Prin Rechizitoriul nr. 152/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a fost trimis în judecată, în stare de liberate, inculpatul OV, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art.336 al.1 C.p.
Instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt descrisă în actul de sesizare, constând în aceea că la data de 22.01.2014, în jurul orei 09.50, a condus autoturismul cu nr. TX 5987 XM pe DN 17, loc. Bucşoaia, jud. Suceava, având o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În temeiul prev. art. 5 Cod Penal actual constată că prevederile legii în vigoare la data comiterii infracţiunii sunt mai favorabile inculpatului Ostanschi Vasile, decât cele ale actualului Cod Penal adoptat prin Legea nr. 286/2009, iar încadrarea juridică este cea a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge - prev. şi ped. de art. 87 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, prevăzută în actuala reglementare de dispoziţiile art. 336 alin.1 Cod penal. În drept se apreciază că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U. G. nr. 195/2002, republicată, astfel încât, în temeiul acestui text de lege se dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea comisă la 1.000 lei amendă. La individualizarea pedepsei, după aplicarea prev. art. 396 ind. 10 C.p.p., instanţa are în vedere modul şi împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret, urmarea produsă, lipsa de antecedente penale ale inculpatului, vârstă tânără, poziţia sa socială. Faţă de aceste elemente, menţionate mai sus, se apreciază că scopul de prevenţie şi reeducare a inculpatului pot fi asigurate prin aplicarea unei pedepse cu amenda penală (după aplicarea prev. art. 396 ind. 10 C.p.p.) şi cu aplicarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 Cod Penal din anul 1969, cu efectele prev. de art. 76, lit. e Cod Penal din 1969. Totodată se atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 63/1 Cod Penal din anul 1969.
Judecătoria Lehliu-Gara
Infracţiuni de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 211 al. 1 şi al. 2 lit. „a şi b” şi al. 21 lit. „a, b şi e” C.p., complicitate la furt calificat prev. de art. 208-209 lit. „a,c,g,i” C.p. şi tâlhărie, prev. şi ped. de art....
Curtea de Apel Timișoara
Dreptul la rejudecarea cauzei, după extrădarea condamnatului în România. Caracterul facultativ al rejudecării cauzei, pentru instanţa sesizată cu cererea de rejudecare
Curtea de Apel Suceava
Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 271 alin.2 Cod penal. Conţinutul laturii obiective.
Curtea de Apel București
Încadrare juridică. Elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 289/2005.
Curtea de Apel Iași
Schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, respectiv din infracţiunea de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 199 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea de omor calificat săvârşit prin cru