Acţiunea în anulare a hotărârii aga

La data de 30.09.2013, pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia civilă a fost înregistrată, sub nr. 9755/86/2013, cererea având ca obiect „acţiune în anulare a hotărârii AGA”, formulată de reclamantul  F.S.D., în contradictoriu cu pârâţii M.O.F. şi S.C. C.T. Dorna Arini, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor S.C. C.T. S.R.L. din data de 28.08.2013 şi, drept consecinţă, anularea tuturor actelor subsecvente acestora şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, prin Hotărârea AGA a S.C. C.T.S.R.L. (în continuare denumită „Societatea") s-a hotărât numirea, în calitate de administrator, a pârâtei M.O.F..

Această AGA a fost luată fără convocarea reclamantului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, luând la cunoştinţă de existenţa acesteia doar la semnalarea acestui fapt de către pârâtă şi, ulterior, prin efectuarea de copii de la Registrul Comerţului.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art. 195 din Legea 31/1990, legea societăţilor comerciale, convocarea adunării generale a asociaţilor unui S.R.L. este de competenţa exclusivă a administratorului societăţii. Legiuitorul dă în competenţa administratorului societăţii iniţiativa de a convoca adunarea generală şi, doar în subsidiar, unui grup de asociaţi, reprezentând cel puţin o pătrime din părţile sociale. Or, în cazul de faţă, administratorul statutar al S.C. C.T. S.R.L., la acel moment, era el, fără a exista alte persoane desemnate în acest sens. Mai departe, legea prevede dreptul asociatului, care deţine cel puţin o pătrime din părţile sociale, de a formula o cerere de convocare a AGA către administrator, dar fără a acorda dreptul de a proceda singur la convocarea acesteia.

Pe lângă prevederile legale deja menţionate, actul constitutiv al Societăţii prevede în mod foarte clar, la art. 12 alin 2: „Prin hotărârea adunării generale a asociaţilor vor putea fi numite ca administratori alte persoane fizice sau juridice asociaţi sau neasociaţi”.

În consecinţă, pârâta M. avea, dreptul, deţinând 49% din părţile sociale în societate, de a-i solicita convocarea AGA, iar în cazul în care el nu dădea curs acestei solicitări, avea dreptul de a se adresa instanţelor competente, spre a-şi exercita acest drept.

Potrivit practicii judiciare, în cazul în care administratorul refuză a convoca AGA, la cererea expresă a asociaţilor/asociatului, înregistrată în condiţii procedurale, aceştia pot proceda la sesizarea instanţei printr-o cerere având ca obiect obligarea administratorului la convocarea AGA, eventual sub sancţiunea daunelor cominatorii, iar, pe de altă parte, administratorul poate fi ţinut răspunzător de prejudiciile cauzate societăţii prin neconvocarea AGA. Astfel, ca urmare a faptului că nici el şi nici o instanţă nu a fost sesizată cu privire la convocarea AGA, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, consideră AGA Societăţii ca fiind lovită de nulitate absolută.

Ca urmare a lipsei lui, voinţa societăţii, exprimată prin hotărârea AGA, nu avea cum să fie întrunită, existând doar voinţa unilateral a unuia dintre asociaţi - şi acela minoritar - voinţă care nu poate da eficacitate unei asemenea hotărâri.

Prin această hotărâre AGA se încearcă eludarea voinţei comune a asociaţilor şi încercarea de a prelua controlul societăţii într-un mod abuziv şi contrar intereselor societăţii. Până la această dată, societatea îşi desfăşoară o activitate lucrativă, cu o balanţă pozitivă, neexistând probleme de nici un fel în desfăşurarea activităţii acesteia.

Pe lângă aceste motive clare şi elocvente, procesul verbal al adunării generale nu putea fi întocmit cu respectarea normelor legale, în lipsa reclamantului neîntrunindu-se cvorumul necesar luării unei asemenea hotărâri.

În concluzie, având în vedere aspecte prezentate, este evident că hotărârile adunării generale ordinare şi extraordinare sunt adoptate cu nerespectarea legii, motiv pentru care se impune ca acestea să fie anulate.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe art. 195, 117, 132 alin. 3 din Legea 31/1990, Legea societăţilor comerciale, republicată, art. 112 şi următoarele Cod procedură civilă.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 10-21 dosar).

Pârâta M.O.F. a depus întâmpinare, filele 26-36 dosar, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea acţiunii, ca tardivă, anularea cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta a fost formulată cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată şi ca neîntemeiată.

În apărare a arătat că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat instanţei de judecată constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA S.C. C.T.S.R.L. din data de 28.08.2013 şi anularea tuturor actelor subsecvente acesteia, invocând două motive, respectiv faptul că hotărârea AGA din 28.08.2013 s-a luat fără convocarea reclamantului şi faptul că doar administratorul societăţii avea dreptul de a convoca adunarea generală a asociaţilor.

Însă, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3241 din 08.12.2009, aceste motive de nulitate invocate de reclamant sunt cauze de nulitate relativă, deoarece ocrotesc interese particulare ale asociaţilor, nu interese de ordin public.

Astfel, în speţă, reclamantul, invocând motive de nulitate relativă, respectiv lipsa convocării sale şi faptul că doar administratorul societăţii avea calitatea de a convoca adunarea generală a asociaţilor, conform dispoziţiilor art. 196, coroborat cu art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, trebuia să formuleze acţiunea în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii adunării generale a asociaţilor din 28.08.2013 în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Prin rezoluţia nr. 10688/10.09.2013, pronunţată de către Directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale a asociaţilor C.T.S.R.L. din 28.08.2013. Prin urmare, în termen de 15 zile de la data de 10.09.2013, reclamantul putea ataca în justiţie această hotărâre AGA, pentru motivele de nulitate relativă invocate de către acesta.

Or, acţiunea reclamantului a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 30.09.2013, mult peste termenul de 15 zile impus de normele legale.

Având în vedere toate aceste aspecte învederate, a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii de către reclamant şi, în consecinţă, respingerea acesteia, ca tardivă.

De asemenea, a arătat că, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 194 lit. b C. proc. civ., „cererea de chemare în judecată va cuprinde: numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 148 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calităţii de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii ...”

Or, aşa cum reiese din cuprinsul cererii introductive, aceasta a fost formulată de către reclamant, prin avocat A. G., fără însă a fi indicat sediul profesional al acestuia şi celelalte elemente de identificare (respectiv număr de telefon, fax şi adresa de mail), aşa cum impun prevederile legale sus-invocate.

Mai mult decât atât, nici dovada calităţii de reprezentant nu a fost anexată cererii.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 194 lit. a C. proc. civ., „cererea de chemare în judecată va cuprinde: numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori pentru persoane juridice denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare, potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant”.

Aşadar, după cum se poate observa, în cuprinsul cererii introductive, reclamantul nu a indicat nici codul său numeric personal şi nici pe cel al pârâtului. Or, indicarea acestui element de identificare, respectiv codul numeric personal al reclamantului, este esenţială.

Mai mult decât atât, este obligatoriu ca cererii de chemare în judecată să îi  fie anexată copie după actul de identitate al reclamantului, certificată de către acesta pentru conformitate cu originalul, pe când, în cazul de faţă, acest document nu este anexat cererii şi nici împuternicirea avocaţială pentru avocatul reclamantului.

Astfel, conform dispoziţiilor imperative ale art. 148 alin. 1 C. proc. civ. „orice

cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă indicarea instanţei căreia îi  este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este cazul, motivele cererii, precum şi semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea”.

După cum se poate observa în cuprinsul acţiunii reclamantului, prin care se solicită anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor din data de 28.08.2013, acesta nu indică adresa electronică a sa, nici numărul său de telefon sau de fax, aşa cum impun dispoziţiile legale invocate.

Art. 150 al. 2 şi art. 194 lit. e C. proc. civ. prevede ca fiecărui exemplar al cererii de chemare în judecată să îi fie anexate înscrisurile de care reclamantul înţelege a se folosi în proces, toate copiile astfel anexate necesitând a fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul.

Cu toate acestea, copiile după înscrisurile de care reclamantul F.S.D. înţelege a se folosi în dovedirea pretenţiilor sale nu sunt certificate de către acesta pentru conformitate cu originalul, aşa cum impun normele legale.

În consecinţă, aceste înscrisuri anexate de către reclamant cererii de chemare în judecată nu pot fi luate în considerare, tocmai pentru că nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul. Mai precizează faptul că, chiar şi înscrisurile anexate exemplarului de cerere destinat comunicării către pârât este necesar a fi certificate de către reclamant pentru conformitate cu originalul.

Dispoziţiile art. 194 lit. d C. proc. civ. impun că „cererea de chemare în

judecată va cuprinde: arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază

cererea”.

Aşadar, cererea de chemare in judecată, prin care reclamantul solicită anularea hotărârii AGA din data de 28.08.2013, cuprinde doar motivele de fapt pe care este întemeiată, fără a însă a conţine ceea ce este mai important, respectiv motivarea în drept.

Este adevărat că reclamantul precizează, ca temei în drept, dispoziţiile art. 112 şi următoarele din Codul de procedură civilă, însă, aceste dispoziţii legale invocate reglementează cererea de chemare în judecată, însă fac parte din Codul de procedură civilă 1865, abrogat la data de 15.02.2013.

Conform dispoziţiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 6/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă „dispoziţiile Codului de  procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”. Or, acţiunea formulată de către reclamant a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 30.00.2013, mult după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, drept pentru care aceasta este supusă normelor acestuia.

Faţă de această situaţie, se impune anularea cererii astfel formulată, ca nemotivată.

Totodată, Codul de procedură civilă în vigoare a instituit, printre altele, procedura de verificare a cererii şi regularizarea acesteia (art. 200 C. proc. civ.)

Însă, în cazul de faţă, deşi instanţa avea obligaţia legală de a verifica dacă cererea formulată de reclamant conţine cerinţele impuse de art. 194-197 C. proc. civ., şi mai apoi, după ce reclamantul ar fi complinit lipsurile acesteia în termenul impus de instanţă, cererea, împreună cu înscrisurile anexate acesteia, ar fi putut fi comunicate pârâtului, totuşi, completul căruia i-a fost repartizată această cauză nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de verificare şi regularizare a cererii introductive, eludând astfel dispoziţiile imperative ale legii.

Or, în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii de verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecată, instanţele au instituit o practică unitară în acest sens, bazată pe dispoziţiile imperative ale Codului de procedură civilă în vigoare, având grijă ca fiecare cerere de chemare în judecată să conţină toate elementele impuse de lege. Drept dovadă, anexează adrese emise de către Tribunalul Suceava în diferite dosare, în scopul regularizării cererilor de chemare in judecată.

Prin urmare, în prezentul dosar (nr. 9755/86/2013) nu a fost respectată procedura verificării şi regularizării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul F.S.D., ceea ce face ca această cerere să fie lovită de nulitate, întrucât nu conţine elementele impuse în mod imperativ de lege.

În considerarea tuturor aspectelor învederate mai sus, cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamantul F.S.D., prin care acesta solicită anularea Hotărârii AGA din data de 28.08.2013, este nulă, întrucât, în primul rând, nu conţine motivele de drept pe care este întemeiată, iar, în al doilea rând, nu conţine elementele impuse de dispoziţiile art. 104, 194-197 Cod procedură civilă, pe care trebuie să le conţină, în mod obligatoriu, cererea de chemare in judecată şi anexele sale.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant, ca nefondată şi ca neîntemeiată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 205, 194, 148, 150, 200 C. proc. civ., dispoziţiile Legii societăţilor nr. 31/1990.

În dovedire a depus înscrisuri (filele 37-96 dosar).

Prin sentinţa nr. 2116 din 2 decembrie 2013, Tribunalul Suceava – Secţia civilă a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantul F.S.D., în contradictoriu cu pârâţii M.O.F. şi S.C. C.T. Dorna Arini.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul, analizând cu prioritate excepţia tardivităţii cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, conform cărora, ”Instanţa se va pronunţa, mai întâi, asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea fondului pricinii”, a reţinut următoarele:

Conform art. 132 din Legea 31/1990, alin. 2, ”Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei”.

Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată”.

Or, în speţă, reclamantul invocă motive de nulitate relativă, astfel încât, sunt incidente dispoziţiile art. 132 alin. 2 din Legea 31/1990.

În consecinţă, văzând că prin rezoluţia nr. 10688/10.09.2013 pronunţată de către Directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale a asociaţilor C.T.S.R.L. din 28.08.2013, iar acţiunea a fost formulată la data de 30.09.2013, tribunalul a respins acţiunea, ca fiind tardiv introdusă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul F.S.D., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, respectiv constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunare Generale a Asociaţilor S.C. C.T. S.R.L. din data de 28.08.2013 şi, drept consecinţă, anularea tuturor actelor subsecvente acestora, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii, în baza căreia instanţa de fond a respins cererea, apelantul menţionează că motivarea este netemeinică, întrucât, sancţiunea stabilită de legiuitor şi interpretată de jurisprudenţă în cazul neconvocării AGA în conformitate cu prevederile legale este nulitatea absolută. Însăşi legiuitorul prevede, la art. 132 alin. (3) din Legea 30/1990, Legea societăţilor comerciale, faptul că, la invocarea motivelor de nulitate absolută „dreptul la acţiune este imprescriptibil (...)", astfel el nefiind ţinut la a respecta niciun termen de decădere.

Mai mult, din practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, aşa cum a mai menţionat, reţine că, prin Decizia 713/15 februarie 2012, Secţia a II-a civilă, menţionează: „(...) în aceste condiţii, Hotărârea AGA în litigiu este nulă absolut pentru nerespectarea dispoziţiilor legale şi ale actului constitutiv în ceea ce priveşte convocarea acesteia"". Deci, şi practica recentă a Înaltei Curţi este în sensul considerării ca fiind nulă absolută o adunare generală care nu a fost convocată cu respectarea dispoziţiilor legale.

În al doilea rând, deşi instanţa a considerat că sunt incidente prevederile art. 132 din Legea 31/1990, alin. 2, conform cărora, hotărârile AGA pot fi atacate de oricare dintre acţionarii "care nu au luat parte la adunarea generală" în termen de 15 zile de la "data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a", din întreg probatoriul nu rezultă, sub nici un aspect, faptul că această Hotărâre AGA ar fi fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, judecătorul constatând doar faptul dispunerii de către directorul ORC a publicării hotărârii în Monitorul Oficial şi nicidecum publicarea efectivă în monitor a acesteia.

În concluzie, pentru a putea fi tardivă acţiunea formulată de el, această AGA ar fi trebuit să fie publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, iar, având în vedere că nu a fost publicată, consideră că acţiunea introductivă a fost făcută în termen.

În considerarea acestor motive, consideră excepţia tardivităţii ca fiind neîntemeiată şi susţine ca fiind greşită reţinerea instanţei şi, pe cale de consecinţă, solicită anularea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii introductive aşa cum a fost formulată.

Pe de altă parte, instanţa de fond nu şi-a motivat sentinţa atacată prin prezentul apel, în sensul de a arăta argumentele care susţin nulitatea relativă a motivelor invocate de reclamant.

Or, în conformitate cu prevederile art. 432 Cod de procedură civilă, alin. (1) lit. b), hotărârea va cuprinde "(...) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile". La o analiză, chiar şi superficială, a sentinţei, nu se poate ajunge, sub nici un aspect, la concluzia că, în cuprinsul acesteia au fost menţionate motivele care au determinat formarea opiniei instanţei.

De asemenea, jurisprudenţa vine în susţinerea opiniei sale prin referire la Convenţia C.E.D.O., la care şi ţara noastră este parte, astfel: "Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente (...) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică examinate de către instanţa sesizată (...). Altfel spus, art. 6.1 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa. (...)

Din aceste menţiuni rezultă în mod foarte clar că instanţa avea obligaţia a reţine o situaţie de fapt şi de drept în baza elementelor de probă invocate de părţi, instanţa ignorând faptul că publicarea AGA în Monitorul Oficial nu a fost dovedită, cât şi de a motiva hotărârea cu argumente, precizând că instanţa de fond s-a rezumat la a enunţa o concluzie fără o expunere a motivelor care au condus-o la această soluţie.

Cu privire la fondul cauzei, reclamantul arată că a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA din 28.08.2013, având în vedere faptul că nu a fost convocată legal, or, lipsa convocării sau a nerespectării întocmai a procedurii convocării este cea care conduce la nulitatea absolută a acestei AGA, fapt confirmat de jurisprudenţa bogată invocată de reclamant în cadrul cererii introductive.

Faptul nerespectării dreptului reclamantului, în calitatea sa de acţionar majoritar în cadrul societăţii, de a-şi exprima votul valabil în cadrul AGA, prin care s-a modificat actul constitutiv, reprezintă o încălcare a ordinii publice, iar părţile nu pot deroga de la legile care interesează ordinea publică, prin simplul fapt al dorinţei lor. Dispoziţiile legale care interesează ordinea publică sunt imperative, fiind sancţionate cu nulitatea absolută.

De asemenea, luarea hotărârii AGA prin fraudarea legii, fraudare care a avut loc prin neîndeplinirea corespunzătoare a actelor de procedură necesare convocării legale a acesteia, este, de asemenea, sancţionată cu nulitatea absolută.

Pentru a fi legal convocat, era necesar ca şi reclamantul să fi luat cunoştinţă de faptul convocării, nefiind suficient simplul fapt al trimiterii unei convocări la o adresă cunoscută de pârât. Aşa cum reiese în mod foarte clar şi fără posibilitate de interpretare, convocarea s-a întors pârâtei cu menţionarea „destinatar lipsă de la domiciliu”.

Reiterează faptul deja analizat în dezbaterea pe fondul cauzei, că pârâta, în calitate de acţionar minoritar, avea posibilitatea doar a solicitării convocării AGA şi nu a convocării şi ţinerii acesteia. În cazul în care celălalt acţionar, care era şi administratorul statuar la acea dată, nu este convocat conform legii sau nu vrea să se prezinte în cadrul AGA (nu este cazul în speţă), pârâta avea posibilitatea solicitării convocării AGA, printr-o cerere adresată instanţelor de judecată competente. Pe de altă parte, pârâta dă dovadă de o reală rea-credinţă,  având în vedere că a adresat convocarea la domiciliul reclamantului, deşi cunoştea că acesta se află la sediul societăţii. S-a intenţionat doar îndeplinirea unei formalităţi, fără o reală intenţie de convocare a sa şi fără a se respecta întocmai prevederile legale în materie.

În susţinerea opiniei sale, conform căreia, dreptul de convocare a AGA aparţine doar administratorului statuar, invocă prev. art. 195 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, ceea ce înseamnă, interpretând, subliniind gramatical acest text de lege, că asociaţii au posibilitatea cererii convocării şi nu a convocării propriu-zise, iar cererea se poate adresa doar persoanelor abilitate, în cazul de faţă administratorului statuar al societăţii.

Modificarea administratorului unei societăţi comerciale cu răspundere limitată este o modificare a actului constitutiv al acesteia, care, potrivit art. 192 din Legea nr. 31/1990, impune votul tuturor asociaţilor.

În final, cu referire la dreptul acţionarilor de a convoca AGA şi a adopta decizii, subliniază faptul că legiuitorul şi jurisprudenţa dă posibilitatea asociaţilor să solicite, prin instanţă, obligarea administratorului la convocarea AGA, în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte obligaţia de convocare. În speţă, el nu s-a împotrivit niciodată la întrunirea AGA, în condiţiile în care acest lucru i-a fost solicitat şi a avut cunoştinţă de aceasta.

Având în vedere toate aceste considerente, solicită admiterea apelului şi schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, respectiv constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunare Generale a Asociaţilor S.C. C.T.S.R.L. din data de 28.08.2013 şi, drept consecinţă, anularea tuturor actelor subsecvente acestora, cu cheltuieli de judecată.

În drept, invocă prevederile art. 466, 468, 470 şi următoarele Cod procedură civilă, precum şi a art. 195, 117, 132, alin. 3 din Legea 31/1990, Legea societăţilor comerciale, republicată.

Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâtele M.O.F. şi S.C. C.T. S.R.L. solicită respingerea apelului, ca nefondat şi neîntemeiat, şi, în consecinţă, menţinerea sentinţei apelate, ca fiind temeinică şi legală.

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării acţiunii au evocat disp. art. 132 al. 2 şi ale art. 196 din Legea 31/1990, precizând că reclamantul a solicitat „constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA S.C C.T. S.R.L din data de 28.08.2013 şi anularea tuturor actelor subsecvente acesteia”, invocând două motive, respectiv faptul că hotărârea AGA din 28.08.2013 s-a luat fără convocarea apelantului şi faptul că doar administratorul societăţii avea dreptul de a convoca adunarea generală a asociaţilor.

Cu privire la calificarea motivelor invocate ca fiind de nulitate absolută sau relativă, aşa cum au arătat şi prin întâmpinarea formulată la fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează, prin decizia nr. 3241 din 08.12.2009, astfel: „cauzele de nulitate pe care reclamanţii le-au invocat prin acţiune şi anume: nerespectarea dispoziţiilor art. 117 alin. 4, cu privire la convocarea, prin scrisoare recomandată, a dispoziţiilor art. 117 alin. 7 şi 8, cu privire la menţionarea explicită a tuturor problemelor supuse dezbaterii şi care implicau modificarea actului constitutiv, a art. 117 alin. 1 şi art. 111 alin. 2 lit. b, cu privire la convocarea adunării de către administrator şi a alegerii consiliului de administraţie prin vot secret, sunt cauze de nulitate relativă, deoarece ocrotesc interese particulare ale acţionarilor, nu interese de ordin public”, drept pentru care apreciază că motivele invocate de către apelant constituie, fără niciun dubiu, motive de nulitate relativă.

Dispoziţiile legale citate ca fiind invocate nu prevăd sancţiunea încălcării acestora ca fiind nulitatea absolută, iar în lipsa unor prevederi exprese sunt aplicabile regulile generale privind nulitatea, conform art. 174 şi urm. Cod procedură civilă. Aşadar, sunt lovite de nulitate absolută actele încheiate cu nerespectarea cerinţelor instituite printr-o normă care ocroteşte un interes public.

Având în vedere caracterul intuitu personae al societăţii cu răspundere limitată constituită ca urmare a voinţei asociaţilor şi în lipsa unei precizări exprese a sancţiunilor ce intervin ca urmare a încălcării dispoziţiilor privind convocarea asociaţilor şi abilitatea asociatului neadministrator de a convoca Adunarea Generală a Asociaţilor, apreciază că, în speţă, sancţiunea nulităţii absolute ar interveni doar în condiţiile în care hotărârea a cărei anulare se cere a fost adoptată prin fraudarea legii sau are o cauză ilicită şi imorală.

În ceea ce priveşte fraudarea legii,  dispoziţiile legale invocate de către apelant ca fiind încălcate nu prevăd sancţiunea nulităţii absolute, convocarea apelantului fiind făcută în conformitate cu art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, iar hotărârea AGA fiind adoptată în conformitate cu art. 193 alin. 3 din acelaşi act normativ, apreciază că, în speţă, nu este dată frauda la lege, întrucât nu au fost eludate norme prohibitive sau imperative sancţionate cu nulitate absolută expresă, motivele invocate de către apelant sunt de nulitate relativă, acesta fiind ţinut să facă dovada vătămării suferite, în contextul în care, prin hotărârea AGA din 28.08.2013, nu s-a aprobat înlăturarea acestuia de la administrarea societăţii sau limitarea puterilor acordate prin actul constitutiv, ci doar desemnarea unui nou administrator cu aceleaşi puteri ca şi ale apelantului.

În ceea ce priveşte cauza ilicită sau imorală, învederează faptul că, în lipsa adoptării unei hotărâri de limitare sau îndepărtare a responsabilităţilor deţinute de către apelant, în calitate de administrator al S.C. C.T.S.R.L., însă, în prezenţa caracterului intuitu persone al societăţii cu răspundere limitată, în care M.O.F.deţine o parte semnificativă din capitalul social, consideră că este injust a se presupune sau a se admite a proba, în sensul că, prin numirea sa ca administrator, s-a avut în vedere obţinerea vreunui folos injust, de orice natură, în condiţiile în care scopul acţiunii este acela de a obţine profit prin desfăşurarea activităţii curente, cu atât mai mult cu cât funcţia de administrator presupune şi obligaţii şi sancţiuni în caz de neîndeplinire.

În consecinţă, fiind vorba despre motive de nulitate relativă, după cum au arătat, apelantul putea promova o acţiune în anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor în termen de 15 zile de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale pe care o atacă, astfel încât, având în vedere calitatea apelantului de asociat şi administrator al S.C. C.T. S.R.L., a învederat faptul că acest termen de 15 zile curge de la data de 10.09.2013, dată la care a fost înregistrată în Registrul Comerţului (ce are caracter public) rezoluţia nr. 10688. Având în vedere calitatea apelantului, apreciază că este corect să afirme faptul că, în virtutea mandatului încredinţat, acesta este obligat să verifice înregistrările în registrele publice a datelor privind societatea pe care o administrează, astfel încât, aşa cum au arătat şi la fond, apelantul era obligat să invoce motivele de nulitate relativă a hotărârii AGA atacate în termenul legal de 15 zile de la data de 10.09.2013 prevăzut de art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 (data pronunţării rezoluţiei nr. 10688 de către Directorul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin care s-a dispus şi publicarea Hotărârii AGA din 28.08.2013 în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a), adică până cel târziu la data de 26.09.2013. Ori, după cum se poate observa, acţiunea apelantului a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 30.09.2013, mult după expirarea termenului de 15 zile.

Având în vedere aceste considerente, apreciază faptul că, în mod corect Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 2116/02.12.2013, a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de către M.O.F. prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantului, ca tardiv formulată.

Faţă de precizările apelantului privind reaua lor credinţă, ce ar reieşi din faptul că acesta a fost convocat la adresa sa declarată în toate registrele publice, arătată, de altfel, şi în cererea de chemare în judecată şi în cea de apel, deşi M.O.F. avea cunoştinţă de faptul că acesta îşi petrece majoritatea timpului la sediul S.C. C.T.S.R.L., solicită a fi respinsă această apărare, în raport de obligaţia asociatului şi administratorului unei societăţi de a solicita înregistrarea în Registrul Comerţului a oricărei modificări privind domiciliul acestuia, în scop de opozabilitate, şi, totodată, solicită a se constata faptul că adunarea generală extraordinară a asociaţilor din data de 27, respectiv 28.08.2010, s-a ţinut la sediul societăţii din Dorna Arini, astfel încât, se poate presupune că apelantul a luat cunoştinţă la acea dată de hotărârea atacată, în raport de propriile-i precizări.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa invocată de către apelant în susţinerea netemeiniciei excepţiei tardivităţii, respectiv decizia nr. 713/15.02.2012 a Î.C.C.J., Secţia a II-a civilă, vizează o situaţie total diferită de prezenta cauză, în decizia invocată prin cererea de apel hotărârea AGA atacată a fost anulată pentru „depăşirea limitelor mandatului de către intervenienta R.R., depăşire care „are, în primul rând, un aspect moral, dar şi unul de legalitate, deoarece majorarea capitalului social cu scop de a deveni majoritară în societate şi astfel să poată să revoce intimatul din funcţia de administrator, îmbracă forma unei cauze ilicite şi imorale", prin urmare, în cazul de faţă, nu poate fi reţinută motivarea acestei speţe invocată de către apelant-reclamant ca precedent judiciar, întrucât sunt două situaţii diferite, motive de nulitate diferite, ceea ce face ca această speţă să nu aibă aplicabilitate în cazul de faţă, fragmentul reiterat în cuprinsul cererii de apel de către apelant fiind extras din context, tocmai pentru a induce în eroare cu privire la natura motivelor de nulitate a Hotărârii AGA din 28.08.2013 invocate prin cererea introductivă.

Având în vedere aceste considerente, apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, admiţând excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare, în condiţiile în care motivele invocate de către apelant sunt motive de nulitate relativă, ce trebuie invocate într-un termen determinat de la data luării la cunoştinţă despre hotărârea atacată, care, având în vedere calităţile apelantului, este circumstanţiată în raport de obligaţiile de administrare şi desfăşurare a activităţii a S.C. C.T.S.R.L.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, învederează următoarele:

Prin cererea introductivă, dar şi prin cererea de apel, F.S.D. solicită „constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA S.C. C.T.S.R.L. din data de 28.08.2013 şi anularea tuturor actelor subsecvente acesteia, invocând două motive, respectiv faptul că hotărârea AGA din 28.08.2013 s-a luat fără convocarea reclamantului şi faptul că doar administratorul societăţii avea dreptul de a convoca adunarea generală a asociaţilor, considerând aceste motive de nulitate absolută, ce presupune existenţa unei vătămări ce nu poate fi reparată decât prin anularea hotărârii AGA atacate. Însă, aşa cum a arătat anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin decizia nr. 3241 din 08.12.2009, faptul că aceste motive de nulitate invocate de către apelant sunt cauze de nulitate relativă, deoarece ocrotesc interese particulare ale asociaţilor, nu interese de ordin public.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului, conform cărora Hotărârea AGA din data de 28,08,2013 ar fi fost luată fără convocarea asociatului F.S.D., consideră că acestea nu pot fi primite, întrucât, din chiar înscrisurile anexate de către reclamant cererii de chemare în judecată, este evidentă legala convocare a acestuia pentru Adunarea Generală a Asociaţilor din data de 27.08.2013 şi 28.08.2013, apelantul anexând înscrisuri ce contrazic susţinerile sale, respectiv dovada expedierii convocatorului pe adresa reclamantului, însă acesta nu a fost găsit la domiciliu, pe confirmarea de primire fiind menţionat „destinatar lipsă de la domiciliu”.

Însă, acest fapt nu poate atrage nulitatea Hotărârii AGA din data de 28.08.2013, pe motiv că reclamantul nu a fost convocat, lipsa destinatarului de la domiciliu fiind un fapt independent, străin de voinţa sa şi nu poate fi echivalată cu o lipsă a convocării, în condiţiile în care M.O.F. a depus toate diligenţele în acest sens, respectând dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, convocatorul fiind expediat către asociatul F.S.D. prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în cuprinsul căruia a fost precizată clar ordinea de zi.

Aşa cum s-a arătat şi pe fondul cauzei şi cum reiese şi din Actul constitutiv al societăţii, M.O.F. deţine 49% din capitalul social al societăţii C.T.S.R.L., deci mai mult decât o pătrime din capitalul social. Prin urmare, în mod legal, M.O.F. a realizat convocarea AGA din data de 27.08.2013 şi 28.08.2013, aceasta în condiţiile în care, încă din luna mai 2013, a încercat convocarea acestei adunări, de fiecare dată, administratorul F.S.D. refuzând să participe la aceste adunări, aspecte ce reies din anexele depuse la întâmpinare.

Astfel, asociatul F.S.D. a fost convocat pentru Adunarea Generală a Asociaţilor C.T.S.R.L. din datele de: 27.05.2013, 28.05.2013; 12.06.2013, 13.06.2013 şi 15.07.2013, 16.07.2013, toate aceste convocatoare având pe ordinea de zi: prezentarea şi discutarea raportului de gestiune al administratorului; prezentarea, discutarea şi aprobarea bilanţului contabil, a contului de profit şi pierderi aplicabil conform principiului tempus regit actum, sens în care apreciază că, prin susţinerile din cererea de apel, apelantul adaugă la lege şi argumentează, indirect, că cererea de apel este susţinută de frauda la lege.

În ceea ce priveşte interpretarea gramaticală a art. 195 alin. 2 din Legea nr. 31/1991, aşa cum este susţinută de către apelant, în sensul că verbul "a cere" presupune a te adresa cuiva pentru a-l convinge să îndeplinească o dorinţă", având în vedere caracterul intuitu persoane al societăţii cu răspundere limitată, lipsa unei norme de trimitere ca în cazul acţiunii în anularea hotărârii AGA, conform art. 196, dar şi interpretările eronate ale apelantului, conform cărora asociatul poate cere convocarea AGA ba administratorului, ba instanţei de judecată, alegere condiţionată de voinţa subiectivă a administratorului, consideră că textul de lege citat trebuie interpretat teleologic, în raport de interesele societăţii şi ale asociaţilor, şi nu gramatical restrictiv.

În condiţiile arătate, interpretarea teleologică a art. 195 alin. 2 din Legea nr. 31/1991 este susţinută şi de dispoziţiile art. 275 alin. 1 pct. 2, potrivit căruia, constituie infracţiune fapta administratorului care nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispoziţiile art. 193 alin. 2. Dacă legiuitorul ar fi prevăzut un mecanism deplin pentru ca administratorul să fie singurul căruia să i se ceară convocarea şi acesta să dea curs, implicit ar fi stabilit şi o sancţiune pe măsură, însă, o astfel de sancţiune nu este prevăzută, iar legiuitorul nu a înţeles să sancţioneze refuzul administratorului de a convoca adunarea la cererea asociatului, din moment ce o astfel de situaţie nu este reglementată şi, deci, nu constituie o obligaţie legală.

Faţă de aceste considerente, apreciază că M.O.F., în calitate de asociat, chiar şi minoritar, dar care deţine o pătrime din capitalul social, este îndreptăţită a convoca adunarea generală a asociaţilor, în condiţiile arătate, refuzul sau lipsa apelantului de la adunările convocate în vederea soluţionării neconcordanţelor apărute în gestiunea societăţii, convocare făcută în scopul desfăşurării activităţii şi nu de a-l împiedica pe apelant să îşi exercite atribuţiile, drept dovadă puterile acestuia nefiind modificate, fiind la fel de responsabil ca şi M.O.F. pentru administrarea societăţii.

A susţine că s-a creat prejudiciu creat prin numirea unui nou administrator, fără revocarea celui iniţial numit sau fără a i se limita drepturile, dovedeşte reaua-credinţă a apelantului şi legitimează suspiciunile legate de modul de administrare al societăţii. Pe de altă parte, a susţine că, prin hotărârea AGA, contestată, au fost încălcate norme de ordine publică, legitimează ideea de fraudă la lege săvârşită de către apelant, în condiţiile în care dispoziţiile legale invocate reglementează relaţiile între particulari, iar din situaţia de fapt reiese, fără îndoială, faptul că apelantul nu doreşte a justifica activitatea sa de administrator şi cea a societăţii faţă asociatul care a participat la constituirea societăţii şi care l-a şi numit în această funcţie.

În condiţiile în care dispoziţiile art. 12 din actul constitutiv permit numirea de administratori asociaţi, având în vedere dispoziţiile legale invocate, dar şi interesul legitim al său în verificarea desfăşurării activităţii societăţii şi în scopul obţinerii de profit, apreciază că apelantul nu acţionează în contra intereselor societăţii, ci doar în vederea realizării intereselor proprii.

În ceea ce priveşte art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, invocat în susţinerea cererii de apel, articol de lege potrivit căruia "pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul în care legea sau actul constitutiv prevede altfel", precizează că legea prevede astfel, cu titlu de sancţiune, prin dispoziţiile art. 193 alin. 3, o excepţie de la regulă, în ipoteza în care adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi.

Având în vedere toate argumentele reiterate, apreciază că acestea sunt de natură a forma convingerea instanţei că aspectele invocate de către apelant se circumscriu nulităţii relative, sens în care acesta este ţinut a dovedi vătămarea suferită ca urmare a adoptării hotărârii AGA din 28.08.2013, contestată, în condiţiile în care, prin aceasta, nu i-au fost limitate drepturile de administrare şi nici nu a fost înlăturat de la conducerea S.C. C.T. S.R.L., iar, prin adoptarea hotărârii contestate, M.O.F. a urmărit, în condiţii de legalitate, valorificarea unui interes mai mult decât legitim.

Nu în ultimul rând, precizează că apărările formulate prin prezenta se circumscriu motivelor de apel învederate de către F.S.D., înţelegând să invoce dispoziţiile art. 478 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în sensul că a explicat pe larg apărările formulate la judecarea fondului.

Faţă de toate motivele învederate, dar având în vedere şi faptul că sentinţa apelată cuprinde motivele pe care se sprijină, "condiţiile procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite, chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părţi, fiind suficient ca, din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raţionamente logice", apreciază că se impune respingerea cererii de apel şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 2116/02.12.2013, dispoziţiile art. 432 alin. 1 lit. b Cod de procedură civilă (în fapt, reglementând autoritatea de lucru judecat) invocate de către apelant negăsindu-şi aplicabilitatea în cauză.

Nu în ultimul rând, învederează faptul că "atunci când o parte a criticat hotărârea pentru omisiunea primei instanţe de a fi analizat apărările invocate şi pentru greşita apreciere a înscrisurilor administrate în dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii, cu consecinţa săvârşirii unei greşeli în stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de apel trebuie să analizeze şi să răspundă motivat criticilor formulate, care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe şi, totodată, să argumenteze motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă", sens în care, în raport de aspectele învederate, solicită respingerea acţiunii în anulare a hotărârii AGA din 28.08.2013.

În drept, invocă dispoziţiile art. 205 şi urm., art. 471 alin. 1, art. 478 alin. 4 Cod procedură civilă, art. 132 alin. 2, art. 196, art. 195, art. 193 din Legea societăţilor nr. 31/1990.

Examinând apelul, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor invocate, Curtea constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. C.T. S.R.L. din data de 28.08.2013, „s-a numit un nou administrator în persoana lui M.O.F.”, care va administra societatea pe o perioadă nedeterminată, alături de F.S.D., „ambii cu puteri depline şi putând lucra în mod independent, actele făcute de aceştia fiind considerate ca fiind făcute în numele societăţii”.

Potrivit actului constitutiv al societăţii, M.O.F. are calitatea de asociat şi deţine 49% din capitalul social al societăţii, iar F.S.D. este administratorul statutar şi asociat, cu 51% din capitalul social.

Această hotărâre a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava prin Rezoluţia nr. 10688/10.09.2013 a directorului O.R.C., care a dispus, totodată, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actului modificator.

Prin acţiune, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a acestei hotărâri AGA, motivat de faptul că, nu a fost convocat în mod legal şi, cu toate că actul convocării adunării generale a asociaţilor reprezintă atributul exclusiv al administratorului societăţii, asociatul minoritar având dreptul de a solicita doar convocarea adunării, pârâta, cu încălcarea legii, a dispus, ea însăşi, convocarea.

Potrivit disp. art. 195 alin. 1 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, „administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar”, iar disp. art. 195 alin. 2 stipulează că „un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări”.

Deşi legiuitorul nu a prevăzut, în mod expres, doctrina a statuat că cererea asociatului (asociaţilor) privind convocarea adunării generale va fi adresată administratorului societăţii, iar în cazul în care acesta nu se va conforma obligaţiei legale, în termen de 30 de zile, se va urma procedura instituită de art. 119 alin. 3 din lege, potrivit căruia: „în cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida”.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale şi în lipsa unor menţiuni derogatorii din actul constitutiv, Curtea constată că  administratorului societăţii îi revine competenţa exclusivă de a convoca adunarea generală, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea asociatului/asociaţilor, iar în cazul în care acesta refuză îndeplinirea obligaţiei legale sau adoptă o atitudine pasivă, solicitarea asociatului privind convocarea adunării generale va fi adresată instanţei de judecată, scopul legii fiind acela de a asigura siguranţa şi stabilitatea relaţiilor dintre membrii societăţii, prin indicarea unei ierarhii şi a unor condiţii stricte de desfăşurare a activităţii societăţii în deplină concordanţă cu voinţa colectivă.

Nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei intimate, potrivit căreia, motivele invocate de reclamantul-apelant atrag sancţiunea nulităţii relative, în condiţiile în care, prin hotărârea AGA atacată, nu s-a aprobat înlăturarea acestuia de la administrarea societăţii ori limitarea puterilor acordate prin actul constitutiv, nefiind dată frauda la lege sau  cauza ilicită şi imorală, ce ar fi determinat nulitatea absolută a hotărârii, întrucât, prevederile legale citate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi impun maniera în care trebuie să se realizeze atât procedura convocării, cât şi desfăşurarea adunării generale, interesul ocrotit de legiuitor fiind cel al societăţii şi nu al societarilor, cu atât mai mult cu cât societatea în speţă este constituită exclusiv din cei doi asociaţi.

Abordarea unei interpretări per a contrario ar permite apariţia haosului şi arbitrariului în viaţa societăţii, în sensul că actul convocării adunării generale şi adoptarea hotărârilor ar fi lăsate la îndemâna oricărui asociat (minoritar), situaţie în care apare evidentă încălcarea ordinii publice, iar, pe de altă parte, ar adăuga la lege, fapt interzis potrivit principiului „ubi lex non distinquit, nec nos destinquere debenus”.

De altfel, judecătorul fondul nu a expus o argumentaţie pertinentă asupra incidenţei nulităţii relative în raport de motivele expuse de reclamant, fapt ce contravine disp. art. 432 alin. 1 lit. b din Codul de procedură civilă şi, respectiv, art. 6.1 din C.E.D.O., Curtea considerând că aceste motive atrag sancţiunea nulităţii absolute, întrucât evocă şi demonstrează încălcarea ordinii publice, aşa încât, acţiunea reclamantului se circumscrie disp. art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, „când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil”, excepţia tardivităţii fiind reţinută în mod greşit.

Se impune precizarea că şi în ipoteza reţinută de instanţa de fond nu este dată excepţia tardivităţii, întrucât condiţia publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, impusă de art. 132 alin. 2 din lege (necesară pentru calcularea termenului de 15 zile) nu a fost îndeplinită.

În soluţionarea fondului cauzei, Curtea nu va reitera considerentele privind nerespectarea procedurii de convocare a adunării generale de către pârâta-intimată, ci va analiza motivul vizând lipsa convocării reclamantului – asociat majoritar – la şedinţa adunării în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea atacată.

Din actele dosarului rezultă, în mod cert, că, reclamantului i s-a expediat convocatorul printr-o societate de curierat, respectiv S.C. U.C. S.R.L. (fila 10 dosar fond), fără a fi dovedită existenţa unui aviz de înştiinţare a destinatarului, cu menţiunea obligaţiei acestuia de a-şi ridica corespondenţa în termenul legal, înscris de natură să confirme îndeplinirea procedurii de comunicare.

Împrejurarea că destinatarul, în speţă reclamantul, a lipsit de la domiciliu nu are relevanţă, în condiţiile în care, însăşi procedura de comunicare a convocatorului este viciată.

Cu privire la hotărârea AGA atacată, Curtea constată că acest act reprezintă o modificare a actului constitutiv al societăţii, întrucât, potrivit disp. art. 197 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 „societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală”, or, potrivit actului constitutiv al societăţii, singurul administrator al S.C. C.T.S.R.L. este asociatul majoritar, în speţă reclamantul-apelant, iar pentru modificarea actului constitutiv, în sensul numirii altui administrator, este necesar „votul tuturor asociaţilor”, conform art. 192 alin. 2 din lege, dispoziţie imperativă încălcată de asociatul minoritar, respectiv pârâta intimată, care, în mod unilateral, a dispus numirea sa în funcţia de administrator al societăţii.

Având în vedere faptul că reclamantul apelant a dovedit în cauză încălcarea prevederilor legale imperative citate privind lipsa convocării, nerespectarea procedurii de convocare a adunării generale şi modalitatea de numire a administratorului societăţii cu răspundere limitată, Curtea, în baza disp. art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, va admite apelul, va schimba în tot sentinţa atacată, va respinge excepţia tardivităţii şi va admite acţiunea, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a Hotărârii AGA S.C. C.T.S.R.L. din data de 28.08.2013.

Făcând aplicarea disp. art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va obliga pârâtele să plătească reclamantului suma de 155,15 lei cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare