Activitatea de pază desfăşurată de societatea comercială este operaţiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată, chiar dacă activitatea este efectuată în calitate de autoritate publică. Obligaţia de evidenţiere a tva şi de virare cătr

Prin sentinţa nr. 3065 din data de 18 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Olt, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2177/104/2013 s-a admis  contestaţia  formulată de reclamanta SC x SRL, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi s-a dispus anularea Deciziei de impunere F-OT 122/15.02.2013, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-OT 102/15.02.2013 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 155/20.03.2013.

Împotriva sentinţei nr. 3065 din data de 18 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Olt, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2177/104/2013 a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, considerând-o nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susţinut, în esenţă, că în eronat, instanţa de fond a reţinut că societatea SC x SRL este asimilată instituţiilor publice conform art. 127 alin. 4 din Legea nr. 571/2003, în sensul ca instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe etc.

A apreciat că în speţa de faţă sunt aplicabile prevederile din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, care la art. 127 alin. (4) prevede şi o excepţie, precum şi pct. 9 şi pct. 10 din hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Analizând criticile formulate, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea a reţinut următoarele:

Cu prioritate, Curtea menţionează că în conformitate cu prevederile art. 13 alin. 1 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi art. 10 alin. 1 din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu 01.08.2013 s-a înfiinţat Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. 2 şi art. 11 alin. 3 O.U.G. nr. 74/2013 şi art. 23 alin. 1 din H.G. nr. 520/2013, în toate litigiile în care Direcţia Generală a Finanţelor Publice este parte, începând cu data de 01.08.2013 dobândeşte calitatea procesuală a acesteia Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

Ca urmare a acestor dispoziţii, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a formulat cereri în faţa instanţei de fond şi a declarat recurs împotriva sentinţei.

Recurenta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură  civilă, însă pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de casare trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază şi inexistenţa acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, sentinţa instanţei de fond supusă analizei cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia pronunţată, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă.

Însă, în raport de criticile formulate de recurenta pârâtă, în cauză se impune analizarea soluţiei pronunţate de către instanţa de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, conform cu care: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Curtea constată că reclamanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. F-OT 122/15.02.2013, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. F-OT102/15.02.2003 prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii bugetare de 253.768 lei reprezentând: TVA - 191.193 lei; dobânzi/majorări de întârziere TVA - 33.896 lei; penalităţi de întârziere 28.679 lei.

Organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt, Activitatea de Inspecţie Fiscală au efectuat la reclamanta SC x SRL o inspecţie fiscală care a cuprins perioada 01.01.2011 - 31.12.2012 şi care a avut ca obiectiv verificarea modului de constituire, înregistrare, declarare şi virare TVA.

Cu prilejul inspecţiei fiscale, organele de inspecţie au constatat că SC x SRL a realizat la 31.12.2010 o cifră de afaceri de 143.336 lei, conform balanţei de verificare şi bilanţului contabil întocmite la 31.12.2010, depăşind, astfel, plafonul de 35.000 euro (119.000), al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, prevăzut de art. 152 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la 31.12.2010.

Având în vedere aceste aspecte, organul fiscal a apreciat că societatea comercială trebuia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la Administraţia Finanţelor Publice Slatina în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau depăşit acest plafon, respectiv 10 ianuarie 2011, prin depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală /declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică - cod 010, urmând ca înregistrarea respectivei persoane să fie considerată valabilă începând cu prima zi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă solicită înregistrarea în cazurile prevăzute la art. 152 alin. 6 şi art. 153 alin. 1 lit. b din Codul Fiscal, adică 01.02.2011, conform pct. 66 alin. 1 lit. c din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Intimata reclamantă SC x SRL a solicitat înregistrarea în scopuri de TVA la AFP Slatina, prin depunerea declaraţiei de înregistrare fiscala/declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică înregistrată sub nr. 212515/12.03.2012, înregistrarea fiind valabilă începând cu 01.04.2012.

Deoarece societatea nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA începând cu 01.02.2011 şi a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA de la 01.04.2012, organele de inspecţie fiscală au procedat la calculul diferenţei de TVA, contestată în condiţiile art. 152 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi punctul 62 alin. 2 lit. b din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, acte normative în vigoare la 31.12.2010, data când societatea comercială a depăşit plafonul prevăzut de art. 152 alin. 1 din acelaşi act normativ. Majorările de întârziere au fost calculate în conformitate cu prevederile art. 119 şi art. 120 din O.G. 92/2003 republicata, cu modificările si completările ulterioare.

Atât în contestaţia formulată în procedura prealabilă, cât şi în acţiunea în instanţă, reclamanta SC x SRL a solicitat să se constate că organele fiscale au efectuat o greşită încadrare a societăţii în cadrul persoanelor impozabile, prin stabilirea de obligaţii fiscale de plată în mod nelegal.

Intimata reclamantă a susţinut că SC x SRL este asimilată drept instituţie publică întrucât în baza actului constitutiv are drept obiect de activitate principal - Activitate de protecţie şi pază, ce reprezintă activitate desfăşurată în interes public fiind astfel scutită de drept de la plata TVA conform art. 127 alin. 4 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.

În speţă, problema de drept care se impune a fi lămurită constă, pe de o parte, în a stabili dacă reclamanta SC x SRL este asimilată drept instituţie publică şi dacă activitatea de pază reprezintă activitate desfăşurată în interes public şi este scutită de drept de la plata TVA.

Pe de altă parte, este necesar a se stabili dacă tratarea reclamantei SC x SRL ca persoană neimpozabilă conduce la distorsiuni concurenţiale sau ar produce astfel de distorsiuni.

Prin Hotărârea nr. 132 din 23.09.2010 a Consiliului Judeţean Olt s-a aprobat înfiinţarea unei societăţi comerciale cu capital integral românesc, cu acţionar unic Serviciul Judeţean de Pază Olt, având ca obiect prestarea pe bază de contract a serviciilor de pază, intervenţie şi dispecerat, precum şi a serviciilor de ordine şi siguranţă în incinta arenelor sportive şi la manifestările cultural sportive din judeţul Olt. 

Societatea Comercială x S.R.L. a fost înfiinţată prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al Serviciului Judeţean de Pază Olt, cu nr. 1 din 05.10.2010, cu asociat unic fondator Serviciul Judeţean de Pază Olt, conform art. 2 din hotărâre. Potrivit art. 3 din aceeaşi hotărâre, s-a aprobat domeniul şi activitatea principală a societăţii - activitate de protecţie şi gardă, precum şi domeniul şi activitatea secundară a societăţii - activităţi de servicii privind sistemele de securizare, alte forme de învăţământ n.c.a.

Societatea reclamantă a fost înfiinţată prin Hotărârea Serviciului Judeţean de Pază Olt, iar potrivit actului constitutiv al Societăţii Comerciale, societate cu răspundere limitată, aceasta a fost înfiinţată în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Curtea constată că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că reclamanta este o persoană juridică neimpozabilă, fiind asimilată instituţiilor publice, iar potrivit prevederilor art. 127 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice.

Intimata reclamantă este o societate comercială, cu răspundere limitată, cu acţionar unic Serviciul Judeţean de Pază Olt, care la rândul său se află în subordonarea Consiliului Judeţean Olt, cu scopul de a presta activitate de pază şi gardă.

Intimata reclamantă încasează contravaloarea prestărilor de servicii conform obiectului de activitate, realizând venituri din pază.

Conform semnificaţiei dată prin dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004 termenului de autoritate publică, acesta este „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ - teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public”.

În sensul acestei prevederi legale, sunt asimilate autorităţilor publice „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, stabileşte la art. 2 lit. m că „serviciu public reprezintă - activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică în scopul satisfacerii unui interes legitim public”, iar la art. 2 lit. r  „interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice”.

Curtea constată că în speţă sunt aplicabile prevederile din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, care la art. 127 alin. 4 prevăd şi o excepţie: „(4) Instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi, cu excepţia acelor activităţi care ar produce distorsiuni concurenţiale dacă instituţiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum şi a celor prevăzute la alin. 5 şi alin. 6.

(5) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dar care sunt scutite de taxă, conform art. 141.

Pct. 9 şi pct. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd: „(9) În sensul art. 127 alin. 4 din Codul Fiscal distorsiuni de concurenţă rezultă atunci când aceeaşi activitate este desfăşurată de mai mulţi operatori economici, dintre care unii beneficiază de un tratament fiscal preferenţial, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate de aceştia nu este gravată de taxa faţă de alte persoane care sunt obligate să greveze contravaloarea livrărilor de bunuri şi /sau a prestărilor de servicii efectuate

(10) În situaţia în care instituţia publică desfăşoară activităţi pentru care este tratată ca persoană impozabilă, instituţia publică este considerată persoană impozabilă în legătură cu acele activităţi sau, după caz, cu partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi. Prin excepţie, în scopul stabilirii locului prestării serviciilor conform art. 133 din Codul Fiscal, o persoană juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA este considerată persoana impozabilă.

Având în vedere prevederile legale, precum şi faptul că serviciile prestate de societatea reclamantă sunt efectuate şi de alte societăţi comerciale plătitoare de taxă pe valoare adăugată care desfăşoară activităţi de pază, Curtea reţine că activitatea de pază desfăşurată de SC x SRL este operaţiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată, chiar dacă activitatea este efectuată în calitate de autoritate publică, în sens contrar creând distorsiuni concurenţiale dacă intimata reclamanta ar beneficia de un tratament preferenţial din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată.

Normele care protejează mediul concurenţial au în vedere nu numai situaţiile în care deja s-a produs o distorsiune, ci şi situaţiile care prezintă un potenţial de risc în acest sens, iar art. 86 din Tratatul CE impune statelor membre să trateze întreprinderile publice ca pe orice altă afacere şi să nu ia nicio măsură care să le excepteze de la regulile de nediscriminare şi de concurenţă.

Textele cuprinse în actele normative menţionate nu instituie obligativitatea demonstrării distorsiunii concurenţiale, fiind suficientă pentru impozitarea activităţilor instituţiilor publice cu taxa pe valoare adăugată condiţia desfăşurării respectivelor activităţi de mai mulţi operatori economici.

Obligaţia de evidenţiere a TVA şi de virare către bugetul statului izvorăşte din lege şi nu este condiţionată de modul în care contribuabilul îşi facturează serviciile prestate şi îşi exercită dreptul de deducere a TVA. Faptul că nu a fost calculată şi virată taxa pe valoarea adăugată constituie un element al conduitei culpabile reţinute în sarcina contribuabilului.

Deoarece intimata reclamantă nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA începând cu 01.02.2011, ci cu data de 01.04.2012, în mod corect organele de inspecţie fiscală au procedat la calculul diferenţei de TVA contestată în condiţiile art. 152 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi punctul 62 alin. 2 lit. b din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, acte normative în vigoare la 31.12.2010, dată când societatea comercială a depăşit plafonul prevăzut de art. 152 alin. 1 din acelaşi act normativ.

Ca urmare, vor fi înlăturate apărările intimatei reclamante referitoare la greşita încadrare de către organul fiscal a societăţii în cadrul persoanelor impozabile.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul este întemeiat, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 şi art. 496 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat în tot sentinţa recurată şi rejudecând procesul în fond, în temeiul dispoziţiilor art. 498 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, a respins acţiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare