105/1992 Dispoziţiile prezentei legi sunt aplicabile în măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte nu stabilesc o altă reglementare. Prin urmare, nu sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 174 din legea 105/1992 invocate de pârâtă, referitoare la executarea hotărârii străine.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel SC A.AG prin lichidator judiciar, solicitand modificarea hotararii în sensul respingerii actiunii de recunoastere a hotararii arbitrale.

În motivare, apelanta a invocat încălcarea art. 261 alin.1. pct. 5 Cod procedură civilă. Reclamanta nu a făcut dovada caracterului executoriu al hotărârii arbitrare, conform art. 174 (1) din Legea nr. 105/1992 raportat la Codul de procedură civilă franceză, respectiv la art.1477, potrivit cu care hotărârea arbitrală nu este susceptibilă de executare silită în lipsa unei proceduri exequatur similară cu aceea a investirii cu formulă executorie din România, prevedere similară cu art.368 din Codul de procedură civil român.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra lipsei urmării procedurii de exequatur, reglementată de art.1477 din Codul de procedură civilă francez, procedură în urma căreia hotărârea devenea executorie.

Apelanta invoca încălcarea şi aplicarea greşită a art.10 din Legea nr.105/1992, aratand că aceste dispoziţii nu contravin dispoziţiilor din Convenţia de la New York din 1958.

Este vorba deci de existenţa unei alte reglementări, în convenţiile internaţionale, cu privire la dobândirea caracterului executoriu al sentinţei arbitrate.

Textul art. 5 alin.1 lit. e din Convenţia de la New York nu reglementează modul de dobândire a caracterului executoriu al sentinţei arbitrale ci doar spune că sentinţa arbitrală trebuie să fie obligatorie potrivit legii care a dat-o.

Nici regulile de arbitraj ale Camerei de Comerţ nu reglementează modul în care o hotărâre arbitrală este executorie. La fel, ele vorbesc despre caracterul obligatoriu al hotărârii. În schimb, dobândirea acestui caracter este reglementat în art. 1447 din Codul de procedură civil francez,

În ce priveşte încălcarea şi aplicarea greşită a art.174 din Legea nr. 105/1992, în art.5 alin. 2 lit. b din Convenţia de la New York din 1958 se arată că: recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale poate fi refuzată dacă se constată că este contrară ordinei publice a ţării în care se solicită recunoaşterea şi executarea.

Potrivit 174 din Legea nr. 105/1992 se cere ca hotărârea să fie executorie potrivit legii instanţei care a pronunţat-o.

Ordinea publică din România cere deci să se facă dovada că ca sentinţa arbitrală este executorie, potrivit legii instanţei care a pronunţat-o.

Legea română face astfel distincţia între hotărâri definitive şi hotărâri  executorii şi cere ca, deopotrivă, să fie îndeplinite aceste două condiţii ale hotărârii.

La dosar reclamanta a depus un certificat, fila 123 voi. I, în care se precizează că hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie între părţi.

Nicăieri în acest certificat nu se arată că sentinţa arbitrală este executorie, potrivit legii instanţei care a pronunţat-o.

În drept au fost invocate prevederile art. 282 şi urm. Cod procedura civila.

Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat, aratand ca  cererea de recunoaştere şi executare a hotararilor arbitrale străine se judeca cu respectarea prevederilor Regulamentului CE nr.44 din 22.12.2001.

Potrivit principiilor inscrise în preambulul acestui act normativ comunitar, în vederea atingerii obiectivului liberei circulaţii a hotararilor în materie civila şi comerciala şi a administrării armonioase a justitiei la nivel comunitar, regulamentul statueaza recunoaşterea de plin drept a hotararilor pronuntate intr-un stat membru fără sa fie necesara, cu excepţia contestatiilor, recurgerea la o alta procedura şi executarea silita rapida şi simpla a hotararilor pronuntate intr-un stat membru în urma unor verificări pur formale ale documentelor furnizate.

Hotararea pronuntata la data de 31.03.2008 de Tribunalul Arbitrai constituit pe langa Camera Internaţionala de Comert-Curtea de Arbitraj ICC Paris se circumscrie celor definite prin Regulamentul nr.44/2001, fiind astfel aplicabile dispoziţiile acestui act normativ comunitar.

Conform art. 44 din Regulament, pentru Romania, hotararea pronuntata cu privire la acţiunea reglementata de art. 43, poate face obiectul doar al caii de atac a contestatiei în anulare sau revizuirii mentionate în Anexa IV.

Cererea formulata a avut în vedere dispoziţiile art.10 din Legea nr.105/1992, potrivit carora "Dispoziţiile prezentei legi sunt aplicabile în masura în care convenţiile internaţionale la care Romania este parte nu stabilesc o alta reglementare".

Fata  de dispoziţiile legale anterior mentionate, consideră că instanta de fond în mod corect şi legal a făcut aplicabilitatea acestor dispoziţii legale şi a respins ca neintemeiate susţinerile paratei, referitoare la presupusa incalcare a dispoziţiilor art. 174 din Legea nr.105/1992.

Dispoziţiile legal aplicabile sunt cele prevăzute de Convenţia de la New York din 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine precum şi Regulamentul CE nr.44/2001 modificat prin Regulamentul CE nr. 156/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Dispoziţiile art.1477 din Codul de procedura civila francez nu sunt aplicabile spetei de fata şi nu isi pot produce efecte.

Chiar daca s-ar aprecia ca în speţa sunt aplicabile prevederile Legii nr.105/1992, sunt indeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 173 pentru admiterea cererii de recunoaştere şi incuviintare a executării silite

În drept au fost invocate prevederile art. 289 Cod procedura civila .

În apel a fost administrata proba cu inscrisuri.

Examinand cu precadere, conform art. 137 alin.1 Cod procedura civila exceptia inadmisibilitatii apelului, Curtea retine urmatoarele:

Intimata reclamanta a invocat inadmisibilitatea caii de atac fata de dispozitiile art. 43 şi 44 din Regulamentul CE nr. 44/2001, potrivit  carora caile de atac ce pot fi exercitate împotriva sentintei prin care se solutioneaza cererea de incuviintare a executarii silite a unei hotarari pronunţata de o instanta dintr-un stat membru sunt contestatia în anulare sau revizuirea.

Curtea retine ca Regulamentului (CE) nr. 44/2001  reglementează procedura de recunoaştere şi de încuviinţare a executării silite a hotărârilor judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit art. 32 din Regulament, prin „hotărâre” se înţelege o hotărâre pronunţată de o instanţă dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi decizie, sentinţă, ordonanţă, mandat de executare, precum şi stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată.

Conform dispozitiilor exprese din art. 1 alin.2 lit.d), din sfera de aplicare a Regulamentului sunt excluse hotararile arbitrale, instantele arbitrale nefiind considerate instante în sensul dreptului comunitar. În acest sens s-a pronuntat CEJ în cauza  West Tankers.

În consecinta, litigiu dintre parti este guvernat de dispoziţiile Convenţiei de la New York, care nu pot fi coroborate cu prevederile art. 34-35 și 45 din Regulamentul (CE) al Consiliului nr. 44/2001.

Procedura de solutionare a cererii de recunoastere şi  incuviintare a executarii este supusa, asa cum prevede art. 3 din Convenţia de la New York, dispozitiilor de drept comun ale legii romane, calea de atac împotriva sentintei pronuntate în prima instanta fiind apelul.

Pentru aceste considerente, Curtea urmand a respinge ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii caii de atac .

Analizand sentinta apelata în raport de motivele invocate, Curtea constata ca hotararea instantei de fond este temeinica şi legala, apelul fiind nefondat.

Curtea constata ca hotararea primei instante cuprinde o motivare concisa şi clara, considerentele retinand aspectele esentiale şi relevante ale cauzei, raspunzand cu rigurozitate tuturor sustinerilor din cererea de chemare în judecata şi apararilor invocate de apelanta, astfel incat primul motiv de apel este nefondat .

Instanta de fond a raspuns argumentului apelantului intemeiat pe dispozitiile art.174 din Legea nr. 105/1992, aratand ca în raport de art. 10 din aceeasi lege, norma juridica invocata  nu este aplicabila în litigiul dintre parti.

În ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de apel, prin care se invoca aplicarea gresita a art. 10 din legea nr. 105/1992, Curtea retine ca norma juridica invocata prevede ca dispozitiile legii sunt aplicabile în masura în care conventiile internationale la care Romania este parte nu stabilesc o alta reglementare.

În baza principiului instituit de art. 10 din Legea nr. 105/1992, Conventia de la New York incheiata în 1958 şi ratificata de Romania prin Decretul nr. 186/1961 este principala sursă de reglementare în materia recunoasterii şi executarii sentintelor arbitrale date pe teritoriul unui alt stat, Legea nr. 105/1992 aplicandu-se în subsidiar.

În acest sens, potrivit art. 3 din Convenţia de la New York statele contractante sunt obligate sa recunoasca autoritatea unei sentinţe arbitrale şi sa incuviinteze executarea acesteia, conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul unde sentinţa este invocată, ceea ce inseamna ca Legea nr. 105/1992 este aplicabila numai în materie procedurala .

De asemenea, Conventia precizează că recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale în sistemul Convenţiei de la New York nu vor fi supuse unor condiţii mult mai riguroase decât recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale naţionale.

Fata de aceasta reglementare Legea nr. 105/1992 se poate aplica în ce priveşte condiţiile de fond, numai dacă prevede condiţii mai puţin riguroase decât cele din Convenţia de la New York. Cum  Legea nr. 105/1992 instituie condiţii mai exigente, printre care şi cerinta invocata de apelanta - ca sentinta arbitrala sa fie executorie inseamna ca ramane aplicabila numai în ce priveşte regulile de procedura.

Apelanta a invocat ca argument în sustinerea teoriei privind aplicarea art. 174 din legea nr. 105/1992 dispozitiile art. 5 din Conventie, potrivit carora recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale străine pe teritoriul unei ţări pot fi refuzate dacă este contrara ordinii publice de drept internaţional privat a tarii în care se solicită .

Curtea constata ca prin ordine publica de drept privat se intelege principiile fundamentale de drept ale statului aplicabile în raporturile juridice de drept internaţional privat.  Or, conditiile pentru recunoasterea şi incuviintarea executarii hotararilor stratine nu se incadreaza în sfera ordinii publice de drept international, asa cum reiese chiar  din art. 10 din legea nr. 105/1992, ce consacra caracterul subsidiar al legii .

În consecinta, Curtea retine ca cerintele recunoaşterii şi incuviinţării executării silite a sentinţelor arbitrale străine sunt expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art.5 din Convenţia de la New York, nefiind aplicabila norma inscrisa în art. 174 din legea nr, 105/1992.

Avand în vedere cele expuse anterior, în sensul ca executorialitatea hotararii arbitrale nu reprezinta o cerinta pentru recunoasterea şi incuviintarea executarii acesteia, Curtea nu va analiza cel de-al treilea motiv de apel invocat de apelanta parata, prin care se invoca gresita apreciere a probelor sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art. 296 Cod procedura civila a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC A. AG.

Domenii speta

Spete similare