Contestaţie la executare formulată de un terţ. Limitele controlului efectuat de instanţă.

Decizie 276 din 29.05.2014


Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava, înregistrată sub nr. 6953/314/29 iulie 2013, P C a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii H I şi C M. F, anularea executării silite vizând construcţia fierărie şi terenul aferent acesteia, de 40 mp, executare iniţiată la cererea creditoarei H I în dosarul nr. 264/2012 al Biroului Individual Executor Judecătoresc J C.

În motivare, contestatorul a arătat că este proprietarul construcţiei, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 13827/1 august 1994 şi titular al dreptului de folosinţă asupra terenului de 40 mp aferent acesteia, potrivit contractului de concesiune din  21 iulie 1994.

Construcţia în litigiu a fost edificată de CMF în baza autorizaţiei nr. 21/26 iulie 1991 eliberată de primarul comunei Ipoteşti, însă prin contractul de vânzare cumpărare menţionat  i-a fost transmisă lui încă din luna august 1994.

Titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.3605/5 iulie 2010 a Judecătoriei Suceava nu-i este opozabil, fiind pronunţat în contradictoriu cu CMF.

În drept, a invocat dispoziţiile art.401 alin. (2), 399 alin. 1 teza I, 404 alin. 1 şi 274 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr.5034 din 9 octombrie 2013 Judecătoria Suceava a admis în parte contestaţia la executare; a dispus anularea executării silite vizând construcţia fierărie în dosar nr. 264/2012 al BEJ J C şi a obligat intimaţii la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 695 lei.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Cu privire la dispoziţiile procedurale aplicabile, în cauză sunt incidente dispoziţiile vechiului Cod de procedura civilă.

Nu pot fi reţinute susţinerile intimatei in sensul aplicării a doua legi de procedura - legalitatea actelor de executare contestate prin raportare la dispoziţiile vechiului Cod de procedură civilă şi procedura de soluţionare a contestaţiei prin raportare la noul cod de procedura civilă.

Potrivit art. 25 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă, procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi - situaţia de faţă - aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum contestațiile la executare. Această calificare, de incident apărut în cursul executării silite, se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 650 alin. 2 NCPC.

În raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012, legea veche este incidentă, în ansamblul său, asupra tuturor actelor de procedură, incidentelor și căilor de atac aferente procedurii de executare silită.

Chiar şi în situaţia în care contestaţia la executare reprezintă un proces de sine stătător, respectiv în situaţia în care aceasta este formulată de un terţ care invocă un drept real asupra bunului sau bunurilor urmărite, problema legii aplicabile trebuie rezolvată în mod asemănător. Deşi în aceste cazuri avem de a face cu o veritabilă judecată în fond, ceea ce trebuie să primeze în analiza legii aplicabile este natura incidentală a acestei cereri faţă de executarea silită şi intenţia legiuitorului de a evita aplicarea dispoziţiilor vechiului şi noului cod în una şi aceeaşi procedura.

Prin somaţia din data de 26.02.2013 în dosar de executare 264/2012, CF a fost somat in baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 3605/05.07.2010 (Dosar nr. 4818/314/2007) a Judecătoriei Suceava, modificată în parte prin decizia civilă nr. 396/08.03.2011 a Tribunalului Suceava, să ridice construcţia edificată pe terenul creditoarei H I, de 190 mp, identic cu o parte din parcela de clădire nr. 70, înscrisă în CF 331 a comunei cadastrale Tişăuţi.

Prin sentinţa civilă nr. 3605/05.07.2010, modificată în parte prin decizia civilă nr. 396/08.03.2011 a Tribunalului Suceava, CF a fost obligat să predea  intimatei H I în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 500 m.p. teren identică cu parcela de clădire nr. 70 din C.F. 331 a comunei cadastrale Tişăuţi, identificată în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză, şi să ridice pe cheltuiala sa construcţia edificată pe terenul reclamantei, de 190 m.p., identică cu o parte din parcela de clădire nr. 70 înscrisă în C.F. 331 a comunei cadastrale Tişăuţi.

Potrivit art. 401 alin 2  Cod procedură civilă, contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.

În cauză, contestatorul P C este terţă persoană interesată, susţinând prin acţiune că are calitatea de proprietar al construcţiei a cărei demolare se urmăreşte şi de titular al unui drept de folosinţă asupra terenului a cărui predare se urmăreşte.

Cu privire la anularea executării silite directe imobiliare vizând terenul aferent construcţiei, susţinerile contestatorului sunt neîntemeiate.

Astfel, analizând Contractul de concesiune din data de 21.07.1994 – f 22-24, încheiat de contestator cu Consiliul Local al Comunei Ipoteşti, pe o durată de 99 ani, pentru terenul în suprafaţă de 40 mp, situat în sat Tişăuţi, comuna Ipoteşti, se constată că dreptul de folosinţă invocat nu poate conduce la anularea executării silite cu privire la acest teren pentru următoarele considerente.

Prin sentinţa civilă nr. 373 din 20.01.1992 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă, Primăria Comunei Ipoteşti a fost obligată să lase numiţilor AV, A V, AN, S A, G M casa şi suprafaţa de 500 mp teren pe care se află amplasată aceasta, ambele identice cu parcela de clădire  cu casa nr. 51 având nr. 70 din CF 331 a comunei cadastrale Tişăuţi.

Ulterior, prin  sentinţa civilă nr. 3605/05.07.2010, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că pârâtul CMF nu a deţinut  niciodată  vreun titlu  translativ  de  proprietate  asupra terenului pe  care  a  edificat  imobilul cu destinaţia de  atelier  de  fierărie. Singurele înscrisuri  cu care pârâtul a justificat  posesia exercitată  asupra  terenului în discuţie  l-au constituit adeverinţa nr.  1557/1991, potrivit căruia în anul 1991 i-a fost închiriată o suprafaţă de 16 mp în vederea construirii atelierului şi contractului de închiriere nr. 12/1994, încheiat cu Primăria comunei Ipoteşti pentru o suprafaţă de  6 m p, valabil în perioada  1 iulie  1994 – 1 iulie 1995.

S-a mai reţinut că în momentul în care pârâtul CF a solicitat eliberarea autorizaţiei pentru edificarea construcţiei, antecesorul  reclamantei solicitase  deja restituirea  imobilului în litigiu, iar pârâtul şi-a asumat riscul de a  suporta consecinţele edificării  construcţiei  în ipoteza  în care terenul  urma  să fie restituit  fostului  proprietar.

În consecinţă, la data de 21.07.1994, când a fost încheiat contractul de concesiune  cu privire la suprafaţa de 40 mp teren, Consiliul Local Ipoteşti, concedentul, nu putea transmite în mod valabil un dezmembrământ al dreptului de proprietate ce fusese reconstituit prin hotărâre judecătorească în favoarea antecesorului intimatei H I.

Din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 4818/314/2007 reiese că pe terenul în suprafaţă de 500 mp, identic cu p.c. 70 din CF 331  este edificată o construcţie, iar pentru aceasta s-a prezentat o autorizaţie de construire din anii 1991 pentru construcţia unei fierării, fără a prezenta planul de amplasament al acelei construcţii- f 48.

Din moment ce pe terenul de 500 mp se află construcţia fierărie, rezultă că suprafaţa de 40 mp teren, aferentă construcţiei,  face parte din suprafaţa de 500 mp pentru care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 3605/05.07.2010.

Aşadar, la data începerii şi efectuării executării silite contestatorul nu se bucura de un drept de folosinţă valabil, având în vedere că acţiunea în revendicare împotriva unităţii administrativ-teritoriale a fost admisă, fiind soluţionată la momentul încheierii contractului de concesiune, astfel încât bunul imobil nu se mai afla în proprietatea unităţii administrativ teritoriale.

Cu privire la anularea executării silite directe imobiliare vizând construcţia fierărie, prima instanţă a reţinut că susţinerile contestatorului sunt întemeiate. Acesta invocă în susţinerea acţiunii contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13827/01.08.1994 de fostul Notariat de Stat judeţean Suceava, prin care  a cumpărat de la CF una „fierărie executată din elemente uşoare demontabile, situată în com. Ipoteşti, satul Tişăuţi, jud. Suceava, dobândită prin construcţie în regie proprie conform autorizaţiei de construcţie nr.21/26.07.1991 a Primăriei comunei Ipoteşti".

În motivarea sentinţei nr. 3605/05.07.2010 s-a reţinut că, în speţă, contractul de închiriere nu are un caracter  translativ de proprietate, ci conferă un  simplu drept de folosinţă  asupra  imobilului  închiriat  pe o perioadă determinată, rezultând  că pârâtul a fost  un simplu  detentor al terenului pe care a edificat construcţia şi că nu a putut avea convingerea că terenul îi aparţine în baza unui act translativ de proprietate, astfel încât este exclusă calificarea sa ca fiind un constructor  de bună -credinţă.

Din moment ce contestatorul invocă un titlu valabil asupra construcţiei cu destinaţia fierărie, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13827/01.08.1994, încheiat anterior începerii executării silite şi pronunţării sentinţei nr. 3605/05.07.2010, iar sentinţa nr. 3605/05.07.2010 nu îi este opozabilă, nefiind parte în proces, rezultă că prezenta contestaţie la executare este întemeiata cu privire la ridicarea construcţiei cu destinaţia fierărie.

Faţă de caracteristicile fierăriei- “din elemente uşoare, demontabile”, prima instanţă a  constatat că aceasta este un bun imobil prin destinaţie, conform art. 478 si 479 C civil. Astfel, dată fiind destinaţia acestui bun, stabilită de proprietar, potrivit legii,  fierăria este bun imobil.

Faptul că prin procesul verbal de executare  se menţionează că, construcţia pe care debitorul a edificat-o depăşeşte limitele suprafeţei de 500 m.p. teren, urmând a fi ridicată în parte, nu are relevanţă în ceea ce priveşte soluţia, având în vedere raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 4818/314/2007, din care reiese că pe terenul în suprafaţă de 500 mp, identic cu p.c. 70 din CF 331 este edificată o construcţie, iar pentru aceasta s-a prezentat o autorizaţie de construire din anii 1991 pentru construcţia unei fierării fără a prezenta planul de amplasament al acelei construcţii- f 48.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata H I, susținând că în mod netemeinic  și nelegal s-au anulat actele de executare ce vizau construcția fierărie din dosarul execuțional nr. 264/2012 al BEJ J C.

Construcția ce formează obiectul executării silite și la a cărei ridicare a fost obligat debitorul CMF  are o suprafață totală de 190 mp, iar construcția pe care debitorul a edificat-o pe amplasamentul în discuție depășește limitele suprafeței de 500mp teren predată ei în posesie de executorul judecătoresc, sens în care în procesul verbal s-a consemnat că acea construcție urmează a fi ridicată numai în parte, așa încât  era necesar a se verifica în ce măsură contestatorul face dovada dreptului de proprietate legal dobândit asupra părții din construcția urmărită silit.

Actul de vânzare cumpărare invocat de contestator face dovada dobândirii doar a unei părți din construcția de la locul litigiului, executarea silită nu vizează întreaga construcție edificată de debitorul CMF și nu s-a administrat nici o probă care să confirme identitatea dintre partea de construcție dobândită de contestator și partea de construcție care formează obiectul executării silite.

Contractul de vânzare cumpărare nr.13827/1994 atestă dobândirea de către contestator a unei fierării din elemente ușoare, demontabile, ceea ce înseamnă că bunul astfel dobândit este un bun mobil în accepțiunea art. 473 C. civil 1864. Prin urmare, actele de executare  ce privesc suprafața de 500 mp și parte din construcția edificată de debitorul CMF nu sunt de natură să aducă vreo vătămare contestatorului, în contextul în care acesta are posibilitatea de a strămuta partea sa din construcția demontabilă pe un alt teren.

În mod nelegal instanța de fond a apreciat că fierăria ar avea natura unui imobil prin destinație conform art.478 și 479 Cod civil anterior, dispozițiile legale menționate neavând legătură cu obiectul litigiului de față, deoarece imobilele prin destinație sunt definite de art.468 și 469.

Construcția în discuție nu poate fi calificată ca un imobil prin destinație deoarece nu a fost amplasată pe terenul în discuție de către proprietarul fondului așa cum impun dispozițiile legale menționate, ci de către un detentor precar, așa cum s-a stabilit prin S.C. nr.3065/2010 a Judecătoriei Suceava și, de asemenea, nu este destinată expolatării terenului pe care a fost amplasată, ci servește unei activități economice independente de exploatarea terenului.

A mai arătat creditoarea că nu este aplicabilă prezumția așezării perpetue a construcției pe fondul în discuție, deoarece caracteristicile acesteia  relevă faptul că ea poate fi ridicată sau mutată fără a se strica s-au deteriora.

Față de prevederile art. 402 alin. 2 Cod procedură civilă,  tribunalul a calificat calea de atac declarată de intimata H I ca fiind cea a apelului.

Prin decizia civilă nr. 108 din 18 februarie 2014, Tribunalul Suceava a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins contestaţia împotriva executării silite ce vizează construcţia fierărie.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

Conform S.C. nr.3605/05.07.2010 a Judecătoriei Suceava și care constituie titlu executoriu în cauză, pârâtul CMF a fost obligat să predea reclamantei H I în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 500 mp identică cu parcela de clădire nr. 70 din C.F. nr. 331 identificată în planul de situație anexă la expertiză și să ridice pe cheltuiala sa construcția în suprafață de 190 mp edificată pe terenul reclamantei, identică cu parte din clădirea nr.  înscrisă în C.F. 331 a Com. Cad. Tișăuți.

Conform procesului verbal de executare din data de 12.07.2013, construcția pe care pârâtul a edificat-o depășește limitele suprafeței de 500 mp predată în posesie reclamantei de executorul judecătoresc, consemnându-se că se impune a fi ridicată în parte, până la jumătatea ușii din lemn vopsită în alb, respectiv pe o lățime de 11,43 ml, parte din clădire rămânând înafara perimetrului terenului predat în posesie, drept pentru care doar o parte din construcția edificată de pârât formează obiectul executării silite.

Potrivit contractului de vânzare –cumpărare nr. 13827/01.08.1994, contestatorul a cumpărat o fierărie executată din elemente ușoare, demontabile, edificată de vînzătorul-debitor CMF în temeiul autorizației nr. 21/1991, fără a se face referire la suprafața construcției, din considerentele titlului executoriu reținându-se închirierea unei suprafețe de 16 mp în acest scop. De asemenea, conform contractului din 21.07.1994 de care se prevalează contestatorul, suprafața concesionată a fost de 40 mp,  iar din probatoriul administrat nu a rezultat că întreaga construcție, de 190 mp, ar fi fost edificată în temeiul autorizație nr. 21/1991 și nici că contestatorul ar fi cumpărat întreaga construcție.

Așa cum a susținut și recurenta, conform contractului  nr. 13827/1994 fierăria dobândită este confecționată din elemente ușoare, demontabile, bunul dobândit fiind un bun mobil în accepțiunea art. 473 din Codul civil anterior, astfel încât actele de executare ce privesc parte din construcția edificată de pârât nu sunt de natură a-i aduce vreo vătămare contestatorului, în contextul în care acesta poate să-și strămute partea sa din construcția demontabilă pe un alt teren, cu atât mai mult cu cât obligația din titlul executoriu se referă la ridicarea și nu la demolarea fierăriei.

Susținerea instanței de fond cum că fierăria ar avea natura unui imobil prin destinație este greșită având în vedere disp. art. 468-469 Cod civil anterior, deoarece nu a fost amplasată pe terenul în discuție de către proprietarul fondului, ci de către un detentor precar (conform S.c. nr.3605/2010 a Judecătoriei Suceava), și nu este destinată exploatării terenului pe care a fost amplasată, ci servește unei activități economice independente de exploatarea fondului. Nu este aplicabilă nici prezumția așezării perpetue a acestei construcții pe fondul în discuție, deoarece caracteristicile sale, descrise în cuprinsul contractului, se referă la elemente ușoare, demontabile, astfel încât aceasta poate fi ridicată fără a se deteriora sau strica.

Dispozițiile legale reținute de instanță, respectiv art.478-479 Cod civil anterior,  nu au legătură cu obiectul litigiului de față, acestea referindu-se la bunuri destinate uzului public sau la drepturile reale ce se poartă asupra bunurilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, contestatorul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor a arătat că decizia este rezultatul interpretării eronate a prevederilor legale incidente în cauză şi este motivată cu argumente străine de natura chestiunilor care aveau a fi verificate şi de apărările creditoarei şi ale sale.

Reţine instanţa de apel că fierăria ar avea natura unui bun mobil, deoarece nu ar fi fost amplasată pe terenul în discuţie de către proprietarul fondului, ci de către un detentor precar şi că nu ar fi destinată exploatării terenului pe care a fost amplasată, ci ar servi unei activităţi economice independente de exploatarea fondului, context în care admite apelul creditoarei şi respinge contestaţia.

Fierăria nu poate fi  considerată bun mobil prin natura sa, potrivit art. 473 Cod civil, aşa cum reţine instanţa de apel, ci, faţă de caracteristicile fierăriei edificate „din elemente uşoare, demontabile”, se impune a se constata că aceasta este un bun imobil prin destinaţie, conform art. 478 şi 479 Cod  civil.

Pe de altă parte, independent de calificarea construcţiei prin prisma stării sale tehnice şi a regimului său juridic, cert este că este proprietatea sa, punerea în executare a titlului executoriu în modalitatea executării directe fiind prejudiciabilă pentru mine.

Separat de aceasta, critica sa vizează şi împrejurarea că instanţa de apel a ignorat raportul de expertiză DC şi Rezoluţia nr. 3956/P/2013 din 30.01.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, prin care s-a confirmat că expertul SE a denaturat adevărul prin raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond, înscrisuri care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în legătură cu calitatea creditoarei de proprietar al terenului pe care este amplasată construcţia fierărie, îndoială care, unită cu natura juridică de imobil prin destinaţie a construcţiei fierărie, proprietatea sa, terţă persoană vătămată prin actele de executare, ar fi trebuit să conducă la respingerea ca nefondată a căii de atac.

Titlul executoriu este reprezentat de S.C. nr. 3605/05.07.2010 (Dosar nr. 4818/314/2007) a Judecătoriei Suceava, modificată în parte prin D.C. nr. 396/08.03.2011 a Tribunalului Suceava, prin care, printre altele, debitorul CF a fost obligat, corelativ obligaţiei de predare a suprafeţei de 500 mp teren identică cu parcela de clădire nr. 70 din CF 331 a corn. cad. Tişăuţi, identificată în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză S E, să ridice pe cheltuiala sa construcţia edificată pe terenul reclamantei-creditoare H I, identică cu parte din parcela de clădire nr. 70 înscrisă în CF 331 a corn. cad. Tişăuţi.

În motivarea hotărârii care constituie titlu executoriu se reţine că respectiva construcţie a fost edificată de debitor în baza Autorizaţiei nr. 21/1991, pe teren închiriat de la Primăria comunei Ipoteşti, în suprafaţă de 16 mp; că prin contractul de închiriere 12/25.06.1994 Primăria comunei Ipoteşti i-a închiriat, pe termen de un an, suprafaţa de 96 mp teren aferent construcţiei, dată la care nu ar fi avut calitatea de proprietar al terenului închiriat, pentru că prin S.C. nr. 373/1992 a Judecătoriei Suceava fusese admisă acţiunea în revendicare promovată de antecesorul lui H I, AV şi de ceilalţi moştenitori ai def. AG, iar Primăria comunei Ipoteşti a fost obligată să le predea acestora în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 500 mp teren identică cu parcela de clădire nr. 70 din CF 331 a corn. cad. Tişăuţi, împreună cu construcţia casă veche existentă pe acest teren; că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că debitorul ocupă din terenul lui H I 190 mp pe care se află construcţia fierărie, iar amplasarea construcţiei împiedică accesul de la drumul comunal la restul terenului de 500 mp proprietatea lui H I, aceasta fiind în imposibilitatea de a exercita posesia asupra parcelei de clădire 70; că imobilul cu destinaţia de atelier de fierărie este amplasat pe un teren închiriat de la Primăria comunei Ipoteşti, care-i conferă debitorului un simplu drept de folosinţă, încât, fiind un simplu detentor precar al terenului pe care a edificat construcţia în litigiu, nu a putut avea convingerea că terenul îi aparţine în baza unui act translaţiv de proprietate, astfel încât este exclusă calificarea sa ca fiind un constructor de bună-credinţă.

Construcţia în litigiu, într-adevăr, a fost edificată de CMF în baza Autorizaţiei pentru executare lucrări nr. 21/26.07.1991, eliberată de Primarul com. Ipoteşti, pe teren închiriat de la Consiliul local al com. Ipoteşti.

Însă, prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 13827/01.08.1994 de fostul Notariat de stat judeţean Suceava el a cumpărat de la acesta una „fierărie executată din elemente uşoare demontabile, situată în corn. Ipoteşti, satul Tişăuţi, jud. Suceava, dobândită prin construcţie în regie proprie conform autorizaţiei de construcţie nr. 21/26.07.1991 a Primăriei comunei Ipoteşti". Iar prin contractul de concesiune din data de 21.07.1994, încheiat cu Consiliul local al comunei Ipoteşti, a concesionat pentru o perioadă de 99 ani terenul aferent fierăriei, de 40 mp.

În acest context, el are calitatea de proprietar al construcţiei a cărei demolare se urmăreşte în Dosar nr. 264/2012 la BIEJ J C (şi de titular al unui drept real de folosinţă asupra unui teren a cărui predare, de asemenea, se urmăreşte în dosarul amintit), fiind persoană prejudiciată prin actele de executare, în înţelesul art. 399 al. 1 teza I C.pr.civ., potrivit cu care împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Potrivit art. 401 C.pr.civ., (2) Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.

(3) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut de alin. 2 nu-1 împiedică pe cel de-al treilea să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii.

Prin Procesul-verbal din 12.07.2013 s-a predat de către executorul judecătoresc creditoarei terenul de 500 mp revendicat care include suprafaţa de 40 mp afectată de construcţia fierărie. Privitor la construcţia propriu-zisă, prin Procesul-verbal din 20.06.2013 întocmit de executorul judecătoresc i s-a acordat debitorului un termen de 10 zile să-şi ridice benevol construcţia, ia expirarea căruia creditoarea urma să formuleze o acţiune prin care să solicite autorizarea sa în a ridica respectiva fierărie pe cheltuiala debitorului. A fost promovată această acţiune la data de 18.07.2013 şi este înregistrată sub nr. 6667/314/2013 Ia Judecătoria Suceava, dosarul fiind suspendat până la soluţionarea irevocabilă a pricinii de faţă.

Acesta este contextul în care a înţeles să promoveze contestaţie la executare, în calitate de terţă persoană vătămată prin actele de executare, imobilul urmărit silit fiind proprietatea sa (construcţia).

La această chestiune tribunalul nu răspunde, preocuparea instanţei de apel fiind de lămurire a situaţiei juridice a construcţiei, pe care o califică drept bun mobil. Însă, chiar şi aşa, erau date premizele prejudicierii dreptului său asupra imobilului construcţie fierărie prin actele de executare.

Dincolo de cele arătate, extrem de important este faptul că la solicitarea debitorului s-a efectuat de ing. CD o expertiză topo extrajudiciară, pe care a depus-o în faţa Tribunalului Suceava.

Această expertiză creează o îndoială serioasă în legătură cu calitatea creditoarei de proprietar al terenului pe care este amplasată construcţia fierărie.

Potrivit expertizei, din suprapunerea potrivit planului-anexă 1 la expertiză a planului actual întocmit în sistemul de proiecţie stereografic asupra clădirii atelier fierărie, coroborat cu planul digital din baza de date a OCPI Suceava privind parcelele 70 şi 3012, peste imaginea rasterizată a planului cadastral vechi din planşa cadastrală nr. 3 a corn. cad. Tişăuţi (adică planşa veche cadastrală scanată şi orientată în sistemul de proiecţie stereografic, preluată ca raster în programul automat de desenare), în care s-au notat cu haşuri roşii clădirea atelier fierărie şi cu haşuri verzi parcela de clădire 70, de 500 mp, din CF 951 a corn. cad. Tişăuţi, proprietatea lui H I, rezultă că clădirea atelier fierărie este situată parţial pe p.f. 14 păşune adiacentă Pârâului Ipoteşti şi parţial pe p.f. 1024 drum comunal, ambele proprietatea Comunei Ipoteşti.

Din suprapunerea planului actual, coroborat cu planul digital din baza de date OCPI Suceava, cu planul vechi cadastral de pe planşa cad. nr. 3 Tişăuţi, prezentată în Anexa 1 şi Anexa 2 - detaliu al anexei 1, rezultă că: clădirea CI atelier fierărie (configurată în anexe cu linie roşie) este situată parţial pe p.f nr. 14 înscrisă în CF 242 Tişăuţi în proprietatea veche a Comunei cadastrale Tişăuţi (înscriere iniţială de la înfiinţarea cărţilor funciare în Bucovina), în prezent Comuna Ipoteşti (Tişăuţi fiind sat component al corn. Ipoteşti), din care ocupă 27 mp (colorată cu haşuri duble gaibele în anexa 2 la raport) şi parţial pe p.f 1024 drum public, proprietatea Comunei Ipoteşti (în registrul cadastral vechi al corn. cad. Tişăuţi parcela 1024 figurează în proprietatea Comunei Tişăuţi, conform xerocopiei ataşate raportului, dar din omisiune nu este specificat nr. cărţii funciare), din care ocupă 67 mp (colorată cu haşuri duble bleu în anexa 2 la raport) şi nu ocupă din parcela 70 înscrisă în CF 951 a corn. cad. Tişăuţi, fiind situată la distanţele de 0,55 m N şi 0,74 m V de vechea limită a parcelei 70 (conform planului de pe planşa nr. 3 Tişăuţi ediţia anului 1900) şi la 3,69 m N şi 3,84 m V de actuala limită a parcelei 70 (conform planului 21771/2005 integrat în baza de date a OCPI).

Separat de acestea, a fost identificată parcela 3012, de 330 mp, proprietatea Comunei Ipoteşti potrivit HCL 37/2007 - a se vedea Anexa 3 la raport, în care parcela este configurată prin delimitare cu linie albastru închis. Astfel, parcela 3012 a fost integrată în baza de date a OCPI în baza planului de amplasament şi delimitare şi a HCL 37/2007, este limitrofa pe latura sudică parcelei de clădire 70, de 500 mp, integrată anterior în baza de date (2005), proprietatea lui H I în baza TP 185/1993 şi a actului de donaţie 3367/1994 (colorată cu haşuri verzi în planurile anexate raportului). Parcela 70 a fost intabulată în favoarea lui H I în 1994 conform încheierii CF 669/1994 în baza actelor amintite (TP şi contract de donaţie) şi a planului de situaţie întocmit de OCOT Suceava în 1991, care reprezenta copia vechii configuraţii a parcelei preluată de pe planşa cadastrală nr. 3 a corn. cad. Tişăuţi (evidenţiată cu contur violet în anexele 2 şi 3 la raport). Configuraţia actuală a parcelei 70 (colorată cu haşuri verzi), astfel cum a fost integrată în baza de date a OCPI conform plan 21771/2005, este diferită de cea veche (evidenţiată în contur violet).

Parcela 3012, de 330 mp, proprietatea Comunei Ipoteşti, pe care este amplasat atelierul fierărie, nu se suprapune cu parcela 70, de 500 mp, conform întabulării actuale; se suprapune, în schimb, cu amplasamentul şi configuraţia veche a parcelei 70 (înscrisă iniţial în CF 331 Tişăuţi în favoarea lui AG a lui D, autorul lui H I) pe porţiunea ABCD, de 41 mp, colorată cu haşuri duble gri în anexa 3 la raport.

Nici prin raportare la configuraţia veche a parcelei 70 (evidenţiată în contur violet), nici prin raportare la configuraţia actuală a parcelei 70 (evidenţiată cu haşuri verzi), atelierul fierărie nu afectează terenul lui H I, clădirea CI de 94 mp identificându-se cu parte din p.f. 14 (27 mp) şi cu parte din p.f. 1024 (67 mp) - prin raportare la evidenţa cadastrală veche, respectiv cu parte din parcela 3012, integrată în 2007 în baza de date a OCPI — prin raportare la situaţia cadastrală actuală.

În raport de concluziile acestui raport de expertiză, debitorul CMF a formulat plângere penală împotriva expertului tehnic judiciar SE pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, constând în aceea că a întocmit în Dosarul nr. 4818/314/2007 al Judecătoriei Suceava un raport de expertiză tehnică judiciară şi un supliment la raport fără a efectua verificări minimale la cadastru.

Prin Rezoluţia nr. 3956/P/2013 din 30.01.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de expertul SE, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. 1 şi 4 vechiul C.pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect subiectiv.

Prin Rezoluţie se mai consemnează că, analizând argumentele cuprinse în propunerea organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei mun. Suceava - Biroul de Investigaţii Criminale, s-a constatat că acestea sunt pertinente şi concludente, motiv pentru care au fost însuşite de procuror şi nu a fost cazul de argumente suplimentare.

Din interpretarea argumentelor cuprinse în propunerea organelor de cercetare însuşite de procuror prin Rezoluţie rezultă că expertul, din eroare de fapt, relatează neadevărat sau a omis să relateze împrejurări esenţiale, făcând acest lucru din greşeală, neacceptând sau neprevăzând urmarea faptei din superficialitate, încât din greşeală nu a evidenţiat unele aspecte ce se puteau constitui în răspuns la obiectivele expertizei fixate de instanţă.

În acest context, debitorul CMF a solicitat a se verifica pe cale incidentală falsitatea raportului de expertiză şi, ca urmare, să fie anulată sentinţa titlu executoriu a cărei revizuire a cerut-o, în raport de art. 322 pct. 4 teza II C.pr.civ., cauza fiind înregistrată sub nr. 2282/314/2014 pe rolul Judecătoriei Suceava şi având termen de judecată la data de 16.05.2014.

Aşa fiind, cum din raportul de expertiză DC rezultă că în dosarul de fond expertul SE nu a făcut verificări minimale la cadastru privitoare la terenul a cărui identificare i s-a solicitat, nu a suprapus situaţia rezultată din măsurători cu planul actual, coroborat cu planul digital din baza de date OCPI Suceava, respectiv cu planul vechi cadastral de pe planşa cad. nr. 3 Tişăuţi, ajungând la concluzii total eronate, în sensul că debitorul ar ocupa cu construcţia fierărie parte din parcela 70 proprietatea lui H I (190 mp), deşi nici prin raportare la configuraţia veche a parcelei 70, nici prin raportare la configuraţia actuală a parcelei 70, atelierul fierărie nu afectează terenul lui H I, clădirea CI de 94 mp identificându-se cu parte din p.f. 14 (27 mp) şi cu parte din p.f. 1024 (67 mp), proprietatea Comunei Ipoteşti, păşune adiacentă Părâului Ipoteşti şi drum comunal - prin raportare la evidenţa cadastrală veche, respectiv cu parte din parcela 3012, integrată în 2007 în baza de date a OCPI, de asemenea proprietatea Comunei Ipoteşti potrivit HCL 37/2007 - prin raportare la situaţia cadastrală actuală, cum aceste concluzii au fost confirmate prin Rezoluţia nr. 3956/P/2013 din 30.01.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cum instanţa de apel nu a analizat aceste înscrisuri coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, cum construcţia fierărie nu este amplasată pe terenul proprietatea lui H I, cum construcţia fierărie nu poate fi considerată bun mobil prin natura sa, ci imobil prin destinaţie şi este proprietatea sa exclusivă, el fiind terţă persoană vătămată în acest context prin actele de executare silită directă, solicită admiterea recursului.

Legal citaţi, intimaţii nu au formulat întâmpinări.

Intimata H I, prin apărător ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele consemnate în încheierea de dezbateri, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de contestator, în raport de lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

În speţă, contestatorul solicită anularea actelor de executare întocmite în dosar nr. 264/2012 al BIEJ J C, deoarece este proprietarul construcţiei fierărie, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 13827/1 august 1994, iar titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3605/5 iulie 2010 a Judecătoriei Suceava, modificată în parte prin decizia  civilă nr. 396/8  martie 2011 a Tribunalului Suceava nu-i este opozabil.

Potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. (1) şi (2) Cod procedură civilă (vechi, aplicabil în cauză), împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare (…). Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea actului nelegal.

În conformitate cu dispoziţiile art. 401 alin. (2) Cod procedură civilă, pot face contestaţie la executare silită şi terţele persoane care pretind că au un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit.

În speţă, în raport de aceste dispoziţii legale, instanţele de fond şi apel au avut a analiza şi stabili, pe baza probelor administrate, dacă reclamantul – terţ faţă de executare, justifică interes în promovarea contestaţiei şi, respectiv, dacă acesta este vătămat prin actele de executare silită.

Interesul în promovarea contestaţiei a fost justificat de contestator cu contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13827/1 august 1994, încheiat cu debitorul – pârât pentru construcţia fierărie, respectiv cu contractul de concesiune încheiat cu Consiliul local  al comunei Ipoteşti pentru suprafaţa de 40 mp teren aferentă fierăriei.

În ce priveşte vătămarea ce s-ar putea produce contestatorului prin actele de executare silită, instanţele de fond au avut opinii diferite, în funcţie de calificarea dată construcţiei în discuţie ca fiind un  bun imobil prin destinaţie sau un bun mobil.

Curtea apreciază că această calificare este lipsită de relevanţă în cauză, în condiţiile în care prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, neopozabilă contestatorului, s-a dispus ridicarea construcţiei fierărie, aceasta justifică un drept de proprietate asupra respectivei construcţii, iar potrivit procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 12 iulie 2013, pentru eliberarea suprafeţei de 500 mp teren predată în posesia creditoarei se impune a fi ridicată parte din construcţie, pe o lăţime de 11,43 m.l., „până la jumătatea uşii  din lemn vopsită în alb”.

În mod evident, prin „ridicarea” a parte din construcţia proprietatea sa în cadrul unei raport juridic obligaţional în care nu este parte, contestatorului i se produce o vătămare în sensul dispoziţiilor art. 399 alin. (1)  Cod procedură civilă.

În contextul dat, nu poate fi reţinut argumentul avut în vedere de instanţa de apel – că actele de executare nu sunt de natură a-i produce contestatorului vreo vătămare, deoarece fierăria este confecţionată din elemente uşoare, demontabile, putând fi strămutată pe un alt teren, cu atât mai mult cu cât titlul executoriu se referă la ridicarea şi nu la demolarea bunului, - Tribunalul omiţând faptul că obligaţia din titlu nu a fost stabilită în sarcina contestatorului, iar executarea nu  vizează întreaga construcţie.

Nu poate fi reţinut, de asemenea, nici  argumentul potrivit căruia din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că terţul contestator ar fi dobândit prin cumpărare întreaga construcţie, de 190 mp, faţă de suprafaţa de teren concesionată, de doar 40 mp, în condiţiile în care debitorul-pârât  nu a invocat un drept propriu asupra acesteia, iar potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. (2) Cod procedură civilă contestaţia poate fi formulată de terţa persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept  real asupra bunului urmărit.

Faţă de cele ce preced, Curtea, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, urmează a  admite recursul declarat de contestator şi a modifica  decizia atacată în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de creditoarea H I, cu consecinţa menţinerii sentinţei civile nr. 5034/9 octombrie 2013 a Judecătoriei Suceava.

Prin sentinţa menţionată au fost păstrate actele de executare silită privind suprafaţa de 500 mp teren proprietatea creditoarei, soluţie ce nu a fost contestată în apel, intrând în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, nu pot fi cercetate în recurs aspectele invocate de contestator ce ţin de modul de identificare/amplasare a terenului în discuţie, câtă vreme acestea nu au fost analizate în calea de atac a apelului.

De altfel, în cadrul contestaţiei la executare nu pot fi invocate chestiuni de fond, care tind să repună  în discuţie însăşi validitatea titlului executoriu reprezentat de o  hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.

Astfel de chestiuni, ca şi cele ce ţin de întinderea dreptului de proprietate al contestatorului, calitatea acestuia de constructor de bună ori de rea-credinţă sau caracteristicile construcţiei fierărie pot forma obiect de cercetare judecătorească în cadrul unei acţiuni  separate.

În raport de motivele de apel formulate de creditoarea-intimată, Curtea constată că nu este dată în cauză critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârea atacată ar fi fost motivată cu argumente străine de natura chestiunilor care aveau a fi verificate şi de apărările părţilor.