Recurs litigii cu profesionişti. procedura insolvenţei. revizuire întemeiată pe prevederile art.322 pct.5 cod procedură civilă. sentinţa penală pronunţată anterior pronunţării sentinţei supusă revizuirii. neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.322 pc

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. PROCEDURA INSOLVENŢEI. REVIZUIRE ÎNTEMEIATĂ PE PREVEDERILE ART.322 PCT.5 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. SENTINŢA PENALĂ PRONUNŢATĂ ANTERIOR PRONUNŢĂRII SENTINŢEI SUPUSĂ REVIZUIRII. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR PREVĂZUTE DE ART.322 PCT.5 COD PROCEDURĂ CIVILĂ.

-art.322 pct.5 Cod procedură civilă vechi.

Decizia nr.473/03.10.2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr.1596/F din 22 mai 2013, Tribunalul Bihor a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienţii G.  G. şi G. L. , în contradictoriu cu intimaţii AAAS, şi R. IPURL, desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei SC R.  C. SRL, împotriva Sentinţei 2401/F/2011.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, prin  Sentinţa nr.2401/F/2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr.543/1309/2012 a CAO, a fost admisă acţiunea reclamantei R. IPURL şi s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare a debitoarei SC R.  C. SRL în contradictoriu cu pârâţii G. G şi G. L.  şi de asemenea a fost respinsă acţiunea reconvenţională formulată de reclamanţii reconvenţionali G.  G.  şi G. L. , prin care aceştia au solicitat să se constate că sunt proprietarii de drept asupra construcţiilor nou edificate, reprezentând parter şi etaj situate administrativ în O., str.I.P. P.  nr.2, şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor reconvenţionali.

În sprijinul exercitării căii extraordinare a revizuirii, revizuienţii au depus la dosar Sentinţa Penală nr.313/2003 a Tribunalului Bihor – Secţia Penală, prin care numitul G. D. în calitate de inculpat a fost achitat în baza art.11 pct. 2 lit. a din Cod procedură penală, raportat la art.10 pct.c Cod procedură penală.

În conformitate cu art.322 pct. 5 VCPC revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri a unei instanţe de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere, dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinută de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-un motiv mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, pentru admisibilitatea cererii de revizuire, înscrisul trebuie să fie reţinută de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişat sau prezentat cu ocazia soluţionării cererii pe fond dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Din lecturarea hotărârii instanţei penale depusă la dosar de revizuienţi rezultă că inculpatul este cumnatul revizuienţilor, şi constituie un fapt notoriu, că aceştia au avut posibilitatea să prezinte în instanţă înscrisul cu ocazia soluţionării litigiului, considerente faţă de care judecătorul sindic faţă de prevederile art.322 pct. 5 VCPC a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienţi.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, legal timbrat au declarat recurs G. G. şu G. L., solicitând instanţei admiterea recursului, casarea/modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de revizuire aşa cum a fost aceasta formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, a formulat o cerere de revizuire a Sentinţei nr. 2401/F/2011 pronunţată de Tribunalul Bihor în dos. 2237/111/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă potrivit cu care „Revizuirea unei hotărâri definitive se poate cere atunci când [...] după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor". Înscrisul pe care şi-a întemeiat cererea de revizuire este Sentinţa penală nr. 313/2003 pronunţată de Tribunalul Bihor, Secţia penală în dosar nr. 6639/2002, prin care fostul asociat unic al SC R. C. SRL, numitul G. D. , a fost judecat penal.

Din considerentele hotărârii atacată rezultă că, judecătorul fondului a avut un singur argument de respingere a cererii de revizuire, respectiv acesta reţine că  ,,din lecturarea hotărârii instanţei penale depusă la dosar de revizuenţi rezultă, că inculpatul este cumnatul revizuienţilor, şi constituie un fapt notoriu că aceştia au avut posibilitatea să prezinte în instanţă înscrisuri cu ocazia soluţionării litigiului, considerente faţă de care judecătorul sindic faţă de prevederile art. 322 pct. 5 VCPC va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţi. "

Critică punctul de vedere al instanţei de fond, întrucât, „notorietatea" la care face trimitere aceasta, contravine flagrant cu prevederile art. 92 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, regulament care nu permite accesul la dosarele instanţei, fie ele chiar soluţionate definitiv, decât părţilor implicate în cauză, ori reprezentanţilor lor legali. Revizuenţii nu au deţinut nici o calitate în dosarul penal în care s-a pronunţat sentinţa penală în baza căreia a formulat cererea de revizuire, astfel că, înfăţişarea acestei hotărâri nu a fost posibilă, ceea ce face incident motivul de revizuire invocat.

Pe de altă parte, nu deţin nici calitatea de cumnaţi cu inculpatul, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond în considerentele hotărârii sale. În pag. 8 alin. 5 a hotărârii penale se face referire la naşii inculpatului, respectiv soţii S. S. şi S.  V., care deţin, într-adevăr, calitatea de cumnaţi cu revizuienţii, însă acest aspect nu îi dă nici un drept ca să intre în posesia unei hotărâri penale a inculpatului G. D., întrucât deţine date cu caracter personal, protejate de Legea 677/2001. A se observa că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, reprezintă imposibilitatea prezentării unui înscris, mai presus de voinţa părţii, text de lege din care rezultă că nu este suficient să cunoşti o anumită stare de fapt ca să ai câştig de cauză într-un dosar, ci este necesar să dovedeşti efectiv acea stare de fapt.

Pentru aceste considerente apreciază că hotărârea atacată este nelegală, fiind sub incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, respectiv este dată cu încălcarea legii, în speţă, contrară prevederilor art. 92 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti şi ale Legii 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date cu trimitere la prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Cererea de revizuire întruneşte toate condiţiile impuse pentru a fi admisibilă, după cum urmează: Din înscrisul pe care se bazează prezenta revizuire, respectiv Sentinţa penală nr. 313/2003 a Tribunalului Bihor, rezultă două aspecte şi anume: Vânzarea a avut loc în cursul anului 1999, anterior formulării cererii de deschidere a procedurii; Vânzarea este reală şi serioasă şi nu fictivă şi efectuată în scopul fraudării creditorilor, aşa cum greşit a reţinut instanţa de judecată.

A se observa că, din scriptul privind plata preţului, care totalizează suma de 93.216 DM rezultă că, cu preţul încasat pe imobilul din litigiu s-au plătit efectiv furnizorii, respectiv, creditorii societăţii din acea vreme. De asemenea, vânzarea imobilului din litigiu a fost efectuată în anul 1999, motiv pentru care, vânzarea efectuată nu poate forma obiect al controlului judecătorului sindic, întrucât nu este efectuată în cei 3 ani anterior intrării în insolvenţă, ci cu mult înainte. Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că, imobilul în anul 2000 avea o valoare de circulaţie de 24.600 ron.

În anul 1999 paritatea leu/DM era de 9.500 lei, 93.216 DM X 9.500 lei = 885.552.000 lei, adică, 88.555,2 ron, deci, cu mult peste valoarea de circulaţie a imobilului dedus judecăţii.

Împrejurarea că, abia în anul 2003 s-a perfectat în formă autentică Contractul de vânzare - cumpărare privind imobilul din litigiu, nu este de natură a concluziona că, în februarie 2003 s-a negociat şi s-a vândut efectiv imobilul. Din lecturarea hotărârii atacată mai rezultă că, numitul G. D. se regăsea în stare de arest pe perioada derulării procesului său penal în faţa primei instanţe, astfel că, este justificată împrejurarea că, contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică, a fost întocmit abia în anul 2003.

În condiţiile în care hotărârea penală sus arătată ar fi fost depusă în faţa instanţei înainte de pronunţarea hotărârii atacată cu revizuire, soluţia instanţei ar fi fost cu totul şi cu totul alta, în sensul, respingerii cererii formulată de lichidatorul judiciar. Acelaşi script doveditor, respectiv, Sentinţa penală arătată, coroborată cu hotărârea AGA din 7.02.2000 dovedesc că revizuienţii nu au avut niciodată intenţia de a frauda interesele societăţii debitoare, ba din contră, au participat la plata creditorilor societăţii aflate în insolvenţă.

Intimaţii legal citaţi nu şi-au exprimat poziţia cu privire la recursul de faţă.

Examinând sentinţa recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut că recursul este nefondat, fiind respins, având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de respingere a cererii de revizuire avut în vedere de către judecătorul-sindic, instanţa de recurs reţine că, potrivit art. 92 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarele şi evidenţele instanţei privitoare la activitatea de judecată pot fi consultate de persoanele care justifică un interes legitim, cu respectarea ordinii de solicitare şi a măsurilor de asigurare a integrităţii documentelor.

Or, recurenţii nu au dovedit că imposibilitatea prezentării sentinţei penale în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se solicită s-a datorat deţinerii înscrisului de partea potrivnică ori unei împrejurări mai presus de voinţa părţii, astfel cum prevede art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Dacă prima ipoteză (reţinerea înscrisului de partea potrivnică) nu poate fi reţinută, în ceea ce priveşte cea de-a doua ipoteză – împrejurare mai presus de voinţa părţii – prin aceasta se înţelege forţa majoră care trebuie dovedită de către recurenţi.

Or, faţă de prevederile regulamentului, anterior enunţate, instanţa de recurs a apreciat că recurenţii puteau justifica un interes legitim pentru a consulta şi a lua astfel cunoştinţă despre dosarul penal la momentul soluţionării acţiunii în anularea actului fraudulos.

După cum rezultă din înscrisurile dosarului, sentinţa penală invocată drept „înscris nou” în cererea de revizuire fusese pronunţată în data de 17.11.2003, iar cererea de anulare a transferului fraudulos a fost soluţionată în data de 19.10.2011.

Prin urmare, instanţa a apreciat că, prin diligenţele necesare, recurenţii ar fi trebuit să poată procura respectiva sentinţa penală şi să o invoce în dosarul vizând anularea actului fraudulos.

Mai mult decât atât, însă, instanţa de recurs a reţinut că cererea de revizuire nu poate fi primită şi dintr-un alt considerent, respectiv sentinţa penală invocată nu constituie un „înscris doveditor”, care să fie probant prin el însuşi, fără să fie nevoie a fi completat cu alte mijloace de probă.

După cum rezultă din cuprinsul considerentelor sentinţei penale nr. 313/17.11.2003, există un singur paragraf la pagina 8 a sentinţei în care instanţa aminteşte despre faptul că, în luna februarie 1999, numitul S. S. l-ar fi sunat pe G. G. şi a „insistat pe lângă acesta să cumpere brutăria”. Pe lângă faptul că această menţiune nu face sub nici o formă dovada vânzării efective, cu bună-credinţă, a brutăriei, aceasta a şi fost preluată de către instanţă din rechizitoriul întocmit de către parchet, nefiind un aspect care să fi fost analizat personal de către instanţă.

Este în afară de orice dubiu că, doar din această menţiune cuprinsă cu totul tangenţial în sentinţa penală amintită, nu se poate deduce că vânzarea ar fi reală şi serioasă, iar nu fictivă. De asemenea, în dosarul de fond, revizuenţii au mai invocat existenţa unui înscris vizând preţul achitat de revizuentul G. G., fără ca măcar acesta să fi fost depus la dosarul cauzei.

Nu în ultimul rând, revizuenţii mai invocă unele aspecte care exced analizei prezentului motiv de revizuire, referindu-se la preţul vânzării şi la valoarea de circulaţie a imobilului vândut, precum şi la faptul că vânzarea nu ar fi putut fi cenzurată de către judecătorul-sindic, întrucât nu ar fi fost realizată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Or, asemenea aspecte nu pot fi puse din nou în discuţie în cadrul cererii de revizuire, căci ar conduce la încălcarea autorităţii de lucru judecat, iar potrivit art. 326 alin. 3 Cod procedură civilă, dezbaterile într-o cerere de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării. Deci, în cadrul revizuirii, nu se poate pune problema realizării unui control judiciar, astfel cum încearcă să facă revizuenţii, ci a unei noi judecăţi, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecăţii finalizată cu pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Pentru aceste considerente, apreciind că sentinţa recurată este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, a fost respins recursul ca nefondat.

S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare