Neachitarea taxei judiciare de timbru. Cale de atac

Decizie 12/R din 15.01.2014


Instanţa de control judiciar nu mai este în măsură să cenzureze aspectele de stabilire a taxei de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.

Doar  partea interesată respectiv reclamantul avea deschisă calea cererii de reexaminare,  a ori a cererii de ajutor public judiciar, de care nu a uzat.

Prin sentinţa civilă nr. 117 din data de 21.02.2013, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 3999/289/2011, s-a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de instanţă din oficiu şi s-a anulat ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamantul B. J. I. L., în contradictoriu cu pârâta R.N.P. – R. prin Direcţia Silvică Tg.-Mureş, şi chematele în garanţie Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Mureș şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Răstoliţa.

Prin decizia civilă nr. 247/22 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul  Mureş, s-a respins apelul declarat de apelantul B. I. I. L. împotriva sentinţei civile nr. 117 din 21.02.2013, pronunţată de Judecătoria Reghin, ca nefondat.

În considerentele hotărârii instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar art. 18 alin. 1, 2 şi 3 din acelaşi act normativ, stipulează că determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată în cazul acţiunilor în justiţie, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă. Pe cale de consecinţă, activitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru beneficiază de o procedură separată, care se soldează în cele din urmă cu pronunţarea unei încheieri irevocabile, ceea ce înseamnă că ea nu va mai putea fi pusă în discuţie nici în cadrul unei căi de atac cum este apelul. Desigur că, pentru identitate de raţiune, în cazul în care împotriva dispoziţiei prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru, partea îndatorată nu exercită calea specială de atac a cererii de reexaminare, atunci însăşi dispoziţia prin care a fost stabilită această taxă devine irevocabilă, ea nemaiputând fi criticată de parte în cadrul unei eventuale căi de atac ordinare.

Tot astfel, după stabilirea irevocabilă a taxei judiciare de timbru, partea îndatorată să o plătească poate beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări, în condiţiile O.U.G. nr. 51/2008. Aceste drepturi sunt recunoscute în cuprinsul antemenţionatei ordonanţe de urgenţă a guvernului, precum şi în cuprinsul dispoziţiilor art. 21-21^2 din Legea nr. 146/1997. Aceste norme juridice reglementează şi procedura de urmat, stabilind la art. 21^1 alin. 2, 3 şi 4 din Legea nr. 146/1997 că asupra cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru instanţa se pronunţă fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Încheierea se comunică solicitantului şi părţii adverse, dacă este cazul. Împotriva încheierii, părţile interesate pot formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă. Rezultă aşadar, că şi în cadrul acestei proceduri conexe taxei judiciare de timbru există reguli suficient de clare şi căi de atac distincte, în final pronunţându-se o încheiere irevocabilă, deci care nu poate nici ea să fie cenzurată în calea de atac a apelului.

Instanţa de apel a reţinut  că, în mod corect s-a stabilit că apelantul reclamant a trebuit  să plătească suma de 22.296,60 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru şi suma de 5 lei cu titlu de timbru judiciar, dar nu s-a conformat acestei  obligaţii nici până la termenul de judecată stabilit de instanţă, astfel că soluţia primei instanţe, de anulare a cererii ca insuficient timbrată, este corectă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, care a solicitat  modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul  constatării ca acţiunea ce face obiectul cauzei este scutită de  taxă judiciară de timbru, casarea integrală a deciziei atacate şi a sentinţei instanţei de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru continuarea judecăţii.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat în esenţă că, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale, acţiunea formulată de reclamant fiind scutită de  taxă de timbru conform prevederilor art. 15 lit. r din Legea nr.  146/1997, art. 42 din Legea nr. 1/2000, art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului  şi art. 1 din  Primul Protocol adiţional la Convenţie. Instanţa de fond a considerat că obiectul cererii se referă la simple pretenţii băneşti pe care reclamantul le-a formulat împotriva pârâtei, sens în care ar fi supuse regimului de drept comun în această materie. În această ordine de idei,  s-au apreciat ca fiind scutite de la plata taxei judiciare de timbru, numai cererile vizând dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de către statul comunist, potrivit regimului instituit prin Legile fondului funciar, nu şi cererile vizând accesoriile acestui drept.

Recurentul  a mai arătat că cererea principală este o cerere formulată în temeiul legilor fondului funciar, prin care se valorifică drepturi ale persoanelor îndreptăţite, purtând asupra suprafeţelor care fac obiectul legii reparatorii.

Faptul că o astfel de solicitare la obligarea plăţii profitului realizat nu putea fi efectuată anterior soluţionării plângerii împotriva hotărârii Comisiei judeţene de invalidare a cererii de revendicare, prin soluţie irevocabilă, o interpretare contrară ar fi fost neproducătoare de efecte în contextul în care întinderea dreptului nu era stabilită anterior.

Cu privire la fondul cauzei, s-a precizat că, potrivit reglementărilor referitoare la constituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor  preluate în mod abuziv, persoanelor îndreptăţite la  restituirea terenurilor cu vegetaţie forestieră li se cuvin şi sumele reprezentând profiturile realizate din valorificarea de către R.N.P. R. a masei lemnoase aferente  amplasamentelor revendicate.

Consideră că în speţă sunt aplicabile prevederile  OG nr. 96/1998, dreptul de creanţă al reclamantului luând naştere în momentul înregistrării cererii de restituire a terenurilor, aşadar la data  de 24.11.2005, sub condiţia suspensivă a reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. Acest drept este unul câştigat, neputând fi aplicate în mod retroactiv prevederile Codului silvic, o asemenea interpretare contravenind art. 15 alin. 2 din Constituţia României.

Prin  întâmpinarea  formulată  de  pârâta  R.N.P. R., s-a solicitat, în principal,  a se constata nulitatea recursului declarat de reclamant, acest nefiind motivat în drept, iar în subsidiar, respingerea integrală a recursului ca neîntemeiat şi menţinerea  deciziei atacate ca legală şi temeinică, în sensul de a se constata că acţiunea reclamantului nu este scutită de  taxă judiciară de timbru şi că este supusă timbrajului.  Totodată, solicită a se respinge petitul privind casarea integrală a deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare a fondului la prima instanţă.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Mureş, s-a solicitat respingerea recursului reclamantului şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei  atacate.

Examinând lucrările dosarului  prin raportare la motivele invocate de recurenţi prin recursurile formulate, precum şi din oficiu, Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată de reclamantul B. I. I. L.,  s-a solicitat în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Mureş, obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumelor reprezentând profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase încerpând cu data de 24 noiembrie 2005 până la momentul efectuării expertizei de evaluare ce se va efectua în cauză şi în continuare până la momentul punerii în posesie a reclamantului, pentru suprafeţele de pădure retzrocedate pe vechiul amplasament în suprafaţă de 1.825 ha, aflate în raza Ocolului Silvic Răstoliţa:I) UP IV Mijlocu : u.a. 32 (16,5 ha), 43-84 (1087 ha), 85 (33,6 ha), 86-90 (193,2 ha), 91, 236-245 (315,2 ha), 248 (10,8 ha);II) UP II Bistra Stegea: u.a.31-35 (168,7 ha); şi obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumelor reprezentând profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase începând cu data de 24 noiembrie până la momentul efectuării expertizei de evaluare ce se va efectua în cauză şi în continuare şi până la momentul punerii în posesie a acestuia, pentru suprafeţele de pădure retrocedate pe amplasamente echivalente învecinate celor vechi, în suprafaţă de 435,81 ha, aflate în raza Ocolului Silvic Răstoliţa: III) UP IV Secu Mijlocu : u.a. 121.132 (345,2 ha), u.a. % 96-100 (90,61 ha), % 96 cu 16,01 ha; şi obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a tuturor cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu, în cuantumul şi specificaţia pe care o va preciza ulterior, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.

Din lucrările dosarului rezultă că atât  hotărârea instanţei de fond,  cât şi de apel sunt legale şi temeinice, având în vedere  dispoziţiile prevăzute în art. 2 din Legea nr. 146/1997 , respectiv,  acţiunile şi cererile evaluabile în bani, se taxează în raport de valoarea acestora. 

Prin urmare faţă de obiectul acţiunii formulate de reclamantă, enunţat mai sus, rezultă că este evaluabilă în bani  şi  astfel sunt aplicabile prevederile anterior enunţate.

În raport cu art. 20 alin.1 Legea nr.146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, sub sancţiunea anulării cererii, prevăzută de alin. 3 al aceluiaşi text legal, iar în cazul în care  se efectuează o evaluare printr-o expertiză ( , taxa se calculează la valoarea rezultată din expertiză, astfel cum prevăd Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997.

De asemenea precizăm, tot din lucrările dosarului rezultă că  acţiunea  se  întemeiază  pe  prevederile pe dispoziţii din Codul Civil, OG. 96/1998 din Legea nr. 46/1998 ,Constituţia României  şi  nu  pe  Legea nr. 1/2000  şi pe Legea  nr. 247/2005.

Prin urmare, nu sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în ; art. 42 din Legea  nr.1/2000 care arată că „cererile sau acţiunile în justiţie, cererile accesorii şi incidente, precum şi întabularea  titlurilor de proprietate  rezultate din aplicarea Legii fondului funciar nr.18/1991 republicată , cu modificările  şi completările ulterioare şi a prezentei legi sunt scutite de taxa de timbru şi de timbru judiciar”, precum şi dispoziţiile art.15 alin.r. din Legea nr.146/1997, care scutesc taxa de timbru pentru  cererile  de chemare în judecată ce se întemeiază pe prevederile Legii nr.1/2000 şi pe Legea nr.247/2005 .

Faţă de prevederile mai sus arătate, s-a admis excepţia netimbrării acţiunii şi pe cale de consecinţă s-a anulat ca insuficient timbrată acţiunea formulată de reclamant.

Astfel,  instanţa de control judiciar nu mai era în măsură să cenzureze aspectele de stabilire a taxei de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.

 Doar  partea interesată respectiv reclamantul avea calea deschisă de reexaminare,  a ori a cererii de ajutor public judiciar, de care nu a uzat decât parţial , deci  reclamantul  putea să beneficieze de scutiri, amânări ale taxei judiciare de timbru  în condiţiile prevăzute de OUG nr.51/2008. 

În mod irevocabil s-a stabilit că reclamantul trebuia să plătească cu titlu de taxă  judiciară de timbru suma de 22,296,60 lei şi timbru judiciar  de 5 lei , dar reclamantul nu a achitat această obligaţie,  până la termenul de judecată acordat şi  astfel s-a constatat că cererea sa a fost anulată ca insuficient timbrată.

Totodată, se reţine că tot în faza procesului reclamantul a înteles că trebuie să achite această  taxa de timbru, dar după efectuarea expertizei de stabilire a valorii profitului.  Stabilită astfel taxa, reclamantul a refuzat să o continue, respectiv să  îndeplinească obligaţia procesuală stabilită de instanţă.

 Astfel, argumentele înfăţişate de recurent în legătură cu taxa judiciară de timbru, prin care a susţinut că nu datorează această taxă, ori că această taxă îi încalcă dreptul la liberul acces la justiţie, sunt neadevărate.  Întrucât pentru a-şi afirma aceste drepturi, reclamantul avea deschisă calea cererii de reexaminare, ori a cererii de ajutor public judiciar, dar  acesta nu a uzat decât parţial, în context ce problemele cu pricina au fost tranşate în mod irevocabil.

In concluzie, reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, de a achita suma de 22.296,60 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru şi suma de 5 lei cu titlu de timbru judiciar,  până la termenul de judecată fixat de instanţă, astfel că soluţia primei instanţe este corectă,  fiind intitulată o acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art.550 din vechiul Codului civil .

 Prin urmare, raportat la  art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar  art. 18 alin. 1, 2 şi 3 din acelaşi act normativ, stipulează că determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată în cazul acţiunilor în justiţie.

Având în vedere faptul că reclamantul  nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, dispoziţie care are ca temei legal art.2, alin.2 din Legea nr.146/1997 modificată şi completată,  iar cererea de chemare în judecată ce formează prezentul dosar nu se întemeiază pe prevederile Legii nr.1/2000 şi nici pe Legea nr.247/2005,  Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul  B. I. I. L., împotriva deciziei civile nr. 247 din 22 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Mureş.