Litigiu de muncă având ca obiect acţiune în răspundere patrimonială intentată de angajator împotriva salariatului.

Litigiu de muncă având ca obiect acţiune în răspundere patrimonială intentată de angajator împotriva salariatului. Neîndeplinirea cerinţelor prevazute de lege pentru existenţa unei plăţi nedatorate. Recurs respins

- Codul Muncii, art. 256.

Referitor la invocarea plăţii nedatorate, Curtea reţine că potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii, „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.”. Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere specială din Codul muncii, Curtea apreciază că regimul comun al plăţii nedatorate este aplicabil şi în cadrul conflictelor de muncă, atâta timp cât legiuitorul nu a înţeles decât să enunţe incidenţa instituţiei plăţii nedatorate şi în dreptul muncii, fără a detalia condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată. În consecinţă, şi pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii trebuie verificate îndeplinirea condiţiilor impuse de dreptul comun.

Astfel, prestaţia trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi, iar plata nu trebuie să fi fost făcută din eroare.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 5692 din 09.12.2014)

Prin sentinţa  civilă nr. 7078/03.07.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC O SA, cu în contradictoriu cu pârâta I.L..

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că:

Prin sentinţa civilă nr. 483/23.11.2007 pronunţată de Tribunalul CARAŞ-SEVERIN (fila 34-39 dosar declinat) reclamanta a fost obligată la plata suplimentărilor salariale de Paşti şi de Crăciun către pârât.

Reclamanta a plătit în iunie 2008 suma de 4909 lei, aspect recunoscut de pârât.

În dosarul nr. 169/E/2008 al BEJ C.G. pârâtul a pornit executarea silită, nerezultând din probele dosarului suma efectiv executată, însă pârâtul a indicat faptul că a executat silit diferenţa dintre suma datorată şi cea încasată anterior.

Salariatul este obligat, în temeiul art. 256 C. mun., să restituie angajatorului suma încasată nedatorat. Art. 256 reprezintă o manifestare în planul dreptului munci a instituţiei plăţii nedatorate cuprinsă în dispoziţiile art. 1092 C. civ din Codul civil şi este necesar pentru admiterea cererii îndeplinirea întocmai a condiţiilor prevăzute de lege.

Însă pe calea acestei instituţii reclamanta urmăreşte a primi sumele executate silit în cadrul dosarul 170/E/2008 al BEJ C.G.

Dovezile administrate în cauză nu conduc la reţinerea acestei ipoteze, aplicarea în cauză a instituţiei plăţii nedatorate.

Pentru a se accepta o acţiune introdusă în temeiul plăţii nedatorate, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: prestaţia voluntară să fi fost săvârşită cu titlul de plată, datoria să nu existe din punct de vedere juridic între părţi, plată să fi fost făcută din eroare.

Plata nedatorată presupune prin esenţă o plată executată voluntar din eroare şi nu o plată silită, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru o plată nedatorată.

Nu trebuie ignorat nici faptul că instituţiile de drept civil trebuie utilizate cu respectarea întocmai a legii.

Astfel nu poate fi utilizată instituţia plăţii nedatorate pentru a se obţine returnarea unei sume obţinute în cadrul unei proceduri de executare silită, ce face parte din proces, iar procesul s-a finalizat prin închiderea executării în urma realizării integrale a creanţei.

Plata silită poate fi contestată prin căile lăsate la îndemână de lege în speţă prin intermediul instituţiei contestaţiei la executare, cale efectivă şi eficientă şi care putea duce la analiza pretenţiilor reclamantei.

Legiuitorul a pus la îndemâna persoanelor interesate calea contestaţiei la executare, nelăsând la aprecierea acestora alegerea de a acţiona pe una dintre căile reglementate de lege în mod special şi normele de drept comun, văzând, interesul social pregnant de rezolvare a unor aspecte ce vizează probleme importante ce afectează o largă categorie de membrii ai societăţii.

Libertatea de a alege în materie civilă, chiar prin prisma principiului disponibilităţii, nu neagă dreptul legiuitorului de a reglementa în mod exact cadrul în care urmează să se acţioneze şi obligaţia destinatarilor legii de a le respecta.

Cererea formulată de către reclamant nu ar putea fi primită nici pe calea îmbogăţirii pentru justă cauză având în vedere considerentele de mai sus. În plus se poate observa că instituţia îmbogăţirii fără justă cauză este o creaţie jurisprudenţială, o cale subsidiară la care se poate apela la momentul în care nu există nici o altă posibilitate de a acţiona pentru a fi analizate pretenţiile prin intermediul unei alte instituţii, principiu de drept, cale de acţiune. Această instituţie în realizarea pretenţiilor nu este pusă la îndemâna unui reclamant cât timp acesta are posibilitatea de a apela la o altă instituţie, principiu de drept pentru realizarea pretenţiilor. Pierderea din neglijenţă a unei căi de acţiune nu deschide calea utilizării instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză.

Faţă de considerentele expuse, constatând că nu este îndeplinită ipoteza legii ce reglementează restituirea către angajator a sumelor încasate nedatorat de salariat, urmează a fi respinsă acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal reclamanta, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 304 1Cod procedura civilă.

În motivarea cererii de recurs se invocă nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate.

Prin sentinţa nr. 483 din 23.11.2007 a Tribunalului Caraş-Severin, recurenta a fost obligată la plata către reclamantă a drepturilor băneşti reprezentând suplimentări salariate corespunzătoare sărbătorilor de Paşti şl Crăciun, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societăţii şi Indexate în raport de Indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şl până la data plăţii efective, având în vedere faptul că sentinţa amintită era executorie, SC P SA a plătit voluntar creditoarei la 21.05.2008.

După această dată, creditorul a deschis dosarul de executare nr. 169/E/2008 BEJ C.G., dosar de executare în virtutea căruia a executat SC P SA cu suma de 5182 lei.

A motivat acţiunea pe disp. art. 404 ind. 1 şi art. 404 ind. 2  C. pr. civ., şi pe dispoziţiile art.256 C.M: "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat sg o restituie."

În acest caz, ne aflăm în situaţia obligaţiei de restituire care are la bază plată lucrului nedatorat, îmbogăţirea fără justă cauză, aşadar sunt supuse restituirii sumele necuvenite cu titlu de drepturi băneşti decurgând din dublă executare a unei sentinţe judecătoreşti.

În susţinerea motivelor acţiunii introductive de instanţă, a depus la dosarul cauzei fluturaşul de salariu din care rezultă că acele drepturi băneşti au fost achitate voluntar de subscrisa în contul intimatului-pârât.

Ori, din moment ce acesta a ridicat suma de bani de pe cardul de salariu, înseamnă că a avut cunoştinţă de plata voluntară efectuată de subscrisa, iar formularea unei cereri de executare a aceleiaşi sentinţe nu ar urmări altceva decât o îmbogăţire fără justă cauză.

Instanţa de fond şi-a motivat sentinţa pronunţată şl prin faptul că societatea, deşi avea posibilitatea să formuleze contestaţie la executare, nu am făcut-o şl astfel nu mai are posibilitatea  de solicita suma de bani executată silit, nici această motivare nu este una care să poată fi avută în vedere deoarece textul art. 256 din Codul muncii nu impune nici un fel de condiţie pentru cel care formulează  o acţiune în temeiul acestei dispoziţii legale.

Or, din moment ce legea nu impune expres că, înainte de formularea unei acţiuni prin care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată să fie obligat să o restituie, să fie formulată contestaţie la executare, instanţă  nu poate impune o astfel de condiţie.

Un aspect esenţial în dezlegarea prezentei cauze este reprezentat de faptul că, la momentul plăţii voluntare făcute de P direct în contul de salariu al pârâtului, acesta a încasat suma de bani, fără să conteste în nici un moment cuantumul acesteia şl ce reprezintă această sumă de bani.

Dacă pârâtul nu ştia la momentul ridicării sumei de bani plătite voluntar de subscrisa ce reprezintă această sumă de bani şi dacă era nemulţumit de cuantumul acesteia, avea posibilitatea să solicite reprezentanţilor subscrisei să-l comunice modalitatea prin care a fost calculată suma de bani şl, în eventualitatea unor nemulţumiri, plata unei sume de bani în plus.

Or, din moment ce pârâtul a ridicat suma de bani fără să o conteste în nici un fel, înseamnă că datoria pe care P o avea faţă de acesta ca urmare a pronunţării sentinţei 483 din 23.11.2007 a fost stinsă.

Astfel, apelarea la un executor judecătoresc pentru executarea silită a titlului executoriu reprezentat de 483 din 23.11.2007 nu poate decât să fie o măsură abuzivă din partea pârâtului, acesta urmărind o îmbogăţire fără just temei.

Pentru aceste motive, în temeiul disp. art. 304 pct. 9  C. pr. civ., şi ale art. 304 ind. 1 C. pr. civ., solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Intimata nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

În faţa instanţei de recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele dosarului prin prisma criticilor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cpc, precum şi din oficiu conform art. 304 ind. 1 Cpc, Curtea apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlul de principiu Curtea retine faptul ca recurenta-reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art. 256 alin. 1 Codul muncii, totuşi sumele faţă de care solicită restituirea ar fi cele platite de societate ca urmare a declanșării de către intimată a procedurii executarii silite. Se remarcă astfel încercarea de eludare de către recurentă a dispoziţiilor legale privind atât competenţa materială, cât şi cele privind achitarea taxelor legale incidente în cazul întoarcerii executării silite.

Referitor la invocarea plăţii nedatorate, Curtea reţine că potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii, „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.”. Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere specială din Codul muncii, Curtea apreciază că regimul comun al plăţii nedatorate este aplicabil şi în cadrul conflictelor de muncă, atâta timp cât legiuitorul nu a înţeles decât să enunţe incidenţa instituţiei plăţii nedatorate şi în dreptul muncii, fără a detalia condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată. În consecinţă, şi pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii trebuie verificate îndeplinirea condiţiilor impuse de dreptul comun.

Astfel, prestaţia trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi, iar plata nu trebuie să fi fost făcută din eroare.

Practic, plata nedatorată presupune executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria cuiva.

Noţiunea de plată are în vedere în mod evident executarea unei prestaţii în mod voluntar, iar nu pe calea executării silite astfel cum încearcă să argumenteze recurenta. Prin urmare, cu privire la sumele pentru care solicită restituirea şi care provin din executarea silită ,nu se poate reţine că acestea au fost achitate de către recurentă cu titlu de  „ plată”, ci în cadrul unei executări silite. De altfel, pentru aceste sume legiuitorul a avut în vedere dispoziţiile din cadrul contestaţiei la executare ( art. 399 şi urm Cpc), respectiv cele de la întoarcerea executării ( art. 404 1 şi urm Cpc).

Chiar în ipoteza în care s-ar admite teoria recurentei in sensul dovedirii plății către intimat a sumelor respective, la momentul in care au fost achitate sumele respective în cadrul dosarului de executare, Curtea constata ca exista un temei juridic ce a fundamentat executarea silită, şi anume o hotărâre judecătorească irevocabilă. În consecinţă, în raporturile dintre părţi (recurentă şi intimat) datoria sumelor executate silit exista din punct de vedere juridic, nefiind invalidată nici până în prezent.

În mod similar, nu se poate susţine că plata ar fi  fost făcută din eroare atâta timp cât sumele în cauză au fost achitate în urma unei executări silite.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală si temeinică, astfel incât, potrivit art. 312 alin. 1 Cpc, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare