Procedură civilă. Căi de atac. Principiul legalităţii căii de atac. Repunere în termenul de declarare a apelului.

Decizie 1152 din 03.04.2014


Art. 457 alin. 3 cod procedură civilă reglementează situaţia în care partea promovează calea de atac ce a fost menţionată în hotărâre, dar care este inexactă, iar instanţa de control respinge  această cale de atac ca inadmisibilă. Textul dă posibilitatea părţii de a  exercita calea de atac prevăzută de lege după ce hotărârea instanţei de control judiciar i-a fost comunicată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr….. contestatorul B.P.P. a  solicitat în contradictoriu cu intimata E.K. România anularea cererii de executare silită ce i-a fost înaintată de intimată .

În motivarea cererii contestatorul a arătat că  în luna iulie 2010 a  încheiat un contract cu SC O. România pentru servicii de  telefonie fixă şi internet,  a constatat ulterior că nu are semnal mai mult de 4 ore pe zi, a solicitat rezilierea contractului,  dar până la data de 29.08.2010 nu a primit nici un răspuns de la pârâtă.  A arătat că  a trimis prin fax  cereri la data de 30.08.2010, 3.03.2011, 3.06.2011 şi că pe toată această perioadă a plătit abonamentul deşi nu i se oferă servicii  şi că înţelege să conteste această executare silită.

Prin sentinţa civilă nr.1473/05.09.2013 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr…. a fost admisă excepţia prematurităţii cererii invocată de pârâtă, iar pe fond a fost respinsă contestaţia la executare, ca prematur introdusă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că nu s-a emis un titlu executoriu şi deci nu s-a declanşat procedura executării silite aşa cum prevăd disp.art.711 din C.proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul B. P. P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia I Civilă ca instanţă de recurs.

Prin decizia civilă 98 din 24 ianuarie 2014, Tribunalul Gorj a respins  recursul ca inadmisibil.

În raport de dispoziţiile art.457 alin.4 Cod proc civ., tribunalul a constatat calea de atac declarată de recurentul - contestator ca inadmisibilă, calea de atac susceptibilă fiind apelul.

Tribunalul  a reţinut că  acţiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la data de 29.05.2013, iar cererea de executare silită a fost formulată la data de 20.05.2013 şi în raport de această dată, litigiul a fost soluţionat în conformitate cu dispoziţiile Noului Cod de Procedură Civilă intrat în vigoare la data de 15.02.2013.

Potrivit dispoziţiilor art.466 alin.1 Cprciv, hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel dacă legea nu prevede în mod expres altfel.

În prezenta cauză, instanţa a fost învestită cu o contestaţie la executare, iar în conformitate cu dispoziţiile art.650 alin.3 C.pr.civ. hotărârile pronunţate de instanţa de executare sunt executorii şi pot fi atacate numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare dacă prin lege nu se dispune altfel.

 A reţinut tribunalul că în raport de dispoziţiile legale menţionate calea de atac susceptibilă în cauză este apelul şi calea de atac a recursului indicată de instanţa de fond în sentinţă este eronată, astfel că recursul formulat de recurentul contestator B.P. în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii  cu privire la calea de atac a fost considerat inadmisibilă în condiţiile art.457 alin.3 Cprciv.

S-a  arătat că partea este în drept să formuleze calea de atac prevăzută de lege, respectiv apelul, termenul de 10 zile prevăzut de art.650 alin.3 Cprciv  începând să curgă de la comunicarea deciziei.

La data de 12 februarie contestatorul a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe şi a deciziei tribunalului.

Dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Craiova.

Curtea de apel constată că în mod greşit a fost investită cu soluţionarea căii de atac.

Interpelat de Curte, date fiind şi criticile din calea de atac de faţă,  contestatorul  a precizat că  a înţeles să atace pe fond  sentinţa dată de judecătorie, astfel că  s-a  analizat de instanţă calea de atac aşa cum a fost precizată.

Astfel, potrivit art.717 cod procedură civilă, hotărârile pronunţate cu privire la contestaţia la executare propriu zisă pot fi atacate numai cu apel, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile cu caracter general din art. 466 cod procedură civilă, care prevăd că  hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 457 cod procedură civilă instituie principiul legalităţii căii de atac, în virtutea căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile ţi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Alineatul 2 al textului stabileşte că dreptul de a  exercita calea de atac prevăzută de lege este recunoscut părţilor chiar şi în ipoteza în care  în hotărârea atacată se fac menţiuni inexacte cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia.

Art. 457 alin. 3 cod procedură civilă reglementează situaţia în care partea promovează calea de atac ce a fost menţionată în hotărâre, dar care este inexactă, iar instanţa de control respinge  această cale de atac ca inadmisibilă. Textul dă posibilitatea părţii de a  exercita calea de atac prevăzută de lege după ce hotărârea instanţei de control judiciar i-a fost comunicată.

Această ultimă situaţie este regăsită în speţă.

În sentinţa judecătoriei s-a consemnat că împotriva hotărârii date în primă instanţă în  soluţionarea contestaţiei la executare se poate declara recurs, deşi, aşa cum s-a  arătat, dispoziţiile art. 717 şi 466 cod procedură civilă prevăd calea de atac a apelului.

Tribunalul, investit de contestator cu soluţionarea recursului, a  respins calea de atac ca inadmisibilă şi a făcut trimitere la art. 457 alin. 3 cod procedură civilă.

Aşadar, după ce i-a fost comunicată decizia tribunalului, contestatorul s-a aflat din nou în termenul de declarare a  apelului, cale de atac legal prevăzută împotriva sentinţei primei instanţe.

Conformându-se dispoziţiilor art. 457 alin. 3 cod procedură civilă şi celor precizate de tribunal în decizia de respingere a recursului ca inadmisibil, la 12 februarie 2014, contestatorul a înaintat prin poştă cererea de apel, pe care a îndreptat-o atât împotriva sentinţei judecătoriei, cât şi  a deciziei tribunalului. Ulterior  a precizat că înţelege să atace doar sentinţa primei instanţe.

Verificându-şi competenţa în condiţiile art. 131 cod procedură civilă, Curtea constată că  partea  a înţeles să promoveze  calea legală  de atac împotriva sentinţei ce a soluţionat cererea sa, calificată drept contestaţie la executare,  aşa încât, conform art. 457 alin. 3 cod procedură civilă, art. 95 cod procedură civilă  instanţa competentă să soluţioneze  apelul este tribunalul.

Conform art.  132 cod procedură civilă, se va declina competenţa de soluţionare a apelului declarat de contestator împotriva sentinţei date de Judecătoria Motru, în favoarea Tribunalului Gorj.