Concediere disciplinară. Director de agenţie al unei societăţi de asigurări.

Dintre abaterile disciplinare reţinute în sarcina reclamantei, sunt dovedite cele constând în folosirea personalului societăţii angajatoare în interes propriu sau în interesul SC EI Agent de Asigurare SRL, obţinerea de avantaje financiare necuvenite pentru SC EI Agent de Asigurare SRL prin deturnarea vânzărilor directe către vânzări indirecte pe care le trecea ca fiind intermediate de SC EI Agent de Asigurare SRL, precum şi neîndeplinirea îndatoririlor faţă de societate şi punerea în pericol a angajatorului, permiţând accesul pe platforma de emitere a poliţelor unor persoane care nu aveau dreptul şi/sau calitatea de a utiliza această platformă.

Aceste abateri disciplinare prezintă caracter grav în sensul art. 61 lit. a) C. Mc., întrucât constau în esenţă în încălcarea obligaţiei de loialitate, prin subordonarea intereselor angajatorului faţă de cele ale SC EI Agent de Asigurare SRL, cu consecinţa perturbării activităţii angajatorului până la nivelul la care agenţia din Constanţa al cărei director a fost reclamanta a reuşit în mai mult de un an să încheie în mod direct, fără vreun intermediar, un număr derizoriu de poliţe de asigurare, respectiv 13, ca şi cum practic nu şi-ar fi justificat existenţa.

Această situaţie a legitimat angajatorul să aplice cea mai aspră sancţiune disciplinară, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, care s-a dovedit proporţională cu gravitatea faptelor.

Art. 61 lit. a) Codul Muncii

I. Sentinţa apelată:

Prin sentinţa civilă nr. 4360/25.11.2014, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins cererea formulată la 11.06.2013 de reclamanta MI în contradictoriu cu pârâta [...] SA, prin care aceasta solicitase anularea deciziei de concediere nr. 64/31.05.2013, reintegrarea in postul detinut anterior concedierii, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii până la reintegrare, obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 13.500 lei ca urmare a stresului provocat de pierderea intempestivă a locului de muncă şi a afectării reputaţiei profesionale, precum şi a cheltuielilor de judecată. Tototată, instanţa a obligt reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat redus în baza art. 453 C. proc. civ.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 04.04.2012 s-a incheiat contractul individual de munca dintre [...] SA si MI, aceasta din urma fiind angajată, pe durată nedeterminată, incepând cu data de 05.04.2012, in func?ia de director agen?ie la Agen?ia [...] SA din Constan?a.

Potrivit fi?ei postului emisă la data de 04.04.2012, reclamanta avea obliga?ia de a organiza, coordona ?i răspunde pentru intreaga activitate a agen?iei, de a planifica li organiza activitatea pentru asigurarea eficacită?ii ?i eficien?ei agen?iei, de a ac?iona pentru dezvoltarea ?i diversificarea portofoliului de asigurari, de a coordona activitatea privind incheierea de asigurari in baza condi?iilor de asigurare ?i a tarifelor practicate de societate ?i in limita competentelor acordate de conducerea societatii.

Din con?inutul contractului de agent de asigurare nr. 4/17.05.2012 incheiat intre [...] SA ?i SC EI Agent de Asigurare SRL, al cărei administrator este MI, rezulta că acesta avea ca obiect activitatea de intermediere in asigurari.

Prin decizia nr. 64/31.05.2013 emisă de [...] SA s-a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantei MI, incepand cu data de 01.06.2013, conform art. 61 lit. a CM.

S-a retinut in motivarea deciziei de incetare a contractului individual de munca ca reclamanta a intermediat polite de asigurare pentru societati concurente, prin platformele brokerilor de asigurari SC S Broker de Asigurare Reasigurare SRL si T; s-a folosit  de dotarile societatii si de personalul acesteia in interes propriu sau in interesul SC EI Agent de Asigurare SRL; a obtinut avantaje financiare necuvenite pentru SC EI Agent de Asigurare SRL, prin deturnarea vanzarilor directe ale angajatorului catre vânzări indirecte pe care le trecea ca fiind intermediate de SC EI Agent de Asigurare SRL; nu si-a indeplinit indatoririle fata de societate si a pus in pericol angajatorul, permitand accesul pe platforma de emitere polite a [...] SA a unor persoane care nu aveau dreptul si/sau calitatea de a utiliza aceasta platforma (unele dintre ele fiind chiar agenti ai altor asiguratori – societati concurente) si a deturnat corespondenta Agentiei Constanta catre domiciliul personal, fara a avea competente in acest sens. S-a mai retinut si comportamentul necivilizat fata de ceilalti angajati si generarea unor situatii tensionate in cadrul Agentiei Constanta.

Din documentatia aferenta deciziei nr. 64/31.05.2013 se constata ca abaterile retinute de parata au fost savarsite de reclamanta. Astfel, din declaratia numitelor GM si LN (salariate ale [...] SA) a rezultat ca reclamanta MI, in sediul paratei si folosind dotarile acesteia, incheia polite de asigurare pentru alte societati de asigurare, le-a pus celor doua la dispozitie parolele altor platforme de asigurari. Aceleasi salariate au declarat ca, la recomandarea reclamantei, au incheiat asigurari prin intermediul SC EI Agent de Asigurare SRL si a altor asiguratori, fiindu-le puse la dispozitie parolele de acces.

Analizand poli?a nr. 008806072/28.02.2013 ?i chitan?a nr. 8610187/28.02.2013 emise numitei NE de catre S Broker ?i semnătura numitei GM rezulta ca au fost incheiate de aceasta din urmă, de?i era salariata pârâtei [...] SA.

Din declaratia data de reclamanta in cursul cercetarii disciplinare ?i cu ocazia luarii interogatoriului a rezultat că a recomandat clien?ilor să meargă la alte societati de asigurare pentru incheierea de poli?e, aceasta motivând că ace?tia erau nemul?umi?i de oferta [...] SA.

Parata a depus la dosarul cauzei ?i situa?ia politelor de asigurare  emise [...] SA prin Agentia Constanta pentru perioada 01.04.2012 – 27.05.2013, perioada ce corespunde cu cea in care reclamanta a fost director al acestei agen?ii. Se constată că [...] SA a incheiat prin Agen?ia Constan?a, in mod direct, un număr de 13 poli?e. In aceea?i periaoada, [...] SA a incheiat prin SC EI Agent de Asigurare SRL un numar de 1.891 poli?e.

In ceea ce prive?te coresponden?a destinată societă?ii pârâte se constată, din adresa nr. 7R/30.04.2013 emisă de CN PR SA, că aceasta era predată la domiciliul reclamantei MI.

Se re?ine din toate probele administrate că reclamanta a incălcat obliga?ia de fidelitate fa?ă de angajator, a incălcat atribu?iile se serviciu stabilite prin fi?a postului, astfel incât sanc?iunea aplicată este corect individualizată raportat la dispozi?iile art. 250 CM.

Analizând decizia nr. 64/31-05-2013 se constată că aceasta cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute sub sanc?iunea nulită?ii absolute de art. 252 alin. 2 CM si art. 62 CM.

Retinand legalitatea ?i temeinicia deciziei nr. 64/31.05.2013, instan?a a constatat ca reclamanta nu este indreptă?ită să primească daune morale.

Pentru aceste motive, instan?a a respins actiunea ca nefondată. In temeiul art. 451 alin. 2 NCPC, instanta a micsorat onorariul apărătorului paratei la suma de 1.000 lei, apreciind că este prea mare in raport cu obiectul cauzei ?i gradul de complexitate al acesteia, numărul termenelor acordate si probatoriul administrat. In consecinta, in temeiul art. 453 NCPC, instan?a a obligat reclamanta să achite pârâtei cheltuieli de judecată in suma de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.

II. Apelul:

1. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel principal reclamanta MI, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de apel, apelanta reclamantă a arătat că prima instanţă nu a făcut o analiză completă a întregului probatoriu administrat, ajungând la o apreciere eronată a situaţiei de fapt, rezumându-se la preluarea constatărilor pârâtei din procedura disciplinară.

Prima instanţă şi-a bazat soluţia pe declaraţiile extrajudiciare a două foste angajate ale intimatei, fără a pune în balanţă subiectivismul din relatările acestora, ele fiind angajatele intimatei la acel moment, astfel că au dat declaraţii contrare adevărului. Instanţa a respins cererea reclamantei de audiere ca martor a lui GM, iar pe LN nu a audiat-o datorită imposibilităţii de executare a mandatului de aducere.

Încheierea unei poliţe pe numele clientei NE prin S Broker de Asigurare SRL a fost făcută de GM la 20.02.2013, când apelanta se afla în concediu.

Apelanta nu a făcut clienţilor recomandări specifice în sensul de a merge la anumite societăţi concurente.

Aceasta nu avea obligaţia de a emite poliţe directe, iar faptul că o mare parte dintre poliţe au fost emise prin SC EI Agent de Asigurare SRL nu constituie o încălcare a unei clauze de fidelitate, atâta vreme cât a fost încheiat contractul de agent de asigurare nr. 4/17.05.2012.

Agenţii care nu deţineau cod RAF comunicau apelantei telefonic datele pentru poliţă, iar aceasta se ocup de emiterea şi transmiterea poliţei, pentru că nu toţi agenţii aveau cunoştinţe de operare pe calculator şi nici timpul necesar pentru aceasta, iar apelanta era singura care avea acces la platforma EI.

Toate poliţele emise prin platforma EI erau pentru intimată. Apelanta nu avea alte preocupări decât cele strict profesionale.

Intimata nu a dovedit că apelanta i-ar fi deturnat clientela, aceasta făcând dovada portofoliului său de clienţi cu care a venit în momentul angajării sale.

Prima instanţă a fost părtinitoare în ceea ce priveşte presupusa deturnare a corespondenţei pârâtei, neputându-i-se imputa o asemenea culpă.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului principal ca nefondat şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel incident pârâta [...] SA, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul obligării reclamantei la plata integrală a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că instanţa a omis să se pronunţe asupra cheltuielilor de deplasare a avocatului la Constanţa, facturate separat, care nu pot fi cenzurate. În ceea ce priveşte onorariul de avocat, apelnta  arătat că reprezentarea acesteia a avut loc pe parcursul a 5 termene însumând aproximativ 30 de ore, la care se adaugă minim 5 ore pentru studiul dosarului, pe care un onorariu de 1.000 lei nu le poate acoperi.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului incident ca nefondat.

3. În cadrul judecăţii în apel a fost ataşat dosarul de fond şi au fost administrate proba cu martori, fiind audiate, la propunerea apelantei reclamante, NE şi LN, precum şi proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar o adeverinţă emisă de E SA, actul de control din 15.03.2013, situaţia poliţelor din 28.05.2013, declaraţia privind asumarea planului de vânzări pe anul 2013, anexa 1 la contractul individual de muncă, extrase din corespondenţa electronică a apelantei-reclamante, contractul de agent de asigurare nr. 4/17.05.2012, poliţe de asigurare, liste privind poliţe de asigurare, acte medicale.

III. Analiza apelurilor:

1. Potrivit art. 477 alin. 1 C. proc. civ., a cărui denumire marginală evidenţiază că se referă la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Rezultă din această prevedere legală că judecata în apel se face numai asupra motivelor şi mijloacelor de apărare invocate prin cererea de apel.

În cauza de faţă apelul principal conţine exclusiv motive în sensul netemeiniciei deciziei contestate, astfel apelul urmând a fi analizat din această perspectivă.

2. Prima abatere reţinută în sarcina reclamantei prin decizia contestată constă în aceea că a intermediat poliţe de asigurare pentru societăţi concurente, prin platformele brokerilor de asigurări SC S Broker de Asigurare Reasigurare SRL şi T, dintre prevederile încălcate reţinute în decizie fiind pertinente următoarele texte din regulamentul intern: art. 7 lit. f) (obligaţia de a manifesta loialitate faţă de societate), lit. t) (obligaţia de a nu efectua lucrări străine de interesele societăţii la locul de muncă) şi lit. v) (obligaţia de a nu furniza informaţii şi de a nu întreprinde acţiuni care să prejudicieze interesele sau imaginea [...]), precum şi art. 8 lit. c) (obligaţia de a urmări modul în care salariaţii subordonaţi aduc la îndeplinire îndatoririle de serviciu).

Privit izolat, episodul încheierii unei poliţe pentru clienta NE, audiată ca martor în apel, la societatea concurentă A nu pare a avea nicio legătură cu activitatea reclamantei, întrucât aceasta se afla în concediu, acest fapt nefiind contestat. În plus, poliţa nu a fost încheiată de reclamantă, ci de o altă salariată, GM. Apoi, pe atunci salariata LN, audiată de asemenea ca martor în apel, a declarat că nu se afla în sediul agenţiei când a fost încheiată acea poliţă, precum şi că în prezenţa sa nici reclamanta şi nici agenţii nu au recomandat altă societate de asigurare.

În aceste condiţii, numai declaraţiile date de GM în timpul cercetării disciplinare nu ar fi de natură să conducă singure la stabilirea vinovăţiei reclamantei în sensul că a intermediat poliţe de asigurare pentru societăţi concurente. Se impune şi menţiunea că intermedierea de poliţe presupune cel puţin negocierea lor în numele unei societăţi de asigurare concurente, în perspectiva încheierii lor, astfel că simpla recomandare a altor societăţi concurente nu ar întruni elementele abaterii aflate în discuţie.

Totuşi, episodul încheierii poliţei de asigurare pentru clienta NE nu poate fi privit izolat, dată fiind funcţia ocupată de reclamantă în cadrul agenţiei din Constanţa a societăţii pârâte, respectiv aceea de director.

Astfel, este necontestat şi logic că platforma informatică a societăţii pârâte nu permitea încheierea de poliţe de asigurare pentru societăţi concurente, iar de pe platforma agentului EI nu au fost încheiate, potrivit propriilor susţineri ale reclamantei, poliţe pentru alte societăţi de asigurare decât pentru pârâtă. Dimpotrivă, în acest scop ar fi trebuit folosite alte platforme.

În sine utilizarea unor astfel de alte platforme informatice constituie o disponibilitate pentru intermedierea în numele unor societăţi concurente, altfel această utilizare neputând fi înţeleasă. Încheierea unei poliţe pentru societatea concurentă A şi clienta NE dovedeşte pe deplin atât existenţa accesului salariaţilor subordonaţi reclamantei la cel puţin o platformă informatică permiţând încheierea de poliţe pentru societăţi concurente (în speţă S Broker, potrivit chitanţei ?i poliţei de la  dosarul de fond), cât şi disponibilitatea personalului condus de reclamantă de a le încheia.

În acest sens este şi poziţia reclamantei ulterior solicitării clientei NE de a anula poliţa încheiată la societatea concurentă A, aceasta căutând o soluţie amiabilă atipică (demersuri la A în vederea anulării poliţei şi restituirea banilor către clientă), în loc să constate imediat abaterea gravă a subordonatei sale, să sesizeze pe superiorii săi în vederea cercetării ei disciplinare şi să refuze orice implicare în anularea poliţei. Prin aceasta, reclamanta a dovedit că practica încheierii de poliţe pentru alte societăţi de asigurare nu îi era străină.

 În nota explicativă din 11.03.2013, salariata GM a relatat că a făcut în paralel clientei NE şi o ofertă „pe Broker”, „pentru a se convinge că suntem la cel mai mic tarif de pe piaţă”. De asemenea, a declarat că poliţa pentru A a fost emisă folosind platforma S Broker cu user-ul v***.m***, care îi fusese comunicat de reclamantă.

Trebuie ţinut cont că, sub aspectul aflat în discuţie, reclamanta nu a fost sancţionată decât pentru că a intermediat poliţe de asigurare pentru societăţi concurente, iar nu pentru că a permis acest lucru, l-a încurajat sau nu l-a descurajat în rândul subordonaţilor, nu a făcut demersuri de prevenire, respectiv de sancţionare a unui astfel de comportament. Deşi reiese că în cadrul agenţiei conduse de reclamantă exista cel puţin posibilitatea încheierii de poliţe pentru societăţi concurente, cercetarea trebuie canalizată către strict abaterea sancţionată de pârâtă, respectiv încheierea de poliţe pentru alte societăţi de asigurare de către reclamantă însăşi.

Sub acest aspect, salariata GM a declarat în cadrul cercetării disciplinare că reclamanta, în timpul programului de muncă în cadrul agenţiei, a emis şi ofertat de nenumărate ori poliţe pentru alte societăţi de asigurare; în repetate rânduri a fost solicitată de reclamantă să emită poliţele, ea fiind ocupată, iar poliţele au fost emise de pe calculatorul reclamantei. Altfel spus, pe calculatorul reclamantei lucra şi salariata GM, neputându-se şti cu certitudine cine a emis poliţele pentru alte societăţi de asigurare. În cuprinsul declaraţiei, GM a făcut referire la o astfel de poliţă pe care ar fi anexat-o la declaraţie, dar care nu a fost depusă şi la dosarul cauzei (în acest sens, declaraţia de la filele 121-124 din dosarul de fond).

Prin declaraţia de la fila 129 din dosarul de fond, GM a arătat că „pentru emiterea poliţelor pe platforma brokerului S şi T nu era necesară instalarea programului, accesul efectuându-se direct din orice browser de internet cu userul şi parola alocată”.

Salariata LN a declarat la rândul său în cadrul cercetării disciplinare că reclamanta „face poliţe pe calculator [...] la alte societăţi şi brokeri de asigurare”, însă nu şi-a menţinut această declaraţie când a fost audiată ca martor de instanţa de apel, spunând că „în prezenţa mea nici reclamanta nici agenţii nu au recomandat altă societate de asigurare” şi că „nu am făcut [poliţe] pentru alte societăţi”.

Se constată că, în contextul unei relaţii tensionate între reclamantă şi GM (martorul LN făcând referire în cuprinsul declaraţiei sale la un episod în care „amândouă s-au jignit reciproc”), precum şi al declaraţiei mai sus menţionate a acestui martor, ţinând cont şi de declaraţia salariatei GM că poliţele la care s-a referit (deci şi cele pe care ea însăşi le-a emis „în repetate rânduri” la solicitarea reclamantei care era ocupată) au fost întocmite la calculatorul reclamantei, există un dubiu suficient care nu poate profita decât acesteia din urmă.

Astfel, fiind întrebată în cadrul cercetării disciplinare „ce căutau poliţele altor societăţi” pe calculatorul său, reclamanta a arătat că le-a văzut, dar nu ştie ce este cu ele şi nu le-a făcut, ceea ce apare ca fiind explicabil câtă vreme pe acel calculator avea acces şi GM.

Desigur că, în calitate de director, reclamantei i se putea reproşa această situaţie, respectiv accesul pe calculatorul său din partea altei salariate, dar prerogativa disciplinară, iniţiativa angajării răspunderii disciplinare aparţine numai angajatorului. Instanţele de judecată pot doar controla actele angajatorului, dar nu pot angaja răspunderea disciplinară a salariaţilor pentru alte fapte decât cele sancţionate de angajator.

În concluzie, în privinţa abaterii contând în intermedierea, de către reclamanta însăşi, a poliţelor de asigurare pentru societăţi concurente, curtea reţine că există un puternic dubiu care profită celui acuzat, respectiv apelantei reclamante, cu consecinţa imposibilităţii reţinerii în sarcina sa a acestei abateri disciplinare.

3. A doua abatere disciplinară care face obiectul sancţionării disciplinare constă în folosirea de către reclamantă a dotărilor societăţii şi a personalului acesteia în interes propriu sau în interesul SC EI Agent de Asigurare SRL, societate pe care o administrează şi în care are calitatea de unic asociat, dintre prevederile încălcate reţinute în decizie fiind pertinent art. 7 lit. t) din regulamentul intern (obligaţia de a nu efectua lucrări străine de interesele societăţii la locul de muncă).

Între pârâtă şi SC EI Agent de Asigurare SRL s-a încheiat contractul de agent nr. 4/17.05.2012, având ca obiect intermedierea în asigurări de către acesta din urmă, exclusiv în folosul pârâtei, în schimbul unui comision.

Potrivit art. 3.3 din acest contract, locul de executare al obligaţiilor agentului se consideră a fi sediul asigurătorului.

Astfel, pe de o parte pârâta a încheiat cu reclamanta un contract individual de muncă, aceasta fiind angajată ca director de agenţie, iar pe de altă parte a încheiat cu SC EI Agent de Asigurare SRL un contract de agent, în condiţiile în care acesta aparţinea şi era condus chiar de reclamantă. Locul executării contractului de agent  fost stabilit sediul asigurătorului.

În condiţiile în care reclamanta lucra deja 8 ore pe zi în baza contractului individual de muncă la sediul agenţiei din Constanţa, art. 3.3 din contract se interpretează „după voinţa concordantă a părţilor” potrivit art. 1266 alin. 1 C. civ. în sensul că acestea s-au referit la sediul agenţiei din Constanţa. Nu se putea pune problema din punct de vedere fizic a desfăşurării activităţii SC EI Agent de Asigurare SRL la sediul din Bucureşti al societăţii pârâte, care de altfel nu a dovedit că ar fi pus la dispoziţie un asemenea spaţiu.

În condiţiile în care activitatea SC EI Agent de Asigurare SRL se desfăşura la sediul agenţiei din Constanţa fie şi pentru faptul că reclamanta era obligată să fie acolo în executarea contractului individual de muncă, nu se poate reproşa reclamantei că a folosit sediul respectiv şi pentru activitatea SC EI Agent de Asigurare SRL.

În privinţa dotărilor societăţii folosite inclusiv în activitatea SC EI Agent de Asigurare SRL, prin permiterea desfăşurării activităţii la sediul asigurătorului, adică, potrivit interpretării de mai sus, la sediul agenţiei din Constanţa, se deduce în mod rezonabil că pârâta a fost de acord şi cu utilizarea dotărilor acesteia, precum calculatorul, imprimanta, telefonul, hârtia, instrumentele de scris, utilităţile etc.

Prin urmare, utilizarea dotărilor societăţii pârâte în interes propriu sau în interesul SC EI Agent de Asigurare SRL nu se poate reproşa reclamantei cu titlu de abatere disciplinară.

4. În ceea ce priveşte însă utilizarea personalului pârâtei în interesul SC EI Agent de Asigurare SRL (şi indirect în folos propriu, pentru că avea calitatea de asociat unic la această societate), decizia contestată în cauză este temeinică.

Astfel, în chiar cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că, drept urmare a măririi volumului de muncă, datorită creşterii productivităţii, dar şi din cauză că atribuţiile sale se înmulţiseră, a propus angajarea unei noi persoane. În urma acestei propuneri a fost angajată GM. „Colegele subsemnatei cunoşteau user-ul şi parola folosite la agenţia personală, EI, precum şi cele folosite în calitate de director de agenţie al [...], acestea fiindu-le necesare în momentele în care subsemnata eram plecată cu treabă, dar şi în perioada în care eram în concediu, pentru a rezolva probleme urgente”.

Potrivit art. 1.4 şi 1.5 din contractul de agent nr. 4/17.05.2012, agentul va numi unul sau mai mulţi salariaţi însărcinaţi să încheie contracte de asigurare potrivit normelor asigurătorului şi să asigure gestiunea contractelor şi a documentelor; agentul va numi şi va comunica în scris şi în format electronic asigurătorului numele subagenţilor din reţeaua proprie numiţi în condiţiile punctului 1.6 şi copiile contractelor de muncă, însoţite de codul numeric personal al acestora, precum şi modificările ulterioare din reţeaua de subgenţi, în termen de 5 zile.

Rezultă deci că, dacă societatea pârâtă a consimţit implicit şi la utilizarea dotărilor proprii de către SC EI Agent de Asigurare SRL, mai ales că acesta nu intermedia poliţe de asigurare decât în folosul său, nu acelaşi lucru se poate reţine în privinţa personalului propriu al pârâtei, pentru că în contractul de agent s-a prevăzut că SC EI Agent de Asigurare SRL va lucra prin salariaţii săi, adică nu prin cei ai pârâtei.

Or prin chiar cererea de chemare în judecată reclamanta a recunoscut că salariaţii subordonaţi din cadrul societăţii pârâtei cunoşteau şi foloseau datele de acces pe platforma SC EI Agent de Asigurare SRL, deci erau puşi să lucreze în folosul acestei societăţi.

Situaţia este cu atât mai clară cu cât în cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că volumul de activitate a crescut la un moment dat, fapt pentru care a propus angajarea unui nou salariat. Or din situaţia poliţelor de asigurare emise de agenţia din Constanţa a pârâtei în perioada 1.04.2012 – 27.05.2013 rezultă că au fost încheiate doar 13 poliţe, deci în realitate nu  exista o creştere a volumului de activitate, volum care era foarte redus.

Din aceeaşi situaţie se reţine şi că în aceeaşi perioadă au fost încheiate 1.891 de poliţe prin intermediarul SC EI Agent de Asigurare SRL, astfel încât acea creştere a volumului de activitate la care s-a referit reclamanta s-a înregistrat la această din urmă societate, nu la cea pârâtă. Aşa fiind, nu este o surpriză că salariaţii subordonaţi, inclusiv cel nou angajat, lucrau şi pentru SC EI Agent de Asigurare SRL.

Nu se poate accepta ideea că aceşti salariaţi ar fi trebuit să-i ţină locul reclamantei când aceasta lipsea, în legătură cu activitatea SC EI Agent de Asigurare SRL, întrucât nu aveau nicio calitate la această societate, iar activitatea prestată în folosul ei se traducea în neprestarea activităţii pentru care fuseseră angajaţi de societatea pârâtă, în timpul programului de lucru.

Pe de altă parte, este exclus ca salariaţii respectivi să fi lucrat pentru SC EI Agent de Asigurare SRL fără ştirea reclamantei, întrucât nu puteau face acest lucru fără cunoaşterea datelor de acces pe platforma electronică a acestei societăţi, date pe care reclamanta a recunoscut că le-a furnizat chiar în acest scop.

Folosirea salariaţilor societăţii pârâte în interesul SC EI Agent de Asigurare SRL, în forma încheierii de poliţe de asigurare pentru societatea pârâtă, dar intermediate de EI, cu consecinţa primirii către această societate de la pârâtă a câte unui comision pentru fiecare poliţă, nu s-a rezumat la momentele în care reclamanta lipsea.

În acest sens, fosta salariată LN, audiată ca martor în cauză la cererea apelantei reclamante, a declarat că „am făcut câteva poliţe prin EI şi pentru aceasta am primit comision de la EI”.

Fiind întrebată în cadrul cercetării disciplinare la 27.05.2013 dacă, pentru a-i determina pe colegii din agenţie să vândă poliţe de asigurare pentru reclamantă [se înţelege că referirea este la agentul EI, i-a motivat, rugat sau pur şi simplu a uzat de funcţia de conducere, reclamanta a confirmat că „am solicitat să vândă prin EI. Nu am motivat/sugerat sau uzat de funcţie. Ei au vrut să câştige un ban în plus”. Mai departe, reclamanta a arătat că „într-o anumită măsură este vorba de clienţii doamnei L” [LN]; „Nu aveam nici un avantaj, făceam acest lucru numai pentru ea (doamna L), ca să câştige ceva şi ea”.

În continuare, fiind întrebată în legătură cu faptul că nu a adus la cunoştinţă că agentul SC EI Agent de Asigurare SRL „vinde şi prin angajaţii [...]”, reclamanta a răspuns că „nu ni [mi] s-a spus că trebuie să aduc la cunoştinţa conducerii că angajaţii [...] nu pot vinde prin agentul de asigurare EI”. Lăsând la o parte construcţia deficitară a acestei din urmă fraze, ea este explicită în sensul că reclamantei nu i s-a spus nici că angajaţii [...] nu pot vinde prin agentul de asigurare Elaur, nici că trebuia să spună că ei făceau acest lucru.

Rezultă astfel cu evidenţă că, acţionând în calitate de director al agenţiei din Constanţa a societăţii pârâte, reclamanta a folosit personalul acesteia în cadrul SC EI Agent de Asigurare SRL, deşi această din urmă societate nu avea dreptul să fie deservită de aceşti salariaţi (contractul de agent, de care avea cunoştinţă pentru că îl semnase, prevăzând că SC EI Agent de Asigurare SRL lucrează prin salariaţi proprii, deci nu ai pârâtei).

Astfel, abaterea disciplinară reţinută sub acest aspect este dovedită, cu menţiunea că ea constituie o încălcare a atribuţiilor de salariat ale reclamantei, respectiv a obligaţiei de a nu efectua lucrări străine de interesele societăţii la locul de muncă, prevăzută de art. art. 7 lit. t) din regulamentul intern.

5. A treia abatere disciplinară consemnată în decizia de concediere constă în obţinerea de avantaje financiare necuvenite pentru SC EI Agent de Asigurare SRL, prin deturnarea vânzărilor directe ale angajatorului către vânzări indirecte pe care le trecea ca fiind intermediate de această societate, dintre prevederile încălcate reţinute în decizie fiind pertinente următoarele texte din regulamentul intern: art. 7 lit. f) (obligaţia de a manifesta loialitate faţă de societate), lit. t) (obligaţia de a nu efectua lucrări străine de interesele societăţii la locul de muncă) şi lit. v) (obligaţia de a nu furniza informaţii şi de a nu întreprinde acţiuni care să prejudicieze interesele sau imaginea [...]), precum şi art. 8 lit. c) (obligaţia de a urmări modul în care salariaţii subordonaţi aduc la îndeplinire îndatoririle de serviciu).

De la început trebuie precizat că sunt străine de prezenta cauză împrejurarea că reclamanta, în cadrul activităţii prestate în cadrul SC EI Agent de Asigurare SRL, a folosit serviciile unor persoane care nu aveau calitatea de agent de asigurări, contrar art. 3.1.36 din contractul de agent, precum şi împrejurarea dacă societatea pârâtă a cunoscut şi încurajat acest lucru. Reclamanta nu a fost sancţionată în legătură cu poliţele încheiate în acest mod.

Această chestiune trebuie totuşi menţionată în contextul în care reclamanta s-a apărat în sensul că nu a deturnat aşa-zisele „vânzări directe”, iar disproporţia dintre numărul poliţelor încheiate direct şi cele încheiate prin agentul E. s-ar explica prin aceea că numărul vânzărilor directe era într-adevăr redus.

Prin urmare, abaterea disciplinară vizează cazurile în care reclamanta, personal sau prin angajaţii pârâtei, a încheiat poliţe de asigurare prin agentul EI, deşi clienţii respectivi nu făceau parte din portofoliul acestui agent, ci erau clienţi ai pârâtei.

Disproporţia vădită dintre poliţele încheiate prin agentul EI, în număr de 1.891, şi cele încheiate direct de agenţia din Constanţa a pârâtei, în număr de 13, este de natură să pună sub semnul întrebării apărarea menţionată a reclamantei, fiind cel puţin greu de înţeles cum a fost posibil ca, fără deturnarea vânzărilor directe care s-a reproşat reclamantei, agenţia condusă de aceasta să încheie doar 13 poliţe în perioada 1.04.2012 – 27.05.2013, deci în mai mult de 1 an.

Fiind întrebată în cadrul cercetării disciplinare în legătură cu clienţii care au venit să solicite încheierea în mod direct a unui contract şi care figurează ca fiind aduşi prin agentul EI, reclamanta a răspuns că „la mine nu a venit nimeni să îmi solicite direct că vrea o poliţă. Veneau în faţa doamnei LN. Cu excepţia doamnei NE (poliţă medicală) nu am emis poliţe pentru clienţi intraţi direct în sediul agenţiei prin agentul de asigurare EI”.

Rezultă din cele de mai sus că reclamanta a recunoscut emiterea unei poliţe pentru un client direct prin agentul EI.

Martorul LN a declarat în faţa instanţei de apel, similar cu cele declarate în cadrul cercetării disciplinare, că reclamanta, „spunând că are aprobare de la Bucureşti, a trecut” cei doi agenţi care lucrau în cadrul agenţiei din Constanţa „pe persoana juridică EI”. „Reclamanta a avut iniţiativa spunând că a vorbit la Bucureşti şi i s-a aprobat ca poliţele pe care le încheiam să fie prin intermediul EI. Şi aşa am făcut”. După ce iniţial a declarat că nu a încheiat poliţe „prin EI”, martorul a revenit şi a recunoscut că „am făcut câteva poliţe prin EI şi pentru aceasta am primit comision de la EI”.

A fost menţionat de asemenea la punctul III.4 al acestei hotărâri că, în cadrul cercetării disciplinare la 27.05.2013, fiind întrebată în legătură cu modul în care i-a  determinat pe colegii din agenţie să vândă poliţe de asigurare pentru reclamantă [se înţelege că referirea este la agentul EI], reclamanta a declarat că „ei au vrut să câştige un ban în plus” şi că „într-o anumită măsură este vorba de clienţii doamnei LN”. Or clienţii doamnei LN erau clienţi ai societăţii pârâte care au fost deturnaţi, în terminologia utilizată în decizia de sancţionare disciplinară, către intermediarul EI, generând artificial o cheltuială suplimentară pentru angajator, constând în plata unui comision.

Câtă vreme relaţiile dintre reclamantă şi martorul LN erau de subordonare ierarhică, este evident că reclamanta a intervenit în această operaţiune uzând de calitatea de director al agenţiei societăţii pârâte, fie încurajând, fie permiţând interpunerea intermediarului EI al cărui administrator era, căruia astfel i s-a cuvenit comisionul aferent de la societatea pârâtă.

Faptul că martorul LN a încheiat poliţe de asigurare prin intermediarul EI, deşi era salariată a pârâtei şi subordonată reclamantei, este recunoscut şi de aceasta din urmă prin răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriu.

Din declaraţia mai sus citată a reclamantei în sensul că „ei au vrut să câştige un ban în plus” şi că „într-o anumită măsură este vorba de clienţii doamnei LN” se deduce că nu doar LN a încheiat poliţe prin intermediul EI, de vreme ce este vorba despre „ei” – formă de plural, iar despre clienţii doamnei LN este vorba doar „într-o anumită măsură”, iar nu în totalitate.

În concluzie, se dovedeşte şi săvârşirea abaterii disciplinare constând în obţinerea de avantaje financiare necuvenite pentru SC EI Agent de Asigurare SRL, prin deturnarea vânzărilor directe către vânzări indirecte pe care le trecea ca fiind intermediate de SC EI Agent de Asigurare SRL.

Este lipsit de importanţă dacă reclamanta a încasat ori nu dividende de la SC EI Agent de Asigurare SRL, importantă fiind prejudicierea angajatorului prin suportarea de către acesta a unor comisioane pentru încheierea unor poliţe prin intermediar, dar care s-ar fi încheiat şi în mod direct, comisioane încasate de societatea la care reclamanta avea calitatea de asociat unic. Ca asociat unic, patrimoniul reclamantei cuprinde întreaga societate, a cărei valoare nu se rezumă la valoarea capitalului social, ci este influenţată de dimensiunea activelor sale. La o eventuală înstrăinare a părţilor sociale, preţul acestora ar depinde de activele societăţii, astfel încât prin mai multe încasări creşte valoarea societăţii (valoarea oricărui bun stabilindu-se în raport de o eventuală vânzare), această creştere de valoare fiind în favoarea titularului părţilor sociale.

6. A patra abatere disciplinară reţinută în [...]na reclamantei constă în neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi punerea în pericol a angajatorului, permiţând accesul pe platforma de emitere a poliţelor [...] a unor persoane care nu aveau dreptul şi/sau calitatea de a utiliza această platformă (unele dintre ele fiind chiar agenţi ai altor asigurători – societăţi concurente), precum şi în deturnarea corespondenţei agenţiei Constanţa către domiciliul personal, fără a avea competenţe în acest sens. Dintre prevederile încălcate reţinute în decizie sunt pertinente următoarele texte din regulamentul intern: art. 7 lit. k) (obligaţia de a asigura utilizarea corespunzătoare a echipamentelor de tehnică de calcul şi protecţia informaţiilor vehiculate prin intermediul acestora), şi lit. v) (obligaţia de a nu furniza informaţii şi de a nu întreprinde acţiuni care să prejudicieze interesele sau imaginea [...]).

În ceea ce priveşte permiterea accesului pe platforma de emitere a poliţelor [...] a unor persoane care nu aveau dreptul şi/sau calitatea de a utiliza această platformă, se reţin două aspecte, după cum urmează.

În primul rând, reclamanta a recunoscut în cadrul cercetării disciplinare că a permis unor persoane neautorizate să încheie poliţe pentru societatea pârâtă prin intermediul platformei EI. Această chestiune nu are legătură cu abaterea în discuţie, întrucât vizează exclusiv executarea contractului de agent, respectiv obligaţia de a lucra cu persoane autorizate. Chestiunile de organizare ale activităţii SC EI Agent de Asigurare SRL sunt total străine faţă de obligaţiile de serviciu ale reclamantei, aceasta nerăspunzând în temeiul contractului de muncă pentru fapte ale acestei societăţi.

În al doilea rând, abaterea trebuie analizată din perspectiva accesului la platforma [...], la întrebarea nr. 14 din interogatoriul administrat în faţa primei instanţe rezultând că reclamanta a comunicat user-ul şi parola de acces pe platforma [...] către agenţi care doreau a fi autorizaţi şi pentru care s-a întocmit documentaţia de autorizare. Or aceşti agenţi în curs de autorizare erau persoane neautorizate, dovedindu-se că sub acest aspect abaterea disciplinară este dovedită (fără a se dovedi însă şi că unele dintre acele persoane erau agenţi ai unor societăţi concurente).

În ceea ce priveşte abaterea constând în deturnarea de către reclamantă a corespondenţei agenţiei Constanţa către domiciliul personal, curtea constată că acuzaţiile pârâtei nu sunt dovedite. Nu există aşadar dovada vreunui ordin dat de reclamantă ori a unei înţelegeri între aceasta şi factorul poştal în sensul ca trimiterile poştale adresate societăţii pârâte să fie predate la domiciliul reclamantei. Faptul predării unei singure trimiteri poştale la acest domiciliu nu înseamnă că reclamanta a deturnat corespondenţa angajatorului, ci doar că a primit-o la domiciliul său, ceea ce nu constituie o încălcare a atribuţiilor de serviciu.

7. A rezultat prin urmare că, dintre abaterile disciplinare reţinute în sarcina reclamantei, sunt dovedite cele constând în folosirea personalului societăţii angajatoare în interes propriu sau în interesul SC EI Agent de Asigurare SRL, obţinerea de avantaje financiare necuvenite pentru SC EI Agent de Asigurare SRL prin deturnarea vânzărilor directe către vânzări indirecte pe care le trecea ca fiind intermediate de SC EI Agent de Asigurare SRL, precum şi neîndeplinirea îndatoririlor faţă de societate şi punerea în pericol a angajatorului, permiţând accesul pe platforma de emitere a poliţelor a unor persoane care nu aveau dreptul şi/sau calitatea de a utiliza această platformă.

Aceste abateri disciplinare prezintă caracter grav în sensul art. 61 lit. a) C. Mc., întrucât constau în esenţă în încălcarea obligaţiei de loialitate, prin subordonarea intereselor angajatorului faţă de cele ale SC EI Agent de Asigurare SRL, cu consecinţa perturbării activităţii angajatorului până la nivelul la care agenţia din Constanţa al cărei director a fost reclamanta a reuşit în mai mult de un an să încheie în mod direct, fără vreun intermediar, un număr derizoriu de poliţe de asigurare, respectiv 13, ca şi cum practic nu şi-ar fi justificat existenţa.

Această situaţie a legitimat angajatorul să aplice cea mai aspră sancţiune disciplinară, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, care s-a dovedit proporţională cu gravitatea faptelor.

Constatând caracterul temeinic al deciziei de concediere contestate de apelanta reclamantă, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul principal formulat în cauză ca nefondat.

8. În ceea ce priveşte apelul incident, care vizează exclusiv cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, curtea constată că prin sentinţa apelată prima instanţă s-a pronunţat numai în legătură cu onorariul de avocat, omiţând să se pronunţe asupra cererii referitoare la cheltuielile de deplasare a avocatului.

În această situaţie, devin aplicabile prevederile legale referitoare la completarea hotărârii, în condiţiile art. 444 C. proc. civ., cale procedurală special prevăzută pentru situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.

Potrivit art. 445 C. proc. civ., completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului.

Faţă de această interdicţie legală, apelul incident nu poate fi admis în legătură cu cheltuielile de deplasare, asupra cărora prima instanţă nu s-a pronunţat.

În ceea ce priveşte onorariul de avocat, din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că acesta este în cuantum de 29.947,24 lei.

Potrivit art. 451 alin. 2 C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinându-se seama şi de circumstanţele cauzei.

Reducerea onorariului avocaţilor nu echivalează cu intervenţia în contractul de asistenţă juridică, astfel că obligaţiile asumate şi chiar executate de părţile acestuia nu sunt afectate. În acest sens, acelaşi text legal prevede că măsura luată de instanţă nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Această măsură are în vedere ipoteza unui abuz de drept al părţii care câştigă procesul, întrucât aceasta tinde să pună în sarcina celeilalte părţi o obligaţie care vădit nu reflectă valoarea procesului şi/sau volumul de muncă al avocatului. Partea este liberă să plătească avocatului orice sumă cu titlu de onorariu, însă aceasta poate fi pusă în sarcina părţii adverse doar până la limita exercitării abuzive a acestui drept, întrucât, potrivit art. 12 alin. 1 C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Or una dintre formele răspunderii este cea prevăzută de art. 451 alin. 2 C. proc. civ., respectiv reducerea onorariului de avocat.

Raportat la datele speţei, la valoarea litigiului şi la dificultatea medie a acestuia, la numărul de termene în faţa primei instanţe, respectiv 3, şi la volumul de muncă al avocatului pârâtei (în esenţă redactarea întâmpinării şi a interogatoriului, precum şi apărarea la fiecare termen, inclusiv concluziile orale), curtea apreciază, recunoscând o marjă de apreciere legitimă a părţilor în vederea asigurării unei apărări de calitate, că onorariul avocatului pârâtei a fost în mod excesiv redus de prima instanţă la 1.000 lei, dar nici nu ar putea fi justificat dincolo de limita sumei de 3.000 lei.

9. În consecinţă, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., curtea va admite apelul incident formulat în cauză de apelanta pârâtă şi va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va obliga reclamanta, în baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ., să plătească pârâtei suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat redus în condiţiile art. 451 alin. 2 C. proc. civ. De asemenea, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Dată fiind soluţia asupra celor două apeluri formulate de părţi în cauză, care relevă pierderea procesului de către apelanta reclamantă, curtea o va obliga pe aceasta să plătească apelantei pârâte suma de 1.240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Totodată, curtea va respinge ca nefondată cererea apelantei pârâte de obligare a apelantei reclamante la plata cheltuielilor de deplasare, întrucât nu a fost făcută dovada acestora. Astfel, facturile şi chitanţele depuse în acest sens la dosar dovedesc doar plata unor sume de bani către societatea de avocaţi angajată de apelanta pârâtă, cu titlu de cheltuieli de deplasare, fără însă a fi dovedită existenţa unor reale costuri de deplasare, care ar fi putut rezulta doar în urma depunerii unor dovezi privind fie achiziţionarea de combustibil, fie contractarea unor servicii prestate de un operator de transport.

Domenii speta

Spete similare