Recunoasterea unei hotărâri judecătoresti definitive pronuntate de o instantă străină (Tribunalul Municipal din Oslo, Norvegia). Transferarea condamnatului în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei aplicate de instanta norvegiană.

La data de 14.03.2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr.181/36/2014 sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care, în temeiul art.153-158 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr.300/2013, s-a solicitat transferul condamnatului [...] în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei 6 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Hotărârea nr.13 - 067101 MED - OTIR/04 pronunţată la data de 30.08.2013 de Tribunalul Municipal din Oslo, Regatul Norvegiei, rămasă definitivă la 14.01.2014, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, prevăzută de art.233 combinat cu art.49 din Codul penal norvegian şi vătămare corporală gravă, prevăzută de art.219 alin.1 lit.a din Codul penal norvegian.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că în perioada decembrie 2011 - martie 2012, în Oslo, condamnatul [...] a ameninţat-o şi a exercitat violenţe împotriva numitei [...], maltratând-o, iar la data de 29.07.2012 acesta, în Oslo, a încercat să o ucidă pe numita [...], înjunghiind-o de mai multe ori cu o foarfece, provocându-i mai multe leziuni, precum fracturi adânci în scheletul facial, afectarea splinei şi a rinichiului care, în lipsa asistenţei medicale, ar fi putut să conducă la moartea victimei.

În acest context, s-a solicitat a se luat act de faptul că infracţiunile comise de persoana condamnată sunt prevăzute în art.193 alin.2 din Codul penal român, sub denumirea de lovire sau alte violenţe, respectiv art.32 alin.1 combinat cu art.188 alin.1 din Codul penal român, sub denumirea de tentativă la infracţiunea de omor, faţă de acestea fiind aplicabile dispoziţiile art.38 alin.1 şi art.5 alin.1 din Codul penal.

S-a arătat că pedeapsa prevăzută de lege în aceste situaţii este de până la 10 ani închisoare, maximul pedepsei putând fi sporit cu cel mult 1/3 din totalul pedepselor aplicate, astfel încât în cauză urmează a se face aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

Din verificările efectuate a rezultat că persoana condamnată nu figurează ca fiind cercetat în vreo cauză penală pe teritoriul României, şi-a dat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, iar autorităţile judiciare norvegiene şi-au exprimat acordul cu privire la transferarea acestuia.

În motivarea sesizării, s-a arătat şi faptul că în prezent persoana condamnată se află în Penitenciarul Ullersmo din Regatul Norvegiei, între cele două ţări fiind aplicabile dispoziţiile Tratatului privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Oslo la data de 20.09.2010, ratificat de România prin Legea nr.296/2011.

Sesizării Ministerului Public i-au fost ataşate adresa Ministerului Justiţiei nr.16423/2014/13/c din 27.02.2014, copia certificată a Hotărârii nr.13-067101MED-OTIR/04 pronunţată la data de 30.08.2013 de Tribunalul Municipal din Oslo, rămasă definitivă la data de 14.01.2014, certificatul emis la data de 31.01.2014 de către Direcţia Generală a Penitenciarelor Norvegiene privind stadiul executării pedepsei, consimţământul persoanei condamnate în vederea transferării, copia cărţii de identitate a persoanei condamnate, fişa de evidenţă pentru CNP – [...], fişa de paşaport pentru CNP – [...], copia dispoziţiilor legale străine aplicabile în cauză, certificatul de legislaţie român, aplicabil în cauză, procesul-verbal privind verificările referitoare la cercetarea persoanei condamnate pe teritoriul României şi cazierul persoanei condamnate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art.150 din Legea nr.302/2004, modificată şi completată prin Legea nr.300/2013, hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile capitolului II din lege, dacă sunt de natură să producă juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.

Deşi aceste dispoziţii, alături cele cuprinse în art.151-152 şi art.153-158 din lege se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, în concretizarea Deciziei-cadru nr.2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, ele se aplică şi în relaţia cu statele cu care România a încheiat un tratat ce conţine dispoziţii similare deciziei-cadru, Tratatul privind transferarea persoanelor condamnate, încheiat cu Regatul Norvegiei la data de 20.09.2010 şi ratificat de România prin Legea nr.296/2011, putând fi considerat astfel, potrivit prevederilor art.141 alin.2 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Potrivit art.155 alin.1 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, „Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată in România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art.151”.

În situaţia analizată, ambele infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea sunt prevăzute de Codul penal român, prin dispoziţiile art.193 alin.2, sub denumirea de lovire sau alte violenţe, respectiv art.32 alin.1 combinat cu art.188 alin.1, sub denumirea de tentativă la infracţiunea de omor, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal şi art.5 alin.1 Cod penal.

De asemenea, pedepsele aplicate condamnatului corespund cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea română, astfel încât ele nu impun o adaptare din partea instanţei naţionale, potrivit art.154 alin.6 lit.b şi alin.8 din Legea nr.302/2004, infracţiunea prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal fiind pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, iar infracţiunea prevăzută de art.32 raportat la art.188 alin.1 Cod penal cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Drept urmare, pedepsele evaluate în mod separat în cuprinsul hotărârii străine de condamnare, alături de pedeapsa globală 6 ani şi 6 luni închisoare, stabilită potrivit legislaţiei norvegiene, corespund limitelor de pedeapsă prevăzute de legea română, determinate potrivit art.154 alin.8 lit.b din Legea nr.302/2004.

Totodată, instanţa reţine că persoana condamnată are cetăţenie română şi este de acord să execute pedeapsa în România, în cauză nefiind incident nici unul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art.151 din lege, statul emitent fiind de acord cu transferarea condamnatului.

În lumina considerentelor mai sus arătate, instanţa va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, astfel că, în baza art.154 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, urmează a recunoaşte Hotărârea nr.13 – 067101MED – OTIR/04 pronunţată la data de 30.08.2013 de Tribunalul Municipal din Oslo, Regatul Norvegiei, rămasă definitivă la data de 14.01.2014, privind pe condamnatul [...].

În baza art.154 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004, va dispune transferarea condamnatului în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată de instanţa statului emitent, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi vătămare corporală gravă, prevăzute de art.233 combinat cu art.49 şi art.219 alin.1 lit.a din Codul penal norvegian, având corespondent în dispoziţiile art.32 raportat la art.188 alin.1 şi art.193 alin.2 din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.1 şi art.5 alin.1 Cod penal.

Având în vedere că procedura de recunoaştere implică luarea în considerare a numărului de zile considerate ca executate prin reţinere şi arest preventiv care, potrivit legislaţiei norvegiene, este superior numărului de zile efectiv executate şi care s-ar fi putut deduce potrivit legii române, Curtea, în baza art.72 din Codul penal, va deduce din pedeapsa aplicată condamnatului a unui număr de 537 de zile executate prin reţinere şi arestare preventivă, începând cu data de 29.07.2012 până la data de 14.01.2014, cea a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, precum şi a perioadei executate cu începere de la data de 15.01.2014 la zi. 

În baza art.154 alin.12 din Legea nr.302/2004, va dispune emiterea pe numele condamnatului a mandatului de executare a pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare, la rămânerea definitivă a sentinţei penale de recunoaştere.

Va dispune comunicarea hotărârii definitive de recunoaştere şi a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii autorităţilor prevăzute art.154 alin.12 din Legea nr.302/2004.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare