Procedura insolventei. Actiune pauliana întemeiata pe prevederile art. 975 din vechiul Cod civil. Inadmisibilitatea actiunii în cadrul procedurii insolventei.

SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

PROCEDURA INSOLVENTEI. Actiune pauliana întemeiata pe prevederile art. 975 din vechiul Cod civil. Inadmisibilitatea actiunii în cadrul procedurii insolventei. 

-art. 975 din vechiul Cod civil

-art. 79-80 din Legea nr. 85/ 2006

Decizia nr.25/C/2015-R din 10.02.2015 a Curtii de Apel Oradea

Dosar nr.5535/111/C/2012 - A

Prin Sentinta nr.6016/F din 2.07.2014 Tribunalul Bihor a respinge exceptia lipsei calitatii de reprezentant al reclamantei creditoare SC C. I. SA a fostului administrator special, invocata de pârâtele SC O. SA, SC U. SA si SC P. SA, precum si exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de aceleasi pârâte. A admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune a reclamantei creditoare SC C. I. SA, invocata de pârâtele SC O. SA, SC P. SA si SC U. SA, si, pe cale de consecinta, a respins ca prescrisa actiunea reclamantei SC C. I. SA, în contradictoriu cu pârâtele P. SA pentru anularea actului de divizare a pârâtei SC O. SA în baza hotarârii adunarii generale a actionarilor din 30.06.2007, obligarea pârâtei SC P. SA sa restituie pârâtei debitoare O. SA a tuturor bunurilor preluate în baza actului de divizare si obligarea pârâtei P. SA la plata catre debitoare a contravalorii bunurilor preluate prin divizare si care nu se mai afla în patrimoniul pârâtei P. SA. A respins cererile reclamantei de anulare a încheierii de întabulare nr. xxxxx/ 21.03.2008, radierea pârâtei SC P. SA de sub B2 si înscrierea debitoarei sub B1 în c.f. xxxx Oradea, radierea pârâtei  SC P. SA de sub B2 si înscrierea debitoarei sub B1 in c.f. xxxx Oradea, radierea pârâtei P. SA de sub B2 si înscrierea debitoarei sub B1 în c.f. xxxx, radierea pârâtei P. SA de sub B1 din c.f. xxxxxx Oradea adusa din c.f. xxxxx  Oradea si restabilirea situatiei anterioare în c.f. xxxxx. A admis în parte actiunea reclamantei SC C. I. SA în insolventa, reprezentata de lichidator judiciar T. si asociatii în contradictoriu cu pârâtele SC O. SA, prin lichidator judiciar C. V. A., si U. SA si, pe cale de consecinta, a dispus anularea contractului de vânzare - cumparare încheiat de pârâte autentificat cu încheierea nr. xxxx/ 23.12.2009 de catre B.N.P. M.G. A anulat încheierea de întabulare nr. xxxxx din 28.12.2009 si încheierea de întabulare nr. xxxxx din 28.12.2009 si a dispus restabilirea situatiei anterioare din c.f. xxxxxx Oradea prin readucerea imobilului în patrimoniul debitoarei SC O. SA.

Pentru a hotarî astfel, examinând cererile prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 137 din vechiul Cod de procedura civila, instanta a retinut ca pârâtele SC O. SA, SC U. SA si SC P. SA au invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant a numitului C. I. în calitate de fost administrator al reclamantei/creditoare, cu motivatia ca reclamanta se afla în procedura falimentului si nu în reorganizare, iar administratorul special nu mai reprezinta societatea, raportat la art.18 alin.1 teza 2 si art.24 alin.1 si 2 din Legea 85/2006, iar procedura de care se prevaleaza este nula, deoarece încalca dispozitiile imperative are art.19 alin.5 din Legea 85/2006 si art.41 din O.U.G. 86/2006.

Corespunde adevarului ca potrivit art.24 alin.2 din Legea 85/2006 atributiile administratorului judiciar înceteaza în situatia deschiderii procedurii si debitoarea este reprezentata prin lichidatorul judiciar, însa aceasta are ca si atributie potrivit art.25 lit. g), formularea si sustinerea actiunilor în pretentii pentru încasarea creantelor debitorului în cadrul carora putând angaja avocati.

De asemenea, art.149 din LEGEA 85/2006 stabileste regula ca dispozitiile legii speciale se completeaza în masura compatibilitatii lor cu dispozitiile Codului de Procedura, care la art.67 stabileste ca partile pot sa-si exercite drepturile procedurale personal, sau prin mandatar.

Prezenta actiune este fundamentata în baza art.975 din Vechi Cod civil si vizeaza aducerea bunurilor în patrimoniul debitoarei în vederea satisfacerii creantelor creditorilor, astfel ca în cauza sunt incidente dispozitiile art.41 alin.3 din OUG 86/2006 care permit practicianului în insolventa sa mandateze orice persoana care are exercitiul drepturilor procedurale, aspecte fata de care a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant al numitului C. I. invocata de pârâte.

În ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de pârâtele SC O. SA, SC U. SA si SC P. SA, instanta a retinut ca pentru admisibilitatea actiunii pauliene în conditiile art.975 din Vechiul Cod Civil este necesar sa existe intentia debitorului de a-si diminua patrimoniul, sa se creeze un prejudiciu creditorilor.

Sub acest aspect se retine ca anterior încheierii actului de divizare si a contractului de vânzare-cumparare, creditoarea, la data de 01.02.2007, în dosarul 3669/3/2007, a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 495.653,56 lei reprezentând contravaloarea a 5.141 unitati de confectii contractate, penalitati de întârziere si dobânda legala, prin urmare, la data întocmirii actelor a caror anulare se solicita, debitoarea cunostea existenta litigiului si a pretentiilor formulate, iar din succesiunea evenimentelor evident ca intentia debitoarei a fost de fraudare a dreptului creditorului prin divizarea patrimoniului.

Sustinerile debitoarei de contestare a facturilor invocate de creditoare în justificarea pretentiilor înca din 23.06.2005 nu fac altceva decât sa confirme faptul ca anterior încheierii actelor de înstrainare a patrimoniului, debitoarea a cunoscut pretentiile creditoarei, iar actele încheiate au avut în vedere diminuarea patrimoniului si crearea prejudiciului pe seama creditoarei, întrucât noile entitati juridice au avut acelasi actionariat si s-a avut în vedere tocmai fraudarea dreptului creditorului de a-si mai recupera creanta, indiferent de întinderea ei, considerente fata de care, în baza art.137 din Vechiul Cod de Procedura Civila, instanta a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de pârâte, ca neîntemeiata.

Referitor la exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru anularea actului de divizare al debitoarei SC O. SA, încheiat în baza hotarârii Adunarii Generale a Actionarilor din 30.06.2007 si prin care s-a transferat 30% din capitalul social catre nou creata pârâta SC P. SA Oradea, restituirea tuturor bunurilor catre debitoare, obligarea pârâtei SC P. SA la plata catre debitoare a contravalorii bunurilor preluate în baza actului de divizare, dar care nu se mai afla în patrimoniul pârâtei SC P. SA Oradea, la valoarea acestora de la data  transferului si rectificarea extraselor CF, urmare a anularii actului de divizare invocate de pârâte, instanta a retinut ca, în conformitate cu art.8 alin.1 din Decretul 167/1958, în vigoare la momentul nasterii obligatiilor dintre parti, prescriptia dreptului la actiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita începe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atât paguba, cât si pe cel care raspunde de ea, termenul general al prescriptiei dreptului la actiune fiind de 3 ani în conformitate cu art. 3 din Decretul 167/1958.

Asa cum rezulta din extrasul de CF xxxx Oradea, nr. top 5256, adus din CF xxxxx Oradea, dreptul de proprietate al pârâtei SC P. SA, urmare a divizarii debitoarei SC O. SA, s-a înscris la data de 21.03.2008, conform Încheierii nr.xxxxx, si, prin îndeplinirea acestei formalitati, actul de divizare a devenit opozabil si persoanelor care nu au participat la încheierea lor, în scopul ocrotirii drepturilor sau a intereselor acestora, cum este cazul reclamantei/creditoare din prezenta cauza.

De la data efectuarii transcrierii dreptului de proprietate, dreptul a devenit opozabil erga omnes si se considera ca a fost cunoscut si de catre reclamanta.

Având în vedere ca termenul general al prescriptiei este de 3 ani conform art.3 din Decretul 167/1958, cursul prescriptiei dreptului la actiune s-a sfârsit la data de 21.03.2011, si fata de data înregistrarii cererii – 07.06.2012 – evident ca s-a îndeplinit termenul de prescriptie prevazut de art.3 din Decretul 167/1958, si pe cale de consecinta în baza art.137 din Vechiul Cod procedura civila, a admis ca si întemeiata exceptia prescriptiei dreptului la actiune a reclamantei, invocata de  pârâte, si pe cale de consecinta a respins ca prescrisa actiunea reclamantei pentru anularea actului de divizare a pârâtei SC O. SA, obligarea pârâtei SC P. SA Oradea sa restituie debitoarei bunurile preluate în baza actului de divizare.

În baza principiului accesorium sequitur principale, instanta a respins cererile reclamantei de anulare a încheierilor de intabulare si restabilire a situatiei anterioare de CF efectuate în baza actului de divizare.

Referitor la cererea creditoarei/reclamante de anulare a contractului de vânzare-cumparare încheiat de debitoare SC O. SA, SC U. SA autentificat sub nr.xxxx/23.12.2009, instanta a retinut ca pretul vânzarii a fost stabilit de comun acord la suma de 31.000 lei, inclusiv TVA si reprezinta compensarea facturilor din 11.09.2009, 06.10.2009, 07.12.2009 si 22.12.2009

Prin urmare, singurul bun imobil ramas în patrimoniul debitoarei a fost înstrainat catre noua societate înfiintata SC U. SA Beius, iar actul i-a creat creditoarei un prejudiciu, partile având în cunostinta de rezultatul pagubitor al actului fata de creditoare, întrucât societatile au acelasi actionariat, iar la momentul încheierii actului, creditoarea a avut o creanta certa, lichida si exigibila anterioara actului atacat, astfel ca în baza art.975 din Vechiul Cod civil a admis în parte actiunea reclamantei, si pe cale de consecinta a dispus anularea contractului de vânzare-cumparare al SC O. SA autentificat cu Încheierea nr. xxxx/ 23.12.2009 de catre B.N.P. M. G.

În baza principiului accesorium sequitur principale, instanta a dispus anularea Încheierii de intabulare nr. xxxxx/ 28.12.2009 si restabilirea situatiei anterioare de CF xxxxxx Oradea, prin revenirea imobilului în patrimoniul debitoarei.

În baza art.274 vechiul Cod de procedura civila, instanta nu a acordat cheltuieli de judecata, întrucât actiunea este scutita de taxa de timbru, iar reclamanta nu a facut dovada efectuarii altor cheltuieli de judecata cu ocazia solutionarii cererii.

Împotriva acestei Sentinte au formulat recurs pârâtele SC U. SA si SC P. SA, solicitând, în baza art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila, modificarea în parte a sentintei atacate, în sensul admiterii exceptiei lipsei de reprezentant a d-lui C. I., admiterii exceptiei inadmisibilitatii actiunii, respingerii capatului de cerere privitor la anularea contractului de vânzare - cumparare autentificat sub nr. xxxx/23.12.2009 la B.N.P. M. G., acordarii cheltuielilor de judecata pentru recurenta SC P. SA, cu cheltuieli de judecata în recurs.

În motivare, recurentele arata ca, pentru început, se impune a se lamuri o importanta chestiune de ordin procedural, privitoare la calificarea prezentei actiuni. Astfel, trebuie observat faptul ca aceasta actiune nu este una "de faliment", si nici macar nu este un dosar derivat dintr-unul de "procedura". Ne aflam în fata unei actiuni pauliene, actiune eminamente civila (comerciala de fapt) total de sine statatoare si independenta fata de dosarul de procedura al debitoarei SC O. SA, nefiind o actiune în anularea actelor frauduloase, întemeiata pe art. 79-81 din Legea 85/2006 .

Actiunea a si fost înregistrata initial de catre reclamanta la Tribunalul Bucuresti, instanta care si-a declinat competenta teritoriala în favoarea Tribunalului Bihor, dar problema a fost de natura teritoriala (pârâtele fiind "bihorene") neavând nici o legatura cu faptul ca pe rolul Tribunalului Bihor se afla dosarul de faliment al SC O. SA.

Ajuns la Tribunalul Bihor, dosarul a fost însa repartizat la completul care solutioneaza dosarul de faliment al SC O. SA, care a considerat în mod eronat ca acest dosar este unul "derivat" din cel de insolventa, de unde si termenul de recurs de 7 zile. Ceea ce este profund gresit, termenul de recurs în acest dosar este de 15 zile, potrivit reglementarilor de drept comun, si nu potrivit Legii 85/2006.

În ce priveste exceptia lipsei calitatii de reprezentant, instanta a rastalmacit complet argumentele pârâtelor, pronuntându-se asupra unor aspecte care nu s-au invocat si omitând sa se pronunte asupra a ceea ce s-a invocat. Mai exact, pârâtele au sustinut ca daca instanta va considera ca lichidatorul reclamantei poate da mandat de reprezentare (creditoarea fiind în faliment si nu reorganizare ... si deci toata gestiunea activitatii ei fiind "atributul exclusiv al practicianului în insolventa") este imperios necesar a cerceta daca conditiile sub care practicianul în insolventa poate da mandat de reprezentare sunt îndeplinite. Au solicitat instantei de fond si solicita si instantei de recurs sa observe ca, potrivit art. 19 alin. 5 din Legea 85/2006, mandatarul unui practician în insolventa trebuie sa aiba la rândul lui calitatea de practician în insolventa, calitate pe care dl. C. I. nu o are.

Mai mult, în cazul nostru apare si o problema suplimentara de "incompatibilitate", care desi nu este una "prevazuta de lege", este evidenta, iar instanta trebuie sa o observe ca "mandatarul" este nimeni altul decât fostul administrator special, caruia Tribunalul Bucuresti i-a ridicat dreptul de administrare acum 7 ani prin sentinta de trecere în faliment. Or, în aceste conditii, se impune a observa ca instanta ridica dreptul de administrare al administratorului special, numeste lichidator, iar acesta îi reda acest drept fostului administrator special, printr-o "procura". Este un gest ce încalca flagrant orice logica si etica profesionala, iar sub aspect juridic, încalca la fel de flagrant art. 19 alin. 5 din Legea 85/2006, potrivit carora mandatarul unui practician în insolventa trebuie sa aiba la rândul lui calitatea de practician în insolventa. Dar instanta se preface ca nu observa aceasta problema, constata doar ca "practicianului în insolventa îi este permis sa mandateze orice persoana care are exercitiul drepturilor procedurale ..." si mentionând în treacat art. 41 alin. 3 din OUG 86/2006, uita sa observe faptul ca acest text dispune: „Practicianul în insolventa poate fi totusi asistat de avocat în exercitiul acestor atributii si poate da mandat, de reprezentare, în conditiile legii, pentru încheierea sau exercitarea unor acte juridice ori procesuale ce nu presupun exercitiul atributiilor exclusive ale practicianului în insolventa." Or, chiar daca admitem ca în speta se poate da mandat de reprezentare, trebuie observat ca "în conditiile legii" înseamna art. 19 alin. 5 din Legea 85/2006, care prevede expres si imperativ ca: "Administratorul judiciar, persoana fizica sau juridica, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie sa aiba calitatea de practician în insolventa, potrivit legii".

Dar instanta nu analizeaza aceasta chestiune, se limiteaza la a constata ca în speta "se poate da" mandat de reprezentare, si nu mai cerceteaza daca persoana caruia i s-a dat acest mandat poate sa-l execute, mai exact daca acea persoana are calitatea speciala pe care în cazul nostru legea i-o pretinde.

Si în ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, instanta a rastalmacit complet argumentele pe care pârâtele le-au invocat, în conditiile în care au motivat aceasta exceptie pe cu totul alte considerente.

Astfel, au sustinut ca, din moment ce SC O. SA este în procedura de insolventa, iar reclamanta este creditoare în aceasta procedura, dânsa are la dispozitie numai "actiunea în anularea actelor frauduloase", întemeiata pe art. 79-81 din Legea 85/2006. Mai exact, ceea ce s-a sustinut si se sustine este ca odata "intrati" pe procedura speciala instituita de Legea 85/2006, reclamanta nu mai are deschise procedurile de drept comun.

Mai mult, reclamanta a si uzat de aceasta cale, intentând o astfel de actiune sub dos. nr. 283/111/2010/a5 al Tribunalului Bihor care i-a fost respinsa, iar acum încearca acelasi lucru, sub o alta formula procedurala, ceea ce este inadmisibil. Asta este ceea ce pârâtele au sustinut, si nicidecum ceea ce instanta arata în considerentele hotarârii recurate.

În ce priveste contractul autentificat sub nr. xxxx/ 23.12.2009 la BNP M. G., prin acest contract, SC O. SA a vândut pârâtei un spatiu comercial, mai exact un magazin unde se comercializau produsele debitoarei. Admitând acest capat de cerere însa, instanta omite a cerceta doua din conditiile esentiale de admisibilitate ale actiunii pauliene: prin actul atacat sa se fi produs o diminuare a patrimoniului vânzatoarei si existenta unei creante certe, lichide si exigibile împotriva vânzatoarei.

Astfel, debitoarea nu a facut "cadou" acel spatiu, ci l-a vândut contra unei sume de bani. Deci din patrimoniul ei a iesit un imobil, dar a intrat o suma de bani. Din punct de vedere contabil deci, patrimoniul sau s-a diminuat cu o "imobilizare corporala", dar a crescut cu pretul acesteia, astfel ca per total nu s-a produs nici o modificare în valoarea patrimoniului debitoarei, ci numai în alcatuirea acestuia.

În privinta celei de-a doua conditii,  instanta a retinut în mod eronat faptul ca reclamanta avea la momentul vânzarii o creanta certa, lichida si exigibila asupra debitoarei. Or, pentru a compara "momentele" la care s-au realizat actele de înstrainare, trebuie observat faptul ca vânzarea nu a survenit la data contractului autentic. Acea data (23.12.2009) este doar momentul la care actul a devenit opozabil fata de terti prin autentificarea lui pe cale notariala, însa vânzarea propriu-zisa a avut loc cu 8 luni înainte, în data de 28.04.2009 prin Hotarârea AGA din 28.04.2009, data la care înca litigiul de la Bucuresti (soldat cu S.C. 14084/11.12.2009) nu fusese finalizat. Atunci a fost vândut imobilul, si ca urmare a unui raport al consiliului de administratie si mai vechi care recomanda vânzarea daca pâna la finele anului nu se rezolva problema juridica a spatiului, iar vânzarile mergeau la fel de prost.

Faptul ca debitoarea avea cunostinta despre pretentiile creditoarei, nu are absolut nici o relevanta juridica, stiind ca ele nu sunt întemeiate.  Au aratat în nenumarate rânduri ca debitoarea a refuzat cu mai multe ocazii facturile în baza carora reclamanta a pornit litigiul de la Tribunalul Bucuresti, ca acel litigiu s-a finalizat numai în prima instanta. Dupa care lucrurile au intrat pe un "fagas" bizar din punct de vedere procedural, deoarece în momentul în care primul administrator judiciar al debitoarei a refuzat sa înscrie creanta în baza acelei hotarâri si a procedat la verificarea ei - tocmai pentru ca sentinta nu era irevocabila - Curtea de Apel Oradea l-a obligat totusi s-o faca, afirmând ca nu se poate schimba situatia din sentinta de la Bucuresti. Pentru ca dupa 3 ani, când creditoarea a cerut majorarea sumelor din acea sentinta, formulând o pretentie respinsa de Tribunalul Bucuresti în respectivul dosar, iar ultimul administrator judiciar a refuzat sa i-o admita tocmai pe acest considerent, aceeasi Curte a admis pretentia, schimbând ceea ce Tribunalul Bucuresti îi acordase creditoarei, adaugând înca o suma, care, asa cum s-a aratat mai sus, facuse obiectul acelui litigiu si fusese respinsa.

În fine, ceea ce are relevanta din punct de vedere juridic este faptul ca la data vânzarii (28.04.2009), litigiul de la Bucuresti nu era finalizat si, deci, creditoarea nu avea deloc o "creanta certa, lichida si exigibila" împotriva debitoarei. Iar daca mai adaugam si faptul ca patrimoniul acesteia nu s-a micsorat prin vânzare (debitoarea încasând pretul imobilului în schimbul acestuia), avem imaginea clara a neîndeplinirii a cel putin doua din conditiile de admisibilitate ale actiunii pauliene.

Pentru a se lamuri totusi motivul real al înstrainarii spatiului respectiv, recurentele arata ca spatiul are "pe acte" 88 mp, însa în realitate, datorita unor litigii cu vecinii, el masoara doar jumatate (44 mp), fiind deci aproximativ cât o garsoniera mare, total impropriu pentru a comercializa produsele unei întregi fabrici de confectii. Întrucât debitoarea avea se pare reprezentarea exacta a ceea ce ar fi însemnat un litigiu pentru rezolvarea acestei probleme a "pasat" cumparatoarei problema, cumparatoare care, desi a demarat un litigiu în scopul obtinerii diferentei de suprafata, l-a pierdut, debitoarea impunându-i prin clauzele vânzarii sa continue a-i comercializa si propriile sale produse. Se poate observa ca debitoarea a facut o "afacere" extrem de profitabila prin vânzarea acelui spatiu, "scapând" de un spatiu inutilizabil, dar continuând sa fie prezenta pe piata cu produsele sale, încasând totusi un pret pe care nu i l-ar fi platit nimeni în aceste circumstante.

În ce priveste cheltuielile de judecata, SC P. SA a solicitat asemenea cheltuieli, iar capetele de cerere care o priveau au fost respinse în întregime, situatie în care se impunea acordarea în totalitate a cheltuielilor solicitate.

Împotriva aceleasi sentinte a formulat recurs si reclamanta SC C. SA, prin lichidatorul judiciar T. si Asociatii SPRL, solicitând casarea acesteia, cu trimitere spre rejudecare pentru rejudecarea capatului de cerere din actiunea principala prin care a solicitat sa fie anulat actul de divizare al SC O. SA - în insolventa, încheiat în baza Hotarârii adunarii generale a actionarilor din 30.06.2007, prin care a fost transferat 30% din capitalul social catre societatea nou creata prin divizare, pârâtei SCP." SA Oradea, înmatriculata la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bihor în baza Încheierii nr. 579/29.02.2008 si drept consecinta, sa se dispuna restituirea de catre pârâta SC P. SA Oradea catre debitoarea SC O. SA - în insolventa a tuturor bunurilor preluate în baza actului de divizare ; sa fie obligata pârâta SC P. SA Oradea la plata catre debitoarea SC O. SA - în insolventa a contravalorii bunurilor preluate în baza actului de divizare, dar care nu se mai afla în patrimoniul pârâtei SC P. SA Oradea, la valoarea acestora de la data transferului efectuat de catre debitor, stabilita prin expertiza efectuata în conditiile legii; sa fie anulata încheierea de întabulare nr. xxxxx/ 21.03.2008 si drept consecinta sa se dispuna radierea pârâtei SC P. SA Oradea de sub B2 si reînscrierea debitoarei SC O. SA - în insolventa sub B1 în c.f. nr. xxxx Oradea (adus din c.f. nr. xxxxx Oradea), cu privire la imobilul înscris sub A+1 nr. top. 5253 în suprafata de 680 mp - teren intravilan cu constructii (suprafata constructii = 232 mp + 33 mp); sa se dispuna radierea pârâtei SCP SA Oradea de sub B2 si reînscrierea debitoarei SC O. SA - în insolventa sub B1 în c.f. nr. xxxx Oradea (adus din c.f. nr. xxxxx Oradea), cu privire la imobilul înscris sub A+1 nr. top. xxxx în suprafata de 606 mp - teren intravilan cu constructii (suprafata constructii = 371 mp + 10 mp); sa se dispuna radierea pârâtei SC P. SA Oradea de sub B2 si reînscrierea debitoarei SC O. SA - în insolventa sub B1 în c.f. nr. 3547 Oradea (adus din c.f. nr. xxxxx Oradea), cu privire la imobilul înscris sub A+1 nr. top. 5255 în suprafata de 1099 mp - teren intravilan cu constructii (suprafata constructii = 159 mp); sa se dispuna radierea pârâtei SC P. SA Oradea de sub B2 si reînscrierea debitoarei SC O. SA - în insolventa sub B1 în c.f. nr. xxxx Oradea (adus din c.f. nr. xxxxx Oradea), cu privire la imobilul înscris sub A+1 nr. top. 5256 în suprafata de 2.942 mp - teren intravilan cu constructii (suprafata constructii = 96mp + 95mp+ 1.452mp+465 mp); sa se dispuna radierea pârâtei SC P. SA Oradea de sub B1.1 din c.f. nr. xxxxxx Oradea (provenita din c.f. nr. 3544 Oradea, adusa din c.f. nr. xxxxx Oradea, cu privire la terenul - curti, constructii, de sub A+1, cu nr. cad. 5252 în suprafata de 740 mp si cu privire la constructiile de sub A1.1 - în suprafata de 740 mp si reînscrierea debitoarei SC O. SA-în insolventa;

- sa se dispuna restabilirea situatiei anterioare emiterii acestei încheieri în c.f. nr. xxxxx Oradea; mai solicita sa fie obligate pârâtele - intimate sa-i plateasca cheltuielile de judecata facute în prima instanta si cu ocazia solutionarii recursului.

Reclamanta îsi întemeiaza recursul pe cazurile de modificare si de casare a hotarârii prevazute de art. 304 pct. 9, rap. la art. 312, alin. 3 si 5 din Codul de procedura civila de la 1865, iar în motivarea în fapt a acestuia arata ca sentinta recurata este temeinica si legala în ceea ce priveste respingerea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a fostului administrator special, precum si exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocate de cele trei pârâte - intimate: "O." SA - în insolventa, SC'U. SA si SC'P." SA. De asemenea, sentinta recurata este temeinica si legala si cu privire la admiterea capatului de cerere privind anularea contractului de vânzare - cumparare încheiat între cele doua pârâte, autentificat cu încheierea nr. xxxx/ 23.12.2009 de BNP M. G., a anulat încheierea de întabulare nr. xxxxx/ 28.12.2009 si încheierea de întabulare nr. xxxxx/ 28.12.2009 si a dispus restabilirea situatiei anterioare în c.f. nr. xxxxxx Oradea prin readucerea imobilului în patrimoniul debitoarei SC „O." SA.

Judecatorul sindic a retinut corect ca domnul l. C., fost administrator special al reclamantei are calitatea de reprezentant al acesteia. De asemenea, a retinut corect ca este întemeiata actiunea pauliana întemeiata pe dispozitiile art. 975 din Codul civil de la 1864, reclamanta fiind îndreptatita sa formulez o atare actiune. Tot corect a retinut judecatorul sindic faptul ca actul intitulat contract de vânzare - cumparare, mentionat mai sus, a fost încheiat de cele doua pârâte în frauda reclamantei, respectiv cu scopul diminuarii patrimoniului si crearea prejudiciului pe seama sa, pentru a o împiedica sa-si recupereze creanta pe care o are fata de debitoare.

Reclamanta sustine însa ca sentinta recurata este netemeinica si nelegala cu privire la respingerea capetelor de cerere prin care a solicitat anularea actului de divizare a pârâtei SC O. SA - în insolventa, în baza hotarârii adunarii generale a actionarilor din 30.06.2007, obligarea pârâtei SC P. SA sa restituie pârâtei debitoare SC O. SA - în insolventa toate bunurile preluate în baza actului de divizare si obligarea pârâtei SC P. SA la plata catre debitoarea SC O. SA - în insolventa a contravalorii bunurilor preluate prin divizare si care nu se mai afla în patrimoniul pârâtei - intimate SC P. SA, anularea încheierii de întabulare nr. xxxxx/ 21.03.2008, radierea pârâtei SC P. SA de sub B2 si înscrierea debitoarei sub B1 în c.f. nr. xxxx Oradea, radierea pârâtei SC P. SA de sub B2 si înscrierea debitoarei sub B1 în c.f. nr. xxxx Oradea, radierea pârâtei SC P. SA de sub B1 din c.f. nr. xxxxxx Oradea, adusa din c.f. xxxxx Oradea si restabilirea situatiei anterioare în c.f. nr. xxxxx Oradea.

Judecatorul sindic a retinut gresit ca dreptul sau la actiune s-a prescris, admitând astfel exceptia invocata de pârâtele intimate "O." SA - în insolventa, SC U. SA si SC P. SA.

În sentinta se retine corect ca în cauza sunt aplicabile prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, referitoare la termenul general al prescriptiei dreptului la actiune de 3 ani, însa se apreciaza gresit ca acest termen a început sa curga la data de 21.03.2008, când a fost emisa încheierea de întabulare nr. xxxxx, prin care intimata SC P. SA si-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilelor terenuri si constructii în cartile funciare. Aceasta deoarece cartile funciare sunt publice, iar reclamanta avea posibilitatea sa ia cunostinta de aceste operatiuni si sa formuleze actiunea în termen de 3 ani.

Instanta constata ca reclamanta a înregistrat actiunea pauliana la data de 07.06.2012, cu depasirea termenului de prescriptie de 3 ani, care s-a împlinit la data de 21.03.2011.

Recurenta sustine ca instanta a stabilit gresit data de la care începe sa curga termenul de prescriptie de 3 ani. Considera ca acest termen a început sa curga de la data de 18 mai 2010, pentru argumentele ce urmeaza.

Astfel, la cererea debitoarei SC O. SA, în dosarul nr. 283/111/2010, judecatorul sindic O. I. a pronuntat încheierea nr. 180/F/22.01.2010, prin care a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa a debitoarei, a desemnat ca administrator judiciar provizoriu Cabinetul individual de insolventa M. B., caruia i-a stabilit atributiile si sarcinile prevazute de Legea nr. 85/2006.

Administratorul judiciar a întocmit tabelul preliminar al creantelor si raportul amanuntit privind cauzele si împrejurarile care au dus la aparitia starii de insolventa a debitorului, raport pe care l-a depus la dosar pentru termenul din 22.03.2010.

În tabelul preliminar al creantelor si în raport administratorul judiciar nu consemneaza faptul ca SC C. SA este creditoare a debitoarei SC O. SA. A formulat în luna aprilie 2010 cerere de executare silita a sentintei comerciale nr. 14084/11.12./2009 a Tribunalului Bucuresti, pronuntata în dosarul nr. 3669/3/2007, iar executorul judecatoresc i-a adus la cunostinta faptul ca "O." SA este în insolventa si nu mai poate efectua executarea silita a acesteia.

Ca urmare a acestui fapt, a înregistrat declaratia de creanta nr. 1409/03.05.2010 la Cabinetul individual de insolventa M. B., dupa care a facut investigatii în legatura cu actele încheiate de debitoarea "O." SA - în insolventa cu SC U. SA si cu SC P." SA.

A formulat cerere la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bihor pentru a obtine actele de divizare a SC O. SA, care i-au fost comunicate cu adresa din 18.05.2010. Iar la cererea înregistrata sub nr. 200421/16.09.20?10 ORC Bihor i-a comunicat informatii privind istoricul societatii SC O. SA si bilanturile acesteia pe anii 2006, 2007, 2008, 2009 ale SC U. SA. Aceste acte se afla la dosarul cauzei, anexate actiunii pauliene.

Actele respective le-a transmis administratorului judiciar M. B. cu solicitarea de a cere judecatorului sindic anularea acestor acte, potrivit competentelor ce-i revin în baza Legii nr. 85/2006, însa administratorul judiciar, în complicitate cu administratorii celor trei intimate, a refuzat sa formuleze o atare actiune, motiv pentru care a fost nevoita sa formuleze actiunea pauliana de anulare a actelor frauduloase, pe care a depus-o în dosarul de insolventa nr. 283/111/2010 si care a fost disjunsa în prezentul dosar.

Având în vedere actele aflate în acest dosar, precum si în dosarul de insolventa, sustine ca instanta trebuia sa stabileasca faptul ca termenul de prescriptie de 3 ani a început sa curga de la data de 18 mai 2010, când a luat cunostinta de la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bihor de actele de divizare a debitoarei.

În raport cu data de 18 mai 2010, termenul de prescriptie de 3 ani s-a împlinit la data de 18 mai 2013, iar reclamanta a introdus actiunea pauliana la data de 07.06.2012, adica înlauntrul termenului de prescriptie de 3 ani.

Însa, actiunea pauliana nu este prescrisa chiar daca termenul de 3 ani a început sa curga de la data de 11.12.2009, când Tribunalul Bucuresti a pronuntat sentinta comerciala nr. 14084, prin care debitoarea a fost obligata sa-i plateasca suma de 219.550 RON, cu dobânda legala aferenta acestei sume, calculata de la data de 05.11.2004 si pâna la data platii debitului.

Dreptul reclamantei de a ataca actele frauduloase ale debitoarei nu s-a nascut anterior datei de 11.12.2009, ci doar de la aceasta data, când s-a pronuntat sentinta comerciala mentionata, executorie potrivit legii.

Si în raport cu data de 11.12.2009 actiunea pauliana nu este prescrisa.

În consecinta, reclamanta a putut lua cunostinta de actele frauduloase ale intimatelor dupa data de 11.12.2009 si a luat cunostinta efectiv de acestea la data de 18.05.2010 si respectiv 23.09.2010, în urma cererilor si comunicarilor facute de ORC de pe lânga Tribunalul Bihor.

Asa fiind, prin sentinta recurata au fost aplicate gresit prevederile art. 3 rap. la art. 8 din Decretul nr. 167/1958 referitoare la termenul de prescriptie de 3 ani, în cauza fiind incident motivul de modificare a hotarârii prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila de la 1865.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune în repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita începe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atât paguba cât si pe cel care raspunde de ea.

Ca urmare a admiterii exceptiei prescriptiei, judecatorul sindic nu a cercetat fondul cauzei, fiind incident si motivul de casare a hotarârii prevazut de art. 312, alin. 3, teza a II-a din Codul de procedura civila de la 1865.

Existând atât motive de modificare a hotarârii, cât si motive de casare, solicita instantei de recurs ca, în temeiul art. 312, alin. 3 fraza a doua din Codul de procedura civila de la 1865, sa caseze sentinta recurata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar rejudecarea cauzei sa se faca doar cu privire la solutionarea capetelor de cerere pentru care prima instanta a apreciat ca opereaza prescriptia dreptului la actiune.

Recurentele intimate SC U. SA si SC P. SA au depus note de sedinta privitoare la recursul SC C. I. SA, prin care si-au exprimat pozitia exclusiv asupra exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, aratând ca termenul de prescriptie începe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atât paguba cât si pe cel care raspunde de ea. Este prevederea expresa a art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, astfel ca problema nu comporta discutii, însa ceea ce este disputat în prezenta speta este momentul de la care începe sa curga prescriptia, mai exact momentul la care pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atât paguba cât si pe cel care raspunde de ea.

În cauza avem de-a face cu cererea de anulare a doua acte supuse unor formalitati de publicitate speciale: o divizare publicata în Monitorul Oficial, si ca si consecinta a acestei operatiuni, un transfer al dreptului de proprietate asupra unor imobile, transfer operat în Cartea Funciara. Or, câta vreme discutam despre doua operatiuni supuse unor proceduri de publicitate speciale, data la care "tertii" iau cunostinta despre aceste operatiuni este data la care au fost efectuate formalitatile de publicitate, ceea ce în cazul nostru înseamna: 27.05. 2008 în privinta capatului 2 de cerere, întrucât aceasta este data publicarii în M.O. 2923/ 27.05.2008 a etapei finale a divizarii; (f. 334 - 335 dos. fond), respectiv 21.03.2008 în privinta capatului 3, deoarece asa cum însasi reclamanta arata în actiune, si cum reia în motivele recursului sau, încheierea de întabulare a carei anulare o solicita are nr. xxxxx/ 21.03.2008.

În consecinta, termenul de prescriptie s-a împlinit în 27.05.2011 pt. capatul 2 de cerere (anularea divizarii cu U. SA) respectiv 21.03.2011 pt. capatul 3 de cerere, în timp ce actiunea a fost introdusa în data de 07.06.2012, la peste un an de la împlinirea termenului de prescriptie fata de ambele operatiuni.

Iar în privinta "divizarii", reclamanta a mai avut o "sansa" de informare, deoarece tot în M.O.F. (nr. 3.333/ 19.11.2007 - f. 314-317 dosar fond) a fost publicat sl proiectul de divizare, procedura efectuata în 19.11.2007. Anexeaza în acest sens practica judiciara suplimentara.

Nu poate fi retinuta apararea reclamantei, potrivit careia momentul începerii curgerii termenului de prescriptie ar fi data de 11.12.2009 - data pronuntarii S.C. 14084/2009 a Tribunalului Bucuresti - sau 23.09.2010 - data comunicarii catre recurenta a raspunsului O.C.P.I. Bihor - deoarece ar însemna sa nesocotim dispozitiile imperative si exprese ale art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 care dispune clar si neinterpretabil ca momentul de începere a curgerii termenului este data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atât paguba cât si pe cel care raspunde de ea. Astfel ca aceasta data nu este data la care pagubitul a obtinut titlu executor, sens în care se pronunta si practica judiciara depusa la fond, potrivit careia nici macar nu este necesara existenta unui titlu executor pt. exercitarea acestui tip de actiune.

Cele doua probleme sunt complet distincte si fara nici o legatura una cu alta: una este etapa executarii silite, si alta este problema intentarii unor actiuni în instanta în vederea anularii unor acte. Iar pentru a demara astfel de actiuni recurenta nu are nevoie de titlu executor.

Data formularii de catre recurenta a acelor "cereri" catre O.C.P.I. Bihor este iarasi irelevanta, devreme ce în cazul operatiunilor supuse procedurilor de înscriere în Cartea Funciara este notoriu faptul ca acela este momentul la care operatiunile respective devin opozabile fata de terti, tocmai în scopul stabilirii momentului "cunoasterii" lor de catre acestia, chestiune iarasi tratata si lamurita de practica judiciara depusa la fond.

În cazul în care am admite opinia recurentei, ar însemna ca "pagubitul" sa-si poata crea propriul moment de începere a curgerii termenului de prescriptie, când doreste dânsul, fie prin promovarea unei actiuni cu aceasta finalitate (în cazul nostru actiunea de la Bucuresti) fie prin trimiterea unei "cereri" catre O.C.P.I. Bihor, la un moment ales dupa bunul sau plac, rationament complet absurd si inadmisibil din punct de vedere juridic.

Hotarârea invocata de recurenta a fost pronuntata înauntrul termenului de prescriptie, deci reclamanta a avut la dispozitie un an si trei luni dupa pronuntarea hotarârii sus amintite si pâna la împlinirea celor 3 ani. Dar nu a facut nimic, a ramas în pasivitate toti acesti ani.

Examinând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate de recurente, precum si din oficiu, asupra motivelor de ordine publica, în conformitate cu dispozitiile art. 304 si 304 indice 1 din Vechiul Cod de procedura civila, aplicabil în cauza, pe baza actelor dosarului si probelor administrate, instanta a constatat ca recursul formulat de pârâtele SC P. SA si SC U. SA sunt întemeiate, urmând sa fie admise, iar recursul formulat de reclamanta SC C. I. SA nu este fondat, urmând sa fie respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel, recurentele pârâte solicita, în primul rând, instantei de recurs, sa constate ca prezenta actiune este una de drept comun, si nu una care tine de procedura insolventei debitoarei.

Instanta a constatat ca o asemenea calificare a fost data chiar de catre reclamanta cererii sale de chemare în judecata, aceasta intitulându-si actiunea ca fiind o actiune pauliana pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor si indicând temeiul în drept al acesteia ca fiind art. 975 din Vechiul Cod civil. Mentioneaza reclamanta în cuprinsul cererii de chemare în judecata ca prevederile acestui articol de lege sunt compatibile cu cele ale Legii privind procedura insolventei deoarece au ca finalitate readucerea bunurilor debitoarei în patrimoniul acesteia în vederea executarii silite, colective, pentru realizarea creantelor creditorilor înscrisi în tabelul definitiv de creante. Mai arata reclamanta, în cuprinsul cererii sale, ca a formulat anterior si o actiune întemeiata pe prevederile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, pentru anularea acelorasi acte, însa i-a fost respinsa în mod irevocabil pentru lipsa calitatii procesuale active, astfel ca a înteles sa recurga la aceasta actiune pentru readucerea în patrimoniul debitoarei a bunurilor înstrainate în mod fraudulos de catre debitoare.

Asadar, actiunea este, fara dubii, o actiune pauliana, de drept comun, întemeiata pe prevederile art. 975 din Vechiul Cod civil. Acest aspect a fost sesizat si de judecatorul – sindic care a invocat la primul termen de judecata, din oficiu, exceptia necompetentei sale functionale în solutionarea cererii, considerând ca, în baza art. 11 din Legea nr. 85/2006, competenta de solutionare a cererii apartine instantei de drept comun. Ulterior însa, judecatorul – sindic nu a mai analizat si nu s-a mai pronuntat asupra acestei exceptii, astfel ca a ramas investit cu cererea de chemare în judecata, aspect pe care partile nu l-au contestat în conditiile prevazute de art. 159 din Codul de procedura civila, în fata primei instante, motiv pentru care nu mai poate si nici nu a fost pus în discutie prin cererile de recurs.

Odata fiind stabilita natura actiunii formulate, recurentele pârâte invoca si sustin si prin recurs, pe de o parte, exceptia lipsei calitatii de reprezentant al reclamantei în persoana mandatarului C. I., iar pe de alta parte, exceptia inadmisibilitatii actiunii.

Judecatorul – sindic a respins ambele exceptii invocate, însa instanta de recurs constata ca, în privinta inadmisibilitatii actiunii, pârâtele au invocat-o sub un dublu aspect, respectiv inadmisibilitatea actiunii pauliene în cadrul procedurii insolventei, iar sub un alt aspect, inadmisibilitatea actiunii prin prisma inexistentei conditiilor prevazute de lege pentru admiterea unei actiuni pauliene, în speta pentru lipsa fraudei si lipsa prejudicierii drepturilor creditorilor. Judecatorul – sindic a analizat si s-a pronuntat doar asupra inadmisibilitatii actiunii întemeiata pe lipsa fraudei si lipsa prejudicierii drepturilor creditorilor, fara a face o analiza si a exceptiei inadmisibilitatii actiunii în cadrul procedurii insolventei.

În privinta exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a mandatarului reclamantei, instanta de recurs constata ca aceasta exceptie a fost solutionata în mod legal si temeinic de catre judecatorul – sindic, solutia astfel pronuntata urmând sa fie mentinuta.

Astfel, recurentele pârâte fac o interpretare eronata a dispozitiilor legale privitoare la reprezentarea administratorului sau lichidatorului judiciar, dispozitii cuprinse atât în Legea nr. 85/2006, cât si în OUG nr. 86/2006.

Potrivit art. 41 din OUG nr. 86/2006, în vigoare înca de la data promovarii actiunii, „atributiile legale ale practicianului în insolventa, precum si cele stabilite exclusiv în sarcina sa de judecatorul-sindic în procedurile de insolventa nu pot fi exercitate prin reprezentare. (2) Cabinetele individuale, IPURL sau SPRL, indiferent de forma de organizare, pot fi reprezentate numai de persoane care au calitatea de practician în insolventa compatibil. (3) Practicianul în insolventa poate fi totusi asistat de avocat în exercitiul acestor atributii si poate da mandat de reprezentare, în conditiile legii, pentru încheierea sau exercitarea unor acte juridice ori procesuale ce nu presupun exercitiul atributiilor exclusive ale practicianului în insolventa.

La alineatul 4 se prevede: ”(4) Sunt atributii ale practicianului în insolventa care nu pot fi exercitate prin reprezentare, potrivit alin. (3), urmatoarele:

a) notificarea debitorului si a creditorilor, întocmirea tabelelor de creante, formularea contestatiilor la cererile de admitere a creantelor;

b) verificarea fiecarei creante si a documentelor justificative depuse, pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante, putând solicita partilor, atunci când considera necesar, orice alte explicatii, informatii si documente suplimentare;

c) convocarea si prezidarea adunarilor creditorilor, actionarilor, asociatilor ori membrilor debitorului persoana juridica, daca legea nu da aceste atributii în sarcina altor persoane;

d) valorificarea bunurilor si drepturilor din averea debitorului;

e) elaborarea planului de reorganizare judiciara a debitorului, în conditiile si în termenele prevazute de lege;

f) supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

g) conducerea, integrala sau în parte, a activitatii debitorului, atunci când legea ori instanta fixeaza aceasta atributie în sarcina practicianului în insolventa;

h) încheierea de tranzactii si conventii arbitrale, descarcarea de datorii, descarcarea fideiusorilor, garantilor si avalistilor, renuntarea la privilegii si garantii reale, în conditiile legii si sub conditia confirmarii de catre instanta de judecata;

i) distribuirea, în conditiile legii, a sumelor aflate sau intrate în conturile debitorului dupa deschiderea unei proceduri colective, precum si a sumelor rezultate din lichidare;

j) semnarea bilantului final de lichidare;

k) mentinerea sau denuntarea unor contracte încheiate de debitor, introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum si a transferurilor cu caracter patrimonial, a operatiunilor comerciale încheiate de debitor si a constituirii de privilegii si garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor sau, dupa caz, ale actionarilor, asociatilor ori membrilor debitorului persoana juridica;

l) elaborarea si sustinerea rapoartelor periodice în procedurile de insolventa, concordat preventiv sau mandat ad-hoc;

m) elaborarea si întocmirea de expertize privind activitatile cuprinse în procedurile prevazute la art. 1, atât la cererea partilor, a instantei de judecata, cât si a altor organe judiciare, inclusiv cele de urmarire penala;

n) efectuarea, dupa caz, a demersurilor pentru solutionarea oricarei dispute între debitor si creditori ori între creditori;

o) orice alte atributii exprese prevazute prin lege, prin actul de numire, prin hotarârea de desemnare sau stabilite de orice instanta în sarcina lor.”

Asadar, practicianul în insolventa nu poate da mandat de reprezentare doar în exercitarea atributiilor sale din cadrul procedurii insolventei care tin de desfasurarea operatiunilor specifice acestei proceduri, însa poate da mandat de reprezentare unui avocat sau oricarei alte persoane pentru încheierea sau exercitarea unor acte juridice ori procesuale ce nu presupun exercitiul atributiilor exclusive ale practicianului în insolventa, cum este cazul promovarii sau sustinerii unei actiuni în justitie.

În acest sens trebuie interpretate si prevederile art. 19 alineatul 5 din Legea nr. 85/2006 conform carora administratorul judiciar, persoana fizica sau juridica, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie sa aiba calitatea de practician în insolventa, respectiv în sensul ca atributiile care tin de efectuarea operatiunilor din cadrul procedurii insolventei, si doar acestea, nu pot fi efectuate decât de un practician în insolventa, titular sau reprezentant.

Mentiunea „în conditiile legii” din textul alineatul 3 al art. 41 din OUG nr. 86/2006 se refera, evident, la legea civila si de procedura civila, si nu la Legea nr. 85/2006, asa cum eronat interpreteaza recurentele pârâte.

Mandatarea fostului administrator statutar si special al reclamantei în promovarea si sustinerea prezentei actiuni în justitie nu înseamna mandatarea lui în conducerea si administrarea activitatii societatii reclamante si nu produce asemenea consecinte juridice, astfel ca împrejurarea ca i s-a ridicat dreptul de administrare nu are nici o relevanta în speta, la fel cum nu are relevanta împrejurarea ca societatea a trecut în faliment.

În privinta exceptiei inadmisibilitatii actiunii, se impunea analizarea si de catre judecatorul – sindic, mai întâi, a admisibilitatii prezentei actiuni în cadrul procedurii insolventei, astfel cum au invocat pârâtele, aspect pe care instanta de fond nu l-a analizat, urmând sa fie analizat în cadrul prezentului recurs.

Astfel, anterior intrarii în vigoare a Noului Cod civil, legislatia în materie comerciala nu mai continea nici o trimitere expresa la art. 975 Cod civil, asa cum stipula fostul art. 725 Cod comercial, astfel încât legatura dintre actiunea în anularea transferurilor facute în frauda creditorilor si actiunea pauliana apartine doctrinarilor si practicienilor dreptului.

Legea nr. 64/1995 reglementa actiunea în anularea transferurilor facute în frauda creditorilor în art. 44–46, devenite între timp art. 79–81 din Legea nr. 85/2006 a insolventei – echivalent în dreptul pozitiv al fostului art. 725 Cod comercial.

Ca urmare, au ramas aplicabile dispozitiile art. 975 Cod civil, în cauzele în care creditorul urmareste revocarea unui transfer al dreptului de proprietate asupra unui bun între debitorul sau si un tert, cauza fiind de competenta instantei comerciale, potrivit art. 56 din fostul Cod comercial, iar împotriva debitorului principal nu s-a deschis procedura insolventei.

Conditiile de exercitare a actiunii revocatorii întemeiata pe dispozitiile Codului civil sunt: creanta certa lichida si exigibila a reclamantului, actul încheiat de debitor cu tertul sa fi creat un prejudiciu creditorului, frauda debitorului si complicitatea tertului la frauda. Un creditor poate afirma ca este victima prejudiciului daca poate proba întrunirea cumulativa a doua subconditii: actul atacat sa fie un act de însaracire a debitorului si actul sa fi provocat sau agravat debitorului starea de insolvabilitate. În privinta efectelor admiterii unei actiuni pauliene, acestea se produc numai între partile din cauza, respectiv creditorul reclamant, pe de o parte, si debitorul si tertul dobânditor pârâti, pe de alta parte, bunul întorcându-se în patrimoniul debitorului doar în mod virtual si doar în masura necesara acoperirii creantei creditorului reclamant, fara a putea fi urmarit pentru diferenta sau pentru îndestularea creantelor altor creditori ai debitorului care nu au promovat actiunea sau nu au aderat la actiunea reclamantului, intervenind în proces.

Date fiind efectele admiterii actiunii pauliene, precum si împrejurarea ca Legea insolventei a reglementat în mod expres, pentru situatia în care debitorul a intrat în insolventa, actiunile în transfer fraudulos prevazute de art. 79 – 80 si care reprezinta un caz particular al actiunii pauliene prevazute de art. 975 Cod civil, precum si datorita specificului procedurii insolventei,  în doctrina si practica judiciara se admite în mod unanim ca, daca debitorul comerciant este supus unei proceduri colective, creditorii nu mai au deschisa calea actiunii revocatorii individuale în baza art. 975 Cod Civil, ci actiunea se exercita colectiv de masa credala prin intermediul administratorului sau lichidatorului judiciar, iar în subsidiar, prin comitetul creditorilor (art. 80 raportat la art. 81 din Legea nr. 85/2006), cu autorizarea prealabila a judecatorului-sindic. Creditorii nu mai pot actiona individual, jurisprudenta fiind unanima în privinta finelui de neprimire ce conduce la inadmisibilitatea oricaror actiuni în baza art. 975 Cod Civil, dupa data deschiderii procedurii.

În consecinta, actiunea promovata de reclamanta în prezenta cauza este inadmisibila, reclamanta însasi întelegând ca, dupa deschiderea procedurii insolventei, nu are deschisa decât calea prevazuta de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, cale de care a si uzat în prealabil, actiunea fiindu-i respinsa. Doar ca urmare a respingerii demersului anterior, reclamanta a promovat prezenta cerere de chemare în judecata. Sustinerea reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecata conform careia, în urma admiterii prezentei cereri, bunurile s-ar întoarce pentru a servi la îndestularea tuturor creditorilor, nu face decât sa confirme caracterul inadmisibil al prezentei cereri, un asemenea efect nefiind permis de dispozitiile art. 975 Cod civil care prevad ca actul anulat este inopozabil doar creditorului reclamant sau celor care au intervenit în proces. Reclamanta doreste ca actiunea sa fie promovata în conditiile art. 975 Cod civil, dar sa produca efectele specifice formei sale speciale reglementata de art. 79 – 80 din Legea nr. 85/2006, ceea ce este inadmisibil.

Fata de motivele retinute mai sus, instanta, în temeiul art. 304 cpt. 9 Cod de procedura civila, si a prevederilor art. 312 din acelasi act normativ, admitând recursul formulat de pârâte, a modificat în parte sentinta atacata, cu consecinta admiterii exceptiei inadmisibilitatii actiunii si respingerii ca inadmisibila a actiunii promovate de reclamanta împotriva pârâtelor. S-a mentinut solutia data de judecatorul sindic asupra exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a mandatarului reclamantei.

De asemenea, având în vedere cele aratate mai sus, precum si solutia ce se va da în cauza asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii, instanta a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta care nu se impune a mai fi analizat pe fond fata de împrejurarea ca singura critica formulata de aceasta vizeaza solutia data exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, exceptie care este subsecventa exceptiei inadmisibilitatii actiunii si care nu se mai impune a fi analizata.

În temeiul prevederilor art. 275 Cod de procedura civila Vechi, instanta a obligat reclamanta recurenta sa plateasca pârâtelor SC P. SA si SC U. SA cheltuielile de judecata din prima instanta, reprezentate de onorariul de avocat, conform dovezilor depuse la dosar, în cuantum de câte 1000 lei pentru fiecare, constatând totodata ca în mod gresit aceste cheltuieli nu au fost acordate de judecatorul sindic pârâtei SC P. SA fata de care se respinsese actiunea în fond.

Domenii speta

Spete similare