Veniturile în acord global la calculul pensiilor

Condiţiile pentru luarea în calcul la pensie a veniturilor în acord global în lumina Deciziei nr. 19/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Decizia civilă nr.4/A/09.01.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 1657/02.07.2013 pronunţată de către Tribunalul  Galaţi  s-a respins acţiunea formulată de reclamanta RA în contradictoriu cu pârâta CJP,  ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2339/121/2013 la Tribunalul Galaţi reclamanta RA a solicitat în contradictoriu cu pârâta CJP G pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei de pensionare pentru limita de vârstă cu obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de pensionare  prin care să se recalculeze drepturile de pensie prin valorificarea şi a veniturilor suplimentare menţionate în adeverinţa nr. 1383/2012 eliberata de SC P. SA începând cu data de 21.01.2013, obligarea pârâtei la plata diferenţei de drepturi de pensie cuvenite începând cu 21.01.2013 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea acţiunii reclamanta a învederat că s-a adresat pârâtei cu cererea înregistrată sub nr. 1263/21.01.2013 solicitând anularea deciziei de pensionare pentru limita de vârstă si emiterea unei noi decizii care să cuprindă toate veniturile pentru care s-au perceput contribuţii la asigurări sociale, răspunsul negativ al acesteia înregistrat sub nr. 1363/87/07.02.2013 determinând formularea prezentei acţiuni.

Reclamanta a invocat dispoziţiile art.1 din Decretul nr. 389/1972 care impunea angajatorilor să remită bugetului asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de salariat, condiţie îndeplinită de angajator potrivit adeverinţei depuse.

De asemenea, reclamanta a susţinut că dispozițiile art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000 stabilesc că sistemul fondului de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, principiul contributivităţii fiind reluat şi dezvoltat de art.78 alin 1 al aceluiaşi act normativ.

Reclamanta a precizat că veniturile suplimentare de care a beneficiat, menţionate în adeverinţa ataşată cererii nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei, care conform art. 10 din Legea nr. 3/1977 era constituită din retribuţii tarifare, însă conform aceluiaşi act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurările sociale, ori acestea se stabileau şi se achitau în raport de câştigul brut realizat si nu de cel tarifar. Cum pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, principiul contributivităţii a fost respectat, se impune, a precizat reclamanta, ca si pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor ulterioare  soluţia să fie aceeaşi, conform principiului „ubi eadem est ratio, ubi eadem solutio esse debet.”

În drept, reclamanta a invocat prevederile art.87 din Legea nr.19/2000, HG nr. 1550/2004 şi OUG nr.4/2005. În dovedirea acţiunii a depus înscrisuri, respectiv decizia de pensionare nr. 73229/12.02.1988, decizia de pensionare nr. 73229/08.11.2004 privind recalcularea pensiei şi adeverința nr.1383/20.07.2012 eliberata de SC P. SA.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.

Intimata a susţinut că reclamanta a fost pensionată pentru limita de vârstă începând cu data de 01.07.1987 conform deciziei nr. 73229/28.08.1987, emisă sub imperiul Legii nr.3/1977.

Conform prevederilor Legii nr.19/2000, HG nr.1550/2004 şi OUG nr.4/2005 reclamantei i-a fost stabilit punctajul mediu anual (pma), rezultând un pma de 1,78234, conform documentelor privitoare la activitatea desfăşurată, depuse la dosar de titular. Potrivit art.52 ind.1 din Legea nr.3/1977, deciziile de pensionare puteau fi contestate în termen de 30 zile de la comunicare. Ulterior, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 contestarea deciziilor de pensionare a fost reglementată de art.87: „decizia emisă in condiţiile art.86 alin.1 poate fi contestată la instanţa judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 zile de la comunicare.” Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol cererea poate fi anulată la cererea titularului în termen de 30 zile de la comunicare, însă nici una din deciziile de pensionare emise pe numele reclamantei nu a fost contestată.

Privitor la solicitarea reclamantei înregistrată la data de 21.01.2013, prin care a solicitat recalcularea pensiei, potrivit Deciziei nr.19/2011 a ÎCCJ şi a adeverinţei nr.1383/20.07.2012, care precizează veniturile încasate de reclamantă între anii 1961-1987 de la SC P. SA, s-a impus respingerea cererii întrucât în cuprinsul adeverinţei fostul angajator menţionează că sumele înscrise nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi că societatea a achitat contribuțiile pentru asigurări sociale doar pentru salariul de încadrare şi sporul de vechime.

În drept intimata a invocat disp. art.205 şi urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr.263/2010 şi HG nr.257/2011.

În dovedirea susținerilor din întâmpinare intimata a  depus înscrisuri, respectiv decizia nr.73229/28.08.1987, decizia nr.73229/30.06.2005, adeverinţa nr.1383/20.07.2012, cererea nr.1263/21.01.2013 şi adresa nr.1363/87/07.02.2013.

Conformându-se disp.art. 201 alin.2 Cod procedură civilă reclamanta a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată întrucât practica judiciară în materie, s.c. 976/2011 a Tribunalului Bucureşti şi Decizia nr.19/17.10.2011 a ÎCCJ si practica CEDO în materie, Cauza Moşteanu contra României, confirmă punctul de vedere exprimat şi susţinut prin acţiunea formulată.

Prin încheierea din 27.05.2013 faţă de copia deciziei de pensionare  nr.73229/28.08.1987 depusă de intimată şi imposibilitatea reclamantei, prin apărător, de a-şi preciza obiectul acţiunii, instanţa a pus în vedere reclamantei să depună o cerere precizatoare a obiectului şi temeiului acţiunii, obligaţie îndeplinită de aceasta la 29.05.2013.

Prin încheierea din 18.06.2013 instanţa a luat act că reclamanta solicită obligarea pârâtei CJP la emiterea unei noi decizii de revizuire a deciziei nr.73229/28.08.1987 prin recalcularea drepturilor de pensie, prin valorificarea si a veniturilor suplimentare menţionate în adeverinţa nr. 1383/2012 eliberata de SC P. SA şi pentru care s-au achitat de către angajator, procentul de 15% din fondul de salarii conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001 conform disp.art.107 din Legea nr.263/2010 şi obligarea pârâtei la plata diferenţei de drepturi de pensie cuvenite începând cu data de 01.02.2013, conform disp.art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010.

Reclamanta a depus la dosar în copie Decizia nr.736/2006 a Curţii Constituționale, extras de pe portalul Tribunalului Bucureşti privind decizia nr. 59842/3/2010 si concluzii scrise.

Analizând şi coroborând conţinutul probatoriului administrat, înscrisuri, constat că acţiunea este nefondată si va fi respinsă ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse.

Potrivit prevederilor art. 165 alin.2 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, la determinarea punctajelor lunare pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, astfel:

- salariile brute până la data de 01.07.1977,

- salariile nete de la 01.07.1977 până la 01.01.1991,

- salariile brute, după 01.01.1991.

La determinarea punctajelor lunare pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 01.04.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

 Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este următorul:

a) perioada 1 martie 1970-1 septembrie 1983:

- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani;

- 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani;

- 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani;

- 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;

b) perioada 1 septembrie 1983-1 aprilie 1992:

- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3-5 ani;

- 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani;

- 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani;

- 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani;

- 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani.

Pentru perioadele de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel înscris în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare.

Dispoziţiile Legii nr.37/1966 prevedeau că plata contribuţiilor de asigurări sociale este datorată de angajator la venitul brut  realizat de angajat, disp.art.1 din Decretul nr. 389/1972 menţinând obligaţia angajatorului de a vira bugetului de stat o contribuţie de 15% din activul brut realizat de personalul salarial.

Dispoziţiile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 stabilesc că „fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite” şi sunt expresia principiului contributivităţii reflectat direct în modul de calcul al drepturilor de pensie stabilite conform art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000.

În speţă, veniturile suplimentare de care a beneficiat reclamanta, astfel cum rezultă din adeverinţa nr.1383/20.07.2012, emisă de SC P. SA  nu au făcut parte în adevăr din baza de calcul a pensiei care, conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuţii tarifare, dar potrivit aceluiaşi act normativ, dreptul la pensie era recunoscut celor care plăteau asigurări sociale, iar acestea se stabileau si se achitau raportat la cuantumul salariului brut realizat si nu la cel tarifar.

Cum pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000, principiul contributivităţii este respectat, pe acelaşi raţionament, conform principiului „ubi eadem est ratio, ubi eadem solutio esse debet”, soluţia este aceeaşi şi pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, esenţial fiind nu caracterul veniturilor – permanent sau nepermanent  - ci faptul că statul şi-a încasat drepturile de la contribuabil.

Aspectele invocate au fost lămurite în Decizia nr. 736/24.12.2006 a Curţii Constituţionale, reţinute în Decizia 19/17.10.2011 a ÎCCJ şi întărite în considerentele CEDO enunţate în  Cauza Moşteanu contra României  - hotărârea din 22 nov.2002 paragraful 42.

Instanţa a constatat că în speţă condiţiile impuse în interpretarea dată prin Decizia 19/2011 a ÎCCJ a disp.art.2 lit.e, art.78 şi art.164 alin.1 din Legea nr.19/2000, respectiv ale art. 1 şi 2 din OUG nr.4/2005 nu sunt întrunite, întrucât pentru veniturile dovedit încasate de reclamantă prevăzute de art.12 alin.1 lit.a din Legea nr.57/1974 nu s-a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii, fapt rezultat din adeverinţa  nr.1383/20.07.2012 în care este stipulat expres că angajatorul a plătit contribuţiile individuale pentru asigurările sociale pentru salariul de încadrare si sporul de vechime.

Instanţa a reţinut obligaţia C.J.P. de a valorifica şi veniturile suplimentare dovedit încasate de persoanele care au realizat stagii de cotizare  anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, dar cum în speţă reclamanta nu a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii, constată că respectivele venituri nu pot fi valorificate la stabilirea şi recalcularea pensiei, stabilită potrivit Deciziei nr.73229/1987.

Pentru considerentele expuse, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

Din adeverința depusă rezultă că pentru veniturile câștigate s-a reținut și plătit reclamantei 15% din acestea către asigurările sociale, contribuție neluată în calcul la pensie.  Instanța nu a luat în calcul faptul că s-au achitat contribuțiile.

A invocat apelanta Decizia în interesul legii nr. 19/17.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar reclamanta a făcut dovada prin adeverința depusă la dosar a faptului că s-au achitat contribuțiile individuale pentru asigurări sociale, precum și contribuția unității de 15% la fondul de salarii.

A solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei cu consecinţa admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, a întemeiat apelul pe disp. art. 470, 476, 480 din Noul  Cod de pr. civilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât cele reținute de către prima instanță sunt corecte.  Prin răspunsul la întâmpinare se menține același punct de vedere.

Analizând sentinţa civilă apelată Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Considerentele arătate de instanţa de fond sunt corecte în sensul că este aplicabilă Decizia nr. 19/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în cazul în care cererea de recalculare este formulată sub imperiul Legii nr. 263/2010 pentru a se da eficienţă principiului contributivităţii. Instanța de fond a dat o interpretare corectă probelor administrate în dosarul de faţă şi anume a conţinutului adeverinţei nr. 1383/20.07.2012.

Astfel, Decizia nr. 19/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este clară: pentru a se lua în considerare formele de retribuire obţinute în acord global la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public  este necesară îndeplinirea a două condiţii: să fi fost incluse în salariul brut; pentru acestea să se fi plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Arată instanţa superioară prin considerente faptul că instanţelor judecătoreşti le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual. Numai în condiţiile în care se constată de către instanţele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţia de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor suplimentare obţinute de  către salariaţi, este firesc ca o parte din această contribuţie să revină foştilor salariaţi pensionaţi în prezent şi să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie.

Analizând conţinutul adeverinţei nr. 1383/20.07.2012 se observă că, la finalul actului, angajatorul SC P. S.A. a menţionat faptul că societatea a achitat contribuţiile individuale pentru asigurări sociale doar pentru salariul de încadrare şi sporul de vechime conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001. Nu este menţionat nicăieri faptul că au fost achitate contribuţiile individuale de asigurări sociale pentru drepturile băneşti reprezentând acord, ore suplimentare, prime trimestriale și anuale, ci doar că s-a achitat contribuţia unităţii de 15% la fondul de salarii conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001 ceea ce nu echivalează cu contribuţia individuală a salariatului.

În această situaţie, instanţa de fond în mod corect a reţinut că în adeverinţa respectivă este menţionat că s-au achitat contribuţiile de asigurări sociale doar pentru salariul de încadrare şi sporul de vechime, iar Curtea constată că în speţă nu se poate aplica Decizia nr. 19/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie tocmai pentru a se da eficienţă principiului contributivităţii.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, vechile acte normative (Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 4161/1953, Decretul nr. 389/1972, Legea nr. 49/1992) prevedeau doar obligaţia plăţii unei contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat din partea angajatorilor (care se achita prin aplicarea unui procent la o sumă globală respectiv câştigul brut realizat de întregul personal salariat) şi nu a asiguraţilor pentru pensia propriu-zisă al căror salariu nu era afectat de nici o reţinere. Or, dreptul la pensie este un drept cu caracter individual și tocmai de aceea la calculul drepturilor de pensie se au în vedere doar contribuțiile individuale.

 În consecinţă, faţă de considerentele arătate, s-a respins apelul ca nefondat, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare