Anulare act

Sentinţă civilă 32 din 22.10.2014


DOSAR CIVIL NR. ///842/2014 

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HÂRŞOVA

JUDEŢUL CONSTANŢA

SENTINTA CIVILA NR.//

ŞEDINŢA PUBLICA  DIN : 2014

PREŞEDINTE: S.R.M.

GREFIER: GH.C.

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile având ca obiect “anulare act” formulată de reclamantele S.T., domiciliată în (…)şi S.V. , domiciliată în (…), în contradictoriu cu pârâţii: S.M., domiciliată în (…), S.I., domiciliat  în (…), COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 cu sediul în (…), COMISIA  JUDEŢEANĂ  PENTRU APLICAREA  LEGII NR. 18/1991 A JUDEŢUL C,  cu sediul în (…)

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 16.10.2014 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, a amânat pronunţarea la data de 22.10.2014 , când s-a pronunţat. 

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei,instanta reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de //.2014 pe rolul Judecătoriei Hârşova,înregistrată sub nr.de dosar 38/842/2014 reclamantele S.T. și S.V. au chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâţii S.M., A.M., S.I., , Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18./1991, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii 18/1991 a Judeţului C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să anuleze în parte titlul de proprietate nr. ////777 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la //1994, în ceea ce priveşte persoanele declarate proprietari; obligarea pârâtelor persoane juridice să emită un nou titlu de proprietate în sensul de a declara reclamantele proprietari alături de S.D. şi S.I., cu obligarea pârâţilor persoane fizice la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare arată că reclamantele sunt moştenitoarele lui S.N., decedat la //2008 astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. ///.2009.

În continuare arată că autorul lor era fiul lui S.N., de pe urma căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate  prin titlul nr.////777/1994 a cărui nulitate o solicită prin prezenta actiune. Mai arată că S.D. şi S.I. (pârâtul) ce apar în titlu de proprietate ca moştenitori ai defunctului S.N. erau fraţii autorului reclamantelor.

La data de // ianuarie 1992 autorul reclamantelor S. N. împreună cu S.D., S.I. şi B.E. au dezbătut succesiunea rămasă de pe urma defunctului S.N. decedat la ///1969, toţi moştenitorii fiind acceptanţi ai succesiunii prin preluare de bunuri, în cote egale de câte ¼ fiecare.

De pe urma lui S.D. au rămas ca moştenitoare pârâtele S.M.-soţie supravietuitoare şi A.M.-descendentă.

Consideră reclamantele că în mod greşit titlul de proprietate nr.18464/777711.07.1994 a fost emis doar pe numele moştenitorilor S.D. şi S.I., întrucât aceştia au acţionat în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului comun S.N., atât în nume propriu cât şi ca mandatari ai autorului reclamantelor S.N., în acest sens invocă ca primă dovadă faptul că terenul intravilan în suprafaţă de 3000 mp situat în parcela 77/1, astfel cum a fost identificat prin titlul de proprietate nr.////777/.1994 a făcut parte din masa succesorală cuprinsă în certificatul de moştenitor nr.///1992 emis de pe urma defunctului S.N. cu doi ani înaintea emiterii titlului de proprietate.

Pe de altă parte, mentionează reclamantele autorul lor a stat alături de fraţii săi S.D. şi S.I., în calitate de pârât în dosarul civil nr. ///2000 a Judecătoriei Medgidia, având ca obiect anularea partială a titlului de proprietate nr.////777/11.07.1994.

Având în vedere că la dezbaterea succesiunii suprafaţa de 9700 mp nu se afla în masa succesorală, apreciază că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate făcută de S.D. şi S.I. este suficientă pentru a se restitui terenurile în patrimoniul tuturor moştenitorilor, având în vedere că S.D. a acţionat ca mandatar al tuturor moştenitorilor, dat fiind  că acesta a solicitat restituirea terenului care a aparţinut defunctului S.N. în întregime şi nu numai cota parte care i s-ar fi cuvenit ca moştenitor.

După decesul autorului reclamatelor S.N., acestea au luat legătura cu rudele pentru a face împărţirea terenurilor însă acestea le-au comunicat că nu au nici un drept.

În drept au invocat prevederile legii 18/1991, Legea 169/1997 si Codul civil de la 1864.

În probatiune anexează inscrisuri si solicită proba cu martori.

Prin înscrisul depus la dosar în 17.02.2014 reclamantele invederează instanţei că inteleg să renunţe la proba cu martori.

Pârâta Comisia Judeţeană Constanţa a depus întâmpinare prin care invocă art.11 al.1 din HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, „potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate, se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptăţită, personal sau prin mandatar.Când sunt mai multi moştenitori cererea se poate face în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei.”, invederând că dacă reclamantele dovedesc că au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în numele autorului indicat, în termenul prevăzut de legile fondului funciar şi dovedesc că sunt îndreptăţite la această reconstituire se va proceda în consecinţă.

Pârâtii A.M., S.M. şi S.I. au depus întâmpinare solicitând în prealabil rectificarea numelui pârâtelor din acţiune respectiv S.M. şi nu Mariana şi A.M. şi nu Mariana cum în mod greşit au fost trecute în acţiune invocând apoi excepţia lipsei procesual pasive a pârâtei A.M. pe motiv că aceasta este renunţătoare la moştenire conform certificatului de moştenitor ///.2004.

De asemenea au fost invocate excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantelor motivat de faptul că au formulat cerere de reconstituire doar pârâtul S.I. şi S.D., autorul reclamantelor neformulând nici o cerere în acest sens, fapt pentru care acestea nu justifică un interes,cât şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, calificând nulitatea invocată în cuprinsul cererii de chemare în judecată ca fiind o nulitate relativă, prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani conform art.3 din Decretul lege nr.167/1958.

Pe fond solicită respingerea acţiunii ca nefondată motivat de faptul că titlul de proprietate în cauză a fost emis doar în beneficiul fraţilor S.D. şi S.I., întrucât la momentul  respectiv din cei 4 fraţi (S.I., S.D., S.N. şi B.E.) doar 2 si-au manifestat dorinţa de a obţine terenul în baza legii 18/1991, respectiv S.I. şi S.D., ceilalti fraţi specificând că nu doresc terenul.

Pârâtul S.I. mai arată că el şi S.D. au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în nume propriu nicidecum în calitate de mandatari ai celorlaţi fraţi.

Mai invederează aspectul că reclamantele invocă un drept dobândit prin succesiune de la S.N. nicidecum un interes sau un drept născut direct în patrimoniul lor, întrucât din .1994 şi până la data decesului lui S.N. în ///.2008 nu au avut nici o nemultumire faţă de acest titlu întrucât acesta era conform cu voinţa lui S.N..

Pe de altă parte arată că dacă ar fi dorit să mandateze pe cineva ar fi întocmit o procură unuia dintre fraţi, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Cu privire la faptul că în certificatul de moştenitor nr.///1992 emis de pe urma tatălui lor S.N., a fost menţionat şi terenul intravilan în suprafaţă de 3000 mp care a făcut iniţial parte din titlul de proprietate contestat, arată că acesta în mod greşit a fost inclus în certificatul de moştenitor, întrucât la acea dată-1992, titlul de proprietate nici nu fusese emis.

Desemenea menţionează că faptul că în dos.1228/2000 al Judecătoriei Medgidia care a avut ca obiect anularea partială a Titlului de proprietate nr.////777/.1994 cu privire la lotul de 3000 mp şi revendicare au figurat în calitate de pârâţi şi fraţii S.N. şi B.E. pentru că certificatul de moştenitor emis pentru cei patru copii ai defunctului S.N. în 1992 cuprindea în mod greşit si lotul de 3000 mp asupra căruia si-ar fi dovedit dreptul de proprietate A.D., reclamantul din acel dosar invocând un act despre care pretindea că ar fi fost semnat de B.E.. Ultimul capăt de cerere viza revendicarea ce se introduce împotriva posesorului neproprietar. Aşadar anularea Titlului de proprietate nr.////777/.1994 fiind pronunţată doar în contradictoriu cu cei doi frati menţionati in titlul de proprietate S.D. şi S.I., în vreme ce revendicarea s-a pronunţat în contradictoriu cu toţi fraţii.

Pârâtul S.I. consideră nu numai nefondat demersul reclamantelor dar si imoral întrucât nu tin cont de voinţa defunctului S.N..

Mai arată că de când a dobândit terenurile în baza Legii 18/1991, pârâtul împreună cu S.D. a achitat impozitele, iar fratele lor S.N. şi-a precizat clar poziţia că nu doreşte nici un teren de la Nistoreşti.

În probaţiune solicită proba cu inscrisuri si interogatoriul reclamantelor.

La data de /// 2014 reclamantele au depus la dosar precizări de acţiune prin care înţeleg să rectifice numele pârâtelor respectiv A.M. şi S.M. şi nu A.M. şi S.M. cum din eroare a fost trecut, precum si răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea excepţiilor invocate.

La termenul din22.05.2014 instanţa s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate, respectiv a admis excepţia lipsei calitătii procesual pasive a reclamantei A.M. având în vedere certificatul de mostenitor nr.86/12.10.2004 de la fila 51 din dosar din care rezultă că aceasta este renunţătoare.

De asemenea a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantelor având în vedere că acestea sunt moştenitoare legale ale autorului S.N. alături de S.D. şi S.I.., iar cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material al acţiunii apărătorul pârâtilor a invederat că înţelege a renunţa la a mai susţine această exceptie.

Analizând actele si lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

 Reclamantele S.T. si S.V. au chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâţii S.M., A.M., S.I., Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18./1991, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii 18/1991 a Judeţului Constanţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să anuleze în parte titlul de proprietate nr.////777 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la ///.1994, în ceea ce priveşte persoanele declarate proprietari; obligarea pârâtelor persoane juridice să emită un nou titlu de proprietate în sensul de a declara reclamantele proprietari alături de S.D. şi S.I., cu obligarea pârâţilor persoane fizice la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantele sunt moştenitoarele lui S.N., decedat la //.2008 astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. ///.2009.(FILA 16)

Autorul lor era fiul lui S.N., de pe urma căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate  prin titlul nr.////777/.1994. (FILA 9).

La data de // ianuarie 1992 autorul reclamantelor S.N. împreună cu S.D., S.I. şi B.E. au dezbătut succesiunea rămasă de pe urma defunctului S.N. decedat la ///.1969, toţi moştenitorii fiind acceptanţi ai succesiunii prin preluare de bunuri, în cote egale de câte ¼ fiecare.(FILA 7)

De pe urma lui S.D. au rămas ca moştenitoare pârâtele S.M.-soţie supravietuitoare şi A.M.-descendentă.(FILA 50-51).

Art. 11 al.3 din Legea nr.18/1991 arată că : „Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere,” şi art.12. al.1 din Regulamentul pentru aplicarea Legii 18/1991 aprobat prin HG nr.131/1991 conform căruia „potrivit prevederilor legii stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere formulată de fiecare persoană îndreptăţită.”

De principiu actul de opţiune succesorală este un act indivizibil neputându-se accepta o moştenire doar parţial, cu privire la un bun sau la anumite bunuri. De la acest principiu, pe baza dispoziţiilor legale speciale, doctrina şi practica judiciară au identificat o serie de excepţii printre care şi situaţia moştenitorilor acceptanţi ai moştenirii fostului proprietar care nu au formulat în termenul legal cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991. In această situaţie prin neformularea cererii în termenul legal acesti moştenitori sunt considerati străini de moştenire cu privire la terenurile care fac obiectul Legii 18/1991 indiferent dacă anterior aceşti moştenitori acceptaseră sau nu în termen legal moştenirea.

În altă ordine de idei instanţa nu poate reţine argumentul reclmantelor în sensul că ar fi existat un mandat tacit  din partea celorlaţi frati pentru cei doi respectiv S.I. şi S.D. care au formulat  cererea de reconstituire, în primul rând având în vedere prevederile art.11 al.1 din HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, „potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate, se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptăţită, personal sau prin mandatar.Când sunt mai multi moştenitori cererea se poate face în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei.

Pe de altă parte din 11.07.1994 data emiterii titlului şi până la data decesului lui S.N. în //.2008 a trecut un interval semnificativ de timp, în care reclamantele cu un minim de diligentă ar fi putut afla situaţia terenului sau ar fi putut reglementa acest aspect până la data decesului lui S.N..

Nici aspectul că terenul intravilan în suprafaţă de 3000 mp situat în parcela 77/1, astfel cum a fost identificat prin titlul de proprietate nr.18464/777/11.07.1994 a făcut parte din masa succesorală cuprinsă în certificatul de moştenitor nr.15/1992 emis de pe urma defunctului S.N. cu doi ani înaintea emiterii titlului de proprietate si că  autorul reclamantelor a stat alături de fraţii săi S.D. şi S.I., în calitate de pârât în dosarul civil nr.////2000 a Judecătoriei Medgidia, având ca obiect anularea partială a titlului de proprietate nr.////777/.1994 nu poate fi primit ca argument întrucât din dos.////2000 al Judecătoriei Medgidia care a avut ca obiect anularea partială a Titlului de proprietate nr.////777/.1994 cu privire la lotul de 3000 mp şi revendicare au figurat în calitate de pârâţi şi fraţii S.N. şi B.E. pentru că certificatul de moştenitor emis pentru cei patru copii ai defunctului S.N. în 1992 cuprindea în mod greşit si lotul de 3000 mp asupra căruia si-ar fi dovedit dreptul de proprietate A.D., reclamantul din acel dosar invocând un act despre care pretindea că ar fi fost semnat de B.E.. Ultimul capăt de cerere viza revendicarea ce se introduce împotriva posesorului neproprietar. Aşadar anularea Titlului de proprietate nr.////777//.1994 fiind pronunţată doar în contradictoriu cu cei doi frati menţionati in titlul de proprietate S.D. şi S.I., în vreme ce revendicarea s-a pronunţat în contradictoriu cu toţi fraţii.(fila 13-15).

Nu în ultimul rând instanţa a reţinut la termenul de judecată din ///.2014 răspunsul reclamantei la interogatoriu consemnat în transcriere la fila 162 în care reclamanta precizează că „sotul meu nu a avut pretentii”,respectiv defunctul S.N., fratele lui S.D. şi a pârâtului S.I., aspect reţinut si din declarația martorei E.V..

Însă dincolo de toate aceste aspecte reţinute şi constatate de instanţă din ansamblul prevederilor legale incidente în cauză rezultă fără echivoc că stabilirea dreptului de proprietate, se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptăţită.

Pentru toate aceste motive, instanţa respinge acţiunea ca nefondată.

Fiind în culpă procesuală obligă reclamantele S.T. şi S.V. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanţelor nr. ///.2014 şi //.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Respinge acţiunea civilă având ca obiect “anulare act” formulată de reclamantele reclamantele S.T., domiciliată în (…)şi S.V. , domiciliată în (…), în contradictoriu cu pârâţii: S.M., domiciliată în (…), S.I., domiciliat  în (…), COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 cu sediul în (…), COMISIA  JUDEŢEANĂ  PENTRU APLICAREA  LEGII NR. 18/1991 A JUDEŢUL C,  cu sediul în (…), ca nefondată.

Obligă reclamantele S.T. şi S.V. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanţelor nr. ///.2014 şi ///.2014.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 Octombrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S.R.M. GH.C.