Recurs contencios administrativ. Anulare act administrativ fiscal

SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare act administrativ fiscal

-Art. 11 alin. 1 din Codul fiscal

-Art. 67 alin. 1 din Codul de procedura fiscala

Critica adusa hotarârii prin prisma motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, ce vizeaza încalcarea sau aplicarea gresita a dispozitiilor legale de drept material, nu poate fi retinuta.

Contrar celor invocate, judecatorul fondului a dat o corecta interpretare normelor legale incidente, respectiv art. 11 alin. 1 din Codul fiscal si art. 67 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, retinând, prin raportare la starea de fapt si la probatiunea administrata ca, estimarea efectuata de organul de control privind preturile practicate pe piata la produsele comercializate de intimata reclamanta (ceapa, cartofi) are o baza relativa, diferenta existenta între preturile de piata practicate de aceasta si alti comercianti pentru produse similare nu poate conduce la concluzia existentei unui pret vadit subevaluat.

S-a constatat, în mod pertinent ca simplele deductii si presupuneri ale organului constatator în sensul ca între orele 13 – 17 ar fi fost mai putini cumparatori în piata în raport cu orele 6 - 15 si ca, aceasta ar conduce la concluzia ca vânzarile ar fi fictive, nu pot fi retinute, fiind simple ipoteze nesustinute probator.

Contrar sustinerilor recurentei, judecatorul fondului nu a negat dreptul organului fiscal de a estima marimea bazei de impunere, ci a imputat faptul ca acesta nu a evidentiat si probat datele si documentele considerate ca fiind relevante pentru estimarea pretului în cauza, aspectele mentionate în cuprinsul actelor administrativ fiscale având un grad ridicat de arbitrariu.

Prin urmare, instanta de recurs, a constatat ca, desi s-a invocat nelegalitatea hotarârii, recurenta nu a invocat în calea de atac argumente apte a conduce la casarea acesteia, iar înscrisurile prezentate nu sunt de natura a contura, prin ele însele, o alta stare de fapt.

Decizia nr. 373/CA/04.02.2015 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal

Dosar 5196/111/CA/2013

Prin Sentinta nr. 5562/CA din 17.06.2014 Tribunalul B. a admis actiunea formulata de reclamanta SC A. F. SRL în contradictoriu cu pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Cluj-Napoca – prin A.J.F.P. B. – succesoarea D.G.F.P. B. si, în consecinta, a dispus anularea Procesului verbal nr.xxx/27.03.2013, a Dispozitiei de masuri nr.xxx/01.04.2013 si a Deciziei nr.xx/16.05.2013, referitoare la obligatiile de plata stabilite suplimentar în sarcina reclamantei si a obligat pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 2.004,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentinte, în termen si scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurenta-pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Cluj Napoca prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice B., solicitând admiterea recursului, casarea hotarârii pronuntate de instanta de fond cu consecinta mentinerii respingerii actiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca hotarârea pronuntata de instanta de fond este data cu aplicarea gresita a normelor de drept material.

Urmare a controlului inopinat efectuat în baza prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si a Circularei nr. 807153/16.03.2012 emisa de ANAF în baza OPANAF nr. 406/14.03.2012 pentru aprobarea procedurii privind monitorizarea transporturilor de bunuri din tari membre UE, la SC A. F. SRL Oradea, ca urmare a achizitiilor intracomunitare de bunuri din categoria „legume fructe", identificate în punctul de trecere a frontierei de stat Bors - B., a fost încheiat Procesul-verbal nr. xxx/27.03.2013, în baza caruia a fost emisa Dispozitia de masuri nr.xxx/01.04.2013.

Marfa achizitionata „legume fructe" este comercializata în regim cu amanuntul din depozitul amplasat în localitatea O., catre diferite persoane fizice.

Potrivit prevederilor art. 67 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala "daca organul fiscal nu poate determina marimea bazei de impunere, acesta trebuie sa estimeze. În acest caz, trebuie avute în vedere toate datele si documentele care au relevanta pentru estimare. Estimarea consta în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale."

Aceste dispozitii legale se coroboreaza cu cele ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, conform carora "organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale, luând în considerare pretul de piata al tranzactiei sau bunului impozabil, precum si informatii si documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele si informatiile detinute de acesta despre contribuabilii cu activitati similare."

Organul fiscal va proceda la reîntregirea bazei impozabile prin estimare, pe baza analizei preturilor de vânzare în raport cu cele utilizate de societati comerciale cu obiect de activitate similar si a preturilor reale practicate pe piata.

Prevederile legale sus mentionate au fost respectate de organele de inspectie fiscala, contrar celor retinute de instanta de fond in cuprinsul considerentelor Sentintei nr. 5562/CA/2014.

Astfel, apreciaza eronata motivarea instantei în sensul ca estimarea efectuata de catre organul de control privind preturile practicate pe piata la produsele comercializate de reclamanta au o baza relativa, având în vedere faptul ca, pentru determinarea veniturilor din comercializarea legumelor (cartofi, ceapa), s-au luat ca baza de calcul preturile practicate de alte firme de profil din B., respectiv preturile reale practicate de alti comercianti în ,,Piata de Vest" din O., unde are punctul de lucru reclamanta - S.C. B. I. S.R.L si S.C. W. F. S.R.L., ambele societati având ca obiect de activitate comertul cu ridicata de legume si fructe - vânzari en gros si, prin urmare, nu se poate sustine ca preturile utilizate de catre organele de inspectie fiscala la stabilirea valorii de piata a vânzarilor au o baza relativa câta vreme reprezinta preturile practicate de alti comercianti care îsi desfasoara activitatea în acelasi perimetru.

Prin urmare, arata recurenta, în mod corect au fost stabilite de catre organele fiscale preturi aliniate cu cele de pe piata, practicate în aceeasi perioada, pe acelasi perimetru teritorial si pentru produse similare de catre alti comercianti.

De asemenea, în considerentele sentintei pronuntate de Tribunalul B. se retine în mod eronat ca organul fiscal nu a tinut cont la emiterea actelor administrative de faptul ca vânzarea produselor în cantitate mare se realizeaza la un pret mai scazut decât vânzarea unor bunuri în cantitati mici, asimilându-se vânzarile efectuate de reclamanta cu cele de tip en - gros, fara a se tine seama de faptul ca, potrivit prevederilor art. 4 lit. c) din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata: "In întelesul prezentei ordonante, urmatorii termeni se definesc astfel:

c) comert cu ridicata/de gros - activitatea desfasurata de comerciantii care cumpara produse în cantitati mari în scopul revânzarii acestora în cantitati mai mici altor comercianti sau utilizatori profesionali, colectivi; ori, în speta, reclamanta a vândut pe baza de chitanta, fara factura produse unor persoane fizice, si nu altor comercianti sau utilizatori profesionali, asa cum prevad dispozitiile mentionate anterior.

S.C. A. F. S.R.L are ca obiect de activitate "Comert cu

amanuntul al fructelor si legumelor proaspete, în magazine specializate CAEN 4721, iar faptul ca vinde cantitati de 4.050 kg, 1.915 kg si 1.200 kg nu îl încadreaza în categoria vânzarilor en-gros, asa cum sunt ele prevazute de OG 99/2000.

Reclamanta nu a întocmit si nu a prezentat facturi de vânzare, neputând justifica vânzarea cu amanuntul, respectiv organele de control au sesizat faptul ca, în cursul unei zile 3 persoane fizice cumpara cantitatea de 4.050 kg, 1.915 kg, 1.200 kg, respectiv faptul ca persoanele fizice în cauza cumpara produsele pentru consumul propriu în cantitati care în mod real nu se justifica a fi utilizate în acest scop.

În mod evident vânzarile au fost efectuate fie catre societati comerciale, fie catre persoane fizice autorizate în vederea desfasurarii de activitati comerciale, entitati pentru care reclamanta avea obligatia întocmirii de facturi fiscale în care sa fie înscris pretul real al bunurilor.

Neîntocmirea facturilor a avut drept rezultat atât neînregistrarea de catre clienti a achizitiilor, urmate de neînregistrarea vânzarii (neevidentierea impozitelor datorate activitatii de comercializare), cât si nerespectarea disciplinei financiare de catre S.C. A. F. S.R.L. în utilizarea casei de marcat electronice (prevazuta a fi utilizata la vânzarea catre populatie) în locul utilizarii facturilor fiscale.

Astfel, vânzarea produselor la un pret mai mic decât cel al altor comercianti de pe piata nu este justificata si nu este determinata doar de cantitatea livrata, asa cum în mod eronat a retinut instanta.

În ce priveste sustinerea conform careia nu s-a tinut cont de faptul ca acelasi produs poate fi de diferite calitati, respectiv calitatea I, II, III pretul fiind diferit în functie de calitate, arata ca organul de inspectie fiscala are obligatia de a analiza actele puse la dispozitie de societatea verificata si de a verifica legalitatea acestora, precum si a operatiunilor efectuate raportat la normele legale în vigoare aplicabile.

Or, în ce priveste diferentierea calitativa a produselor, motivul pentru care organul de inspectie nu a tinut cont este acela ca nu exista dovada calitatii inferioare a produselor probate cu documente justificative conform legii.

Astfel, nu este înscrisa pe factura de achizitie o calitate inferioara - II, III sau IV, reclamanta nu a prezentat certificate de calitate de la furnizor, simpla înscriere pe fisa de magazie si pe receptii a calitatii II nu este suficienta daca nu este probata cu documente justificative.

Potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) lit. h) din OG nr. 99/2000, prin vânzari cu pret redus, în sensul prezentei ordonante, se întelege:

h) vânzarea unui produs la un pret aliniat la cel legal practicat de ceilalti comercianti din aceeasi zona comerciala, pentru acelasi produs, terminat de mediul concurential, prevedere legala nerespectata de reclamanta.

Fata de motivele aratate, a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei pronuntate de instanta de fond, cu consecinta respingerii actiunii ca neîntemeiata.

 Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei recurate ca temeinica si legala.

În aparare se arata ca argumentele si considerentele instantei aratate în motivarea sentintei atacate sunt rezultatul lipsit de echivoc al respectarii principiilor contradictorialitatii, egalitatii si nemijlocirii ca principii fundamentale ale procesului civil cu exercitarea rolului activ al judecatorului în scopul aflarii si stabilirii adevarului.

De asemenea, hotarârea instantei de fond respecta întrutotul principiile fiscalitatii conform art. 3 Cod Fiscal, si anume: „Impozitele si taxele reglementate de prezentul cod (Codul Fiscal) se bazeaza pe urmatoarele principii:

neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain;

certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si întelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a veniturilor, in functie de marimea acestora;

eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice si juridice, in raport cu impozitarea în vigoare la data adoptarii de catre acestea a unor decizii investitionale majore.

Pentru considerentele aratate, a solicitat respingerea recursului si mentinerea în totalitate a dispozitiilor sentintei atacate ca fiind legale, temeinice si fondate.

 Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea a retinut ca este nefondat si l-a respins pentru urmatoarele considerente:

Critica adusa hotarârii prin prisma motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, ce vizeaza încalcarea sau aplicarea gresita a dispozitiilor legale de drept material, nu poate fi retinuta.

Contrar celor invocate, judecatorul fondului a dat o corecta interpretare normelor legale incidente, respectiv art. 11 alin. 1 din Codul fiscal si art. 67 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, retinând, prin raportare la starea de fapt si la probatiunea administrata ca, estimarea efectuata de organul de control privind preturile practicate pe piata la produsele comercializate de intimata reclamanta (ceapa, cartofi) are o baza relativa, diferenta existenta între preturile de piata practicate de aceasta si alti comercianti pentru produse similare nu poate conduce la concluzia existentei unui pret vadit subevaluat.

S-a constatat, în mod pertinent ca simplele deductii si presupuneri ale organului constatator în sensul ca între orele 13 – 17 ar fi fost mai putini cumparatori în piata în raport cu orele 6 - 15 si ca, aceasta ar conduce la concluzia ca vânzarile ar fi fictive, nu pot fi retinute, fiind simple ipoteze nesustinute probator.

Contrar sustinerilor recurentei, judecatorul fondului nu a negat dreptul organului fiscal de a estima marimea bazei de impunere, ci a imputat faptul ca acesta nu a evidentiat si probat datele si documentele considerate ca fiind relevante pentru estimarea pretului în cauza, aspectele mentionate în cuprinsul actelor administrativ fiscale având un grad ridicat de arbitrariu.

Prin urmare, instanta de recurs, a constatat ca, desi s-a invocat nelegalitatea hotarârii, recurenta nu a invocat în calea de atac argumente apte a conduce la casarea acesteia, iar înscrisurile prezentate nu sunt de natura a contura, prin ele însele, o alta stare de fapt.

Pentru aceste considerente, a înlaturat ca nefondate criticile formulate, a respins recursul si a mentinut în întregime hotarârea recurata.

În temeiul art. 453 Cod procedura civila, a obligat pe recurenta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecata în favoarea intimatei, constând în onorariu de avocat, conform chitantei anexate.

Domenii speta

Spete similare